Lege · Marea Adunare Națională

Legea nr. 5/1972

privind gospodărirea apelor în Republica Socialistă România

prezumat în vigoare

Data actului
20 aprilie 1972
Emitent
Marea Adunare Națională
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 42 din 24 aprilie 1972
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
99 de articole · 73.266 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

abroga-mentiune 1

EXPUNERE DE MOTIVE

Dezvoltarea rapidă a industriei, modernizarea agriculturii, creșterea gradului de urbanizare a populației și a nivelului său de trai, determină o sporire considerabilă a cerințelor de apă și totodată o creștere a procesului de poluare a apelor.

De asemenea, în vederea prevenirii pagubelor produse de inundații, capătă o însemnătate din ce în ce mai mare stăvilirea acțiunilor distructive a apelor.

Pentru prevenirea folosirii neraționale a apelor, a procesului de poluare a acestora și pentru dezvoltarea activității de gospodărire a apelor în ansamblul său, este necesară întărirea disciplinei de stat în acest domeniu, prin elaborarea și aplicarea unor norme juridice unitare, precise și cuprinzătoare, în care să-și găsească o rezolvare coordonată multitudinea și complexitatea relațiilor social-economice ce se creează în legătură cu apele.

Ținând seama și de faptul că apele au particularitatea că, pe lângă efectele pozitive, pot produce și efecte dăunătoare, mergând până la adevărate calamități, reiese necesitatea stabilirii de reguli care să contribuie la asigurarea scurgerii normale a apelor, să permită organizarea unei acțiuni sistematice de prevenire și combatere a inundațiilor și ghețurilor.

În vederea realizării în domeniul gospodăririi apelor a sarcinilor desprinse din Directivele Congresului al 2--lea al Partidului Comunist Român, din alte documente de partid și din indicațiile conducerii superioare de partid și de stat, este necesară revizuirea și îmbunătățirea substanțială a legislației care reglementează principalele relații cu privire la amenajarea, folosirea și protecția apelor din Republica Socialistă România.

Pornind de la considerațiile arătate, a fost adoptată legea privind gospodărirea apelor în Republica Socialistă România, care, sintetizând întreaga experiență dobândită timp de 18 ani în activitatea organelor de gospodărire a apelor, înlocuiește

Decretul nr. 143/1953

cu privire la folosirea rațională, amenajarea și protecția apelor, ale cărui prevederi s-au învechit și-au devenit în cea mai mare parte necorespunzătoare.

Legea cuprinde un număr de nouă capitole.

Capitolul I "Dispoziții generale" conține reglementări generale de majoră importanță. Se consfințește principiul potrivit căruia gospodărirea apelor în Republica Socialistă România este o problemă de stat. Se definește noțiunea de apă, se stabilește principiul planificării activității de gospodărire a apelor și se prestează rolul planurilor de amenajare ale bazinelor hidrografice și al planului general de amenajare a apelor din Republica Socialistă România.

Capitolul II "Prevenirea și combaterea acțiunii distructive a apelor" reglementează organizarea apărării împotriva inundațiilor și ghețurilor, scurgerea apelor, protecția albiilor, malurilor și a lucrărilor de apărare, precizează că la efectuarea unor lucrări de apărare și interes obștesc mijloacele bănești se asigură atât prin bugetul de stat cât și prin contribuția bănească și în muncă a locuitorilor, potrivit Legislației în vigoare.

Capitolul III "Folosirea apelor" înscrie principiul folosirii raționale a apelor, stabilește priorități în satisfacerea cerințelor de apă, precum și în cazul restricțiilor temporare de folosire a apelor când din cauza secetei sau altor cauze obiective, resursele de apă se micșorează.

Capitolul IV "Protecția calității apelor" cuprinde principiul potrivit căruia poluarea în orice mod a apelor este interzisă și prevede totodată datoria tuturor ministerelor, organelor centrale, organizațiilor socialiste și locuitorilor țării, de a proteja apele împotriva poluării. S-a inserat de asemenea obligația tuturor unităților socialiste care evacuează ape uzate cu un conținut ce depășește limitele stabilite de normative, de a-și construi stații sau instalații de epurare.

Capitolul V "Proiectarea, executarea, întreținerea și exploatarea lucrărilor ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele" reglementează unele probleme în legătură cu proiectarea, executarea, întreținerea și exploatarea acestor lucrări care influențează regimul, cursul sau calitatea apelor. O prevedere importantă este aceea a obligativității avizului organelor de gospodărire a apelor dat asupra documentației tehnico-economice a acestor lucrări. Tot în acest capitol se reglementează condițiile de eliberare a autorizațiilor de către organele de gospodărire a apelor, durata lor de valabilitate, cazurile când pot fi restrânse, suspendate sau anulate.

Capitolul VI "Măsuri pentru apărarea și conservarea terenurilor agricole în legătură cu executarea lucrărilor ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele" conține măsuri eficiente privind apărarea terenurilor și reducerea la strictul necesar a ocupării acestora de lucrările privind gospodărirea apelor.

Capitolul VII "Organizarea și controlul în domeniul gospodăririi apelor" prevede care sunt organele de gospodărire a apelor și drepturile pe care de au pentru a-și putea îndeplini îndatoririle legale. Rolul organelor județene de gospodărire a apelor este subliniat atât în acest capitol, cât și în alte prevederi ale legii. Pentru a stimula folosirea rațională a apelor și luarea măsurilor necesare de protecție a acestora, s-a inserat ca principiu posibilitatea aplicării unor taxe și penalități beneficiarilor folosințelor de apă.

Capitolul VIII "Sancțiuni" cuprinde definirea faptelor care prin gradul lor de pericol social sunt incriminate ca infracțiuni și sancționate ca atare, precum și posibilitatea de a stabili contravenții în domeniul gospodăririi apelor.

Capitolul IX "Dispoziții finale" cuprinde unele prevederi de ordin procedural în legătură cu aplicarea legii. Totodată se abrogă

Decretul nr. 143/1953

privind folosirea rațională, amenajarea și protecția apelor.

În temeiul art. 57 din Constituția Republicii Socialiste România semnăm și dispunem să fie publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Legea nr. 5 din 20 aprilie 1972 privind gospodărirea apelor în Republica Socialistă România.

Președintele Consiliului de Stat,

Nicolae Ceaușescu

București, 24 aprilie 1972.

În scopul conservării resurselor de apă ale țării, gospodăririi lor raționale, protecției calității apelor și apărării populației și a bunurilor împotriva acțiunii distructive a apelor,

Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

În Republica Socialistă România gospodărirea apelor constituie o problemă de stat.

Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, prin Consiliul național al apelor, înfăptuiește politica partidului și statului cu privire la gospodărirea rațională a apelor și asigurarea surselor de apă pentru necesitățile populației și economiei naționale, coordonează, îndrumă și controlează folosirea și protecția resurselor de apă.

Conservarea, amenajarea și valorificarea resurselor de apă, protecția calității acestora împotriva poluării folosirea rațională și economisirea apei, prevenirea și apărarea împotriva acțiunilor nocive sau distructive ale apelor, sunt sarcini la a căror înfăptuire trebuie să participe, conform legii, toate organele și organizațiile de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești și toți locuitorii țării.

Articolul 2

Sunt supuse prevederilor prezentei legi:

a) apele de suprafață: cursurile de apă naturale și artificiale, lacurile naturale și artificiale, bălțile;

b) apele subterane, freatice și de adâncime, inclusiv izvoarele;

c) apele maritime interioare:

d) marea teritorială.

Sunt de asemenea supuse prevederilor prezentei legi albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor, malurile, faleza, plaja mării, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, platoul continental ca și lucrările ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele, prin care, direct sau indirect, se produc modificări definitive sau temporare în regimul de scurgere sau în calitatea apelor.

Apele ce formează sau traversează frontiera de stat sunt supuse dispozițiilor prezentei legi, în măsura în care prin convenții internaționale la care Republica Socialistă România este parte nu se prevede altfel.

Articolul 3

Prin gospodărirea apelor, în sensul prezentei legi, se înțelege totalitatea măsurilor, lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor menite să asigure în mod unitar regimul apelor cel mai corespunzător intereselor generale, în vederea prevenirii și combaterii acțiunii distructive a apelor, folosirii lor raționale pentru satisfacerea nevoilor social-economice și protejării lor împotriva epuizării și poluării.

