Decizia nr. 324/2002

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mircea Duse, Alexandru Comsa, Gabriel Stefanoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorica și Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal răspunde Ștefan Lungu, prin avocat Flavius Baias, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul părții prezente solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deși face precizarea ca în instanța a cerut respingerea ca inadmisibila a excepției, întrucât soluționarea cauzei în fond nu depinde de textul criticat. Se arata ca dispozițiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă nu ingradesc accesul liber la justiție, în acest sens fiind invocată și jurisprudenta Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorii excepției, arătându-se ca, în realitate, aceștia critica o omisiune a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 aprilie 2002, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de pârâții Mircea Duse, Alexandru Comsa, Gabriel Stefanoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorica și Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esenta, ca prevederile art. 244^1 din Codul de procedură civilă "creează o discriminare care lezeaza liberul acces la justiție", întrucât "împart încheierile ce se pronunța asupra cererilor de suspendare a judecații în două categorii, unele ce pot fi atacate cu recurs, altele pentru care nu exista nici o cale de atac". În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate ingradesc astfel accesul liber la justiție, fiind contrare dispozițiilor art. 21 din Constituție.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază ca excepția ridicată în cauza este neîntemeiată. Se arata ca dispozițiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă "nu ingradesc accesul liber la justiție, deoarece astfel se da posibilitatea unui control judiciar rapid în cazul în care cursul judecării este întrerupt, iar împotriva încheierii prin care se respinge cererea de suspendare exista posibilitatea exercitării unei cai de atac, o dată cu fondul, tocmai pentru a se asigura o judecata fluenta și în condiții de celeritate".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece prevederea cuprinsă la art. 244^1 din Codul de procedură civilă "trebuie privită în contextul general al reglementării privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor premergătoare, reglementare bazată pe regimul acestor încheieri, care este dat de conținutul și efectele acestora". În consecința, apreciază Guvernul, "dacă încheierile preparatorii sunt acelea prin care instanța adopta unele măsuri în vederea soluționării cauzei, fără ca prin aceasta sa anticipeze asupra soluției finale, pregatind doar aceasta decizie, încheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, fapt ce le conferă și calitatea de a anticipa decizia finala". Totodată, potrivit acestui punct de vedere, legiuitorul a recurs la soluția atacarii încheierilor premergătoare cu recurs, în mod diferit, în cazul în care s-a dispus suspendarea și în cazul în care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei. În nici un caz însă aceasta reglementare nu ingradeste liberul acces la justiție. În acest sens, se face trimitere și la jurisprudenta Curții Constituționale, prin care s-a decis ca "accesul liber la justiție nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege".

De asemenea, Guvernul invoca, în argumentarea punctului sau de vedere, și prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și ale art. 128 din Constituție, conform cărora împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate "pot exercita cai de atac, în condițiile legii".

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În esenta, potrivit motivarii acestui punct de vedere, se susține ca "împrejurarea ca legiuitorul a prevăzut cai de atac distincte pentru încheierile premergătoare față de încheierile prin care se dispune suspendarea procesului nu constituie o ingradire a liberului acces la justiție, ci o procedură de judecată ce oferă un control judiciar rapid, în cazul în care cursul judecații este întrerupt". Se invoca, de asemenea, jurisprudenta Curții Constituționale, prin care s-a stabilit ca "liberul acces la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, întrucât competența de judecată și procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând părții posibilitatea de a ajunge în fața organelor judecătorești". Totodată, Avocatul Poporului arata în punctul sau de vedere ca, în speta, autorii excepției critica o omisiune a legii, și anume aceea ca, pentru încheierile prin care se respinge cererea de suspendare a judecații, legiuitorul a omis sa prevadă o alta cale de atac specială. Or, "controlul de constituționalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, dintr-un legislator negativ, ce este de natura rolului și funcției Curții Constituționale în asigurarea supremației Constituției, aceasta s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ce este de natura și rolul funcției exclusive a Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă, introduse prin art. I pct. 77 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, dispoziții care au următorul cuprins: "Asupra suspendării judecării procesului instanța, în toate cazurile, se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

Recursul se poate declara cat timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului."

Textul constituțional invocat în susținerea excepției îl constituie art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, care are următorul cuprins: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Deși critica de neconstituționalitate vizează încălcarea art. 21 din Constituție, din analiza concluziilor scrise ale autorului excepției rezultă ca acesta face referire și la dispozițiile constituționale ale art. 16, potrivit cărora:

"(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege. [...]"

În esenta, se susține ca, prin reglementarea diferita a posibilității atacarii cu recurs a încheierilor de respingere a cererii de suspendare a judecării procesului, față de cele de admitere a cererii de suspendare, legiuitorul introduce "o discriminare în modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale", fiind încălcat principiul constituțional al accesului liber la justiție.

Analizând prevederile legale criticate, Curtea constata ca încheierile de respingere și, respectiv, cele de admitere a cererii de suspendare a cursului judecării procesului, reglementate de alin. 2 al art. 244^1 din Codul de procedură civilă, au efecte diferite. Astfel, în cazul respingerii cererii de suspendare a judecării procesului, cursul judecații nu se întrerupe, în timp ce în cazul admiterii cererii cauza se suspenda, prin ipoteza, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a motivat suspendarea, fapt ce poate lasă un timp mai mult sau mai puțin îndelungat sub semnul incertitudinii judecarea procesului suspendat.

Aceasta reglementare nu contravine însă principiului constituțional al liberului acces la justiție și nici nu instituie vreo discriminare.

Pe de o parte, și într-un caz și în celălalt părțile interesate au posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului sau, după caz, a apelului, fapt ce rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 244^1 și ale art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Ceea ce diferă este numai momentul la care se poate exercita calea de atac. În acest sens art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 59/2001 , prevede că "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecații".

Pe de altă parte, diferentierea soluțiilor legale pentru cele doua cazuri are o premisa rațională și obiectivă, și anume cea a efectelor diferite produse de încheierea de admitere a suspendării judecării și, respectiv, de cea de respingere a suspendării judecării cauzei. Caracterul rațional și obiectiv al diferenței de tratament juridic în cele doua cazuri rezida în împrejurarea ca, dacă se pronunța suspendarea, aceasta are ca efect imediat întreruperea cursului judecării cauzei, până la soluționarea, prin hotărâre irevocabilă, a unei alte cauze civile sau a unei cauze penale (situații prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, la care se referă textul criticat pentru neconstituționalitate), ceea ce poate întârzia foarte mult judecarea procesului care a fost suspendat. În celălalt caz, când s-a respins suspendarea judecații, aceasta continua. În aceasta situație este evidenta grija legiuitorului de a nu se întârzia judecarea cauzei, prin judecarea caii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare.

Curtea retine, potrivit practicii sale constante, în strânsă corelare cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalității și al nediscriminarii nu are semnificatia introducerii unei uniformizari a soluțiilor legislative, fiind posibila aplicarea unor tratamente juridice diferite, în cazurile în care aceasta se justifica în mod obiectiv și rațional.

Totodată Curtea retine ca reglementarea procedurii de judecată, inclusiv a căilor de atac, se stabilește prin lege, conform dispozițiilor art. 125 alin. (3) și ale art. 128 din Constituție.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mircea Duse, Alexandru Comsa, Gabriel Stefanoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorica și Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 noiembrie 2002.