Decizia nr. 312/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anton Ciobanu în Dosarul nr. 5.920/245/2007 al Judecătoriei Iași.

La apelul nominal se prezintă personal partea Neculai Andrieș. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Partea Neculai Andrieș solicită să se soluționeze cu celeritate litigiul.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 august 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5.920/245/2007, Judecătoria Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anton Ciobanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 24 alin. (2) referitoare la dreptul părților de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat, precum și ale art. 6 paragraful 3 pct. c) și d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la anumite drepturi speciale ale acuzatului, deoarece prin instituirea unor situații diferite care consacră regula asistenței juridice obligatorii în faza de urmărire penală față de cele existente în faza de cercetare judecătorească se încalcă dreptul la apărare și egalitatea cetățenilor în fața legii.

De asemenea, din interpretarea prevederilor legale criticate raportate la dispozițiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, se contrage ideea că inculpatul nu are dreptul de a participa la audierea martorilor și de a le pune întrebări în mod direct, sens în care se aduce atingere dreptului consacrat de art. 6 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Iași opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea diferită a dreptului la asistență juridică este o problemă de legiferare care intră în competența exclusivă a legiuitorului, art. 24 din Constituție privitor la dreptul la apărare, este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevede că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de un apărător în tot cursul urmăririi penale sau al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept. Așa fiind, Constituția și Codul de procedură penală consacră dreptul la asistență juridică, drept care poate fi folosit sau nu.

De asemenea, dreptul la apărare include dreptul la asistență juridică, dar nu presupune, în mod automat, dreptul la asistență juridică obligatorie care reprezintă o excepție de la caracterul facultativ și care a fost instituită de legiuitor pentru anumite cazuri speciale.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate prin care sunt enumerate limitativ un număr de situații speciale în care învinuitul sau inculpatul beneficiază de asistență juridică obligatorie, respectiv într-un număr de opt cazuri în faza urmăririi penale și a judecății, și într-un număr de două cazuri numai pentru faza judecății, nu instituie privilegii sau discriminări între persoanele prevăzute în ipoteza normei. În plus, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.

Cât privește critica față de art. 24 alin. (2) din Constituție și de art. 6 paragraful 3 lit. c) și d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Avocatul Poporului arată că aceasta nu poate fi primită, întrucât dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care se consideră că este necesar.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Asistența învinuitului sau inculpatului, care au următorul conținut:

"Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărare, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauză și cu motivări similare. Astfel, prin

Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, și

Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008, Curtea a reținut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată.

Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.

De asemenea, dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil și nu contravin sub niciun aspect dispozițiilor constituționale privind înfăptuirea justiției, ele aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. De altfel, principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică și nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anton Ciobanu în Dosarul nr. 5.920/245/2007 al Judecătoriei Iași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2008.