Articolul 4

În vederea coordonării activității de gospodărire a apelor, pentru amenajarea complexă și valorificarea optimă a resurselor de apă, pentru protecția acestora împotriva poluării, ca și pentru prevenirea acțiunii distructive a apelor, Consiliul național al apelor asigură întocmirea, în colaborare cu ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene sau al municipiului București, interesate, a planurilor de amenajare ale bazinelor hidrografice și a planului general de amenajare a apelor din Republica Socialistă România, pe care de supune aprobării Consiliului de Miniștri.

Planurile de amenajare evidențiază situația cantitativă și calitativă a resurselor de apă, pe bazine hidrografice, stabilesc excedentul și deficitul de apă în raport cu nevoile dezvoltării social-economice și indică măsurile cadru cele mai potrivite din punct de vedere tehnic și economic pentru soluționarea, pe etape, a problemelor de gospodărire a apelor, în cadrul amenajării de perspectivă a bazinelor hidrografice.

Planurile de amenajare sau, când este cazul, numai schemele hidrotehnice de amenajare complexă se reactualizează periodic, corespunzător etapelor dezvoltare ale economiei naționale.

Articolul 5

Gospodărirea apelor, inclusiv alocarea resurselor de apă, se face planificat.

Lucrările importante de gospodărire a apelor se nominalizează în planul de stat la propunerea Comitetului de Stat al Planificării și a Consiliului național al apelor.

Propunerile de lucrări pentru amenajarea în scopuri multiple a resurselor de apă, ca și propunerile de lucrări necesare satisfacerii cerințelor de apă sau apărării împotriva acțiunii nocive sau distructive a apelor, care interesează mai multe ministere, organe centrale, consilii populare județene sau al municipiului București, se fac de către Consiliul național al apelor împreună cu titularii planului de stat, interesați.

Propunerile pentru celelalte lucrări de folosire a apelor sau apărare împotriva acțiunii nocive sau distructive a apelor, care se nominalizează în planul de stat, se fac de către ministerul, organul central, comitetul executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București, interesate, cu acordul Consiliului național al apelor.

Articolul 6

Apele, lucrările, construcțiile și instalațiile de gospodărire a apelor se vor folosi complex, ori de câte ori aceasta este necesar și posibil, în scopul satisfacerii cu aceeași cantitate de apă și prin aceeași lucrare a unui număr cât mai mare de cerințe și pentru coordonarea folosirii apelor cu măsurile de combatere a acțiunilor nocive sau distructive ale acestora și cu măsurile de protecție a resurselor de anii împotriva epuizării și poluării.

Capitolul II Prevenirea și combaterea acțiunii distructive a apelor

Secțiunea I Măsuri generale privind apărarea împotriva acțiunii distructive a apelor

Articolul 7

În vederea prevenirii și combaterii acțiunii distructive a apelor, prin planul și bugetul de stat și prin contribuția bănească și în muncă pentru efectuarea unor lucrări de interes obștesc se asigură mijloacele necesare pentru construirea principalelor lucrări de regularizare a cursurilor de apă, acumulări, apărări de maluri, îndiguiri, corectări de torenți, desecări, asanări, împăduriri de terenuri degradate în bazine hidrografice, prevenirea și combaterea eroziunii solului și alunecărilor de teren, ca și pentru activitatea de prognoză hidrometeorologică și de avertizare asupra pericolului de inundații.

Pe cursurile de apă, în zonele expuse acțiunii distructive a apelor, organizațiile socialiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice, sunt obligate să ia măsurile și să execute lucrările necesare pentru apărarea bunurilor pe care de au în proprietate, administrare directă sau folosință.

Amplasarea construcțiilor de orice fel în albiile majore ale cursurilor de apă sau în zonele inundabile este permisă numai cu avizul organelor de gospodărire a apelor și cu condiția realizării măsurilor necesare pentru evitarea pericolului de inundații.

Secțiunea II Scurgerea apelor

Articolul 8

În zonele neamenajate apele trebuie lăsate să se scurgă conform cursului natural. Deținătorii terenurilor din aval sunt obligați să primească apele ce curg în mod natural de pe terenurile situate în amonte.

Lucrările de barare sau traversare a cursurilor de apă, digurile, podurile, drumurile, căile ferate, prize de apă și orice alte lucrări care pot constitui obstacole în scurgerea naturală a apelor, vor fi astfel executate și exploatate, încât eventualele modificări defavorabile ale condițiilor de scurgere a apelor să fie minime.

Articolul 9

Lucrările sau orice alte măsuri prin care se modifică regimul de scurgere a apelor pot fi executate numai cu avizul organelor de gospodărire a apelor, dat asupra documentației tehnice, în conformitate cu prevederile legii. Pentru lucrările și măsurile care modifică șenalul apelor pe care se face navigație sau gabaritele de navigație, este necesar și avizul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor.

Articolul 10

Cei ce schimbă fără avizul organelor de gospodărire a apelor regimul de scurgere a apelor și prin aceasta cauzează sau ar putea să cauzeze pagube, sunt obligați, la dispoziția organelor de gospodărire a apelor, să restabilească situația inițială prin desființarea lucrărilor executate fără aviz sau să execute lucrări suplimentare pentru evitarea producerii de pagube.

Secțiunea III Protecția albiilor, malurilor și lucrărilor de apărare

Articolul 11

Albia este partea din valea naturală prin care curg apele ce se colectează din bazinele hidrografice.

Albia prin care curg apele la niveluri mici și mijlocii constituie albia minoră, iar suprafețele de teren peste care se revarsă apele la niveluri mari constituie albia majoră.

Delimitarea albiilor se face de organele de gospodărire a apelor, cu consultarea organelor de cadastru funciar și a deținătorilor cu orice titlu ai terenurilor riverane.

Articolul 12

Albiile minore ale cursurilor de apă și cuvetele lacurilor sau bălților în starea lor naturală, ca și fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, sunt în administrarea directă a organelor de gospodărire a apelor. Cuvetele lacurilor sau bălților în starea lor naturală, aflate în cuprinsul terenurilor pe care organizațiile socialiste, alte persoane juridice sau persoane fizice, de au în administrare directă, proprietate sau folosință, se administrează de acestea, potrivit indicațiilor organelor de gospodărire a apelor.

Articolul 13

Terenurile care alcătuiesc albiile majore ale cursurilor de apă sau formează zone inundabile ale lacurilor și bălților se folosesc de cei ce de au în proprietate, administrare directă sau folosință, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Articolul 14

Riveranii și beneficiarii folosințelor de apă sunt datori să participe la executarea lucrărilor de întreținere a albiei, pe porțiunea pe care sunt riverani sau beneficiari de folosință, pentru a împiedica erodarea, prăbușirea malurilor ori împotmolirea albiei din cauza vegetației dăunătoare sau altor obstacole care ar stingheri curgerea normală a apei.

Organele de gospodărire a apelor coordonează lucrările ce urmează a fi executate de către riverani și beneficiarii de folosințe, în îndeplinirea obligațiilor ce de revin potrivit alineatului precedent, stabilind sarcinile, contribuția fiecărora dintre ei și termenele de executare, acordând, la nevoie, asistența tehnică de specialitate.

În cazul în care albiile sunt amenajate prin construcții, terasamente sau alte lucrări, obligația de întreținere, reparare și refacere a acestor lucrări, ca și de întreținere a albiilor pe zona amenajată, revine celor ce au în administrare directă sau în folosință lucrările respective.

Lucrările de întreținere a albiei minore și a malurilor în localitățile riverane cursurilor de apă, în zonele neamenajate, se asigură prin grija organelor de gospodărire a apelor. Pentru realizarea acestor lucrări se poate folosi și contribuția bănească și în muncă a locuitorilor din aceste localități, în conformitate cu dispozițiile Legii organizării contribuției bănești și în muncă pentru efectuarea unor lucrări de interes obștesc.

Articolul 15

Depozitarea oricăror materiale în albiile minore ale apelor este interzisă. Depozitarea în albiile majore ale apelor a oricăror materiale este permisă numai cu acordul deținătorului cu orice titlu al terenului și pe baza și în condițiile autorizației eliberate de organele de gospodărire a apelor.

Articolul 16

Este interzisă plantarea sau tăierea arborilor și arbuștilor de pe terenurile ce nu fac parte din fondul forestier, situate în albiile apelor, fără avizul organelor de gospodărire a apelor, dat cu consultarea organelor silvice.

