Decizia nr. 823/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 71/2009 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drept…
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Florența Nuțu în Dosarul nr. 5.718/110/2009 al Tribunalului Bacău - Secția comercială și contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus o cerere de renunțare la judecată.
Referitor la cererea depusă, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea acesteia.
Curtea respinge cererea formulată, întrucât, în temeiul
art. 55 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în fața instanței constituționale nu sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la stingerea procesului.
Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 239D/2010 și nr. 261D/2010 având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 8.038D/2009.
La apelul nominal în Dosarul nr. 239D/2010 răspund autorul excepției, Alexandru Mihailiuc, iar pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. În Dosarul nr. 261D/2010 se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 239D/2010 și nr. 261D/2010 la Dosarul nr. 8.038D/2009.
Partea prezentă, Alexandru Mihailiuc, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, precum și cel al Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării.
Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 239D/2010 și nr. 261D/2010 la Dosarul nr. 8.038D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției din Dosarul nr. 239D/2010, care susține admiterea excepției formulate.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație solicită respingerea excepției, invocând
deciziile Curții Constituționale nr. 188/2010
și nr. 190/2010.
Reprezentantului Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale, și anume
deciziile nr. 188/2010
și nr. 190/2010.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 21 octombrie 2009, 27 ianuarie 2010 și 23 noiembrie 2009, pronunțate în dosarele nr. 5.718/110/2009, nr. 17.746/4/2009 și nr. 7.007/320/2009, Tribunalul Bacău - Secția comercială și contencios administrativ, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă și Judecătoria Târgu Mureș au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Florența Nuțu, Alexandru Mihailiuc, Ramona Mihaela Crețu și Horațius Nicolae Dumbravă în cauze având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv soluționarea unor contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că suspendarea executării hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și eșalonarea plății acestora încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 44 alin. (1) și (2), art. 52, 53 și art. 115 alin. (1)-(4) și (6). Se arată că la momentul emiterii ordonanței de urgență nu exista o situație extraordinară și că ordonanța de urgență criticată consacră o discriminare vădită între creditorii unor drepturi de natură salarială din sistemul bugetar și ceilalți creditori.
În fine, se apreciază că perioada pe care se întinde executarea hotărârilor judecătorești în cauză încalcă cerința termenului rezonabil în care trebuie soluționate cauzele aflate în fața instanțelor judecătorești. Prin urmare, se încalcă și prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.
Tribunalul Bacău - Secția comercială și contencios administrativ, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă și Judecătoria Târgu Mureș apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este întemeiată. Se arată că ordonanța de urgență criticată încalcă art. 115 alin. (4) din Constituție. Totodată, se creează o inegalitate în fața legii între instituțiile statului și particulari în ceea ce privește regimul executării silite asupra fondurilor bănești, invocându-se în acest sens, printre altele, hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Hornsby împotriva Greciei, 1997, Burdov împotriva Rusiei, 2002, și Sandor împotriva României, 2005.
Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă mai apreciază că ordonanța de urgență criticată pune în discuție comportamentul constituțional loial al Guvernului în raport cu Curtea Constituțională, întrucât, după ce dispozițiile
art. I-III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008
au fost declarate neconstituționale, Guvernul a emis ordonanța de urgență criticată, similară primei, cu diferența notabilă a măririi termenelor de eșalonare a plății și extinderii aplicării acesteia la tot personalul bugetar. Totuși, se arată că o atare eșalonare, în condițiile în care executarea titlurilor executorii devine excesivă pentru bugetul de stat, ar fi trebuit realizată prin lege, și nu pe calea unei ordonanțe de urgență.
Judecătoria Târgu Mureș mai arată că ordonanța de urgență criticată încalcă și competența instanței de judecată de a stabili oportunitatea instituirii unor termene de grație în favoarea debitorului, competență prevăzută de art. 1101 alin. 1 și 2 din Codul civil și de art. 262 din Codul de procedură civilă.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în dosarele nr. 239D/2010 și nr. 261D/2010, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Argumentația Guvernului se bazează pe faptul că un termen de maximum 4 ani în care vor fi executate titlurile executorii la care se referă ordonanța de urgență criticată este unul rezonabil în condițiile existenței unei grave crize economice. Neaplicarea unei asemenea măsuri ar fi dus la crearea unui deficit public excesiv. În Dosarul nr. 8.038D/2009 Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare pronunțate de instanțele judecătorești, îl constituie dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009. Ulterior sesizării Curții Constituționale prin aceste încheieri a fost adoptată
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2010
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, act normativ ce introduce un nou alineat, alin. (1^1), și modifică alin. (2) și (3) ale
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 .
În fine, prin dispozițiile
art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010
pentru modificarea
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, au fost modificate din nou prevederile
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
și a fost abrogat alin. (1^1) al art. 1, alineat ce reglementa plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010. Totodată, prin
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010
s-a reglementat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială devenite executorii după 1 ianuarie 2010 și până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, și anume 20 mai 2010.
Prin urmare, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2010
și prin
art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 , având în prezent următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenelor prevăzute la alin. (1) și (1^1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1) și (1^1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.
(4) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii.
Articolul 2
Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.
Articolul 3
Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008
privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, și a prevederilor Ordinului ministrului justiției, al ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008
privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2."
