Decizia nr. 471/2009
privind examinarea recursurilor declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 1.603 din 27 mai 2008
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2009
Dosar nr. 8.161/2/2007
Președinte: Eugenia Marin - judecător
Liliana Vișan - judecător
Adriana Deneș - judecător
Daniela Tudor - magistrat-asistent
Din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a participat procurorul Cătălina Gliga.
S-au luat în examinare recursurile declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Guvernul României împotriva
Sentinței civile nr. 1.603 din 27 mai 2008
a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul-pârât Guvernul României, prin consilier juridic Cernat Cătălin, lipsind recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, intimații-reclamanți Lothringen-Habsburg Dominic, Holzhausen Maria Magdalena, Sandhofer Elisabeth și intimata-intervenientă Cancelaria Primului-Ministru.
Procedura completă.
Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente, pe cererile de recurs formulate.
Reprezentantul Guvernului României a solicitat admiterea ambelor recursuri declarate, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
A precizat că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale și a criteriilor impuse de actul normativ arătat.
A mai precizat că intimații-reclamanți beneficiază de scutire de impozit pe clădirea și terenul în discuție, iar la emiterea hotărârii de Guvern atacate s-au avut în vedere aspectele financiare ale situației, care nu au fost apreciate corect prin hotărârea ce a fost modificată de hotărârea de Guvern atacată.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror de ședință Cătălina Gliga, a pus concluzii de admitere a ambelor recursuri și de modificare a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
A precizat că art. 1 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu delimitează clar criteriile ce impun obligația pozitivă/negativă a respectării dreptului de proprietate al individului.
A arătat că întotdeauna trebuie să existe un just echilibru între interesele societății și ale individului în aprecierea corectă a noțiunii de proprietate, iar ca să existe o privare de acest drept trebuie să existe o încălcare a legalității.
A precizat că hotărârea de Guvern atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, având în vedere impactul financiar rezultat și care nu a fost luat în considerare la emiterea anterioarei hotărâri de Guvern.
Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 150 din Codul de procedură civilă, a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA,
asupra recursurilor de față,
din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
Sentința civilă nr. 1.603 din 27 mai 2008
a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamanților Dominic Lothringen-Habsburg, Maria Magdalena Holzhausen și Elisabeth Sandhofer în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Au fost respinse cererile de intervenție formulate de Cancelaria Primului-Ministru și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a fost anulată hotărârea de Guvern atacată și suspendată,
Hotărârea Guvernului nr. 343/2007
anexa nr. 1 alin. 2 soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au devenit proprietari ai imobilului denumit generic "Castelul Bran" prin Decizia de restituire nr. 35 din 18 ianuarie 2006, emisă de Muzeul Bran, iar conform
art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001
a fost emisă
Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006
pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor. După un interval de 3 luni de la publicarea acestei hotărâri a Guvernului a fost modificată prin
Hotărârea Guvernului nr. 343/2007 , micșorându-se în mod substanțial chiria pe care proprietarii de imobil urmau să o primească de la instituțiile publice ce își desfășoară activitatea în imobilele restituite.
Instanța de fond a reținut că Guvernul a stabilit prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006
criteriile pe baza cărora se stabilește cuantumul chiriilor, și anume: afectațiunea imobilului, rangul localității, suprafața construită desfășurată și suprafața de teren aferent, iar prin
Hotărârea Guvernului nr. 343/2007
a fost introdus un subcriteriu la cele existente - suprafața construită/suprafața de teren - și a fost stabilit un cuantum al chiriei în sistem descrescător, invers proporțional cu suprafața imobilului.
Instanța a constatat că prin actul administrativ cu caracter normativ atacat s-a adus o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanților, întrucât reclamanții au fost lipsiți de o parte majoră a despăgubirii recunoscute anterior prin hotărâre de Guvern, fără ca această măsură să fie justificată, aducându-se atingere dreptului prin neîndeplinirea obligației de plată echitabilă a proprietarului pentru lipsa de folosință asupra bunului său.
De asemenea, instanța de fond a reținut că între interesul public urmărit prin reducerea cuantumului chiriei și asigurarea reparării prejudiciului produs proprietarului prin lipsirea de folosință nu există un just echilibru.
