Decizia nr. 532/2010
privind modificarea și completarea Deciziei președintelui Inspectoratului General pentru Comunicații și Tehnologia Informației nr. 686/2005 pentru aprobarea Procedurii de tarifare și a Listei cuprinzând tarifele de utilizare a spectrului radio, datorate anual către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 2
- Decizia nr. 686/2005 13 decembrie 2005 pentru aprobarea Procedurii de tarifare și a Listei cuprinzand tarifele de utilizare a spe…
- Decizia nr. 686/2005 13 decembrie 2005 (prevederi anume) pentru aprobarea Procedurii de tarifare și a Listei cuprinzand tarifele de utilizare a spe…
În temeiul
art. 19 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2002
privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 591/2002 , cu modificările și completările ulterioare, ale art. 62 alin. (1) și (4), ale
art. 62^1 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 10 alin. (2) pct. 12, ale art. 11 alin. (1) și ale
art. 12 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009
privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin
președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații emite prezenta decizie.
Articolul I
Decizia președintelui Inspectoratului General pentru Comunicații și Tehnologia Informației nr. 686/2005 pentru aprobarea Procedurii de tarifare și a Listei cuprinzând tarifele de utilizare a spectrului radio, datorate anual către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.166 din 22 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) licențe - licențele de utilizare a frecvențelor radio, acordate în conformitate cu prevederile
și ale
Legii nr. 504/2002 , precum și licențele de emisie acordate în conformitate cu prevederile
2. La articolul 2 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
"d) documente de alocare/asignare - licențele de utilizare a frecvențelor radio care conțin alocări de frecvențe radio și condițiile tehnice și operaționale asociate acestora, licențele de emisie, precum și autorizațiile de asignare a frecvențelor radio, care conțin asignări de frecvențe radio și parametrii tehnici și operaționali asociați acestora, în baza cărora se calculează sumele datorate cu titlu de tarif de utilizare spectru;".
3. La articolul 2 alineatul (2), după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
"l) GMDSS - radiocomunicații în cadrul Sistemului mondial pentru caz de sinistru și siguranța navigației pe mare (Global Maritime Distress and Safety System)."
4. La articolul 4 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) tarifele prevăzute la cap. I pct. 3, 4 și 5.2, la cap. II pct. 1, 2, 3.1, 3.2 și 3.3, la cap. III pct. 1, 2, 3 și 4, la cap. IV, la cap. V, la cap. VI pct. 1, la cap. VII și la cap. VIII pct. 1 și 2 din anexă, care se încasează trimestrial, cu excepția cazurilor în care sunt aplicabile prevederile alin. (1^1)-(1^3), (1^5) și (1^6);".
5. La articolul 4 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) tarifele prevăzute la cap. I pct. 1 și 2, la cap. II pct. 3.4, 3.5 și 3.6, la cap. III pct. 5, precum și la cap. VI pct. 3 din anexă, care se încasează semestrial;".
6. La articolul 4 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
"c) tarifele prevăzute la cap. IX, care se încasează strict pe perioadele menționate în cuprinsul acestuia."
7. La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În situația prevăzută la alin. (1), prin derogare de la prevederile art. 5, deciziile vor fi emise în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării licenței."
8. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Pentru anul, semestrul, respectiv trimestrul emiterii documentului de alocare/asignare, valoarea tarifului datorat este egală cu valoarea tarifului prevăzut în anexa la prezenta decizie, multiplicată cu 1/12 și cu numărul lunilor rămase până la sfârșitul anului, semestrului, respectiv trimestrului, luna emiterii documentului de alocare/asignare fiind inclusă în acest număr.
(2) Pentru anul, semestrul, respectiv trimestrul expirării termenului de valabilitate a licenței, valoarea tarifului datorat în baza documentelor de alocare/asignare este egală cu valoarea tarifului prevăzut în anexa la prezenta decizie, multiplicată cu 1/12 și cu numărul lunilor scurse de la începutul anului, semestrului, respectiv trimestrului și până la data expirării licenței, luna expirării fiind inclusă în acest număr.
(3) În situația prevăzută la alin. (2), în cazul în care titularul licenței transmite, în original, în condițiile prevăzute în
Decizia președintelui IGCTI nr. 658/2005 , o solicitare de prelungire a termenului de valabilitate a licenței, valoarea tarifului suplimentar datorat de titular, dacă este cazul, în baza documentelor de alocare/asignare valabile pentru anul, semestrul, respectiv trimestrul expirării termenului de valabilitate a licenței, este egală cu valoarea tarifului prevăzut în anexa la prezenta decizie, multiplicată cu 1/12 și cu numărul lunilor rămase până la sfârșitul anului, semestrului, respectiv trimestrului."
