Decizia nr. 1416/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și a art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 146/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
- Legea nr. 85/2006 5 aprilie 2006 (prevederi anume) privind procedura insolvenței
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței și a
art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Final Construct" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 38.003/3/2009 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepției tinde la o modificare a textelor de lege criticate, aspect ce nu aparține competenței Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 38.003/3/2009, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței și a
art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Final Construct" - S.R.L. din București cu prilejul soluționării unei cauze comerciale întemeiate pe dispozițiile
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile referitoare la condițiile de admisibilitate a cererilor formulate în baza
referitoare la cuantumul minim al creanței și la cuantumul taxei de timbru (derizoriu de mic) creează un dezavantaj vădit debitorului, care se vede expus la acțiunile șicanatorii ale oricăror creditori care doresc să blocheze pe această cale activitatea societății pretins debitoare. De asemenea, consideră că, prin această modalitate de introducere a acțiunilor în insolvență, se creează o inegalitate în fața legii între creditori și debitori, inegalitate care poate conduce la grave abuzuri de drept din partea creditorului și la afectarea gravă atât a patrimoniului, cât și a libertății economice a debitorului.
Tribunalul București - Secția a VII-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că specificul procedurii insolvenței a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, cum sunt și cele criticate, derogatorii de la normele dreptului comun. Stabilirea acestor reguli speciale constituie atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție și nu vin în contradicție cu dispozițiile constituționale invocate. De asemenea, arată că legiuitorul are opțiunea liberă în determinarea cererilor pentru care trebuie plătite taxe judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum și a părților care au obligația să le plătească. Totodată, dispozițiile
nu instituie nici privilegii și nici discriminări, toate persoanele care promovează un anumit tip de acțiune sau cerere fiind obligate să plătească taxele judiciare de timbru în valoare și în condiții identice.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispoziții potrivit cărora "cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie;".
De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile
art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, dispoziții potrivit cărora: "În materie comercială, se taxează următoarele cereri: [...] c) acțiuni, cereri și contestații introduse în temeiul
privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, și al
Ordonanței Guvernului nr. 10/2004
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 278/2004 -120 lei."
Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, consideră că se contravine următoarelor prevederi internaționale: art. 6 paragraful1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil și interzicerea discriminării, precum și art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția amintită, privitor la proprietate.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile
art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006
au fost modificate prin
art. I pct. 2 din Legea nr. 169/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, în sensul că "valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat".
Întrucât din susținerile autorului excepției nu rezultă ce cuantum al creanței ar fi considerat ca justificând în mod rezonabil deschiderea procedurii insolvenței, Curtea apreciază că soluția legislativă criticată se păstrează.
Aspectele referitoare la existența unor condiții privind deschiderea procedurii insolvenței au mai fost supuse analizei Curții Constituționale și cu alte prilejuri. Astfel, prin
Decizia nr. 755 din 1 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 6 iulie 2010, Curtea a reținut că "legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situații deosebite. O situație deosebită o reprezintă și starea de insolvență cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanțe certe, lichide și exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile și care, sub imperiul celerității specifice soluționării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor.
Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituțional al egalității în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudența Curții Constituționale, nu presupune omogenitate, astfel încât situații diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat".
Cât privește dispozițiile
art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 , Curtea constată că legiuitorul se bucură, de asemenea, potrivit art. 139 alin. (1) din Constituție, de atributul exclusiv de a stabili cuantumul taxelor judiciare de timbru. Plata acestei taxe reprezintă contravaloarea serviciului public pe care statul îl pune la dispoziția justițiabilului pentru apărarea drepturilor sale pe calea justiției, iar nu o modalitate de apărare a unor persoane împotriva eventualelor acțiuni ce ar putea fi îndreptate împotriva lor. Așadar, o eventuală restrângere a dreptului la un proces echitabil nu ar putea fi pusă în discuție decât de cel căruia îi incumbă plata unei astfel de taxe, iar nu de către partea adversă.
Pentru acest motiv, Curtea apreciază că nu pot fi reținute susținerile autorului excepției referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil.
În ceea ce privește critica privitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la apărare, Curtea constată că art. 24 din Constituție nu este incident în cauză, întrucât prevederile de lege criticate nu stabilesc norme referitoare la modul în care părțile în proces pot formula apărări și nici la accesul la serviciile unui avocat.
Cât privește critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea reține că acest drept nu are o valoare absolută, art. 44 alin. (1) din Constituție precizând că limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Așa cum s-a reținut prin
Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, "legiuitorul ordinar este [...] competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea Constituțională constată că, prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale."
De asemenea, dispozițiile art. 45 din Constituție garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora "în condițiile legii".
Or, protejarea proprietății private și a libertății economice nu pot fi invocate pentru a bloca realizarea drepturilor creditorului pe calea procedurii insolvenței, atunci când aceasta este prilejuită de culpa debitorului prin neplata datoriei sale certe, lichide și exigibile.
Prin urmare, nici criticile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate și a libertății economice nu sunt întemeiate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței și a
art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Final Construct" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 38.003/3/2009 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 noiembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.