Ca efect al admiterii acțiunii reclamanților, cererile de intervenție în interesul Guvernului României, formulate de Cancelaria Primului-Ministru și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În recursul declarat de Guvernul României este criticată, mai întâi, soluția instanței de fond în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de suspendare.
Se consideră că cele două condiții prevăzute de
art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004
nu sunt îndeplinite, iar argumentele invocate în dovedirea condițiilor referitoare la "cazul bine justificat" și "paguba iminentă" nu erau în măsură să susțină neoportunitatea aplicării
Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 , iar prin suspendarea executării actului administrativ se încalcă însăși prezumția de legalitate, fără ca instanța să fi pășit la cercetarea legalității actului administrativ.
Este criticată soluția instanței de fond și în ceea ce privește soluția dată cererii de anulare și de acordare a despăgubirilor, pentru că
Hotărârea Guvernului nr. 343/2007
este legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României,
art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 ,
Ordonanței Guvernului nr. 94/2000
și
Ordonanței Guvernului nr. 83/1999 , fiind respectate și dispozițiile
privind normele de tehnică legislativă.
Se susține că actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu prevederile
care au instituit posibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate de stat, chiar și a celor care anterior erau exceptate: școli, spitale, sedii de instituții publice, ambasade, muzee, dar și obligația proprietarilor bunurilor redobândite de a păstra afectațiunea bunului pe o perioadă cuprinsă între 3 și 5 ani, statul având obligația de a plăti o chirie al cărei cuantum urma să fie stabilit prin hotărâre de Guvern.
Hotărârea Guvernului nr. 343/2007
a modificat
Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006
pentru că s-a semnalat de către autoritățile locale că sumele datorate cu titlu de chirie sunt foarte mari, disproporționate chiar și cu prețul pieții, în unele cazuri, iar aceasta reprezintă un aspect de oportunitate, aspect care nu poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, instanță care poate analiza numai legalitatea unui act administrativ.
Pentru că actul administrativ a fost emis cu respectarea cadrului normativ în vigoare, se consideră că reclamanții nu au dovedit îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii recurentului-pârât și acest capăt de cerere trebuia respins.
În recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a avut în fața instanței de fond calitatea de intervenient, este criticată soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică pentru că a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (caz de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
S-a arătat că actul atacat a fost emis conform
în baza
Legii nr. 10/2001 , astfel cum a fost modificată de
Actul contestat a fost emis în anumite condiții de oportunitate, ce reprezintă consecința aprecierii organului administrației publice, ce nu pot fi cenzurate de instanța de contencios administrativ.
Este criticată soluția instanței de fond și pentru că s-a reținut greșit că între interesul public urmărit prin reducerea cuantumului chiriei ca urmare a încadrării imobilului într-o categorie a unui imobil cu suprafață mare și asigurarea prejudiciului produs prin lipsirea de folosință nu există un just echilibru, pentru că proprietatea nu poate fi protejată decât în limitele funcțiilor cărora ea trebuie să răspundă, aceasta implicând chiar limitări pe care le impun finalitățile sale morale, eficacitatea sa economică și exigențele interesului general.
Cât privește obligarea Guvernului la plata sumei de 63.663 lei lunar de la data punerii în aplicare a
Hotărârii Guvernului nr. 343/2007
până la anulare, în motivele de recurs se arată că cel prejudiciat trebuie să facă dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii, sarcina probei revenind reclamanților, conform art. 1169 din Codul civil, iar în cauză nu s-a făcut dovada că le-a fost încălcat sau limitat în vreun fel dreptul reclamanților de a încasa chiria cuvenită pentru imobilul restituit prin procedura administrativă.
Și măsura suspendării actului administrativ este criticată pentru că nu s-a dovedit existența "cazului bine justificat" și a "pagubei iminente", așa cum cer dispozițiile
art. 14 din Legea nr. 554/2004 .
Reclamanții au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, considerând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile pentru următoarele considerente:
Hotărârea Guvernului nr. 343/2007
din 11 aprilie 2007 a fost emisă pentru modificarea și completarea
Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006
pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor
art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 , ale
art. 1 alin. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2000
și ale
art. 1 alin. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 .
