Decizia nr. 969/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 584 și art. 585 din Codul civil
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 584 și art. 585 din Codul civil, excepție ridicată de Gheorghe Bălașa în Dosarul nr. 12.281/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2010 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 2 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 12.281/215/2009, Judecătoria Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 584 și art. 585 din Codul civil, excepție ridicată de Gheorghe Bălașa.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul consideră că textele legale se prezintă într-o redactare învechită, inadecvată realității juridice și social-economice actuale. Aceste texte legale încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16, 44 și 53, precum și cele ale art. 21 alin. (3) raportate la art. 20 cu trimitere la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Textele legale criticate constituie premisele unei grave discriminări între diferiți proprietari aflați în stare de vecinătate, întrucât sunt neclare și susceptibile de a crea confuzii de natură a împiedica subiecții de drept să-și stabilească conduita juridică. Judecătoria Craiova - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece acțiunea în grănițuire nu limitează dreptul de proprietate, pârâtul având la dispoziție aceleași mijloace procedurale ca și reclamantul pentru valorificarea drepturilor sale.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază excepția ca neîntemeiată deoarece din conținutul textelor legale criticate nu reiese restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 584 și art. 585 din Codul civil, texte de lege care au următorul conținut:
- Art. 584: "Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.";
- Art. 585: "Tot proprietarul își poate îngrădi proprietatea, afară de excepția ce se face la art. 616."
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16, art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (3), precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 584 și art. 585 din Codul civil s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 826 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008. Cu acel prilej, Curtea a constatat că art. 584 din Codul civil dispune în legătură cu dreptul proprietarului unui imobil de a cere stabilirea hotarelor acestuia, pe cheltuiala comună a proprietarilor învecinați, ceea ce nu numai că nu încalcă dreptul de proprietate, ci, dimpotrivă, îl ocrotește. Dreptul de a pretinde și de a obține grănițuirea proprietății este efectul caracterului real și absolut al dreptului de proprietate, în virtutea căruia orice proprietar poate pretinde de la ceilalți respectarea proprietății sale. De asemenea, Curtea nu poate reține nici încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție și nici art. 16 din aceasta, referitor la egalitatea în drepturi. Astfel, din cuprinsul textului de lege criticat nu reiese că "proprietarul fondului învecinat" nu are la dispoziție toate mijloacele procesuale pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, iar violarea principiului egalității în drepturi există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale. Or, din prevederile art. 584 și art. 585 din Codul civil nu rezultă instituirea unui asemenea tratament.
Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 584 și art. 585 din Codul civil, excepție ridicată de Gheorghe Bălașa în Dosarul nr. 12.281/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.