Pentru terenurile ce constituie fond forestier, situate în albiile apelor, tăierile de arbori și împăduririle se vor face pe baza planurilor cuprinse în amenajamentele silvice avizate de organele de gospodărire a apelor.

În zonele în care se află diguri, baraje, canale, poduri, podețe sau alte lucrări de artă ori plantații de protecție a terasamentelor căilor de comunicație, avizul prevăzut la primul alineat se va emite și cu consultarea organelor care au în administrare directă sau în folosință aceste lucrări, iar în zonele în care se face navigație, și cu acordul organelor competente ale Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor.

În zonele declarate parcuri naționale sau rezervații naturale, avizul se va da și cu acordul Comisiei pentru ocrotirea monumentelor naturii.

La cererea organelor de gospodărire a apelor, iar pentru apele navigabile și a Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, deținătorii cu orice titlu ai terenurilor riverane sunt obligați să facă plantări sau defrișări în albii, dacă interesele apărării malurilor, asigurării curgerii nestingherite a apelor, folosirii apelor sau navigației, impun aceasta, cu respectarea prevederilor legale.

Articolul 17

Exploatarea nisipului, pietrișului, pietrei de râu, argilelor, marnelor și altor materiale din albiile sau din malurile cursurilor de apă, lacurilor sau mării este permisă numai pe baza și în condițiile autorizației eliberate de organele județene de gospodărire a apelor.

Extragerile de materiale din albii în cantități până la 1.000 mc pe an, necesare întreținerii drumurilor comunale, județene și forestiere, se pot autoriza global la începutul anului, pe baza listei de amplasamente prezentată de beneficiar.

În cazul în care exploatarea urmează a se face în albii amenajate sau în apropiere de baraje, prize, diguri, căi de comunicație, poduri și alte lucrări de artă, pentru obținerea autorizației este necesar și acordul celor care au în administrare directă sau în folosință aceste lucrări.

Se exceptează de la prevederile primului alineat extragerile de balast sau nisip efectuate de către organele Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor pe cursurile de apă navigabile, în scopul întreținerii șenalului navigabil, precum și extragerile efectuate în scopul întreținerii șenalului navigabil al canalelor din Delta Dunării, de către unitățile de exploatare a stufului.

Sunt de asemenea exceptate de la prevederile primului alineat extragerile de materiale din albii în cantități mici pentru trebuințele gospodăriilor aparținând persoanelor fizice. Aceste extrageri se pot face numai la o distanță de minimum 200 m de posturile hidrometrice sau de alte lucrări hidrotehnice și cu aprobarea comitetului executiv al consiliului popular în a cărui rază teritorială se face extragerea, care, în funcție de condițiile locale, va stabili de la caz la caz aceste cantități, astfel încât să nu se provoace degradări ale albiilor și malurilor.

Articolul 18

În vederea îmbunătățirii regimului de scurgere a apelor și a protejării terenurilor expuse eroziunii solului sub acțiunea scurgerii apelor, modul de amenajare și exploatare a acestor terenuri se stabilește, după caz, de organele agricole sau silvice, cu avizul organelor de gospodărire a apelor și cu acordul comitetelor executive ale consiliilor populare municipale, orășenești și comunale.

Articolul 19

Pentru ca apele să nu fie lipsite de protecția pe care de-o asigură pădurile și pentru îmbunătățirea regimului de scurgere a apelor, în pădurile din zonele de deal și munte se vor limita tăierile de arbori la nivelul prevăzut în amenajamentele silvice iar în bazinele hidrografice cu grad mare de torențialitate suprafața parchetului ce se va tăia ras nu va depăși 10 hectare.

Planurile de împădurire și de amplasare a masei lemnoase de exploatat, ca și planurile de lucrări pentru combaterea eroziunii solului pe terenurile agricole și forestiere, regularizarea scurgerii apei pe versanți și de stingere a torenților, pe bazine hidrografice, vor fi avizate de organele de gospodărire a apelor.

În bazinele hidrografice în care există sau sunt prevăzute a se realiza lacuri de acumulare, baraje, diguri, canale, organele agricole și silvice competente vor lua măsuri de protecție a acestora prin lucrări de combatere a eroziunii solului, de regularizare a scurgerii apei pe versanți și de amenajări silvice, precum și prin aplicarea unor reguli speciale de întreținere a lucrărilor executate și de exploatare a fondului forestier.

Articolul 20

În jurul lacurilor naturale și de acumulare, barajelor și al altor lucrări hidrotehnice, ca și de-a lungul cursurilor de apă, canalelor și digurilor, se instituie zone de protecție.

Mărimea zonelor de protecție și modul de folosire a terenurilor din aceste zone se stabilesc prin hotărâre a Consiliului de Miniștri.

Articolul 21

Terenurile situate în zona dig-mal vor putea fi folosite numai în condiții compatibile cu interesele apărării împotriva acțiunii distructive a apelor, stabilite de organele de gospodărire a apelor de acord cu cei ce au în exploatare și întreținere digurile și cu deținătorii terenurilor.

Articolul 22

Deținătorii terenurilor riverane sunt obligați să permită:

a) trecerea sau circulația angajaților organelor de gospodărire a apelor, în scopul îndeplinirii îndatoririlor ce revin acestor organe;

b) efectuarea, în albie și pe maluri, de studii și măsurători privind regimul apelor, precum și realizarea și întreținerea instalațiilor destinate acestor activități;

c) transportul și depozitarea materialelor și utilajelor pentru acțiuni de asigurare a scurgerii apelor și de apărare împotriva acțiunii distructive a acestora, precum și executarea de lucrări de intervenție în acest scop.

Dacă accesul la ape în scopurile prevăzute la lit. a și b din alineatul precedent nu se poate face decât prin terenuri aparținând Ministerului Forțelor Armate sau Ministerului de Interne, căile de acces se vor stabili de acord cu unitățile acestor organe.

Căile de acces și locurile de depozitare pentru acțiunile prevăzute la lit. c din alin. 1 se vor stabili cu acordul deținătorilor cu orice titlu ai terenurilor și ai comitetului executiv al consiliului popular municipal, orășenesc sau comunal, după caz. Pentru daunele cauzate culturilor, deținătorii terenurilor vor fi despăgubiți conform normelor legale.

Articolul 23

În scopul protecției digurilor, barajelor și altor lucrări de apărare împotriva acțiunii distructive a apelor, este interzis:

a) a extrage pământ sau alte materiale din diguri, baraje sau din alte lucrări de apărare, ca și din zonele de protecție a acestora;

b) depozitarea de materiale și executarea de construcții pe diguri, baraje sau alte lucrări de apărare, ca și în zonele de protecție ale acestora;

c) a planta pomi și arbori de orice fel pe diguri, baraje și pe alte lucrări de apărare;

d) a circula cu vehicule sau a trece cu animale pe diguri sau baraje, în afară de cazul când acestea sunt carosabile sau trecerea se face prin locuri anume destinate acestui scop;

e) a lăsa animale să pască pe diguri sau pe baraje, pe maluri sau în albii, în zonele în care sunt executate lucrări, precum și în perimetrele de protecție ale acestora.

Organele județene de gospodărire a apelor pot autoriza, cu acordul celor care au în administrare directă lucrările prevăzute la primul alineat, efectuarea acțiunilor de la lit. b, c, d și e, dacă nu se creează pericol de degradare a lucrărilor.

Secțiunea IV Organizarea apărării împotriva inundațiilor și ghețurilor

Articolul 24

Apărarea împotriva inundațiilor și ghețurilor constituie o sarcină permanentă pentru toate organele și organizațiile de stat, celelalte organizații socialiste, precum și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.

Articolul 25

Îndrumarea, coordonarea și controlul măsurilor de apărare împotriva inundațiilor și ghețarilor, pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România, se fac de Consiliul național al apelor, prin Comisia centrală de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor, din care fac parte reprezentanți ai ministerelor și altor organe centrale interesate.

Pe teritoriul fiecărui județ și al municipiului București, acțiunea de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor este coordonată și controlată de comitetele executive ale consiliilor populare, prin comisii județene, municipale, orășenești sau comunale de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor.

În cadrul ministerelor, celorlalte organe centrale, precum și la unitățile care pot fi afectate de inundații, se constituie comandamente de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor.

Componența, atribuțiile și modul de organizare și funcționare a comisiilor și comandamentelor de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor se stabilesc prin Regulamentul de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor, care se aprobă prin decret.

