Decizia nr. 697/2010

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Ioan Bujor în Dosarul nr. 7.036/110/2007 al Tribunalului Bacău - Secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume

deciziile nr. 26/2004

și nr. 409/2005, prin care s-a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 44 alin. (2) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.036/110/2007, Tribunalul Bacău - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Ioan Bujor într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție.

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 37 alin. (5) cuprind norme generale care vizează aspecte privind publicitatea și intabularea construcțiilor, alte aspecte decât cele supuse judecății, apreciind că în speța sa au aplicabilitate prevederile art. 31 din actul normativ mai sus amintit. Chiar în ipoteza în care art. 37 alin. (5) și-ar găsi aplicabilitatea, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că art. 31 are prioritate, întrucât cuprinde prevederi mai favorabile cetățeanului (posibilul contravenient), principiu consacrat atât de art. 15 alin. (2) din Constituție, cât și de legea specială.

Tribunalul Bacău - Secția comercială și contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest context, arată că textul de lege criticat nu conține în sine nicio dispoziție cu caracter retroactiv și nu face precizări în legătură cu aplicarea în timp a reglementărilor pe care le cuprinde.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume

Decizia nr. 431/2005

și

Decizia nr. 26/2004 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: "(5) Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege."

Autorul excepției susține că reglementarea criticată contravine dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii și art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

prin

Decizia nr. 26 din 27 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 25 februarie 2004, și

Decizia nr. 431 din 13 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 17 octombrie 2005, reținând că textul "nu conține în sine nicio dispoziție cu caracter retroactiv și nu face precizări în legătură cu aplicarea în timp a reglementărilor pe care le cuprinde. În consecință, nu se poate reține că textul de lege criticat ar încălca dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. [...] De altfel, conform prevederilor

art. 13 alin. (2) teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, «Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp»". Or, executarea/menținerea unei construcții în stare de ilegalitate, respectiv nerespectarea obligației legale a obținerii autorizației de construcție, al cărei scop este prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, atrage sancțiunile aferente, prevăzute de lege.

Cu privire la susținerea potrivit căreia s-ar aduce atingere și

art. 44 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 115 din 3 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009, Curtea a reținut, în esență, că "activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii", iar "regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, (...) exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția din deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește nemulțumirea autorului excepției față de stabilirea priorității textului de lege care are aplicabilitate în speța dedusă judecății, aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci reprezintă aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, ceea ce intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Ioan Bujor în Dosarul nr. 7.036/110/2007 al Tribunalului Bacău - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2010.