Decizia nr. 158/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua și art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepție ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 829/P/2001 al Tribunalului Galați - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca textele de lege criticate nu au caracter discriminatoriu, situațiile diferite în care se afla inculpatii, în stare de libertate, respectiv, în stare de detenție, justificând aplicarea unor tratamente diferite, fără a se contraveni în acest mod art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în drepturi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 829/P/2001, Tribunalul Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua și art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepție ridicată de Marin Frunza în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile legale menționate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. În opinia sa dispozițiile legale criticate instituie o discriminare pozitiva în favoarea inculpatului aflat în stare de detenție în raport cu cel aflat în stare de libertate și implicit nu i se asigura acestuia dreptul constituțional la apărare.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, acestea sunt considerate ca fiind neconstituționale, deoarece dau dreptul instanțelor judecătorești sa respingă excepția de neconstituționalitate, contravenind prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, care atribuie în competența exclusiva a Curții Constituționale soluționarea acestor excepții.

Instanța de judecată în fața căreia s-a ridicat excepția arata ca aceasta este neîntemeiată. Toate drepturile recunoscute inculpatului arestat sunt expresia voinței legiuitorului de a ocroti persoanele private de libertate și deci lipsite de posibilitatea de a-și organiza o buna apărare în cadrul procesului penal. S-a avut în vedere faptul ca inculpatul aflat în stare de libertate poate oricând, chiar până la primul termen de judecată, sa ia cunoștința de conținutul rechizitoriului. Nu se poate susține ca inculpatul arestat ar avea un drept în plus, ci doar ca este ajutat să își pregătească apărarea, pe cat posibil, în aceeași măsura ca inculpatul aflat în stare de libertate.

Cu privire la critica dispozițiilor

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, instanța judecătorească apreciază ca și aceasta este neîntemeiată, deoarece instanța nu se poate pronunța decât asupra admisibilității excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața ei și să constate dacă cererea unei părți sau a procurorului de ridicare a unei asemenea excepții este "admisibilă" sau "inadmisibila". Prin urmare, posibilitatea instanțelor judecătorești de a respinge ca fiind inadmisibile excepțiile care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la

art. 23 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu contravine prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.

Președintele Camerei Deputaților arata ca regulile referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, la actele de urmărire penală, la judecata, la termenele în care trebuie sau pot fi îndeplinite anumite acte reprezintă norme procedurale a căror stabilire revine exclusiv în competența legiuitorului, în sensul dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție. Pe de altă parte, se considera ca situația inculpatului aflat în stare de deținere, căruia i se comunică rechizitoriul, nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă față de cea a inculpatului aflat în libertate, întrucât acesta din urma, fiind citat pentru termenul de judecată, are posibilitatea sa ia cunoștința de rechizitoriu de la arhiva instanței la care se găsește dosarul.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, se apreciază ca legea permite instanțelor de judecată să se pronunțe numai asupra admisibilității excepțiilor de neconstituționalitate, conform

art. 23 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, asupra temeiniciei unor astfel de excepții Curtea Constituțională fiind unica autoritate care poate decide.

Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată sub toate aspectele, astfel încât nu poate fi pusă în discuție încălcarea prevederilor constituționale invocate. Se menționează că textele de lege criticate nu instituie o discriminare între persoanele aflate în stare de libertate și cele aflate în stare de deținere, întrucât existenta unor norme derogatorii de la dreptul comun nu infirma principiul egalității în drepturi a cetățenilor, deoarece, asa cum s-a pronunțat și Plenul Curții Constituționale în Decizia nr. 1/1994, "nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale [...], cat timp ele asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune soluții diferite pentru situații diferite".

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua și ale art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997. Textele de lege criticate din Codul de procedură penală au următorul conținut:

- Art. 264 alin. 4: "În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanței competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaților aflați în stare de deținere.";

- Art. 313 alin. 2 teza a doua: "[...] O dată cu citația, inculpatului aflat în stare de deținere i se comunică și copia actului de sesizare a instanței.";

- Art. 318 alin. 1: "La termenul de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele verifica identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se afla în stare de deținere, președintele se încredințează dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 2 copia actului de sesizare a instanței. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amana, iar președintele îi înmânează copia de pe actul de sesizare a instanței, făcându-se mențiune despre aceasta în încheierea de ședința."

Dispoziția legală criticata din

Legea nr. 47/1992 , republicată, prevede:

- Art. 23. alin. (6): "Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională."

Dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției ca fiind incalcate sunt următoarele:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 144 alin. (1) lit. c): "Curtea Constituțională are următoarele atribuții: [...]

c) hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor."

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua și art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, susținerile autorului excepției sunt neintemeiate. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca autorul excepției critica prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora comunicarea actului de inculpare s-ar realiza exclusiv către inculpatii aflați în stare de deținere, iar nu și către cei aflați în stare de libertate. În realitate, textul invocat prevede obligația procurorului de a inainta dosarul către instanța de judecată împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, iar nu comunicarea de copii de pe rechizitoriu numai inculpaților aflați în stare de deținere. Întrucât dispozițiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală reglementează o procedură administrativă de inaintare a dosarului la instanța competența după darea sau confirmarea rechizitoriului, nu se poate susține ca situația inculpatului aflat în stare de deținere, căruia i se comunică rechizitoriul, este mai favorabilă față de cea a inculpatului aflat în stare de libertate. Dispozițiile legale criticate nu numai că nu creează discriminări, ci, dimpotriva, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de detenție de a-și organiza apărarea în condiții cat mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate. Dreptul la apărare al acestuia din urma nu este cu nimic afectat, deoarece, fiind chemat prin citație procedurala, el are dreptul de a lua cunoștința oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare a instanței și își poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege.

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 iulie 2001. Respingând aceasta excepție de neconstituționalitate, pe care a considerat-o ca neîntemeiată, Curtea Constituțională a arătat ca dispozițiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituție, iar situația inculpatului aflat în stare de deținere nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă decât a celui aflat în stare de libertate.

Pentru motivele expuse mai sus, nu se poate susține nici neconstituționalitatea dispozițiilor art. 313 alin. 2 teza a doua și art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală.

II. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea constata ca textul de lege ce reglementează posibilitatea instanței judecătorești de a respinge ca fiind inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la

art. 23 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu au legătură cu soluționarea cauzei de către instanța judecătorească. Asa fiind, nu este îndeplinită condiția prevăzută la

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei". În aceasta situație excepția de neconstituționalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibila, în temeiul alin. (6) al aceluiași articol.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua și art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 829/P/2001 al Tribunalului Galați - Secția penală.

2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 mai 2002.