Articolul 26

Apărarea împotriva inundațiilor și ghețurilor se desfășoară pe bază de planuri de apărare ce întocmesc pentru fiecare bazin hidrografic, județ, municipiu, oraș și comună, de comitetul executiv al consiliului popular local, cu asistența tehnică a organului și județean de gospodărire a apelor, iar pentru fiecare obiectiv de apărat, de cei ce au în administrare directă sau în folosință acele obiective. Conținutul cadru al planurilor de apărare se stabilește prin Regulamentul de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor.

Articolul 27

În perioadele de ape mari, spre a se evita producerea de calamități, la propunerea comisiilor județene de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor, Comisia centrală de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor poate dispune inundarea dirijată a unor incinte dinainte stabilite prin planurile de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor sau să introducă restricții în funcționarea sistemelor de evacuare a apelor, deținătorii cu orice titlu ai terenurilor riverane fiind obligați să permită reținerea provizorie a apelor pe terenurile lor.

Despăgubirea celor dăunați prin reținerea provizorie a apelor sau prin inundarea terenurilor în mod dirijat se aprobă, în raport cu paguba cauzată, prin hotărâre a Consiliului de Miniștri, la propunerea și pe baza documentațiilor întocmite în acest scop de comitetele executive ale consiliilor populare județene sau al municipiului București, cu avizul Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor.

Articolul 28

În cazuri deosebite, la acțiunea de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor participă și forțele armate ale Republicii Socialiste România. Intervenția forțelor armate se face prin unitățile militare din zonă, pe baza dispozițiilor date, după caz, de Ministerul Forțelor Armate sau Ministerul de Interne.

Articolul 29

Organizațiile socialiste sunt obligate să asigure întreținerea corespunzătoare a lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor la obiectivele expuse inundațiilor, aflate în administrarea directă sau în folosința lor și să de înzestreze cu unelte, materiale și utilaje, conform normativelor în vigoare.

Articolul 30

În caz de pericol de inundații sau alte calamități produse de ape, deținătorii terenurilor riverane sunt obligați să permită folosirea pământului, nisipului, pietrișului, pietrei și a altor materiale din albii, ostroave și malurile apelor, în vederea executării lucrărilor urgente de apărare împotriva acțiunii distructive a apelor.

În cazul zonelor portuare, terenurilor cu instalații subterane, terenurilor aflate în administrarea Ministerului Forțelor Armate sau Ministerului de Interne, dispozițiile alineatului precedent se aplică numai cu acordul unității deținătoare.

Articolul 31

Pentru prevenirea sau combaterea calamităților provocate de apele mari, toți locuitorii apți de muncă sunt obligați ca, la cererea organelor locale ale administrației de stat, să participe la acțiunea de apărare organizată de acestea. De asemenea, în același scop organizațiile socialiste, celelalte persoane juridice și persoanele fizice sunt obligate, la cererea acelorași organe, să pună la dispoziție materialele, uneltele, mijloacele de transport și utilajele pe care de dețin, pentru a fi folosite la acțiunea de apărare, în condițiile prevăzute de lege.

Capitolul III Folosirea apelor

Articolul 32

Apele vor fi gospodărite astfel încât să se asigure folosirea lor rațională, pentru satisfacerea cerințelor de apă, actuale și de perspectivă, ale populației și economiei.

Articolul 33

Cerințele noi de apă se satisfac din resursele de apă disponibile, în ordinea importanței social-economice a folosințelor, stabilită prin prezenta lege sau alte acte normative.

Satisfacerea cerințelor de apă pentru populație primează față de orice altă folosință.

Are prioritate, de asemenea, alimentarea cu apă a unităților de servire a populației și a sectorului zoo-tehnic.

În situația în care, într-o anumită zonă, nu există resurse de apă disponibile și apar cerințe de apă justificată, care au prioritate din punct de vedere social-economic, acestea pot fi satisfăcute din resursele de apă repartizate anterior altor folosințe.

În acest caz, organele de gospodărire a apelor vor stabili noului beneficiar al folosinței de apă, prin avizul dat în conformitate cu art. 59, lucrările sau măsurile pe care acesta trebuie să de realizeze pentru a se asigura funcționarea în continuare a folosințelor de apă limitate.

Articolul 34

Apele subterane, inclusiv izvoarele, sunt destinate în primul rând alimentării cu apă potabilă a populației și nu pot fi folosite în alte scopuri decât în cazul în care cerințele de alimentare cu apă a populației nu sunt afectate, cu excepția stingerii incendiilor.

Articolul 35

Apa potabilă din rețeaua de alimentare cu apă a centrelor populate este destinată satisfacerii cerințelor și activităților social-economice, care nu pot fi lipsite de apă potabilă.

Această apă poate fi destinată și altor folosințe, numai dacă s-a asigurat satisfacerea cerințelor prevăzute la alineatul precedent și numai cu condiția ca noile folosințe să poată fi limitate sau desființate, în cazul când se ivesc cerințe noi pentru alimentarea cu apă a populației.

Articolul 36

Organizațiile socialiste care folosesc apă sunt obligate să adopte tehnologii de producție bazate pe consumuri de apă cât mai mici și să economisească apa prin recirculare sau folosire repetată. Consiliul național al apelor stabilește, în colaborare cu ministerele și celelalte organe centrale interesate, norme de consum de apă și urmărește aplicarea lor.

Organizațiile socialiste beneficiare ale folosințelor de apă sunt obligate să organizeze măsurarea debitelor de apă captate și evacuate, instalând în acest scop aparatura de măsură și control necesară.

Articolul 37

Deținătorii de terenuri pot folosi liber, pentru trebuințele lor, apele care cad și se adună în mod natural din ploi și zăpezi pe aceste terenuri.

Apele de suprafață și subterane pot fi folosite liber, de oricine, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, cu respectarea normelor sanitare și de protecție a calității apelor, dacă pentru aceasta nu se folosesc nici un fel de instalații sau se folosesc instalații de mică capacitate destinate exclusiv satisfacerii necesităților gospodăriei proprii.

Articolul 38

Folosirea apelor de suprafață și subterane, pentru alimentări cu apă potabilă și industrială, irigații, producere de energie electrică, piscicultură, stuficultură, plutărit, flotaj, agrement sau în orice alte scopuri, în afara celor prevăzute în art. 37, este permisă numai pe baza și în condițiile autorizației eliberate de organele județene de gospodărire a apelor.

Articolul 39

Dacă din cauze naturale sau alte cauze obiective, resursele de apă se micșorează astfel încât debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate în întregime tuturor folosințelor, se pot aplica restricții temporare în consumul de apă. Restricțiile se stabilesc în funcție de importanța social-economică a folosințelor, pe bază de planuri de restricții pe bazine hidrografice, întocmite de organele de gospodărire a apelor, în colaborare cu beneficiarii folosințelor de apă, și avizate de ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene, interesate. La stabilirea restricțiilor se va acorda prioritate satisfacerii alimentării cu apă a populației, unităților de servire a populației, sectorului zootehnic și asigurării rezervei de apă pentru stingerea incendiilor. La unitățile piscicole amenajate, restricțiile nu vor depăși limita critică de viețuire a peștelui. Restricțiile se aplică cu aprobarea comitetelor executive ale consiliilor populare județene în cazul în care se afectează numai folosințe de interes local sau cu aprobarea Consiliului de Miniștri în celelalte cazuri.

Articolul 40

Navigația, pescuitul, folosirea apelor minerale și termale, precum și exploatarea stufului în Delta Dunării, sunt reglementate prin norme speciale. Lucrările ce se execută în aceste scopuri, dacă modifică regimul de scurgere sau calitatea apelor, sunt supuse prevederilor prezentei legi.

Navigația, plutăritul, flotajul și pescuitul vor fi efectuate astfel încât să nu se producă stricăciuni malurilor și albiilor, construcțiilor și instalațiilor din albii, monumentelor naturii și să nu se stânjenească folosirea apei de către alți îndreptățiți.

Articolul 41

Gospodărirea apelor subterane de adâncime se face pe baza cunoașterii rezervelor de apă subterane disponibile pentru folosire.

Confirmarea rezervelor de apă subterană de adâncime urmează regimul stabilit pentru confirmarea rezervelor de substanțe minerale utile.

