Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1118/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției

prezumat în vigoare

Data actului
23 septembrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 715 din 27 octombrie 2010
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 7.688 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 161/2003 19 aprilie 2003 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, excepție ridicată de Ștefan Adrian Făgărași în Dosarul nr. 5.681/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât, în realitate, se solicită modificarea și completarea textului legal criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.681/306/2009, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, excepție ridicată de Ștefan Adrian Făgărași într-o cauză având ca obiect infracțiuni la legi speciale, și anume

Legea nr. 161/2003 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât omit să precizeze că percheziția informatică poate fi realizată numai după începerea urmăririi penale împotriva persoanei vizate, să limiteze posibilitatea de a solicita realizarea perchezițiilor informatice și să stabilească o serie întreagă de garanții împotriva aplicării arbitrare.

Judecătoria Sibiu apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 56 din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au următorul cuprins:

"(1) Ori de câte ori pentru descoperirea și strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, organul competent prevăzut de lege poate dispune efectuarea unei percheziții.

(2) Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază că ridicarea obiectelor care conțin datele prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfășurarea activității persoanelor care dețin aceste obiecte, poate dispune efectuarea de copii, care pot servi ca mijloc de probă și care se realizează potrivit art. 55 alin. (3).

(3) În cazul în care, cu ocazia cercetării unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice și sunt accesibile din sistemul sau suportul inițial, se poate dispune, de îndată, autorizarea efectuării percheziției în vederea cercetării tuturor sistemelor informatice sau suporturilor de stocare a datelor informatice căutate.

(4) Dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la efectuarea percheziției domiciliare se aplică în mod corespunzător."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului și art. 28 privind secretul corespondenței. Totodată, se consideră a fi încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Aspectele învederate de autorul excepției de neconstituționalitate vizează, în mod direct, modificarea și completarea normei legale supuse controlului de constituționalitate. Or, Curtea Constituțională, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu poate modifica sau completa textul de lege supus controlului său, această competență revenind, în mod exclusiv, legiuitorului.

În fine, Curtea constată că, pe lângă aspectele de lege ferenda pe care autorul excepției le învederează, acesta nu critică în mod direct textul

art. 56 din Legea nr. 161/2003 , ci critica să se circumscrie și unor aspecte de interpretare și aplicare a legii, respectiv a prevederilor

art. 56 alin. (4) din Legea nr. 161/2003

coroborate cu cele ale art. 100 și următoarele referitoare la percheziție din Codul de procedură penală. Or, nici interpretarea și nici aplicarea normelor legale supuse controlului Curții Constituționale și cu atât mai puțin interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale cu care acestea se coroborează nu intră în competența de judecată a instanței constituționale. O asemenea competență aparține, în mod exclusiv, instanțelor de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, excepție ridicată de Ștefan Adrian Făgărași în Dosarul nr. 5.681/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.