Decizia nr. 26/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lucia Tomuță în Dosarul nr. 01601/221/2008 al Judecătoriei Deva.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 01601/221/2008, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Lucia Tomuță, pârâtă într-o cauză civilă având ca obiect pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia invocă înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2) și art. 124, deoarece "judecătorii se supun nu doar legii, ci și deciziei de recurs, dezlegărilor date cu ocazia soluționării acestuia", astfel că "hotărârile date de către instanța de recurs trebuie respectate de către instanțele de fond, atât cu privire la problemele de drept dezlegate, cât și cu privire la necesitatea administrării probelor."

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dispozițiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă fiind neconstituționale în partea referitoare la obligarea judecătorilor fondului de a respecta necondiționat hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate de aceasta.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor, ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege" și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură referitoare la recurs, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, evident fără a fi încălcate prevederile sau principiile constituționale.

Asupra textelor de lege atacate, raportate la prevederile constituționale ale

art. 124, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 332 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 12 februarie 2002, și

Decizia nr. 360 din 12 decembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 7 martie 2003.

Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că principiul independenței justiției, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție, derivă din separația puterilor în stat, din necesitatea existenței unui echilibru între autoritățile care exercită puterea în stat. Este imperios necesar ca instanțele judecătorești să fie la adăpost de orice ingerință și, în consecință, independența judecătorilor reprezintă o garanție fundamentală a exercitării drepturilor omului.

Referitor la controlul judiciar ce se exercită de către instanțele care soluționează căile de atac asupra instanțelor care au pronunțat hotărârile atacate, acesta nu reprezintă o limitare a independenței justiției, deoarece controlul judiciar este întotdeauna posterior, nefiind posibil să îl influențeze pe judecătorul care a pronunțat hotărârea supusă controlului judiciar.

Instituția controlului judiciar își găsește reazemul constituțional în dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală, potrivit cărora, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Prin dispozițiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă se dă eficiență acestui text constituțional, deoarece fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanța de control judiciar judecătorilor fondului, nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluționării temeinice și legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanța de fond nu ar fi obligați să se supună îndrumărilor instanței de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluția ce a fost desființată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac și la prelungirea duratei soluționării cauzelor în mod nepermis și astfel s-ar încălca cerința soluționării proceselor într-un termen rezonabil.

Dispozițiile legale criticate nu reprezintă o încălcare a independenței judecătorului prin faptul că, rejudecând cauza, acesta preia rezolvarea în drept stabilită de instanța de casare, deoarece îndrumările sunt date în cadrul activității jurisdicționale a instanțelor de grade diferite, pe cale de hotărâri pronunțate în urma unor dezbateri contradictorii. De asemenea, independența judecătorului de fond nu este știrbită prin faptul că, rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanța de casare, deoarece prin aceasta el nu se supune voinței unei autorități străine de cauza judecată, ci se conformează hotărârii judecătorești date în exercitarea competenței legale de control judiciar.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că în toate legislațiile se admite intervenția instanțelor superioare în cadrul sistemului căilor de atac, aceasta neîncălcând principiul independenței justiției. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la noțiunea de "instanță independentă", cuprinsă în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Hotărârea din 8 decembrie 1983 pronunțată în Cauza Pretto și alții contra Italiei).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lucia Tomuță în Dosarul nr. 01601/221/2008 al Judecătoriei Deva.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2011.