Decizia nr. 95/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 6.492/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și de Corneliu Liviu Popescu în Dosarul nr. 49.075/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se prezintă avocat cu delegație depusă la dosar pentru Societatea Comercială "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin, precum și autorul excepției Corneliu Liviu Popescu personal. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 706D/2010 și nr. 824D/2010, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Avocatul Societății Comerciale "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin, precum și autorul excepției Corneliu Liviu Popescu sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 824D/2010 la Dosarul nr. 706D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului Societății Comerciale "Lamdro" - S.A., care arată că în domeniul fiscal nu poate fi atacat în instanță lipsa răspunsului autorității fiscale, ceea ce contravine prevederilor art. 21 din Constituție. De asemenea, arată că textul criticat contravine și prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, atât timp cât organul fiscal deține o poziție privilegiată față de contribuabil.

Autorul excepției Corneliu Liviu Popescu solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sens în care face referire la

deciziile Curții Constituționale nr. 1.394/2010

și nr. 1.609/2010. În continuare, arată că, potrivit textului criticat, acțiunea judiciară trebuie îndreptată împotriva deciziei prin care autoritatea publică emitentă a actului administrativ a soluționat contestația formulată de persoana interesată în faza procedurii administrative prealabile, iar nu împotriva actului administrativ prin care persoana interesată a fost vătămată într-un drept sau interes legitim, și anume actul de impunere.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Astfel, trebuie distins între două ipoteze, și anume: situația în care organul fiscal nu a răspuns la contestație în termenul de 45 de zile, în acest caz obiectul acțiunii judiciare fiind reprezentat de refuzul autorității de a soluționa o cerere și situația în care se atacă însăși decizia de soluționare a contestației, iar în acest caz, potrivit legii contenciosului administrativ, instanța verifică atât decizia atacată, cât și actele ce au stat la baza acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.492/2/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin.

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 49.075/3/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Corneliu Liviu Popescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textul criticat este neconstituțional, deoarece permite atacarea în contencios administrativ numai a actului administrativ fiscal de soluționare a contestației administrativ fiscale, dar nu și a actului administrativ fiscal inițial, care este ilicit și vătămător. Mai mult, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată numai împotriva deciziei emise în soluționarea contestațiilor, chiar dacă autoritatea publică emitentă a actului administrativ întârzie soluționarea respectivei contestații.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reglementarea criticată nu interzice accesul liber la justiție sau la procedurile prevăzute de lege în fața autorităților ori a instanțelor de contencios administrativ.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Art. 218 alin. (2) a fost modificat prin Secțiunea I

art. I pct. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 47/2007

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu următorul conținut: "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 52 alin. (1) și (2) - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124 alin. (2) - Înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (2) - Instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit

art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, iar, potrivit art. 210 alin. (1) din același act normativ, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz. De asemenea, Curtea observă că, potrivit

art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, cererile depuse de către contribuabil se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Având în vedere cele expuse, trebuie distins între mai multe ipoteze, după cum urmează:

1. Organul fiscal competent nu a soluționat contestația, deoarece a suspendat, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă sau când soluționarea cauzei depinde, în tot ori în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

În ceea ce privește posibilitatea organului de soluționare a contestației de a suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, Curtea a reținut că adoptarea acestei măsuri este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situație este firesc ca procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. A se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.173 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, și

Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008.

În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluționarea contestației.

2. Organul fiscal competent nu a soluționat contestația în termenul de 45 de zile prevăzut de

art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, fără a exista vreun motiv de suspendare.

Având în vedere dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, precum și pe cele ale

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , Curtea observă că o atare situație se circumscrie nesoluționării în termenul legal a cererii de către organul fiscal. Într-o atare situație, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanței de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluționare a contestației.

3. Organul fiscal competent a soluționat contestația în termenul de 45 de zile prevăzut de

art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, pronunțând o decizie în acest sens.

Așa fiind, Curtea constată că în toate cazurile, ulterior pronunțării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulțumit poate ataca această decizie la instanța de contencios administrativ competentă. În soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit

art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, adică și asupra actelor administrative fiscale contestate în fața organului fiscal. Astfel, Curtea constată că nu poate fi reținută critica autorului excepției referitoare la acest aspect.

De asemenea, Curtea constată că eventualul comportament al părților sau al instituțiilor administrative care determină o întârziere în soluționarea contestației nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci o problemă ce ține exclusiv de conduita părților implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituțională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal, ori unele decizii administrative sau judecătorești discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituționalității unor texte legale. În acest sens, a se vedea

Decizia nr. 930 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 6.492/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și de Corneliu Liviu Popescu în Dosarul nr. 49.075/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2011.