9. La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Modificarea documentelor de alocare/asignare, în sensul modificării alocărilor de frecvențe radio și/sau a condițiilor tehnice și operaționale asociate acestora, respectiv a asignărilor de frecvențe radio și/sau a parametrilor tehnici și operaționali asociați acestora, conduce la recalcularea tarifului conform prevederilor acestor documente modificate, cu excepția situațiilor în care modificările efectuate nu sunt de natură a afecta cuantumul tarifului de utilizare spectru datorat în baza documentelor de alocare/asignare respective. Recalcularea tarifului debutează cu luna imediat următoare emiterii documentelor referitoare la modificările respective, în cazul tarifelor care se încasează anual sau semestrial, și începând cu prima lună a trimestrului imediat următor, în cazul tarifelor care se încasează trimestrial."
10. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Tarifele se reduc cu 100% pentru rețelele de radiocomunicații folosite de serviciile publice de salvamont, în cazul frecvențelor din serviciul mobil terestru utilizate în exclusivitate pentru salvări de vieți omenești.
(2) Tarifele se reduc cu 75% pentru rețelele de radiocomunicații folosite de serviciile de ambulanță și salvamar, în cazul frecvențelor din serviciul mobil terestru utilizate în exclusivitate pentru salvări de vieți omenești.
(3) Tarifele se reduc cu 75% în cazul frecvențelor din serviciul mobil maritim (cu excepția radiocomunicațiilor pe căile de navigație interioară) ce sunt utilizate în exclusivitate pentru salvări de vieți omenești prin intermediul stațiilor de radiocomunicații amplasate pe țărm.
(4) Tarifele se reduc cu 75% în cazul frecvențelor din serviciul mobil aeronautic ce sunt utilizate în exclusivitate pentru salvări de vieți omenești prin intermediul stațiilor de radiocomunicații amplasate la sol."
11. La articolul 12^2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) În situația prevăzută la alin. (3), valoarea în lei a sumei ce urmează a fi restituită către titularul cedent este egală cu diferența dintre valoarea în lei a tarifului de utilizare spectru perceput la începutul anului, semestrului, respectiv trimestrului în care a intervenit cesionarea licenței și valoarea în lei a tarifului de utilizare spectru datorat de către titularul cedent, în baza licenței, ca urmare a cesionării acesteia."
12. La articolul 13, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 13. - (1) În situația în care titularul renunță la documente de alocare/asignare, în conformitate cu prevederile
Deciziei președintelui IGCTI nr. 658/2005 , înainte de data expirării perioadei de valabilitatea a acestora, tarifele plătite, aferente perioadei cuprinse între luna următoare celei în care a fost solicitată retragerea licenței sau autorizației și sfârșitul anului, semestrului, respectiv trimestrului vor fi restituite, iar tarifele neîncasate sunt datorate pentru perioada cuprinsă între începutul anului, semestrului, respectiv trimestrului și luna în care a fost solicitată retragerea licenței sau autorizației."
13. La articolul 13, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În situația prevăzută la alin. (1), valoarea în lei a sumei ce urmează a fi restituită este egală cu diferența dintre valoarea în lei a tarifului de utilizare a spectrului perceput la începutul perioadei de tarifare (an, semestru, respectiv trimestru) în care a intervenit solicitarea de retragere a licenței sau autorizației și valoarea în lei a tarifului de utilizare spectru datorat, în baza documentului de alocare/asignare respectiv, ca urmare a solicitării de retragere a licenței sau autorizației pe parcursul perioadei de tarifare în discuție, calculată în conformitate cu alin. (3)."
14. La articolul 13, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Valoarea tarifului datorat în situația prevăzută la alin. (1) este egală cu valoarea tarifului prevăzut în anexă, multiplicată cu 1/12 și cu numărul lunilor scurse de la începutul anului, semestrului, respectiv trimestrului în care a fost solicitată retragerea documentului de alocare/asignare și luna în care a fost solicitată retragerea licenței sau autorizației."
