Decizia nr. 1386/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Toma - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 1.677/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosarul cauzei, Lenuța Daniela Benzimra și Cristophe Albert Roland Benzimra au depus note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.677/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77^1 alin. 6 teza finală din Codul fiscal, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, într-o cauză civilă ce are ca obiect o plângere împotriva încheierii de carte funciară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța arată că respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate, motivată pe neplata impozitului pe venitul din transferul proprietății imobiliare, obligație ce incumbă vânzătorului, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al cumpărătorului. Consideră că există o disproporție între interesul general și interesul persoanei afectate (actualul proprietar al imobilului), care, pentru a obține înscrierea dreptului său de proprietate, se vede nevoit să aștepte până ce fostul proprietar achită impozitul sau să îl plătească el în numele acestuia, impunându-i astfel o sarcină excesivă. Arată că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 53 din Constituție, întrucât nu îndeplinesc cerințele prevăzute în cuprinsul textului constituțional.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 106/2007

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 18 octombrie 2007, având următorul cuprins: "Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului".

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția, Curtea constată că, în ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 , s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 1.157 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008. Cu acel prilej, Curtea a arătat că dispozițiile de lege criticate dau expresie prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Prin urmare, nu se poate reține nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți. În realitate, ceea ce se supune atenției Curții, în cauza de față, este o problemă de interpretare și aplicare a legii în situația particulară relevată de instanța de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că dreptul de proprietate al petenților își are temeiul în Sentința civilă nr. 938 din 29 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțată în Dosarul nr. 8.866/302/2008, iar potrivit

art. 77^1 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, "în cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de către organul fiscal competent. Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești definitive și irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii".

Situația particulară învederată de petenți, în sensul că prin Sentința civilă nr. 938 din 29 ianuarie 2009 s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului la data de 7 iulie 1997, iar acest impozit pe tranzacțiile imobiliare nu exista în anul 1997, situație ce justifică aprecierea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală, nu poate fi primită pentru cel puțin trei argumente, după cum urmează:

- afirmația că în anul 1997 nu exista impozitul pe tranzacții imobiliare nu este corectă. Acest impozit a existat dintotdeauna, însă nu sub forma în care este instituit astăzi prin Codul fiscal;

- instanța a constat intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului la data de 7 iulie 1997, pe baza unor înscrisuri sau altor probe, iar nu în baza existenței unui act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât, în cazul în care ar fi existat un astfel de act autentic, acțiunea în constatare a petenților nu ar mai fi avut obiect. Or, ocolind prevederea legală potrivit căreia înstrăinarea imobilelor se face numai prin act autentic, petenții s-au expus unor riscuri, inclusiv riscului ca vânzătorii să nu-și achite impozitul datorat, și prin aceasta să paralizeze cererea de intabulare a dreptului lor de proprietate;

- potrivit tezei a doua din alin. (6) al

art. 77^1 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, instanța avea obligația să comunice organului fiscal competent hotărârea definitivă și irevocabilă, precum și documentația aferentă, în vederea calculării și încasării impozitului pe transferul proprietăților imobiliare. În cazul în care s-ar fi făcut o atare comunicare, ar fi existat un dosar de executare pe numele vânzătorilor și, probabil, impozitul datorat s-ar fi plătit.

Prin urmare, situația particulară la care s-a ajuns nu poate fi imputată textului legal criticat, dat fiind că, prin reglementarea acestui text, legiuitorul are grijă să protejeze dreptul statului de a-și încasa de la contribuabili impozitele și taxele datorate, fără a veni în coliziune cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție.

Pe de altă parte, Curtea constată că instanța critică dispozițiile

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, fără a avea în vedere că acestea trebuie interpretate și prin prisma tezei întâi și a doua din text, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate invocată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 1.677/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2010.