Decizia nr. 808/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Simona Ricu - procuror
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de George Secărea și de Maria Secărea în Dosarul nr. 468/36/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 23 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 468/36/2009, Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost ridicată de George Secărea și de Maria Secărea într-un dosar având ca obiect o contestație în anulare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii consideră că textul de lege criticat nu precizează în ce condiții se apreciază luarea la cunoștință a termenului, iar problema nu poate fi rezolvată prin aplicarea Codului de procedură civilă, referitoare la comunicarea actelor de procedură. În aceste condiții, judecătorul este constrâns să stabilească el însuși pe cale jurisprudențială, în afara legii, substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunța asupra contestației în anulare cu judecarea căreia a fost învestit. În felul acesta, se încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție privind separația puterilor în stat. Datorită impreciziei sale, textul criticat contravine și prevederilor art. 21 și 24 din Constituție. Textul criticat nu prevede expres dacă termenul de 15 zile are în vedere data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre în întregul ei sau doar de dispozitivul acesteia, ceea ce încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție.
Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, prevederi care au următorul conținut: "[...] Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat, art. 21 alin. (3) privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 129 privind folosirea căilor de atac.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă s-a mai pronunțat, de exemplu, prin
Decizia nr. 184 din 8 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, constatând că sunt constituționale. Cu acel prilej, instanța de contencios constituțional a reținut că față de împrejurarea că hotărârile irevocabile nu se comunică în cazul acelora care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă instituie două termene pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, și anume un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, și un termen obiectiv de un an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Așa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor, contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.
De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus.
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în decizia de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de George Secărea și de Maria Secărea în Dosarul nr. 468/36/2009 al Curții de Apel Constanța Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 iunie 2010.
PREȘEDINTE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.