Imobilele la care se face referire sunt imobilele care sunt afectate unor activități de interes public, cum ar fi: școli, spitale, sedii de instituții publice, ambasade, muzee, care anterior apariției
nu puteau fi restituite în natură.
Modificările aduse actelor normative care vizau restituirea imobilelor preluate de stat în perioada comunistă ( Legea nr. 10/2001 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2000 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 ) către persoane fizice, culte religioase sau comunități ale minorităților naționale au dat posibilitatea restituirii în natură și a acestor imobile, dar s-a instituit obligația menținerii afectațiunii, pentru imobilele restituite persoanelor fizice, pe o perioadă de 3-5 ani, în funcție de destinația actuală a bunului.
În schimbul menținerii afectațiunii, în
s-a prevăzut ca proprietarul să primească o chirie ce va fi stabilită prin hotărâre de Guvern, iar în acest sens a fost emisă
Hotărârea Guvernului nr. 1.886/2006 .
După aproape 4 luni, cuantumul chiriilor ce urmau să fie plătite proprietarilor cărora le-au fost retrocedate imobilele a fost redus prin intrarea în vigoare a
Hotărârii Guvernului nr. 343/2007 .
În cele două recursuri este criticată soluția instanței de fond sub trei aspecte:
- modul de soluționare a acțiunii în anulare;
- modul de soluționare a cererii de suspendare;
- modul de soluționare a cererii privind acordarea despăgubirilor.
1. În privința criticilor din cele două recursuri referitoare la soluția instanței de fond dată capătului de cerere privind anularea actului administrativ cu caracter normativ, Înalta Curte le va respinge.
În motivele de recurs se arată faptul că actul administrativ a fost emis cu respectarea legii, atât a
Legii nr. 24/2000 , republicată, cât și a
care a modificat
art. 16 din Legea nr. 10/2001 .
Dar instanța de fond nici nu a invocat faptul că actul administrativ a fost anulat pentru că ar fi fost emis cu nesocotirea prevederilor legale privind emiterea lui, condiții de formă și de fond.
Vor fi înlăturate susținerile recurenților potrivit cărora instanța de contencios administrativ nu poate analiza decât legalitatea unui act administrativ, dar nu și oportunitatea.
Judecătorul poate analiza și elementele de oportunitate, când apreciază că acestea întregesc elementele legalității, mergând pe ideea că scopul legii (interesul public) este întotdeauna un element de legalitate, iar mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt aspecte ce țin de oportunitate.
Excesul de oportunitate este stabilit de judecător prin raportare la scopul legii și care poate conduce la excesul de putere, care este definit în
art. 2 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 554/2004
ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege".
De altfel, instanța de fond a analizat oportunitatea actului administrativ tocmai din perspectiva raportării sale la scopul lui.
Actul administrativ normativ contestat a fost anulat pentru că prin emiterea sa nu s-a realizat un echilibru între interesul public și dreptul reclamanților la o despăgubire rezonabilă pentru lipsa de folosință a bunului.
Este adevărat că, potrivit paragrafului 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, dreptul la respectarea bunurilor unei persoane, consacrat de primul paragraf al aceluiași text, nu interzice statelor să adopte reglementări privitoare la modul lor de folosință de către proprietar în conformitate cu interesul general.
Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că atunci când statul adoptă o politică în materie locativă, legiuitorul național dispune de o mare marjă de apreciere în a se pronunța atât cu privire la definirea interesului public, precum și în alegerea modalităților concrete de realizare a acestuia, dar această apreciere a interesului public să nu fie lipsită de o bază rezonabilă.
Dar tot jurisprudența instanței europene a stabilit că trebuie să existe un just echilibru între dreptul de proprietate al persoanelor și exigențele interesului general, iar proprietarii să nu fie nevoiți să suporte o sarcină disproporționată și excesivă (Hotărârea din 29 aprilie 1999 în Cauza Chassagnon și alții împotriva Franței).