15. La articolul 15 alineatul (5), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) tariful se multiplică cu 5 pentru rețele funcționând în benzile de frecvențe VHF și UHF care nu respectă prevederile în vigoare referitoare la ecartul dintre canalele adiacente, cu excepția titularilor de licențe prevăzuți la art. 10 și a rețelelor prevăzute la lit. d);".
16. La articolul 17, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Tarifele prevăzute la cap. III pct. 5 din anexă se reduc cu 50% până la data de 31 decembrie 2011."
17. La articolul 17, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:
"(5) Pentru operatorul de multiplex alocat la nivel național care difuzează programele publice de televiziune, titular al licenței de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru, tariful prevăzut la pct. 5.1 din anexă va fi redus în conformitate cu dispozițiile
art. 62^1 din Legea nr. 504/2002 .
(6) Tarifele prevăzute la cap. III pct. 5 din anexă se aplică pentru fiecare multiplex, definit în conformitate cu prevederile
18. La articolul 18, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Tarifele prevăzute la cap. IV pct. 4 și cap. V pct. 4 din anexă se datorează numai pentru stațiile portabile ce funcționează în banda VHF și care sunt autorizate, în mod excepțional, a fi utilizate exclusiv pe țărm, respectiv exclusiv la sol."
19. La articolul 18, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
"(4^1) Tarifele prevăzute la cap. VI pct. 3 din anexă se datorează pentru fiecare bandă pereche de 1 MHz, respectiv fiecare bandă nepereche de 1 MHz. Pentru lărgimi de bandă pereche mai mari sau mai mici de 1 MHz pereche, tarifele prevăzute la cap. VI pct. 3.1 din anexă se multiplică cu numărul rezultat din divizarea cu 1 MHz pereche a lărgimii de bandă pereche alocată. Pentru lărgimi de bandă nepereche mai mari sau mai mici de 1 MHz, tarifele prevăzute la cap. VI pct. 3.2 din anexă se multiplică cu numărul rezultat din divizarea cu 1 MHz a lărgimii de bandă alocată."
20. La articolul 18, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
"(7) Tarifele prevăzute la cap. VIII pct. 4 din anexă se datorează pentru fiecare canal radio duplex de 200 kHz, alocat prin licență, pentru rețelele GSM 1800 (DCS 1800) la bordul navelor."
Articolul II
Anexa la Decizia președintelui Inspectoratului General pentru Comunicații și Tehnologia Informației nr. 686/2005 pentru aprobarea Procedurii de tarifare și a Listei cuprinzând tarifele de utilizare a spectrului radio, datorate anual către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației se modifică și se completează după cum urmează:
1. La capitolul III, titlul punctului 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"1. Tarife pentru stații de radiodifuziune sonoră analogică cu frecvențe de emisie f ≤ 3 MHz".
2. La capitolul III, titlul punctului 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"2. Tarife pentru stații de radiodifuziune sonoră analogică în banda de frecvențe 3 MHz < f ≤ 30 MHz".
3. La capitolul III, titlul punctului 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"3. Tarife pentru stații din serviciul de radiodifuziune sonoră analogică în banda 87,5-108 MHz".
4. La capitolul III, titlul punctului 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
"4. Tarife pentru stații de televiziune analogică".
5. La capitolul III, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:
"5. Tarife pentru stații din serviciul de televiziune digitală terestră
5.1.
Tarif pentru un multiplex alocat la nivel național
150.000 euro
5.2.
Tarif pentru un multiplex regional alocat la nivelul
zonei ROU003 - București
6.000 euro/
alocare
5.3.
Tarif pentru un multiplex regional alocat la nivelul
zonelor ROU001 - Constanța, ROU005 - București - capitala,
ROU006 - Craiova, ROU012 - Ploiești, ROU014 - Galați,
ROU017 - Brașov, ROU021 - Timișoara, ROU022 - Arad,
ROU023 - Oradea, ROU025 - Cluj-Napoca și ROU030 - Iași
5.000 euro/
alocare
5.4.
Tarif pentru un multiplex regional alocat la nivelul
zonelor ROU007 - Calafat, ROU008 - Reșița, ROU009 -
Drobeta-Turnu Severin, ROU010 - Petroșani, ROU011 -
Râmnicu Vâlcea, ROU013 - Buzău, ROU018 - Sibiu, ROU019 -
Deva, ROU026 - Târgu Mureș, ROU027 - Gheorgheni, ROU028 -
Piatra-Neamț, ROU029 - Bacău, ROU032 - Suceava, ROU033 -
Bistrița, ROU034 - Sighet, ROU036 - Satu Mare și ROU039 -
Focșani
4.000 euro/
alocare
5.5.