Articolul 42

Pentru odihna și recreerea oamenilor și valorificarea frumuseților naturii, organele centrale și locale ale administrației de stat, în colaborare cu Ministerul Turismului și alte organe interesate, se îngrijesc de studierea și amenajarea de-a lungul cursurilor de apă sau în jurul lacurilor, a unor zone turistice și de agrement.

Capitolul IV Protecția calității apelor

Articolul 43

Poluarea în orice mod a apelor de suprafață sau subterane este interzisă.

Prin poluarea apelor se înțelege alterarea calităților fizice, chimice sau biologice ale acestora, produsă direct sau indirect de activități umane, în urma căreia apele devin improprii pentru folosirea normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea.

Articolul 44

Ministerele, celelalte organe centrale, organele locale ale administrației de stat, organizațiile socialiste, alte persoane juridice, precum și toți locuitorii țării, au datoria de a proteja apele împotriva poluării, astfel ca acestea să poată fi folosite în scopurile necesare populației, economiei și pentru ocrotirea vieții acvatice.

Articolul 45

Evacuarea apelor uzate, aruncarea sau injectarea, în orice mod, de materii care pot produce poluarea apelor de suprafață sau subterane, nu este permisă decât pe baza și în condițiile autorizației eliberate de organele județene de gospodărire a apelor.

Evacuarea și injectarea de ape uzate sau alte materii în orizonturile acvifere de adâncime se fac și cu avizul Departamentului geologiei din Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Articolul 46

Ape uzate, în înțelesul prezentei legi, sunt apele care se scurg după ce au făcut obiectul unei folosiri, cum sunt apele utilizate în așezări omenești, spitale, sanatorii, fabrici, uzine, centrale termoelectrice, mine, schele, ferme zootehnice, depozite, scurgerile de la nave și ambarcațiuni, scurgerile de ape din precipitații sau din alte surse care s-au încărcat cu substanțe străine provenite de la aceste folosințe, precum și apele cărora li s-a modificat temperatura în urma folosirii.

Apele care în urma folosirii devin radioactive sau își măresc nivelul de radioactivitate naturală se consideră de asemenea ape uzate.

Articolul 47

Folosirea, transportul, manipularea și depozitarea de materiale ori alte substanțe, pe ape, în zonele din jurul apelor și în orice alt loc din care aceste materiale ori substanțe ar putea ajunge în apele de suprafață sau subterane, se vor face în astfel de condiții încât să nu se producă poluarea apelor.

Articolul 48

Apele uzate provenite din rețelele de canalizare ale centrelor populate vor fi deversate în cursurile de apă numai după ce li se va asigura un grad corespunzător de epurare. Comitetele executive ale consiliilor populare vor lua măsuri pentru construirea de stații de epurare la centrele populate dotate cu rețea de canalizare.

Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, ca și centralele industriale, vor lua măsuri pentru construirea de stații și instalații de epurare la unitățile de sub îndrumarea și controlul lor, care evacuează ape uzate cu un conținut de substanțe poluante ce depășește limitele de calitate stabilite de organele de gospodărire a apelor. Pentru apele uzate radioactive, aceste limite se stabilesc în colaborare cu organele centrale de stat competente.

Obligațiile prevăzute la alineatele precedente se referă și la completarea, optimizarea funcțională sau extinderea stațiilor și instalațiilor de epurare existente, pe măsură ce eficiența sau capacitatea acestora devine insuficientă.

Organizațiile socialiste care evacuează ape uzate în rețelele de canalizare sau în stațiile de epurare ale centrelor populate sau ale altor beneficiari sunt obligate să respecte condițiile de calitate impuse de organele de exploatare ale acestor rețele, conform normativelor în vigoare din acest domeniu, asigurând, atunci când este cazul, epurarea apelor uzate la locul de producție, până la nivelul necesar. În astfel de situații este necesar și avizul organelor de gospodărire a apelor, care pot stabili, în anumite cazuri, condițiile pe care trebuie să de îndeplinească apele uzate provenite de la aceste organizații.

Este de asemenea obligatorie epurarea sau reinjectarea în straturile de adâncime a apelor de mină sau de zăcământ care nu satisfac condițiile de calitate stabilite de organele de gospodărire a apelor.

Articolul 49

Este interzisă darea în exploatare de noi unități sau extinderea unităților existente, care prin activitatea lor pot constitui surse de poluare a apelor, fără stații și instalații de epurare, ori fără alte lucrări sau măsuri de protecție a calității apelor, prevăzute în avizul de gospodărire a apelor. Prin acest aviz, pe lângă condițiile de epurare a apelor uzate, organele de gospodărire a apelor pot impune unităților industriale care se alimentează cu apă din surse de suprafață să evacueze apele epurate în amonte de propria lor captare, ca o măsură de siguranță suplimentară de protecție a calității apelor.

Articolul 50

Organizațiile socialiste care posedă stații sau instalații de epurare a apelor sunt obligate să de exploateze la capacitatea și în condițiile tehnologice necesare asigurării calității apelor, stabilite prin avizul prevăzut în art. 59 și să le întrețină în bune condiții, în conformitate cu normele tehnice de epurare și cu prevederile autorizației eliberate de organele de gospodărire a apelor.

Articolul 51

La stabilirea sau schimbarea procedeelor tehnologice industriale organizațiile socialiste vor lua măsuri pentru recircularea apei, reducerea în cât mai mare măsură a volumului de ape uzate evacuate, micșorarea nocivității, respectarea deșeurilor valorificabile și a substanțelor utile din apele uzate și pentru epurarea apelor evacuate, până la limitele stabilite de organele de gospodărire a apelor.

Articolul 52

În caz de poluare gravă a apelor sau în cazul existenței unui pericol de poluare gravă care amenință sănătatea populației ori poate produce pagube însemnate economiei, Consiliul național al apelor poate dispune oprirea funcționării unității sau instalației care provoacă poluarea apei, până la înlăturarea cauzelor, cu încunoștințarea prealabilă a organului central sau a comitetului executiv al consiliului popular în subordinea căruia se află unitatea în cauză.

Articolul 53

Pentru asigurarea calității apei potabile, Ministerul Sănătății stabilește condițiile de potabilitate a apei, măsurile sanitare necesare la instalațiile de alimentare cu apă și la punctele de consum și asigură controlul asupra acestora.

În vederea protejării surselor și instalațiilor de alimentare cu apă potabilă, se instituie în jurul acestora zone de protecție sanitară în care, pe lângă măsurile prevăzute în acest capitol, se aplică și măsuri de protecție speciale. Stabilirea zonelor de protecție sanitare și a regimului de folosire a terenurilor din aceste zone se reglementează prin norme legale speciale.

Articolul 54

Organele de gospodărire a apelor asigură organizarea fondului de date privind calitatea apelor, prin urmărirea sistematică a acestora, întocmesc planuri de gospodărire a calității apelor pe râuri și bazine hidrografice și pun la dispoziția organizațiilor socialiste, la cererea acestora, rezultatele studiilor și cercetărilor întreprinse, ca și date cu privire la condițiile de descărcare a apelor uzate în apele de suprafață sau subterane. La constituirea fondului de date privind calitatea apelor contribuie toate organizațiile care efectuează analize de ape, în condițiile ce se vor stabili prin hotărâre a Consiliului de Miniștri.

Articolul 55

Organele de gospodărire a apelor exercită, potrivit normelor legale, controlul sistematic al aplicării măsurilor de protecție a calității apelor, colaborând cu organele sanitare, piscicole și vânătorești, turistice și cu alte organizații de stat și obștești.

Pentru cursurile de apă, în care păstrarea unei calități corespunzătoare a apei necesită măsuri deosebite de coordonare a acțiunilor de protecție, se vor înființa comisii de supraveghere a calității apei. Aceste comisii funcționează sub îndrumarea Consiliului național al apelor și se constituie din reprezentanți ai comitetelor executive ale consiliilor populare interesate, organelor județene de gospodărire a apelor, inspectoratelor sanitare județene, unităților care folosesc cursul de apă ca sursă de alimentare, precum și ai unităților care pot provoca poluarea acestuia.

