Decizia nr. 201/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 și 4 din Codul familiei
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 (prevederi anume) CODUL FAMILIEI
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 CODUL FAMILIEI
Are ca temei 1
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 (prevederi anume) CODUL FAMILIEI
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 și 4 din Codul familiei, excepție ridicată de Iuliu Ovidiu Florea în Dosarul nr. 664/251/2009 al Judecătoriei Luduș.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 664/251/2009, Judecătoria Luduș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 și 4 din Codul familiei, excepție ridicată de Iuliu Ovidiu Florea într-o cauză civilă având ca obiect stabilire paternitate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că este inadmisibilă instituirea, prin reglementarea criticată, a posibilității promovării acțiunii în stabilirea paternității atât de copil, cât și de către mama acestuia, în condițiile în care aceasta din urmă nu urmărește protejarea unui drept subiectiv propriu, ci acționează numai ca reprezentantă legală a copilului său minor.
Judecătoria Luduș consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, reglementarea criticată fiind în concordanță cu normele constituționale invocate.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că reglementarea unor situații privind termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei este în acord cu principiul respectării și promovării, cu prioritate, a interesului copilului, fiind totodată, în concordanță cu celelalte dispoziții constituționale invocate în susținerea pretinsei neconstituționalități a art. 60 alin. 1 și 4 din Codul familiei.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 60 alin. 1 și 4 din Codul familiei, modificate și completate prin
art. I pct. 4 și 5 din Legea nr. 288/2007
pentru modificarea și completarea
- Codul familiei, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007. Textul de lege criticat are următorul conținut:
Articolul 60
din Codul familiei: "Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la nașterea copilului.[...]
Acțiunea aparținând copilului nu se prescrie în timpul vieții acestuia."
Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) care consacră accesul liber la justiție, art. 26 alin. (1) și (2) privind viața intimă, familială și privată, art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind
Decizia nr. 880/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010.
Referitor la critica de neconstituționalitate formulată, Curtea reține că, anterior modificării Codului familiei prin
Legea nr. 288/2007 , atât dreptul mamei la acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei, cât și cel al copilului erau prescriptibile în termen de un an de la nașterea copilului. În prezent, ca urmare a modificării art. 60 din Codul familiei prin actul normativ mai sus menționat, dreptul mamei la acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei este supus prescripției într-un termen de un an de la nașterea copilului, iar pentru copil acest drept a devenit imprescriptibil.
Curtea constată că, în temeiul art. 57 din Codul familiei, copilul conceput și născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său fie prin declarație făcută la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea nașterii sau după această dată, ori recunoașterea poate fi făcută prin înscris autentic sau prin testament. Recunoașterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.
Prin
Decizia nr. 880/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010, Curtea a reținut că art. 59 și art. 60 din Codul familiei reglementează acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei. Aceasta este o acțiune în reclamație de stare civilă ce are ca obiect determinarea legăturii de filiație dintre copilul din afara căsătoriei și tatăl său. Potrivit reglementării criticate, acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se poate porni în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul său legal. Acțiunea aparține copilului, indiferent dacă este minor sau major, și are caracter personal. Astfel, mama poate introduce acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei în numele copilului, acțiunea introdusă de mamă în nume propriu fiind lipsită de legitimare procesuală. Copilul cu capacitate de exercițiu restrânsă și copilul care are capacitate de exercițiu deplină pot introduce singuri acțiunea, deoarece aceasta are caracter personal.
Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu dispozițiile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la respectarea vieții private și de familie.
În ceea ce privește termenul de prescripție stabilit prin prevederile art. 60 din Codul familiei, Curtea a reținut că acesta se fundamentează pe mai multe rațiuni, precum necesitatea de a nu lăsa prea mult timp în nesiguranță starea civilă a copilului, grija de a nu lipsi minorul de întreținerea la care este îndreptățit din partea tatălui, valorificarea probelor existente a căror conservare ar fi afectată de trecerea timpului sau evitarea eventualelor scandaluri și șantaje ce ar putea fi provocate de stabilirea stării civile a copilului.
Curtea apreciază, de altfel, că prevederile de lege criticate reglementează preocuparea statului de a apăra interesele mamei și ale copilului, care se realizează și prin acțiunea de stabilire a paternității copilului din afara căsătoriei. Instituția ocrotirii copilului este reglementată și în acte internaționale la care România este parte: Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin
Legea nr. 18/1990 , Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional privind drepturile civile și politice etc. Așa fiind, preocuparea statului de a ocroti copilul nu aduce atingere valorilor apărate de Constituție, ci, dimpotrivă, dă expresie respectării și garantării drepturilor lui.
Curtea reține că textul de lege criticat nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, întrucât instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, asigură stabilitatea raporturilor juridice civile. În acest context, nu se poate reține nici contradicția textului criticat cu dispozițiile constituționale ale art. 57 privind exercitarea drepturilor și libertăților cu bună-credință.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 și 4 din Codul familiei, excepție ridicată de Iuliu Ovidiu Florea în Dosarul nr. 664/251/2009 al Judecătoriei Luduș.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.