Decizia nr. 755/2010

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și 12, ale art. 8 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Siperom" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 32.386/3/2009 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 32.386/3/2009, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și 12, ale art. 8 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Siperom" - S.R.L. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul apreciază că

art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006

sunt neconstituționale, întrucât, prin instituirea unei prezumții de insolvență, se creează o situație nefavorabilă debitorului în raport cu creditorul, debitorul fiind cel care trebuie să probeze inexistența stării de insolvență. Cu privire la prevederile art. 3 pct. 6 din lege, se apreciază că derogă de la dispozițiile dreptului comun din materia recuperării creanțelor, întrucât oferă un temei de drept suplimentar, nejustificat creditorului pentru valorificarea drepturilor sale. Art. 3 pct. 12 reglementează o distincție artificială și neconstituțională între comercianți, instituind un tratament discriminatoriu care încalcă art. 16 din Constituție.

Prevederile art. 8 alin. (1) și (2) din lege sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât existența unei singure căi de atac este contrară dispozițiilor constituționale menționate.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 , acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 16 și 21 din Constituție, întrucât textele criticate limitează dreptul de a solicita reorganizarea judiciară în situația în care debitorul a contestat starea de insolvență.

Pierderea dreptului de a formula un plan de reorganizare apare ca o sancțiune aplicată debitorului pentru demersul său exercitat în condițiile legii.

Tribunalul București - Secția a VII-a comercială apreciază că excepția este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate de autor nu înfrâng prevederile constituționale invocate de acesta.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și 12, ale art. 8 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și 12: "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:

a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;[...]

6. prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile;[...]

12. cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 30.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie;".

- Art. 8 alin. (1) și (2): "(1) Curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.

(2) Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.";

- Art. 33 alin. (2) teza a doua: "[...] Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) și art. 135 alin. (2) lit. a).

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și 12, ale art. 8 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 , Curtea reține că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate formulate.

Astfel, prin

Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Curtea a statuat, cu privire la art. 3 pct. 1 lit. a), că acesta "instituie o prezumție de insolvență pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadență. Instituirea acestei prezumții este justificată de necesitatea asigurării celerității în desfășurarea procedurii insolvenței, principiu recunoscut pentru desfășurarea raporturilor de drept comercial, cât și de nevoia de a se evita obligația creditorului de a dovedi starea de insolvență, fapt ce ar fi imposibil în condițiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului și la datele privind disponibilitățile bănești ale acestuia.

Cu toate acestea, prezumția instituită de

art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006

nu are caracter absolut. Astfel, debitorul are posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeași lege, să conteste existența stării de insolvență, dovedind că, în realitate, nu sunt întrunite condițiile pentru constatarea existenței acesteia".

În ceea ce privește critica

art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 , Curtea, prin

Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, a stabilit că, "potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situații deosebite. O situație deosebită o reprezintă și starea de insolvență cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanțe certe, lichide și exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile și care, sub imperiul celerității specifice soluționării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor.

Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituțional al egalității în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudența Curții Constituționale, nu presupune omogenitate, astfel încât situații diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat".

Prin

Decizia nr. 786 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 85/2006 .

Cu acel prilej, a reținut că prevederile referitoare la competența tribunalelor prin judecătorul-sindic, ca primă instanță, și a curților de apel pentru judecarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic au fost stabilite prin lege, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, iar nu prin încălcarea acestora. Curtea a mai reținut că opțiunea legiuitorului pentru stabilirea competenței curților de apel în soluționarea recursurilor a fost determinată de faptul că acestea sunt instanțele imediat superioare în grad tribunalelor în cadrul cărora funcționează judecătorul-sindic. De altfel, nicio dispoziție constituțională și niciun instrument juridic internațional nu stabilesc câte grade de jurisdicție și câte căi de atac trebuie să existe pentru înfăptuirea justiției în diferite categorii de cauze, astfel încât existența numai a unei singure căi de atac nu aduce nicio atingere dreptului de acces liber la justiție.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 , prin

Decizia nr. 1.247 din 18 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, Curtea a constatat că "aceasta are în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existența stării de insolvență, iar contestația i-a fost respinsă. Curtea a reținut că garantarea libertății economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toți cei care desfășoară o activitate economică.

Astfel, garantarea drepturilor comercianților debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exercițiului unor drepturi ale debitorilor care nu și-au exercitat voluntar obligațiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfășurării procedurii insolvenței ce urmărește tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanțelor creditorilor.

Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariția totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluției cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluției de deschidere a procedurii insolvenței, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestația, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, legea pune la dispoziție mai multe căi prin care debitorul își poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiție".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în decizia de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 și 12, ale art. 8 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Siperom" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 32.386/3/2009 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 iunie 2010.