Capitolul V Proiectarea, executarea, întreținerea și exploatarea lucrărilor ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele

Articolul 56

În sensul prezentei legi, prin lucrări ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele, se înțelege:

a) construcții sau instalații de apărare împotriva acțiunii distructive a apei: îndiguiri, apărări și consolidări de maluri și albii, rectificări și reprofilări de albii, lucrări de dirijare a apei, combatere a eroziunii solului, regularizare a scurgerii pe versanți, corectări de torenți, desecări și asanări, alte lucrări de apărare;

b) lucrări de folosire a apelor cu construcțiile și instalațiile aferente: alimentări cu apă potabilă, industrială și pentru irigații, amenajări piscicole, amenajări stuficole, centrale hidroelectrice, folosințe hidromecanice, amenajări pentru navigație, plutărit și flotaj, poduri plutitoare, amenajări balneare, turistice sau pentru agrement, alte lucrări de acest fel;

c) lucrări, construcții și instalații pentru protecția calității apelor sau care influențează calitatea apelor; lucrări de canalizare, deversare și evacuare de ape uzate, stații și instalații de epurare, injecții de apă în subteran, alte asemenea lucrări;

d) lucrări, construcții și instalații care modifică regimul de scurgere a apelor: baraje, acumulări, derivații, poduri, traversări, amenajări pentru balastiere și exploatări de materiale, împăduriri și defrișări, perdele antierozionale sau filtrante, orice lucrări în albiile cursurilor de apă și în lacuri;

e) lucrări, construcții și instalații ce se execută pe plaja mării, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, platoul continental sau lucrări pentru apărarea țărmului mării;

f) lucrări de foraje, instalații hidrometrice, borne topohidrografice și orice alte lucrări de studii de teren în legătură cu apele.

Articolul 57

La elaborarea documentațiilor tehnice pentru lucrările prevăzute în art. 56 se va ține seama de prevederile planurilor de amenajare a bazinelor hidrografice, care au caracter director pentru toate lucrările ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele.

Prevederile planurilor de amenajare vor fi avute în vedere și la executarea altor lucrări decât cele enumerate în art. 56, în scopul conservării amplasamentelor viitoarelor lucrări de punere în valoare a resurselor de apă.

Organele de gospodărire a apelor vor deține la dispoziția unităților interesate planurile de amenajare la care se referă prevederile acestui articol.

Articolul 58

Dacă o lucrare din categoria celor enumerate în art. 56 este corespunzătoare sau poate fi făcută corespunzătoare spre a fi folosită simultan de mai multe părți interesate, acestea se pot asocia pentru a executa în colaborare lucrarea de interes comun.

Organele de gospodărire a apelor vor prevedea, în avizul asupra documentației tehnice, asocierea și colaborarea părților interesate, ori de câte ori din punct de vedere al gospodăririi apelor și al eficienței economice este mai indicat ca, în locul mai multor lucrări din categoria celor prevăzute în art. 56, să se realizeze o lucrare cu caracter complex, după un proiect unitar. De asemenea, în lipsa unor prevederi legale sau a unei înțelegeri între părți, organele de gospodărire a apelor indică în aviz care sunt părțile ce urmează să se asocieze, cotele cu care acestea este necesar să participe la cheltuielile de execuție în raport cu foloasele sau interesele fiecăreia dintre ele, ca și termenele la care este necesar să fie asigurate fondurile corespunzătoare.

Articolul 59

În vederea folosirii raționale și complexe a apelor, protecției calității apelor și evitării pagubelor produse de acțiunea distructivă a apelor, documentațiile tehnice ale lucrărilor ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele trebuie să aibă avizul organelor de gospodărire a apelor.

Prevederile acestui aviz sunt obligatorii.

Parametrii funcționali de gospodărire a apelor, ai lucrărilor și condițiile de exploatare a acestora din punct de vedere al gospodăririi apelor se consemnează în aviz.

Competențele de avizare se stabilesc prin hotărâre a Consiliului de Miniștri.

Avizul organelor de gospodărire a apelor se emite ținând seama de:

a) încadrarea lucrărilor în planul de amenajare a bazinului hidrografic respectiv;

b) asigurarea scurgerii normale a apelor;

c) apărarea împotriva acțiunilor nocive sau distructive ale apelor;

d) posibilitățile de satisfacere a debitului de apă solicitat;

e) coordonarea cu folosințele de apă existente și cu interesele riveranilor;

f) protecția calității apelor;

g) folosirea complexă a apelor și a lucrărilor hidro-tehnice și adoptarea celor mai raționale și economice soluții din punct de vedere al gospodăririi apelor;

h) respectarea convențiilor internaționale privind apele ce formează sau traversează frontiera de stat.

Consiliul național al apelor stabilește conținutul documentației tehnice pentru obținerea avizului de la organele de gospodărire a apelor și procedura avizării.

Dacă lucrarea nu este pusă în executare în termen de 3 ani de la data avizării, este necesar un nou aviz.

Articolul 60

Planurile și schemele hidrotehnice de amenajare a bazinelor hidrografice și reactualizările periodice ale acestora, ca și documentațiile tehnice ale lucrărilor complexe de gospodărire a apelor de importanță deosebită, se avizează de organul colectiv de conducere al Consiliului național al apelor, cu participarea reprezentanților organelor centrale și locale interesate.

Articolul 61

Se exceptează de la prevederile art. 59:

a) lucrările de împăduriri și defrișări, combatere a eroziunii solului, regularizare a scurgerii pe versanți și corectări de torenți, prevăzute în planurile avizate potrivit art. 19 alin. 2;

b) lucrările cu caracter provizoriu pentru alimentarea cu apă a lucrărilor de organizare de șantier, precum și a forajelor de cercetare geologică, dacă debitul total prelevat nu depășește doi litri pe secundă;

c) injecțiile în stratele de adâncime, în scopuri tehnologice, ale apelor de zăcământ provenite de la schelele de extracție a țițeiului, care nu produc poluarea stratelor de apă traversate.

Articolul 62

Avizul organelor de gospodărire a apelor prevăzut în art. 59 este necesar și în caz de modificare sau desființare a unor lucrări existente, sau dacă se schimbă elementele avute în vedere la emiterea avizului inițial.

Articolul 63

Prin avizul dat în conformitate cu art. 59 sau prin autorizația eliberată în conformitate cu art. 64, organele de gospodărire a apelor pot obliga pe cei ce solicită avize sau autorizații să execute lucrările sau să ia măsurile necesare pentru a nu se stânjeni funcționarea folosințelor existente sau ce se vor crea și a nu se provoca pagube riveranilor din amonte și aval.

Articolul 64

Darea în exploatare a lucrărilor care se construiesc pe ape sau au legătură cu apele, avizate, potrivit art. 59, este permisă numai pe baza și în condițiile autorizației eliberate de organele județene de gospodărire a apelor.

La eliberarea autorizației, organele de gospodărire a apelor verifică respectarea prevederilor avizului dat în conformitate cu art. 59 din prezenta lege și stabilesc, ținând seama de acest aviz, modul în care se va exercita dreptul de folosință și vor fi exploatate lucrările.

Articolul 65

Autorizațiile se solicită de organizațiile socialiste, celelalte persoane juridice sau de persoanele fizice care exploatează lucrările.

Pentru lucrările care deservesc mai mulți beneficiari se eliberează o singură autorizație celui care are în administrare directă, proprietate sau în folosință acea lucrare. Prelevările și evacuările de ape se aprobă de titularii autorizației, în limitele drepturilor și cu respectarea condițiilor prevăzute în această autorizație. În astfel de situații este necesar și avizul organelor județene de gospodărire a apelor, care pot stabili, în anumite cazuri, condițiile în care se pot face prelevări sau evacuări de ape de alți beneficiari decât titularul autorizației.

Consiliul național al apelor stabilește conținutul documentației tehnice necesare eliberării autorizației, procedura emiterii acesteia, precum și cazurile în care anumite condiții, necesar a fi incluse în autorizație, se stabilesc direct de acest organ.

Articolul 66

Autorizația se poate elibera pe timp nedeterminat sau cu termen.

Dreptul dobândit în baza autorizației nu poate fi transmis fără acordul organelor de gospodărire a apelor.

Autorizația pentru folosirea temporară a apei pentru lucrări de foraj geologic se poate da global, la începutul anului, pe baza listei de amplasamente a punctelor de prelevare a apei ce se au în vedere în acel an.

Articolul 67

Autorizația își pierde valabilitatea în următoarele cazuri:

a) la expirarea termenului pentru care a fost eliberată;

b) când drepturile dobândite nu sunt exercitate timp de 2 ani consecutiv.

