Decizia nr. 1429/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și

art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , excepție ridicată de Dan Tudor Vuza în Dosarul nr. 14.088/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 octombrie 2010 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2010. La acea dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunțarea la data de 26 octombrie 2010, iar apoi, pentru același motiv, la data de 2 noiembrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 14.088/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și

art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 .

Excepția a fost ridicată de Dan Tudor Vuza cu prilejul soluționării unei acțiuni civile având ca obiect obligarea Spitalului Clinic de Urgență Floreasca de a comunică și elibera copii de pe toate documentele, inclusiv dosarele medicale în care sunt consemnate diagnosticele, rezultatele investigațiilor și tratamentelor aplicate internării pacientului George Pavel Vuza.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că textele de lege criticate, care prevăd că informațiile privind starea pacientului sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia, creează o discriminare între moștenitorii legali ai pacientului decedat, care se supun acestei norme, și alte persoane care, potrivit

art. 23 din Legea nr. 46/2003 , pot avea acces la datele personale medicale ale pacientului. De asemenea, consideră că este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportare la art. 4 pct. 4 din Declarația promovării drepturilor pacienților în Europa, întrucât aceste prevederi internaționale exclud doar pe terți, iar nu și familia de la accesul la informațiile privind pacientul. În sfârșit, consideră că se contravine și art. 46 din Constituție, întrucât este încălcat dreptul moștenitorului legal al defunctului de a obține informații referitoare la starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul și tratamentul aplicat în timpul vieții. Consideră că, în lipsa unui înscris prin care pacientul să se exprime cu privire la confidențialitatea datelor medicale care îl privesc, moștenitorii trebuie să aibă acces la aceste informații.

Judecătoria Sectorului 1 București consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că moștenitorii legali și terții autorizați să obțină informații referitoare la un pacient nu se află în aceeași situație, după cum nici membrii familiei și autoritățile medicale nu pot fi puși pe același plan atunci când vine vorba de confidențialitatea stării de sănătate a unui pacient. De asemenea, arată că principiul egalității în drepturi nu se referă la egalitatea dintre cetățeni și autorități. Extinderea obligației de a păstra confidențialitatea datelor privind starea de sănătate a persoanei chiar și după decesul acesteia este un reflex al dispozițiilor constituționale care urmăresc ocrotirea vieții private. În sfârșit, consideră că nu sunt încălcate nici dispozițiile Declarației promovării drepturilor pacienților în Europa.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție. În ceea ce privește dispozițiile art. 20 și art. 46 din Constituție, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 21 și

art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 21: "Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.";

- Art. 22: "Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres."

Autorul excepției consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și art. 46 referitor la dreptul la moștenire. De asemenea, consideră că se încalcă art. 20 din Constituție prin raportare la dispozițiile art. 4 pct. 4 din Declarația promovării drepturilor pacienților în Europa.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate nu instituie un tratament diferențiat între persoane aflate în situații identice. Astfel, accesul furnizorilor de servicii medicale acreditați, implicați în tratamentul pacientului, la datele medicale care îl privesc pe acesta este justificat de necesitatea intervenției de specialitate în vederea acordării unui tratament cât mai adecvat. Astfel, întrucât se are în vedere, în realitate, interesul pacientului, nu se poate pune un semn de egalitate cu situația altor persoane care solicită accesul la datele medicale privind pacientul în interes personal. Prin urmare, situațiile evident diferite justifică tratamentul juridic diferențiat.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 4 pct. 4 din Declarația promovării drepturilor pacienților în Europa, Curtea constată că acest act internațional nu are valoarea unui tratat sau pact ratificat de România, astfel încât, în ceea ce îl privește, dispozițiile art. 20 din Legea fundamentală nu sunt incidente.

De altfel, cu privire la constituționalitatea textelor de lege criticate, Curtea s-a mai pronunțat și prin

Decizia nr. 162 din 26 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008, în care a statuat că informațiile privind sănătatea persoanei "intră în noțiunea de viață privată, fiind prin urmare un mod de a realiza protecția drepturilor prevăzute de art. 26 din Constituție, consacrate în egală măsură și în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". În legătură cu aceste aspecte, a fost amintită Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în speța Z. contra Finlandei, în care s-a arătat că "protecția datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanță fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieții private și a vieții de familie așa cum este acesta garantat de art. 8 din Convenție.

[...] În lipsa unei asemenea protecții, persoanele care necesită îngrijire medicală nu ar mai fi dispuse să furnizeze informații cu caracter personal și intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le pună viața în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. [...] De aceea, legislația internă a statelor trebuie să cuprindă garanții adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea persoanei, în conformitate cu dispozițiile art. 8 paragraful 1 al Convenției".

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a reținut că: "Extinderea obligației de a păstra confidențialitatea datelor privind starea de sănătate a persoanei, chiar și în cazul persoanelor decedate, apare, de asemenea, ca un reflex firesc al drepturilor fundamentale mai sus menționate, dacă se are în vedere faptul că, deși capacitatea de folosință a persoanei încetează la moartea acesteia, în virtutea respectului datorat persoanei umane, memoria persoanei decedate și opțiunile făcute în timpul vieții trebuie ocrotite și ulterior decesului. Dreptul de opțiune al pacientului privind păstrarea confidențialității cu privire la starea de sănătate nu este transmisibil mortis causa, păstrându-se astfel opțiunea exprimată până la momentul morții titularului dreptului."

Raportat la criticile reținute în prezenta cauză, Curtea arată că dreptul la moștenire nu presupune dreptul moștenitorilor de a obține informații cu privire la starea pacientului.

Fără a pune în discuție însăși constituționalitatea textelor de lege criticate, Curtea reține că normele imperative care instituie confidențialitatea datelor privind pacientul pot ridica, în anumite situații, probleme cu privire la posibilitatea unor persoane de a-și realiza drepturile, în măsura în care acestea depind de informațiile privind starea medicală a pacientului. Acesta este motivul pentru care prevederile

art. 22 din Legea nr. 46/2003

au permis legiuitorului să instituie excepții de la regula prevăzută de art. 21 din aceeași lege. În acest sens,

art. 39 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, stabilește că folosirea informațiilor privind pacienții este permisă în situația când: "a) există o dispoziție legală în acest sens; b) există acordul persoanei în cauză; c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunității, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale."

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și

art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , excepție ridicată de Dan Tudor Vuza în Dosarul nr. 14.088/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 noiembrie 2010.