Tarif pentru un multiplex regional alocat la nivelul
zonelor ROU002 - Călărași, ROU004 - Alexandria, ROU015 -
Tulcea, ROU020 - Făget, ROU024 - Bihor, ROU031 - Botoșani,
ROU035 - Zalău și ROU040 - Comănești
2.100 euro/
alocare
5.6.
Tarif pentru un multiplex alocat la nivelul unei
localități reședință de județ din zonele ROU001 -
Constanța, ROU006 - Craiova, ROU012 - Ploiești, ROU014 -
Galați, ROU017 - Brașov, ROU021 - Timișoara, ROU022 -
Arad, ROU023 - Oradea, ROU025 -Cluj-Napoca și ROU030 -Iași
4.000 euro
5.7.
Tarif pentru un multiplex alocat la nivelul unei
localități reședință de județ din zonele ROU007 - Calafat,
ROU008 - Reșița, ROU009 - Drobeta-Turnu Severin, ROU010 -
Petroșani, ROU011 - Râmnicu Vâlcea, ROU013 - Buzău,
ROU018 - Sibiu, ROU019 - Deva, ROU026 - Târgu Mureș,
ROU027 - Gheorgheni, ROU028 - Piatra-Neamț, ROU029 -Bacău,
ROU032 - Suceava, ROU033 - Bistrița, ROU034 - Sighet,
ROU036 - Satu Mare și ROU039 - Focșani
3.000 euro
5.8.
Tarif pentru un multiplex alocat la nivelul unei
localități reședință de județ din zonele ROU002 -
Călărași, ROU003 - București*, ROU004 - Alexandria,
ROU015 - Tulcea, ROU020 - Făget, ROU024 - Bihor, ROU031 -
Botoșani, ROU035 - Zalău și ROU040 - Comănești
-------
*) Cu excepția municipiului București (a se vedea
tariful de la punctul 5.3 pentru ROU005).
1.000 euro
5.9.
Tarif pentru un multiplex alocat la nivelul unei
localități care nu este reședință de județ
500 euro"
6. La capitolul VI, punctul 1.6 se modifică și va avea următorul cuprins:
"1.6.
Tarif pentru stații transportabile pentru transmisii
temporare de radiodifuziune sonoră ori televiziune sau
pentru transmisii temporare de date
720 euro/
stație"
7. La capitolul VI, după punctul 1.6 se introduc două noi puncte, punctele 1.7 și 1.8, cu următorul cuprins:
"1.7.
Tarif pentru stații mobile (ESV - Earth Station on board
Vessels) operând în serviciul fix prin satelit în benzile
5925-6425 MHz (Pământ-spațiu) și/sau 14-14,5 GHz
(Pământ-spațiu), amplasate la bordul navelor și destinate
transmisiilor de date (altele decât cele incluse în cadrul
sistemului GMDSS)
120 euro/
stație
1.8.
Tarif pentru stații mobile (AES - Aircraft Earth Station)
operând în serviciul mobil prin satelit în banda 14-14,5
GHz (Pământ-spațiu), amplasate la bordul aeronavelor și
destinate transmisiilor de date (altele decât cele privind
siguranța și controlul navigației aeronautice)
120 euro/
stație"
8. La capitolul VI, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:
"3.
Tarife pentru sistemele CGC (componente terestre complementare) asociate
sistemelor ce furnizează servicii de comunicații electronice în servi-
ciul mobil prin satelit (MSS) în benzile 1980-2010 MHz/2170-2200 MHz
3.1.
Tarif pentru o bandă pereche de 1 MHz alocată la nivel
național
240.000 euro/
bandă pereche
de 1 MHz
3.2.
Tarif pentru o bandă nepereche de 1 MHz alocată la nivel
național
60.000 euro/
bandă nepere-
che de 1 MHz
9. La capitolul VIII, punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"3.
Tarif pentru un canal GSM 1800 alocat la nivel național
la bordul aeronavelor
9 euro/canal"
10. La capitolul VIII, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 4, cu următorul cuprins:
"4.
Tarif pentru un canal GSM 1800 alocat la nivel național
la bordul navelor
9 euro/canal"
Articolul III
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Bogdan-Cristian Iana București, 5 august 2010. Nr. 532.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.