Articolul 68

Autorizația poate fi modificată, suspendată sau retrasă de organele care au eliberat-o, dacă:

a) resursele de apă sau albiile au suferit schimbări esențiale față de situația avută în vedere la eliberarea autorizației;

b) apar noi cerințe de apă care trebuie satisfăcute cu prioritate;

c) din cauze neprevăzute sau din culpa titularului autorizației exercitarea în continuare a dreptului dobândit periclitează viața sau sănătatea populației, ori securitatea bunurilor obștești sau ale persoanelor fizice.

Articolul 69

Lucrările construite pe ape sau având legătură cu apele sunt fonduri fixe ale organizațiilor socialiste care le-au construit sau le-au dobândit în orice mod.

Articolul 70

Cei ce au în administrare directa, proprietate sau în folosință lucrări construite pe ape sau având legătură cu apele sunt obligați să le întrețină în bune condiții și să le exploateze în conformitate cu prevederile avizelor și autorizațiilor eliberate de organele de gospodărire a apelor.

În cazul în care lucrarea de gospodărire a apelor deservește mai mulți beneficiari, aceștia se pot asocia în vederea întreținerii și exploatării.

Articolul 71

Lucrările construite pe ape sau având legătură cu apele, în care sunt interesați mai mulți beneficiari, se întrețin și se exploatează, după caz:

a) de beneficiarul principal stabilit prin actul de aprobare a lucrării;

b) de fiecare beneficiar pentru partea de lucrare aferentă;

c) de asociația beneficiarilor;

d) de organele de gospodărire a apelor sau de alte organizații specializate stabilite prin dispoziții legale.

În cazurile prevăzute la acest articol, modul de întreținere și de exploatare a lucrărilor se stabilește prin regulament elaborat de părțile interesate. În regulament se stabilesc și cotele de participare la cheltuielile comune de întreținere și exploatare, ori de câte ori pentru apa livrată, primirea de ape uzate în emisar sau pentru servicii prestate prin intermediul lucrărilor, nu sunt stabilite prețuri sau tarife legale.

Dacă întreținerea și exploatarea lucrărilor nu se fac de organele de gospodărire a apelor, regulamentul prevăzut în alineatul precedent va fi avizat de aceste organe.

În lipsa unor prevederi legale sau în caz de neînțelegere între părți organele de gospodărire a apelor stabilesc care sunt părțile interesate în întreținerea și exploatarea lucrărilor prevăzute în acest articol, precum și cota lor de participare la suportarea cheltuielilor comune.

Articolul 72

Cei ce renunță la folosirea unei lucrări construite pe ape sau având legătură cu apele sunt obligați, la dispoziția organelor de gospodărire a apelor, să desființeze această lucrare, dacă stânjenește scurgerea normală a apelor.

Capitolul VI Măsuri pentru apărarea și conservarea terenurilor agricole în legătură cu executarea lucrărilor ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele

Articolul 73

Proiectarea și efectuarea lucrărilor ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele se vor face și cu respectarea prevederilor legale privind apărarea, conservarea și folosirea terenurilor agricole.

Articolul 74

La stabilirea traseelor și amplasamentelor lucrărilor de îndiguiri, apărări și consolidări de maluri, rectificări și reprofilări de albii și de combatere a eroziunii solului se va urmări evitarea ocupării de terenuri arabile, vii sau livezi și menținerea posibilității de exploatare normală a terenurilor învecinate.

Articolul 75

La proiectarea lucrărilor de folosire sau protecție a calității apelor, ca stații de pompare, rezervoare, stații de tratare, stații de epurare, stații de transformare electrice, ateliere, clădiri anexe, se vor adopta amplasamente, dispoziții în plan și soluții constructive care să asigure o folosire maximă a terenurilor ocupate, evitând spații neutilizate în scop tehnologic.

În cazul dezvoltării unor lucrări de genul celor prevăzute în alineatul precedent se va urmări folosirea maximă a terenurilor din perimetrul deja afectat lucrărilor existente, pentru a se evita sau reduce la strictul necesar scoaterea din producția agricolă a altor terenuri.

Articolul 76

La proiectarea lacurilor de acumulare se va avea în vedere ca, pe lângă obținerea unor indicatori tehnico-economici favorabili, suprafețele de teren arabil, vii și livezi, inundate prin crearea lacurilor, să fie cât mai reduse și totodată să se obțină un volum de apă acumulat cât mai mare raportat la aceste suprafețe.

Articolul 77

Pentru compensarea pierderilor de producție agricolă de pe terenurile arabile inundate prin crearea lacurilor de acumulare, în documentațiile tehnice se va urmări:

a) scoaterea de sub regimul inundațiilor, în vederea trecerii la o categorie superioară de folosință, a unor suprafețe de teren, situate în aval de fiecare lac de acumulare, de mărime cel puțin echivalentă cu suprafața de teren arabil inundată de lacul de acumulare;

b) asigurarea irigării cu apă din lacurile de acumulare create în scopul alimentării cu apă potabilă și industrială, producerii de energie electrică și, când este posibil, și din cele pentru apărarea împotriva inundațiilor, a unor suprafețe de teren de pe care să se obțină un spor de producție agricolă mai mare decât producția ce se realiza pe terenurile inundate de aceste lacuri.

Articolul 78

La organizarea executării lucrărilor ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele, terenurile agricole folosite temporar pentru îngroparea conductelor de aducțiune sau evacuare a apelor, ca și pentru organizările de șantiere, vor fi ocupate pe o durată de timp strict limitată la necesitățile procesului tehnologic de execuție și vor fi redate în stare de a putea fi folosite în producția agricolă la terminarea lucrărilor. Se va urmări, de asemenea, ca redarea terenurilor în producția agricolă să se facă înaintea perioadei de cultură agricolă.

Neredarea terenurilor în stare de a putea fi folosite în producția agricolă la expirarea termenului până la care s-a aprobat scoaterea temporară a acestora din producția agricolă constituie contravenție și se sancționează potrivit prevederilor legale.

Capitolul VII Organizarea și controlul în domeniul gospodăririi apelor

Articolul 79

Organe de gospodărire a apelor în înțelesul prezentei legi sunt:

a) Consiliul național al apelor din Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, care asigură gospodărirea apelor pe bazine hidrografice și pe întreg teritoriul țării;

b) organele județene de gospodărire a apelor, ca organe de specialitate ale comitetelor executive ale consiliilor populare județene, care asigură gospodărirea apelor pe plan local.

Atribuțiile și competențele organelor prevăzute în alineatul precedent se stabilesc prin lege.

Articolul 80

Pentru exercitarea inspecției și controlului în domeniul gospodăririi apelor, în cadrul Consiliului național al apelor funcționează Inspecția de stat a apelor. Organizarea și funcționarea Inspecției de stat a apelor se stabilesc prin decret.

Articolul 81

Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei legi și asigurarea disciplinei de stat în domeniul apelor, angajații organelor de gospodărire a apelor, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au dreptul:

a) de acces la ape, în zonele din lungul apelor, ca și în orice loc, unitate și instalație, unde este necesar a face constatări privind aplicarea măsurilor de gospodărire a apelor;

b) de a inspecta lucrările construite pe ape sau având legătura cu apele și de a verifica dacă acestea sunt executate, exploatate și întreținute în conformitate cu dispozițiile legale și cu respectarea prevederilor din avizele și autorizațiile eliberate de organele de gospodărire a apelor;

c) de a preleva probe de apă și de a examina la unitățile controlate, în condițiile prevăzute de lege, orice date sau documentații necesare controlului; conducerile unităților controlate sunt obligate să dea toate informațiile necesare efectuării controlului;

d) de a da indicații obligatorii unităților controlate pentru luarea măsurilor necesare în vederea înlăturării deficiențelor constatate;

e) de a constata încălcările care constituie infracțiuni sau contravenții în domeniul gospodăririi apelor și a încheia actele prevăzute de dispozițiile legale.

Pentru exercitarea drepturilor prevăzute la lit. a, b și c din alineatul precedent în unitățile Ministerului Forțelor Armate și Ministerului de Interne, organele de gospodărire a apelor vor obține în prealabil aprobarea acestora.

Organele miliției și celelalte organe de stat sunt obligate să dea concurs angajaților organelor de gospodărire a apelor, în cazul când acestea întâmpină rezistență în exercitarea drepturilor prevăzute în alin. 1.

Articolul 82

Măsurile ce se iau de organele de gospodărire a apelor nu înlătură obligația celor culpabili de a repara pagubele produse prin încălcarea prevederilor prezentei legi sau a avizelor și autorizațiilor eliberate de organele de gospodărire a apelor.

