Decizia nr. 607/2011

Dosar nr. 164/33/2010

Președinte: Iuliana Rîciu - judecător

Emanuel Albu - judecător

Carmen Ilie - judecător

Anca Nechita - magistrat-asistent

Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - se prezintă procurorul de ședință Daniela Tudose.

S-au luat în examinare recursurile declarate de Guvernul României și Societatea Română de Radiodifuziune împotriva

Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010

a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc atât recurentul-pârât Guvernul României, cât și recurentaintervenientă Societatea Română de Radiodifuziune, precum și intimata-reclamantă Societatea Comercială "New Vissa" - S.R.L. Cluj-Napoca.

Procedură completă.

Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent arătând că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Se mai referă că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin procuror Daniela Tudose, pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare.

ÎNALTA CURTE,

asupra recursului de față,

din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Comercială "New Vissa" - S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea prevederilor cuprinse în

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003

privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și anularea prevederilor cuprinse în

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 978 din 22 august 2003

privind taxa pentru serviciul public de televiziune.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 64 din 16 februarie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea Comercială "New Vissa" - S.R.L., a anulat prevederile cuprinse în

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003

și

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 978 din 22 august 2003

și a anulat ca netimbrată cererea de intervenție accesorie formulată de Societatea Română de Radiodifuziune.

Prin Decizia civilă nr. 4.560 din 22 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Guvernul României și Societatea Română de Radiodifuziune împotriva Sentinței nr. 64 din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost sesizată, cu atât mai mult cu cât intervenția accesorie, fiind o apărare, se judecă întotdeauna împreună cu cererea principală.

Rejudecând, Curtea de Apel Cluj, prin

Sentința nr. 185 din 27 aprilie 2010 , a admis acțiunea reclamantei Societatea Comercială "New Vissa" - S.R.L. Cluj-Napoca împotriva pârâtului Guvernul României și în consecință a dispus anularea prevederilor cuprinse în

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003

și a

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003 .

Totodată, a respins cererea de intervenție formulată de Societatea Română de Radiodifuziune și a dispus publicarea conform

art. 23 din Legea nr. 554/2004 .

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței

Instanța de fond a reținut că prin

Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004

a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994

care dispun cu privire la obligația persoanelor juridice române sau străine, cu sediul în România, de a plăti în calitate de beneficiari o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune nu sunt contrare Legii fundamentale.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că

art. 40 din Legea nr. 41/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că veniturile proprii ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune provin, între altele, și din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, așa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, taxele sunt datorate de către subiectele de drept acolo menționate, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Pe de altă parte, pentru dezlegarea chestiunii litigioase, instanța de fond face aplicarea interpretării gramaticale a dispozițiilor legale a căror anulare se solicită și ajunge la concluzia că noțiunea de "beneficiar" din cadrul

art. 40 al Legii nr. 41/1994 , republicată, include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii și că doar aparent excepția de la plata acestor taxe este instituită numai pentru persoanele fizice, deoarece nu este exclusă aplicarea acestei excepții și pentru persoanele juridice.

A mai reținut instanța de fond că prevederile cuprinse în

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

și nr. 978/2003 instituie derogări de la dispozițiile

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio și TV, iar în interpretarea dată de Guvern se denaturează însuși sensul noțiunii de "taxă" așa cum este aceasta definită în Legea finanțelor publice.

Concluzionând, instanța de fond a constatat că cele două hotărâri ale Guvernului nu au aplicat în art. 3 alin. (2) în mod corect dispozițiile

art. 40 din Legea nr. 41/1994 , având în vedere că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de "beneficiar" fiind atribuită atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.

Referitor la demersul intervenientei, prima instanță a reținut că acesta reprezintă o intervenție în interes propriu cu toate consecințele juridice ce decurg dintr-o astfel de intervenție, consecința fiind aceea că în raport de soluția dată acțiunii principale se va soluționa și cererea de intervenție în interes propriu, între aceste cereri fiind o strânsă legătură de cauzalitate.

4. Recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva

Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010

a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304^1 din Codul de procedură civilă.

4.1. În accepțiunea

Legii nr. 41/1994 , republicată, toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar al serviciilor publice în discuție, iar dispozițiile

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

și

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003

au fost emise în aplicarea și executarea legii.

4.2. Aceeași accepție a fost reținută și de Curtea Constituțională în

deciziile nr. 297/2004

și nr. 331/2006.

4.3. Temeiul existenței Societății Române de Televiziune, a Societății Române de Radiodifuziune și fundamentul plății taxei radio-TV se regăsesc în prevederile art. 31 din Constituția României.

5. Recursul formulat de intervenienta Societatea de Radiodifuziune împotriva aceleiași sentințe

Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă.

5.1. Recurenta consideră că voința legiuitorului a fost aceea de a institui prezumția cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor.

5.2. Un alt argument în sensul celor arătate este, în opinia recurentei, respingerea tuturor amendamentelor expuse de unii parlamentari la textul ordonanței, în sensul de a se considera că noțiunea de "beneficiar" nu este legată de calitatea de primitor al serviciilor publice de radiodifuziune.

6. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă Societatea Comercială "New Vissa" - S.R.L.

Intimata solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

II. Considerentele instanței de recurs

1. Recursurile sunt nefondate.

1.1. Potrivit

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".

1.2. Conform

art. 40 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 , republicată, și persoanele fizice, în calitate de beneficiari ai acelorași servicii, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune.

1.3. Nicăieri în cuprinsul

Legii nr. 41/1994 , republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva" sau "o autoritate, instituție, societate etc. pentru care se face o lucrare".

1.4. Prin

Decizia nr. 297/2004

a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994

a fost respinsă cu motivarea că "obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective".

1.5. Aceleași considerente au fost avute în vedere și prin pronunțarea

Deciziei nr. 331/2006

a Curții Constituționale.

1.6. Legislația comunitară și recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor să stabilească plata unor taxe radio-TV, indiferent de existența calității de beneficiar.

Aceasta reprezintă însă numai o opțiune a statului membru, și nu o obligație.

1.7. Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio-TV indiferent de existența calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate în favoarea cetățeanului.

1.8. Argumentele referitoare la respingerea unor amendamente formulate de diferiți parlamentari nu pot fi acceptate, deoarece interpretarea legii este realizată de către judecător, care, în speță, folosind principiile și metodele de interpretare, a concluzionat în sensul deja arătat. Voința exprimată de legiuitor rezultă din interpretarea gramaticală, logică, sistematică a textelor analizate, și nu din eventualele amendamente formulate.

2. Se constată astfel că prevederile

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

și

art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003

adaugă la prevederile

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , republicată, că motivele de recurs formulate împotriva sentinței de fond nu sunt întrunite, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă și al

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , modificată și completată, urmează să se dispună respingerea recursurilor ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Guvernul României și Societatea Română de Radiodifuziune împotriva

Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010

a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2011.