Decizia nr. 1296/2010

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. IV și

art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Dorin-Adrian Constantin în Dosarul nr. 2.293/221/2009 al Tribunalului Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că autorul acesteia solicită modificarea textului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.293/221/2009, Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. IV și

art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Excepția a fost ridicată de Dorin-Adrian Constantin cu prilejul soluționării unul litigiu de asigurări sociale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care instituie obligația asigurării în sistemul public de asigurări sociale, sunt discriminatorii, întrucât exceptează de la această obligație anumite categorii de persoane. De asemenea, consideră că este încălcat și dreptul la muncă, dreptul la un proces echitabil și dreptul la sănătate.

Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (1) pct. IV și

art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 5 alin. (1) pct. IV: "În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: [...]

IV. persoanele care se află în una dintre situațiile următoare:

a) asociat unic, asociați, comanditari sau acționari;

b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;

c) membri ai asociației familiale;

d) persoane autorizate să desfășoare activități independente;

e) persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;";

f) alte persoane care realizează venituri din activități profesionale;";

- Art. 6^1: "(1) Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV și V care au cel puțin vârsta de 18 ani sunt obligate să se asigure pe baza declarației de asigurare. Declarația de asigurare se depune în termen de 30 de zile de la data încadrării în situația respectivă la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință. Venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declarația de asigurare."

Autorul excepției consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii și art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătății. De asemenea, consideră că se contravine și dispozițiilor art. 20 din Constituție, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că un prim aspect criticat de autorul acesteia se referă la tratamentul diferențiat instituit de lege între persoanele obligate să plătească contribuții de asigurări de sănătate, așa cum sunt cei cuprinși în ipoteza prevederilor

art. 5 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 19/2000 , și persoanele care nu sunt supuse acestei obligații, așa cum sunt cei care nu realizează niciun venit. Prin urmare, acesta consideră că se instituie o discriminare și că ar trebui să poată opta liber dacă dorește sau nu să se asigure în sistemul public de asigurări sociale.

Față de aceste susțineri, Curtea reține că întregul sistem public de asigurări sociale reprezintă una dintre manifestările cele mai complexe ale caracterului social al statului. Pornind de la necesitatea asigurării protecției persoanelor care sunt dezavantajate, în speță a persoanelor ale căror capacități de muncă sunt reduse din cauza înaintării în vârstă, legiuitorul a constituit un sistem prin care acestea să beneficieze în continuare de venituri care să le asigure un trai decent și după retragerea din activitatea profesională. Aceste venituri se raportează la valoarea contribuției din perioada activă a vieții, dar, într-o proporție semnificativă, sunt realizate, practic, din contribuțiile populației active actuale. Solidaritatea, contributivitatea și obligativitatea, ca principii fundamentale ale sistemului public de asigurări sociale, apar, în această perspectivă, ca expresii și modalități de concretizare ale caracterului social al statului.

Acesta este motivul pentru care obligația asigurării în sistemul public de pensii nu poate fi privită ca facultativă decât în măsura în care ea apare ca o opțiune suplimentară, peste ceea ce legea deja a prevăzut ca fiind obligatoriu.

Referitor la instituirea unei diferențe de tratament între persoanele care realizează venituri și cele care nu realizează venituri, pe care autorul excepției o consideră ca fiind discriminatorie, Curtea constată că cele două categorii de persoane comparate nu se află în situații identice. Or, principiul egalității în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituție, nu presupune uniformitate, ci aplicarea unui tratament juridic egal pentru situații egale. În măsura în care situațiile comparate sunt diferite, este justificată instituirea unui tratament juridic diferențiat.

De altfel, obligarea persoanelor care nu desfășoară nicio activitatea producătoare de venit de a contribui ar fi contrară înseși prevederilor constituționale care consacră dreptul la un nivel de trai decent.

În ceea ce privește susținerea autorului referitoare la încălcarea dreptului la muncă, Curtea reține că obligativitatea contribuției la sistemul de asigurări sociale nu aduce nicio limitare dreptului persoanei de a-și alege profesia, meseria sau ocupația, precum și locul de muncă.

De asemenea, instituirea obligației de a contribui la sistemul public de pensii nu aduce nicio atingere sănătății persoanei care este liberă să aleagă o activitate producătoare de venituri care să nu îi afecteze starea sănătății.

În sfârșit, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că prevederile de lege care constituie obiect al controlului de constituționalitate nu cuprind dispoziții referitoare la drepturile procesuale ale persoanei, astfel că dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente în speță.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. IV și

art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Dorin-Adrian Constantin în Dosarul nr. 2.293/221/2009 al Tribunalului Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2010.