Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 102/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1, 3 și 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 și art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și a dispozițiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006

prezumat în vigoare

Data actului: 14 februarie 2008
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 185 din 11 martie 2008
Citat de: 9 acte
Citează: 10 acte
Structură: 1 articol · 22.013 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

OUG nr. 195/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind circulația pe drumurile publice

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1, 3 și 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 și art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, precum și a dispozițiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , excepție ridicată de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al Judecătoriei Iași.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autorului excepției, domnul avocat Romul Vonica.

Având cuvântul, acesta solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată, dezvoltând considerentele cuprinse în concluziile scrise depuse la dosarul instanței.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată în ceea ce privește art. 171 alin. 1, 3 și 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 și art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum și

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice și, ca inadmisibilă, în ceea ce privește art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.627/245/2007, Judecătoria Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1, 3 și 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 și art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispozițiilor

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , excepție ridicată de Corneliu Horaicu în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susțin, în esență, următoarele:

- dispozițiile art. 171 alin. 1, 3 și 4^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece, în cauză, inculpatului nu i s-a asigurat un apărător în timpul urmăririi penale, chiar dacă asistența juridică nu este obligatorie, fiind cercetat în stare de libertate; de asemenea, majoritatea declarațiilor învinuitului și martorilor, precum și alte acte din dosar nu sunt semnate de apărător, ceea ce echivalează, în opinia autorului excepției, cu nerespectarea dreptului inculpatului de a fi asistat pe parcursul procesului penal;

- dispozițiile art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun să fie asigurată asistența juridică a tuturor cetățenilor cercetați sau judecați pentru faptele săvârșite, indiferent dacă sunt arestați sau în stare de libertate;

- dispozițiile art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală reprezintă o limitare nejustificată a dreptului la apărare, întrucât, reprezentarea realizându-se în interesul învinuitului sau inculpatului, este necesar ca aceasta să se poată face nu numai în fața instanței de judecată, ci și în fața organelor de urmărire penală;

- dispozițiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece stabilesc că se trimit copii de pe rechizitoriu numai inculpaților aflați în stare de reținere, nu și celor aflați în stare de libertate;

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

și art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

încalcă dreptul la integritate fizică.

Judecătoria Iași apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu intră în contradicție cu principiile constituționale, respectiv cu cele din actele internaționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, drepturile constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului invocate nefiind încălcate prin normele criticate.

Avocatul Poporului consideră că art. 171 alin. 1, 3 și 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale, întrucât instituirea de către legiuitor a obligației pentru organele judiciare de a aduce la cunoștință învinuitului sau inculpatului dreptul de a fi asistat de apărător nu face decât să concretizeze dreptul constituțional la apărare, cu deplina respectare a dreptului la un proces echitabil. Prin reglementarea art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală legiuitorul a urmărit tocmai evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de deținere de a-și organiza apărarea, în condiții cât mai apropiate de cele ale inculpatului aflat în stare de libertate. În opinia Avocatului Poporului, este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate a

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , iar, în ceea ce privește normele din regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe, criticate de autorul excepției, se apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în raport de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. 1, 3 și 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 și art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, dispozițiile

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, precum și dispozițiile art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 .

Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:

- art. 171 alin. 1, 3 și 4^1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.

[...] În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

[...] Când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat și nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecății, după începerea dezbaterilor, când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipsește, nejustificat, la termenul de judecată și nu asigură substituirea, instanța ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.";

- art. 172 alin. 2: "Când asistența juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezența apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.";

- art. 174 alin. 2: "În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanța de judecată, când apreciază necesară prezența învinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.";

- art. 264 alin. 4: "Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere."

Dispozițiile

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, au următorul cuprins: "Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani."

Articolul 185

alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, are următorul cuprins: "Conducătorilor de vehicule li se recoltează obligatoriu probe biologice atunci când rezultatul testării preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezența în organism a substanțelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare."

Se susține că:

- art. 171 alin. 1, 3 și 4^1 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare, raportate la cele ale art. 5 paragraful 3 și art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind drepturile persoanei arestate sau deținute, respectiv drepturile acuzatului, precum și la cele ale art. 14 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, privind garanțiile la care are dreptul orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni;

- art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 24 privind dreptul la apărare;

- art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile art. 24 din Constituție, privind dreptul la apărare;

- art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind supremația Constituției și a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 131 alin. (3) privind funcționarea parchetelor, și ale art. 132 privind statutul procurorilor;

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

și art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

încalcă art. 22 din Constituție privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, raportat la art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la viață, respectiv interzicerea torturii, precum și la art. 1-5 din Protocolul nr. 6 la convenție, privind abolirea pedepsei cu moartea, și la art. 1-3 din Protocolul nr. 13 adițional la convenție, privitor la abolirea pedepsei cu moartea.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Asupra criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu o motivare similară, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000. Prin acea decizie Curtea a constatat că dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din Constituție este pe deplin respectat prin dispozițiile art. 171 din Codul de procedură penală, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoștință acest drept. În anumite cazuri în care învinuitul sau inculpatul se află în situații deosebite, legea a prevăzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, cazurile de asistență juridică obligatorie, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, iar în alin. 3, cazurile pentru faza judecății. Cu același prilej, Curtea a constatat că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă se impune constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Ca urmare, nu se poate susține că dispozițiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile. Totodată, prin

Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, Curtea a reținut că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește art. 171 alin. 1 și 4^1, precum și art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, față de care au fost formulate aceleași critici, constând în aceea că aceste texte de lege nu asigură asistența juridică a inculpatului aflat în stare de libertate.

II. În ceea ce privește art. 174 alin. 2 din Codul penal, se constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în raport de o critică identică, constatând că art. 174 din Codul penal, în ansamblul său, este constituțional. În acest sens este, de exemplu,

Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, ale cărei considerente sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții.

III. Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, în raport de aceleași critici, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu prin

Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 iulie 2001, și prin

Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 24 iunie 2002. Cu acele prilejuri, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, Curtea a reținut că textul de lege criticat, care prevede o procedură administrativă de înaintare a dosarului la instanța competentă după darea sau confirmarea rechizitoriului, respectiv obligația procurorului de a înainta dosarul către instanța de judecată împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, nu creează inculpatului aflat în stare de deținere o situație mai favorabilă decât a celui aflat în stare de libertate. Astfel, dispozițiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală nu numai că nu creează discriminări, ci, dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de deținere de a-și organiza apărarea în condiții cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate. În ceea ce privește dreptul la apărare al acestuia din urmă, Curtea a reținut că nu este cu nimic afectat, deoarece, fiind chemat prin citație procedurală, el are dreptul de a lua cunoștință oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare a instanței și își poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege. Pentru aceleași considerente s-a reținut că este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul acuzatului de a fi informat în legătură cu natura și cauza acuzației aduse împotriva sa, respectiv de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

IV. Asupra constituționalității normelor conținute în

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu prilejul analizării

art. 79 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

(forma anterioară republicării), în raport de prevederile art. 22 din Constituție invocate și în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 493 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 31 octombrie 2005, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reținute, că

art. 79 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 22 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul persoanei la viață și la integritate fizică și psihică.

V. În ceea ce privește dispozițiile art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 , se constată că, potrivit art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție, instanța de contencios constituțional "hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial". De asemenea, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional "(...) decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Așa fiind, hotărârile Guvernului și regulamentele nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, este inadmisibilă.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1, 3 și 4^1, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 și art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al Judecătoriei Iași.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 , excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2008.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.