Cauza Hutten-Czapska împotriva Poloniei a fost invocată și în fața instanței de fond pentru a demonstra posibilitatea unei reduceri prin efectul legii a chiriei percepute de un proprietar, dar reducerea operată prin actul administrativ atacat a făcut ca reclamanții să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, având în vedere că s-a operat o reducere de aproape 5 ori a nivelului chiriei și nu mai există un echilibru între interesul general și cel al individului.
Este greu de înțeles cum, deși existau aceleași condiții (reclamanții beneficiau de scutirea de plată a impozitelor, afectațiunea trebuie păstrată numai pe o perioadă de ani) la momentul adoptării
Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 , la numai 3-4 luni se ajunge la o reducere a chiriilor ce se cuvin proprietarilor, în cazul reclamanților fiind de aproape 5 ori.
2. În ceea ce privește criticile aduse soluției pronunțate de instanța de fond referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de
art. 15 din Legea nr. 554/2004
privind suspendarea executării actului administrativ, Înalta Curte le va respinge.
Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora și ea este o situație de excepție, care se poate dispune numai în condițiile legii.
Articolul 14
și 15 din Legea nr. 554/2004
stabilesc condițiile în care se poate dispune suspendarea unui act normativ: cazul bine justificat și paguba iminentă.
În legea contenciosului administrativ au fost definite atât paguba iminentă, cât și cazul bine justificat.
Cazul bine justificat a fost dovedit în cauză, mai ales că instanța de fond a și anulat actul administrativ, existând împrejurări de fapt și de drept care au condus la ideea că actul a fost emis nelegal.
Și paguba iminentă este dovedită în cauză pentru că prin emiterea actului administrativ s-au redus veniturile obținute de reclamanți din chirie.
Și criticile ce vizează modul de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor materiale sunt nefondate.
3. În condițiile în care instanța de fond a admis acțiunea și a anulat actul administrativ, potrivit
art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 , a soluționat și cererea de acordare a despăgubirilor materiale.
Despăgubirile acordate constau tocmai în diferența dintre nivelul chiriei de care beneficiau potrivit
Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006
și cel stabilit prin
Hotărârea Guvernului nr. 343/2007
și ele s-au datorat emiterii actului administrativ anulat, astfel că vor fi respinse și susținerile din motivele de recurs ce vizau greșita soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor.
Aceștia au solicitat instanței de fond, pe lângă anularea parțială a actului administrativ, și obligarea la plata prejudiciului cauzat prin emiterea actului contestat.
Potrivit
art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 , instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. 1, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, iar potrivit art. 18 alin. 3 din același act normativ, instanța, la cererea reclamantului, va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele morale și materiale cauzate.
În speță, la instanța de fond, reclamanții au solicitat anularea actului administrativ și obligarea la plata daunelor materiale.
Cum actul administrativ atacat a fost anulat, instanța de fond s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților privind neîndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale. Mai întâi, temeiul de drept invocat (art. 899-1003 Cod procedură civilă) este greșit pentru că ultimul articol din Codul de procedură civilă este art. 735, iar în Codul civil răspunderea civilă delictuală este reglementată în art. 998-1003.
Însă în materia contenciosului administrativ nu sunt aplicabile, în completare, decât dispozițiile Codului de procedură civilă (conform
art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ).
Chiar dacă nu se aplică regulile de la răspunderea civilă delictuală, astfel cum sunt reglementate în art. 998-999 din Codul civil, totuși, și în această materie, se poate vorbi de o formă de răspundere, dar o răspundere administrativ-patrimonială. Pentru antrenarea ei este necesară dovedirea unei culpe administrative, a unei prejudiciu, a raportului de cauzalitate între această culpă și prejudiciul cauzat unei persoane.
În speță, aceste condiții au fost îndeplinite pentru că s-a făcut dovada că prin emiterea greșită a actului administrativ, ce a fost anulat, reclamanților li s-a creat un prejudiciu material și de aceea au fost obligate autoritățile la repararea acestuia.
Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Guvernul României împotriva
Sentinței civile nr. 1.603 din 27 mai 2008
a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2009.
Judecător, Judecător, Judecător, Eugenia Marin Liliana Vișan Adriana Deneș Magistrat-asistent, Daniela Tudor
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.