Decizia nr. 866/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 969 și art. 1020 din Codul civil, precum și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Maurer&Kasper Construct" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 15.678/197/2009 al Judecătoriei Brașov.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în acest sens.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 15.678/197/2009, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 969 și art. 1020 din Codul civil, precum și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Maurer&Kasper Construct" - S.R.L. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că dispozițiile art. 969 din Codul civil, astfel cum sunt redactate, îngrădesc posibilitatea părților de a se adresa instanței de judecată, de a formula apărări, de a propune probe și de a recurge la căile de atac prevăzute de lege. Or, instanței de judecată i se permite să ia măsuri susceptibile a fi puse în executare cu ajutorul forței coercitive a statului, fără o analiză prealabilă a pretențiilor sau apărărilor pe fond ale părților, fără administrarea unor probe adecvate cauzei și fără verificarea bunei-credințe sau a consimțământului părților la încheierea actelor juridice.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1020 din Codul civil, acestea sunt flagrant neconstituționale, întrucât limitează dreptul persoanei de a se adresa justiției pentru apărarea unui drept, instanța de judecată fiind obligată să analizeze drepturile și îndatoririle părții pornind de la existența unei clauze rezolutorii prevăzute de lege, dar care nu se regăsește în contract. Astfel, părților nu le este permis să demonstreze că respectiva clauză nu a fost agreată în contract, existența clauzei fiind subînțeleasă în mod vădit neconstituțional.

Prevederile art. 244^1 din Codul de procedură civilă încalcă dreptul părților la apărare și la un proces echitabil, reglementând calea de atac, separată de fond, numai în cazul în care instanța a admis cererea de suspendare, nu și când a respins-o.

Judecătoria Brașov apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere liberului acces la justiție și nici libertății contractuale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 969 și art. 1020 din Codul civil, precum și art. 244^1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 969 din Codul civil: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.";

- Art. 1020 din Codul civil: "Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.";

- Art. 244^1 din Codul de procedură civilă: "Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20, art. 21, art. 24, art. 44 alin. (1), art. 45 și art. 73 alin. (1), precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 969 din Codul civil, Curtea reține că acestea consacră principii importante ale dreptului civil român - principiul forței obligatorii a convențiilor civile "pacta sunt servanda", principiul libertății contractuale, principiul relativității efectelor convențiilor și principiul irevocabilității actului juridic civil. Încheierea unei convenții fiind guvernată de principiul libertății contractuale, părțile pot să determine, prin voința lor, clauzele contractuale și efectele pe care acestea urmează să le producă, conform unei cauze morale și licite. Convenția astfel încheiată se impune părților întocmai ca legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ.

Dispozițiile art. 1020 din Codul civil reglementează sancțiunea pentru neexecutarea unor obligații contractuale, recunoscând părții care și-a executat sau este gata să-și execute obligațiile posibilitatea de a opta pentru încetarea contractului prin rezoluțiune sau reziliere, legiuitorul realizând, astfel, un echilibru între principiul forței obligatorii a contractului și principiul executării în natură și cu bună-credință a obligațiilor asumate.

Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile criticate din Codul civil nu numai că nu contravin prevederilor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, constituie expresia aplicării principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate și rezultatul voinței părților contractante, exercitate în limitele legii, și corespund exigențelor art. 57 din Constituție, care instituie îndatorirea fundamentală a cetățenilor de a exercita drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți.

În ceea ce privește dispozițiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra unei critici asemănătoare, prin

Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Curtea statuând că textul legal criticat nu conține nicio dispoziție discriminatorie. Astfel, regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul - este determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituție, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea de drept comun în materie.

Soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin decizia menționată, precum și considerentele care au stat la baza acesteia își păstrează valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu se invocă elemente noi, de natură a schimba această jurisprudență.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 969 și art. 1020 din Codul civil, precum și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Maurer&Kasper Construct" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 15.678/197/2009 al Judecătoriei Brașov.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2010.