Decizia nr. 184/2003

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Roza Szeghalmi în Dosarul nr. 10.153/1998 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca, prin instituirea termenului de un an în cadrul căruia poate fi introdusă contestația în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile, se asigura respectarea drepturilor procesuale ale părților, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitoare la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 10.153/1998, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Roza Szeghalmi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale privind accesul liber la justiție, întrucât instituie termenul limita de un an în care poate fi introdusă contestația în anulare împotriva hotărârilor irevocabile. Se apreciază ca în acest mod persoanele interesate, care nu au avut cunoștința de existenta hotărârii irevocabile, nu își pot exercita drepturile procesuale garantate de lege.

Judecătoria Oradea apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât instituirea termenului maxim de un an pentru promovarea caii extraordinare de atac a contestației în anulare nu aduce atingere accesului liber la justiție. Se arata ca, dimpotriva, dacă s-ar admite ca partea ar putea exercita oricând aceasta cale de atac, s-ar încalcă principiul privind dreptul la un proces echitabil prevăzut în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, textul de lege criticat reprezintă o garanție a aplicării riguroase a principiilor fundamentale ale procesului civil, a respectării drepturilor și obligațiilor procesuale ale părților. Întrucât partea are posibilitatea ca prin actele materiale de executare sa ia cunoștința despre proces și existenta hotărârii, iar cat privește hotărârile nesusceptibile de executare silită, deși exista un termen scurt de 15 zile, acesta se calculează de la data când efectiv partea a cunoscut existenta hotărârii, dar nu mai târziu de un an, susținerile părții privind imposibilitatea exercitării drepturilor procesuale apar ca fiind neintemeiate.

Avocatul Poporului apreciază ca exercitarea drepturilor procesuale în cadrul unor termene legale reprezintă, de fapt, aplicabilitatea principiului prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul judecării unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, pentru a putea fi inlaturate eventualele abuzuri ale părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea soluționării unui proces. O reglementare contrară, prin care s-ar lasă la liberul arbitru introducerea sine die a unor cai de atac, ar determina încălcarea principiului soluționării cu celeritate a procesului civil.

Referitor la încălcarea art. 16 din Constituție, se arata ca textul de lege criticat nu creează nici privilegii, nici discriminări, întrucât respecta criteriile egalității în drepturi enumerate în art. 4 din Constituție. Pe de altă parte, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament diferit atunci când situațiile la care se aplică sunt diferite.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 319 alin. 2: "Contestația se poate face înainte de începerea executării și în tot timpul ei, până la săvârșirea ultimului act de executare. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștința de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituție, conform cărora:

"(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține, în esenta, ca textul de lege criticat este contrar dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală, referitor la accesul liber la justiție, întrucât limitează în timp, la un an de zile, posibilitatea de a ataca cu contestație în anulare hotărârea irevocabilă, nesusceptibila de executare silită.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, față de împrejurarea ca hotărârile irevocabile nu se comunică în cazul acelora care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă instituie doua termene pentru exercitarea caii extraordinare de atac a contestației în anulare, și anume un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștința de hotărâre, și un termen obiectiv de un an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În aceasta materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant ca reglementarea de către legiuitor, în limitele competentei ce i-a fost conferita prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrangere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficienta de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egala măsura ocrotite.

Asa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absenta lor, contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natura a genera o stare de perpetua incertitudine cat privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectand astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.

De altfel, art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și art. 128, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competentei și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus.

Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul inlaturarii oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Roza Szeghalmi în Dosarul nr. 10.153/1998 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2003.