Decizia nr. 235/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, excepție ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 553/36/2009.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat instituie un tratament juridic diferențiat între persoane care se află în situații identice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 553/36/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal arată că prevederile de lege criticate, potrivit cărora numirea într-o altă funcție publică reprezintă o cauză de încetare a raporturilor de serviciu ale polițistului, sunt neconstituționale în măsura în care interpretarea sintagmei "funcție publică" se limitează doar la definiția acestei noțiuni conținută în

art. 2 din Legea nr. 188/1999 , în detrimentul persoanelor care exercită prerogativele unei funcții publice, dar care nu au calitatea de funcționar public. De asemenea, arată că diferența de tratament juridic dintre polițiștii care dobândesc calitatea de magistrat după formarea inițială în cadrul Institutului Național al Magistraturii și cei care dobândesc această calitate direct, ca efect al promovării concursului pentru juriștii cu vechime mai mare de 5 ani, este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, așa cum se prevede în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, invocă Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunțată în Cauza Beian împotriva României și Hotărârea din 13 iunie 1979 pronunțată în Cauza Marckx contra Belgiei.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, dispoziții potrivit cărora: "(1) Încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc: [...]

e) la numire într-o altă funcție publică;".

Înalta Curte de casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că acest text de lege contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor și la dreptul la muncă, precum și dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia solicită o clarificare a noțiunii de "funcție publică", tinzându-se la o interpretare care să excedeze cadrul stabilit de

art. 2 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că funcția publică nu este doar cea exercitată de funcționarii publici, magistrații putând fi considerați, de asemenea, că ocupă o funcție publică. Mai mult, arată că în ipoteza textului de lege criticat ar trebui să se încadreze și polițiștii care dobândesc calitatea de auditori de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii. În consecință, atât polițiștii care dobândesc direct calitatea de magistrat, ca efect al promovării concursului pentru juriștii cu vechime mai mare de 5 ani, cât și cei care dobândesc mai întâi calitatea de auditori de justiție ar trebui încadrați în ipoteza

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002

și exceptați de la aplicarea dispozițiilor art. 70 din aceeași lege, care obligă polițistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului de Interne și căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

Față de aceste aspecte, Curtea reține că textul de lege criticat a mai constituit obiect al controlului de neconstituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 37 din 14 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 8 martie 2010, Curtea a respins criticile de neconstituționalitate raportate la aceleași dispoziții constituționale ca și cele invocate în prezenta cauză, arătând că "prevederile

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002

au un conținut clar, neechivoc, care stabilește ca motiv de încetare a raporturilor de serviciu situația în care un polițist este numit într-o funcție publică, situație distinctă de aceea în care o persoană demisionează, indiferent de motivele demisiei. Această dispoziție de lege se aplică fără nicio deosebire tuturor persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, astfel încât orice polițist care este numit într-o funcție publică va înceta raporturile de serviciu potrivit dispozițiilor

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 , cu antrenarea consecințelor juridice legale subsecvente. Din contră, demisia ori celelalte motive de încetare a raporturilor de serviciu pot atrage consecințe juridice diferite, întrucât situațiile sunt obiectiv diferite". De asemenea, Curtea a arătat că "auditorul de justiție este numit ca judecător sau procuror doar în urma absolvirii Institutului Național al Magistraturii, aflându-se într-o situație deosebită de persoana care, îndeplinind condițiile legale, este numit direct ca judecător sau procuror în urma susținerii concursului pe post". În continuare, respingând criticile referitoare la încălcarea dreptului la muncă, Curtea arăta: "consecințele pe care trebuie să le suporte un polițist care decide să își aleagă un alt loc de muncă pot fi mai degrabă circumscrise aspectelor patrimoniale pe care le implică o astfel de decizie. Aceste consecințe au fost acceptate, însă, de cel care a dorit să devină polițist, prin angajamentul încheiat în acest sens, așa cum reiese din cuprinsul

art. 70 din Legea nr. 360/2002 . În plus, restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a polițistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunță la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv."

Curtea constată că în considerentele deciziei amintite nu a limitat interpretarea noțiunii de "funcție publică" la cea menționată de

art. 2 din Legea nr. 188/1999 , ci a avut în vedere un sens mai larg, care cuprinde și funcțiile publice de autoritate, între care se găsește și cea exercitată de către magistrați. În același timp însă a stabilit că există o diferență obiectivă între situația polițiștilor care dobândesc calitatea de auditori de justiție și cei care dobândesc direct calitatea de magistrați, astfel că tratamentul juridic diferențiat este justificat.

Așa fiind, Curtea apreciază că atât soluția deciziei amintite, cât și considerentele acesteia își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței sale în materie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, excepție ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 553/36/2009.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2011.