Decizia nr. 313/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3, precum și ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Marcel Vasile Holunga și Sindicatul Independent al Juriștilor din România în Dosarul nr. 2.267/176/2007 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.267/176/2007, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3, precum și ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Marcel Vasile Holunga și Sindicatul Independent al Juriștilor din România.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, cu privire la dispozițiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încalcă dreptul la apărare, întrucât în procesele în care reclamant/parte vătămată/parte civilă este Uniunea Națională a Barourilor din România, iar organul de urmărire penală sau instanța ar aprecia că inculpatul sau învinuitul nu și-ar putea face singur apărarea, apărătorul desemnat din oficiu nu îl va apăra pe inculpat "împotriva Uniunii și Barourilor sale". Textul de lege criticat permite magistraților să îi numească inculpatului un avocat din oficiu care, în astfel de cazuri, nu îi susține cauza în mod corect, iar procesul nu mai este echitabil. Se invocă în acest sens hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Tarău împotriva României din 24 februarie 2009, Goddi împotriva Italiei din 9 aprilie 1984 și Boloș împotriva României din 12 ianuarie 2010. Se arată și faptul că, în cauză, avocații aleși de instanță aveau interese contrarii, astfel încât condamnarea autorului excepției a fost datorată concluziilor reprezentanților acestor Barouri "vătămate", concluzii care au coincis cu ale procurorului de ședință. Cu privire la art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, se arată că este neconstituțional, deoarece permite magistraților să îi refuze inculpatului dreptul la un apărător ales și să îl judece fără a fi asistat de un avocat, în situația în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani. În ceea ce privește art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, se susține că încalcă principiul egalității armelor și dreptul la un proces echitabil, deoarece îi obligă pe judecători să îl reaudieze doar pe inculpatul achitat. Per a contrario, instanța de apel poate condamna un inculpat fără să îl mai audieze, încălcându-i dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, conform Hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Ilișescu și Chiforec împotriva României din 1 decembrie 2005, Constantinescu împotriva României din 27 iunie 2000, Spânu împotriva României din 29 aprilie 2008, Samoilă și Cionca împotriva României din 4 martie 2008.

Tribunalul Sibiu - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3, precum și ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 171 alin. 2 și 3: "Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";

- Art. 378 alin. 1^1: "Cu ocazia judecării apelului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 24 privind dreptul la apărare, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea reține următoarele:

I. Dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 312 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, reținând că Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie. Astfel, stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în dispozițiile de lege criticate. Prin urmare, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Cu același prilej, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate mai sus își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

De altfel, în prezenta cauză, criticile formulate privesc, în esență, probleme de aplicare a legii în circumstanțele concrete ale cauzei, pe fondul suspiciunilor exprimate cu privire la "interesele" avocaților care au pledat în cadrul acesteia. Or, asemenea critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai cu privire la constituționalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată.

II. În ceea ce privește dispozițiile art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, se constată că acestea sunt în deplin acord cu normele constituționale și din actele internaționale care reglementează dreptul la un proces echitabil, chiar în sensul dat acestora în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de autorul excepției. De altfel, ca urmare a adoptării hotărârii acestei Curți în Cauza Constantinescu împotriva României din 27 iunie 2000 - prin care s-a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil datorită condamnării inculpatului pentru prima oară în recurs, fără a fi fost audiat -, Codul de procedură penală a fost modificat, prin

Legea nr. 365/2006 , în sensul obligării instanței de apel de a proceda la ascultarea inculpatului atunci când acesta nu a fost ascultat de instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva acestuia o hotărâre de condamnare. De asemenea, instanța de recurs are obligația de a-l asculta pe inculpat atunci când acesta nu a fost ascultat de instanța de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Se constată, totodată, că și asupra acestui text de lege Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008. Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, reținând în esență că textul "instituie obligativitatea pentru instanța învestită cu judecarea apelului de a audia inculpatul prezent în două situații, și anume atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când inculpatul a fost achitat de instanța de fond. [...] potrivit art. 378 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci și a oricăror probe noi administrate în fața sa, printre acestea regăsindu-se și declarația inculpatului. Dimpotrivă, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigențele constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toți inculpații aflați în cel puțin una dintre cele două situații juridice circumscrise de text beneficiază de același tratament, neputând fi pus semnul egalității între inculpații neaudiați sau achitați de instanța de fond, pe de o parte, și cei audiați sau condamnați de prima instanță, pe de altă parte. În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv și extensiv guvernate de principiul non reformatio în pejus, instanța de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, asigurând astfel părților suficiente garanții procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil." Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3, precum și ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Marcel Vasile Holunga și Sindicatul Independent al Juriștilor din România în Dosarul nr. 2.267/176/2007 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2011.