Decizia nr. 757/2010

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi și

art. 19 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Doru Neda în Dosarul nr. 38.887/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 38.887/3/2008, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi și

art. 19 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Doru Neda.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că textele de lege criticate încalcă accesul liber la justiție, deoarece cetățenii lipsiți de venituri sau cu venituri reduse, care au nevoie de acordarea unui ajutor public judiciar care depășește nivelul maxim stabilit de lege, sunt puși în imposibilitatea de a-și realiza dreptul ori interesul legitim în justiție.

Dispozițiile art. 9 din ordonanță includ în veniturile care se iau în calcul la acordarea ajutorului public judiciar și veniturile periodice numite generic "indemnizații", fără a se preciza natura și originea acestora. Cu toate că înțelesul dispoziției legale ar trebui să se limiteze la "veniturile din salarii, din îndeplinirea și ocuparea unor funcții, ca urmare a prestării unor activități sau a încasării unor drepturi contractuale", întrucât norma nu distinge, instanța poate aprecia că, în cuantumul veniturilor, intră și indemnizația prevăzută de

Decretul-lege nr. 118/1990 , care reprezintă o despăgubire parțială pentru persecuțiile și prejudiciile cauzate persoanelor de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Or, într-o atare situație, beneficiarii

Decretului-lege nr. 118/1990

sunt discriminați în raport cu ceilalți cetățeni care beneficiază de încasarea oricăror alte despăgubiri sau măsuri reparatorii, dar care nu se numesc "indemnizații".

Dispozițiile art. 14 alin. (2) teza întâi și

art. 19 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

descurajează sau împiedică persoanele lipsite de venituri sau cu venituri mici de a se adresa instanței de judecată, întrucât, în eventualitatea pierderii procesului, beneficiarii ajutorului public judiciar pot fi obligați a suporta cheltuielile de judecată ale celeilalte părți sau a restitui suma avansată de către stat dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea acestuia ori dacă prin hotărârea judecătorească s-a constatat că acțiunea a fost exercitată abuziv.

Judecătoria Sectorului 5 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în motivarea opiniei sale făcând trimitere la jurisprudența Curții Constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi și

art. 19 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 193/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 7: "Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăși, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe țară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.";

- Art. 9: "La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizații, onorarii, rente, chirii, profit din activități comerciale sau dintr-o activitate independentă și altele asemenea, precum și sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile și obligațiile de întreținere.";

- Art. 14 alin. (2) teza întâi: "La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părți vor fi în sarcina sa. [...]";

- Art. 19 alin. (2): "Instanța poate dispune însă, odată cu soluționarea cauzei, obligarea părții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acțiunea a fost exercitată abuziv."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 22 alin. (1), art. 24 și art. 53.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că instituirea dispozițiilor legale referitoare la acordarea unui ajutor public în fața instanțelor judecătorești sau a altor autorități cu atribuții jurisdicționale române are ca scop asigurarea unui acces efectiv la justiție, ca expresie a principiilor statului de drept și supremației legii. Astfel, costurile unei proceduri judiciare nu trebuie să constituie o piedică în încercarea de a apela la justiție pentru realizarea sau apărarea unui drept, o atare împrejurare determinând susținerea din partea statului, din resurse financiare publice. Or, acest sprijin acordat de stat persoanelor lipsite de posibilități materiale trebuie circumscris unui cadru legal, menit să reglementeze situațiile și condițiile în care anumite persoane pot beneficia de suportul statului în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil și garantării accesului egal la actul de justiție.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate, materializat prin

Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, și

Decizia nr. 924 din 23 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009. Curtea a respins excepția, reținând că stabilirea unei sume maxime echivalente cu 12 salarii minime brute pe țară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare, până la care se poate acorda, cumulat, în cursul unei perioade de un an, ajutorul public judiciar, nu este de natură să împiedice accesul liber la justiție, exercitarea dreptului la un proces echitabil și nici nu instituie vreo discriminare pe criterii de avere. S-a arătat, în acest sens, că "stabilirea unor limite și condiții privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanță, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului și l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiție".

Referitor la dispozițiile

art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , care stabilesc categoriile de venituri cu caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, Curtea constată că acestea reprezintă opțiunea legiuitorului, care consacră în această manieră sfera persoanelor îndreptățite la a solicita sprijinul statului. Textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor care solicită acordarea ajutorului public judiciar, fără nicio distincție sau în considerarea altor criterii decât cele prevăzute de lege.

În ceea ce privește critica referitoare la dispozițiile art. 14 alin. (2) teza întâi din ordonanță, Curtea reține că acestea constituie expresia aplicării în domeniul ajutorului public judiciar a dispozițiilor de drept comun reglementate de Codul de procedură civilă, respectiv art. 274 alin. 1, potrivit căruia "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Astfel, temeiul juridic al obligației de restituire a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală dedusă din împrejurarea că partea care a beneficiat de ajutorul public judiciar a pierdut procesul, căzând astfel în pretenții. Cheltuielile de judecată care vor fi suportate se limitează la cheltuielile de judecată ale celeilalte părți, dispozițiile art. 19 alin. (1) din ordonanță prevăzând expres că, în această situație, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Referitor la dispozițiile

art. 19 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , Curtea constată că atât comportamentul nediligent avut în timpul procesului care a cauzat pierderea procesului, cât și caracterul abuziv al acțiunii exercitate de către persoana care a beneficiat de ajutorul public judiciar, constatat prin hotărâre judecătorească, se constituie în expresii ale aceleiași culpe procesuale a persoanei menționate. Or, pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanatoriu, vexator pentru părțile adverse ori pentru instanță. Așa fiind, Curtea reține că nu poate fi primită critica autorului excepției, potrivit căreia sancționarea justițiabililor pentru nerespectarea normelor legale ar împiedica accesul liber la justiție, garanția instituită de art. 21 din Constituție operând numai în situația în care dreptul dedus judecății se realizează în scopul pentru care legea l-a recunoscut.

De asemenea, Curtea reține că textul de lege criticat nu instituie inegalități sau discriminări între cetățeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar obligația părții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, în cazul exercitării lipsite de diligență sau cu rea-credință a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigențelor art. 57 din Constituție, care instituie îndatorirea fundamentală a cetățenilor de a exercita drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți.

În sfârșit, Curtea constată că dispozițiile criticate nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi și

art. 19 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Doru Neda în Dosarul nr. 38.887/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 iunie 2010.