Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1085/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
21 septembrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 674 din 4 octombrie 2010
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 5.975 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Nicolae Florin Mărunțel în Dosarul nr. 668/294/2009 al Judecătoriei Săliște - Secția generală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 668/294/2009, Judecătoria Săliște - Secția generală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Nicolae Florin Mărunțel.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece îl "cataloghează direct" pe inculpat că "ar fi săvârșit o infracțiune", ceea ce contravine prezumției de nevinovăție.

Judecătoria Săliște consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece din interpretarea dispozițiilor legale criticate nu rezultă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească definitivă.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre următoarele cazuri: [...] f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 23 alin. (11), care consacră prezumția de nevinovăție.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că din interpretarea dispozițiilor legale criticate nu rezultă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă. De asemenea, folosirea de către legiuitor a termenului "infracțiune" are o semnificație pur tehnică, acesta desemnând încadrarea faptei cu privire la care există probe sau indicii temeinice că a fost săvârșită de inculpat, într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infracțiune și o sancționează cu o pedeapsă de o anumită gravitate. Așa fiind, contrar susținerilor autorului excepției, dispozițiile legale examinate nu contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovăție.

În același sens Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005, prin

Decizia nr. 245 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 30 martie 2006, și prin

Decizia nr. 1.142 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2008. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția adoptată și argumentele ce au stat la baza acestor decizii se mențin și în cauza de față.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepție invocată de Nicolae Florin Mărunțel în Dosarul nr. 668/294/2009 al Judecătoriei Săliște - Secția generală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-șef,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.