Articolul 83

În vederea cunoașterii resurselor de apă și a regimului acestora, Consiliul național al apelor organizează păstrarea și prelucrarea datelor, informațiilor și prognozelor hidrologice, hidrogeologice și meteorologice, obținute pe baza observațiilor, măsurătorilor și studiilor efectuate de unitățile de specialitate proprii și ale altor ministere sau organe centrale.

Organizarea și păstrarea fondului de date hidrologice, hidrogeologice și meteorologice, precum și modul de deservire cu date, informații și prognoze, se stabilesc prin decret.

Organizarea și păstrarea fondului de documentații hidrogeologice pentru apele subterane de adâncime urmează regimul stabilit de dispozițiile legale pentru lucrările geologice.

Articolul 84

Organele de gospodărire a apelor întocmesc și țin la zi cadastrul general al apelor, cuprinzând date asupra resurselor de apă, lucrărilor și folosințelor de apă, zonelor inundabile, degradărilor produse de ape pe albiile acestora, surselor de poluare a apelor și altor elemente caracteristice, furnizând organizațiilor socialiste datele și informațiile ce le sunt cerute.

Deținătorii terenurilor riverane și beneficiarii de lucrări construite pe ape sau având legătură cu apele sunt obligați să pună la dispoziția organelor de gospodărire a apelor, la cererea acestora, datele necesare pentru întocmirea și ținerea la zi a cadastrului general al apelor.

Articolul 85

Beneficiarii lucrărilor construite pe ape sau având legătură cu apele sunt obligați să efectueze în zona acestor lucrări și să comunice organelor de gospodărire a apelor, potrivit instrucțiunilor tehnice date de aceste organe, observații, analize și măsurători sistematice cu privire la regimul apelor de suprafață și subterane și la modul de comportare a lucrărilor, asigurându-și în acest scop instalațiile necesare.

Instrucțiunile tehnice prevăzute în alineatul precedent se dau odată cu eliberarea autorizației prevăzute în art. 64.

Articolul 86

Organul județean de gospodărire a apelor acordă asistență tehnică de specialitate, în problemele ce formează obiectul atribuțiilor sale, comitetelor executive ale consiliilor populare municipale, orășenești și comunale, precum și, împreună cu organele ministerelor și celorlalte organe centrale, de resort, unităților economice, de stat și cooperatiste, de pe raza județului.

Articolul 87

Pentru prestarea de servicii de către organizațiile socialiste, în domeniul gospodăririi apelor, se stabilesc tarife care se aprobă prin hotărâre a Consiliului de Miniștri.

Organele de gospodărire a apelor sunt în drept a percepe taxe pentru folosirea apei și pentru evacuarea în apele de suprafață și subterane a apelor uzate.

Folosințele la care se aplică prevederile alineatului precedent, mărimea taxelor, elementele de stimulare a unităților, ca și modul de utilizare a sumelor încasate din taxe, pentru lucrări de gospodărire a apelor, se stabilesc prin hotărâre a Consiliului de Miniștri.

Pentru degradarea calității resurselor naturale de apă se pot aplica și penalități ce se vor stabili prin lege.

Capitolul VIII Sancțiuni

Articolul 88

Executarea de lucrări pe ape sau având legătură cu apele, modificarea sau extinderea unor astfel de lucrări fără avizul organului de gospodărire a apelor sau cu încălcarea avizului, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru populație ori s-ar putea cauza pagube economiei naționale, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează acele cazuri de poluare a apelor de suprafață sau subterane, care pun în pericol sănătatea sau integritatea corporală a oamenilor, viața animalelor, producția agricolă sau industrială, ori fondul piscicol.

Faptele prevăzute în alin. 1 și 2, în cazul în care au produs pagube economiei naționale sau unor persoane fizice, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă nu constituie o infracțiune mai gravă.

Vătămarea sănătății sau integrității corporale a oamenilor ca urmare a faptelor prevăzute în alin. 1 și 2 se pedepsește conform legii penale.

Articolul 89

Angajații organelor de gospodărire a apelor anume desemnați de președintele Consiliului național al apelor sunt competenți să întocmească acte de constatare a infracțiunilor în domeniul gospodăririi apelor și a infracțiunilor silvice privind tăierea fără drept a vegetației forestiere care asigură protecția malurilor cursurilor de apă și lucrărilor de gospodărire a apelor.

Articolul 90

Faptele care constituie contravenții la normele privind gospodărirea apelor, categoriile de angajați ai organizațiilor socialiste care au dreptul să constate contravențiile și să aplice sancțiunile corespunzătoare se stabilesc prin hotărâre a Consiliului de Miniștri. Sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanelor juridice.

Capitolul IX Dispoziții finale

Articolul 91

În afară de cazurile ce au fost prevăzute expres, măsurile pe care organele de gospodărire a apelor sunt în drept să le ia în baza prevederilor prezentei legi și care afectează interesele beneficiarilor de folosințe, riveranilor sau altor părți interesate, vor fi luate cu consultarea prealabilă a acestora.

Articolul 92

Supravegherea și urmărirea comportării în timp a barajelor și a altor construcții hidrotehnice, în vederea prevenirii degradării și avarierii acestora, precum și controlul modului cum se îndeplinește această obligație, se vor face în conformitate cu norme legale speciale.

Articolul 93

Împotriva măsurii luate de Consiliul național al apelor în conformitate cu art. 52, ministerul sau organul central în subordinea căruia se află unitatea a cărei funcționare a fost oprită, iar în cazul unităților de interes local, comitetul executiv al consiliului popular județean, se pot adresa Consiliului de Miniștri.

Articolul 94

Împotriva refuzului de emitere a avizelor prevăzute în art. 7, 9, 16, 18, 19, 33, 48, 49, 58, 62, 63, 65 și 71 se poate face plângere la președintele Consiliului național al apelor sau la președintele comitetului executiv al consiliului popular județean în cazul în care competența de avizare revine organului județean de gospodărire a apelor.

Împotriva refuzului organului județean de gospodărire a apelor de a elibera acordul prevăzut în art. 66 alin. 2 sau autorizațiile prevăzute în art. 15, 17 alin. 1 și 2, art. 23 alin. ultim, art. 38, 45, 64 și 66 alin. 3 se poate face plângere la președintele comitetului executiv al consiliului popular județean.

Împotriva condițiilor stabilite în avizele sau autorizațiile eliberate de organele de gospodărire a apelor se poate face plângere la președintele Consiliului național al apelor, în termen de 30 zile de la comunicarea avizului sau autorizației.

Articolul 95

Împotriva măsurilor stabilite în aplicarea art. 14 alin. 2, art. 16 alin. ultim și art. 71 alin, ultim, se poate face plângere la președintele Consiliului național al apelor sau la președintele comitetului executiv al consiliului popular județean în cazul în care măsurile au fost stabilite de organul județean de gospodărire a apelor.

Împotriva condițiilor stabilite de organul județean de gospodărire a apelor în aplicarea art. 21 se poate face plângere la președintele comitetului executiv al consiliului popular județean.

Termenul pentru introducerea plângerilor prevăzute la alineatele precedente este de 30 zile de la data comunicării făcute de organele de gospodărire a apelor.

Articolul 96

Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin actele organelor de gospodărire a apelor se pot adresa instanțelor judecătorești competente, în condițiile

Legii nr. 1/1967

cu privire la judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale.

Articolul 97

În cazurile prevăzute în art. 10 și 72, dacă nu se dă urmare dispozițiilor de desființare a lucrărilor sau de executare a unor lucrări suplimentare, după caz, organele de gospodărire a apelor pot cere prin justiție desființarea acelor lucrări sau executarea lucrărilor suplimentare dispuse.

Articolul 98

Autorizațiile eliberate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 67 și în condițiile prevăzute în art. 68.

Articolul 99

Prezenta lege intră în vigoare la 30 zile de la publicare în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România. Pe aceeași dată,

Decretul nr. 143/1953

privind folosirea rațională, amenajarea și protecția apelor, precum și orice alte dispoziții contrare prevederilor prezentei legi, se abrogă.

Această lege a fost votată de Marea Adunare Națională în ședința din 20 aprilie 1972, cu unanimitatea voturilor celor 433 deputați prezenți la ședință.

Președintele Marii Adunări Naționale,
Ștefan Voitec
București, 20 aprilie 1972.
Nr. 5.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.