Ordinul nr. 1932/2011
pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 101/2008 21 ianuarie 2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impoz…
Pune în aplicare 1
- OUG nr. 77/2010 30 iunie 2010 privind unele măsuri în domeniul tineretului și sportului
Având în vedere prevederile art. 81 și ale
art. 228 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009
privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 246/2010 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
Hotărârii Guvernului nr. 870/2009
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009
privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Articolul I
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 101/2008
privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La anexa nr. 8, la capitolul I "Depunerea declarației", punctul 1 "Termenul de depunere a declarației", subpunctul 1.1 "Lunar", litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
"g) taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcție de realizări; taxa de acces pentru jocurile de noroc;".
2. La anexa nr. 8, la capitolul I "Depunerea declarației", punctul 1 "Termenul de depunere a declarației", subpunctul 1.3 "Alte termene", litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) până la termenul de plată prevăzut de lege, pentru următoarele obligații de plată: impozit pe veniturile din dobânzi, în cazul împrumuturilor acordate pe baza contractelor civile; impozit pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, în cazul societăților închise, și din transferul părților sociale; impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice; vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, societăților și companiilor naționale; taxe pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc;".
3. La anexa nr. 8, la capitolul II "Completarea declarației", punctul 3 secțiunea B "Date privind creanța fiscală", subpunctul 3.2, primul paragraf se modifică și va avea următorul cuprins:
"3.2. Tabelul de la punctul II "Impozite, taxe și alte obligații care nu se plătesc în contul unic" se completează pentru declararea obligațiilor de plată prevăzute la pozițiile 19, 25-27 și 30-62 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin."
4. La anexa nr. 8, la capitolul II "Completarea declarației", punctul 3 secțiunea B "Date privind creanța fiscală", după ultimul paragraf al subpunctului 3.2.2 se introduc patru noi paragrafe cu următorul cuprins:
"Obligațiile prevăzute la pozițiile 61 și 62 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se declară de către operatorii economici organizatori de jocuri de noroc, potrivit
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 246/2010 , cu modificările și completările ulterioare, și potrivit
Hotărârii Guvernului nr. 870/2009
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009
privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru obligațiile prevăzute la pozițiile 61 și 62 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, completarea declarației se face astfel:
Rândul 1 «Suma datorată» - se înscrie suma reprezentând taxele pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, respectiv taxa de acces pentru jocurile de noroc, datorate în perioada de raportare.
Rândul 3 «Suma de plată» - se preia suma înscrisă la rândul 1 «Suma datorată»."
5. La anexa nr. 15, după poziția 60 se introduc două noi poziții, pozițiile 61 și 62, după cum urmează:
Nr.
crt.
Denumire creanță fiscală
Temei legal
"61
Taxe pentru organizarea
și exploatarea jocurilor
de noroc
art. 14 alin. (2) lit. a), lit. b) subpct.
(i), (îi) și subpct. (iii) lit. A, lit. c)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
77/2009 privind organizarea și exploatarea
jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și
completări prin
Legea nr. 246/2010 , cu
modificările și completările ulterioare, și
pct. 1 din anexa la aceeași ordonanță de
urgență; art. 2^1 din Hotărârea Guvernului
nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 77/2010 privind
organizarea și exploatarea jocurilor de
noroc, cu modificările și completările
ulterioare
62
Taxa de acces
pentru jocurile de noroc
art. 13 alin. (4) și art. 14 alin. (2) lit.
d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
77/2009, aprobată cu modificări și completări
prin
Legea nr. 246/2010 , cu modificările și
completările ulterioare, și pct. 4 din anexa
la aceeași ordonanță de urgență; art. 2^1 din
Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 , cu
modificările și completările ulterioare"
Articolul II
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziție contrară se abrogă.
Articolul III
Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală de tehnologia informației, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar București, 30 martie 2011. Nr. 1.932.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.