Ca urmare a abrogării alin. (1^1) al
art. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 , referirile din alin. (2) și (3) ale aceluiași articol la acest alineat au rămas fără obiect.
Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 1 alin. (5) privind supremația Constituției, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 115 alin. (1)-(4) și (6) privind delegarea legislativă. Totodată, în susținerea excepției sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenție privind protecția proprietății.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , cu modificările și completările ulterioare, s-a pronunțat prin
Decizia nr. 712 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010,
Decizia nr. 713 din 25 mai 2010 , nepublicată încă*), și prin
Decizia nr. 714 din 25 mai 2010 , nepublicată încă**), prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate ca și cele invocate în prezenta cauză, respingând excepția de neconstituționalitate.
---------
este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010.
este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 24 iunie 2010.
Cu acele prilejuri, Curtea a reținut - referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă - că susținerea potrivit căreia
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție este neîntemeiată. Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).
Curtea a mai arătat, prin
Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situației extraordinare, Curtea a reținut, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005 , că "invocarea elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenței situației extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situație, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăți insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituționalitate - situația extraordinară -, a cărui respectare este prin definiție supusă controlului Curții, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodată, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că "urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare".
Mai mult, Curtea a statuat că nu se constituie într-o situație extraordinară cazurile "cu implicații financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești. Aceste aspecte țin de oportunitatea adoptării reglementării" ( Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, și
Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).
Raportat la cauza de față, Curtea a observat că Guvernul a motivat situația extraordinară ca fiind determinată de:
- dificultățile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;
- influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii;
- necesitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Având în vedere jurisprudența sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicațiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești, în situația dată, se circumscriu situației extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare analiză este necesară pentru a stabili dacă un considerent de principiu rezultat din jurisprudența Curții Constituționale, în speță fiind vorba de
Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009
și
Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 , este aplicabil fără nicio circumstanțiere sau, din contră, în funcție de circumstanțele speței să îi poată fi adăugat un corectiv și să poată fi considerată ca fiind o situație extraordinară.
Astfel, prin
Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a reținut că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională. Aceasta este premisa de la care Curtea urmează să analizeze relevanța motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanței de urgență criticate.
Primul motiv pentru justificarea situației extraordinare este cel ce vizează dificultățile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifică existența unei situații extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea și a următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influența negativă pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat și creșterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt susținute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justifică existența unei situații extraordinare, însă, privind toate cele 3 motive în mod cumulat și plecând de la premisa constatată de către Curte prin
Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , Curtea Constituțională ajunge la concluzia că, în cauza de față, există un grad mare de abatere de la obișnuit, și anume de la condițiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a
Ordonanței Guvernului nr. 22/2002
privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât consideră că există o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție. Prin urmare, Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.
De asemenea, Curtea a constatat că ordonanța de urgență a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar și neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară și energică. În consecință, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgență; or, reglementarea urgentă a situației rezultate în condițiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid și rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului asupra unui proiect de lege și nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgență. În aceste condiții, pentru conservarea stabilității economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplinește exigențele urgenței prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituție.
În consecință, Curtea a constatat că, în anumite situații extreme, precum în cea de față, implicațiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești se pot constitui într-o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilității economice a statului român. O atare situație extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătorești în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau
Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească soluții pentru executarea conformă a hotărârilor judecătorești, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidență elemente de oportunitate legislativă.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea a constatat, prin aceleași decizii, că și acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:
Nu se poate reține existența niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004). Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004).
Or, în cauza de față, astfel cum s-a arătat și mai sus, măsura contestată urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Astfel, situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă o diferență evidentă de tratament juridic.
Toate acestea duc la concluzia că ordonanța de urgență criticată este conformă art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și la un proces echitabil, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale -
Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, "procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația". Însă, așa cum s-a arătat și mai sus, actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60.858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare. Totodată, în cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de față, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzis în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.
În ceea ce privește dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Totodată, potrivit
art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 27 ianuarie 2010, "ordonatorii principali de credite efectuează plata titlurilor executorii, conform
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, din sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal»", ceea ce echivalează cu impunerea unei obligații de rezultat în sarcina acestora. Totodată, astfel cum prevede art. 25 alin. (2) din aceeași lege, "prin hotărâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, în ultima lună a fiecărui trimestru pot fi majorate sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal" în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare pentru plata titlurilor executorii prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , în mod eșalonat pe parcursul anului 2010, din suma globală prevăzută cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - «Acțiuni generale»". Acest aspect relevă grija pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 .
Curtea a mai reținut că, în aplicarea
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 11/2010 , Guvernul a adoptat
Hotărârea nr. 422 din 28 aprilie 2010
privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii, la titlul "Cheltuieli de personal", pentru plata titlurilor executorii prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 3 mai 2010.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Florența Nuțu, Alexandru Mihailiuc, Ramona Mihaela Crețu și Horațius Nicolae Dumbravă în dosarele nr. 5.718/110/2009, nr. 17.746/4/2009 și nr. 7.007/320/2009 ale Tribunalului Bacău - Secția comercială și contencios administrativ, Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și Judecătoriei Târgu Mureș.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2010.
*) În prezent,
**) În prezent,
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.