Decizia nr. 1044/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Majid Latif în Dosarul nr. 6.728/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției, invocând cele statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6.728/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România.

Excepția a fost ridicată de Majid Latif într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva unei hotărâri a Oficiului Român pentru Imigrări de respingere ca inadmisibilă a cererii de acces la o nouă procedură de azil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că prevederile de lege criticate instituie, pentru cetățenii străini, o regulă de procedură mai puțin favorabilă decât cea aplicabilă, potrivit dreptului comun, cetățenilor români, ceea ce contravine drepturilor conferite de Convenția privind Statutul refugiaților referitoare la accesul liber și facil la justiție, precum și la beneficiul unui tratament juridic similar cu cel aplicabil cetățenilor statului sub aspectul drepturilor și garanțiilor procedurale. Astfel, dacă legislația în materie civilă, penală sau administrativă prevede regula potrivit căreia hotărârea instanței de fond poate fi atacată fie cu apel și apoi cu recurs, fie doar cu recurs, textul de lege criticat atribuie hotărârii primei instanțe caracter irevocabil.

Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate, câtă vreme legea recunoaște solicitantului de azil căruia i s-a respins cererea de acces la o nouă procedură dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată, care va analiza hotărârea Oficiului Român pentru Imigrări sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, asigurându-se astfel protecția solicitanților de azil în concordanță cu cerințele impuse de Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile

art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România sunt constituționale. Arată că dispozițiile art. 94 reglementează procedura specială de soluționare a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, etapă în care nu se mai justifică parcurgerea acelorași pași procedurali ca și în procedura inițială, având în vedere și condiția celerității în cadrul exercitării căii de atac specifice acestei proceduri.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Textul de lege criticat are următorul conținut:

"(2) Hotărârea instanței prevăzută la alin. (1) este irevocabilă."

Dispozițiile art. 94 alin. (1), la care textul de lege criticat face trimitere, au următorul cuprins:

"(1) Instanța soluționează plângerea, fără audierea străinului, în termen de 30 de zile, și pronunță o hotărâre motivată, prin care:

a) respinge plângerea; sau

b) admite plângerea, acordă accesul la o nouă procedură de azil și dispune ca structura competentă a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedura ordinară."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind Statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, ratificată de România prin

Legea nr. 46/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991. Potrivit acestor dispoziții, orice refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber și facil în fața tribunalelor, iar în statul contractant unde își are reședința obișnuită orice refugiat se va bucura de același tratament ca oricare cetățean în ce privește accesul la tribunale, inclusiv asistența judiciară și scutirea de cauțiunea judicatum solvi. Totodată, autorul excepției își raportează critica la următoarele prevederi din Constituție: art. 11 alin. (1) și (2) privitor la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 18 alin. (2) care consacră dreptul de azil al cetățenilor străini și apatrizilor și art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia susține că există o discriminare a cetățenilor străini în raport cu cei români prin faptul că aceștia din urmă au posibilitatea de a introduce, după caz, apel sau recurs împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în materie civilă, penală sau administrativă, spre deosebire de cetățenii străini și de apatrizii care nu beneficiază de nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța care soluționează plângerile formulate de aceștia împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererile acestora de acces la o nouă procedură de azil. Curtea constată că nu poate reține critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului egalității motivată de diferența de tratament juridic dintre cetățenii români și cei străini în ce privește drepturile și garanțiile procedurale. În legătură cu problema asigurării egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Plenul Curții Constituționale a statuat cu valoare de principiu, prin

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că, "în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție". Dar "nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite".

Curtea reține că, în prezenta cauză, ipotezele avute în vedere de autorul excepției sunt fundamental diferite, o comparație între acestea nefiind posibilă. Astfel, situația reglementată de textul de lege criticat, referitoare la caracterul irevocabil al hotărârii pronunțate cu privire la o cerere de acces la o nouă procedură de azil, este, prin ipoteză, inaplicabilă cetățenilor români. În schimb, cetățenii străini sau apatrizii care au calitatea de părți în procese civile, comerciale, penale sau administrative se bucură, în principiu, de aceleași drepturi și garanții procesuale ca și cetățenii români, având posibilitatea de a utiliza aceleași căi de atac pe care legea le prevede și pentru cetățenii români. În cazul de față, verificarea respectării principiului egalității în fața legii se poate face, eventual, prin compararea situației cetățenilor străini sau apatrizilor care intră sub incidența textului de lege criticat, iar nu prin compararea situației acestora cu cea a cetățenilor români implicați în diverse tipuri de procese. Or, prevederea legală supusă controlului de constituționalitate nu instituie niciun fel de privilegii sau discriminări între cetățenii străini sau apatrizii cărora li se adresează.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 94 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Majid Latif în Dosarul nr. 6.728/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2010.