Instrucțiuni · Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

Instrucțiunile din 6 mai 2011

de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011

prezumat în vigoare

Data actului
6 mai 2011
Emitent
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 360 din 24 mai 2011
Citează
6 acte
Structură
1 articol · 14.421 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

Ordinul nr. 1.474 din 6 mai 2011 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 360 din 24 mai 2011.

Nr. crt.

Situație

Soluție

A. Modul de evaluare a veniturilor și a bunurilor

1.

Familii/persoane singure care locuiesc în același imobil/aceeași locuință și gospodăresc împreună

Cererea de solicitare a ajutorului social poate fi făcută de fiecare dintre reprezentanții familiilor respective, conform

art. 9 din Legea nr. 416/2001

privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea

nr. 416/2001 . La stabilirea venitului net pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care familia le realizează, precum și partea ce revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie. În situația în care aceasta nu se poate determina, fiecare familie va completa o decla- rație pe propria răspundere pentru venitul rezultat din gospodărirea împreună, conform

art. 8 din Legea nr. 416/2001 . Declarația pe propria răspundere este supusă legii penale, iar informațiile cuprinse vor fi ulterior verificate, la efectuarea anchetei sociale.

2.

Familia/persoana singură care are în gospodărie bunuri mobile (de exemplu, cai, utilaje, mijloace de transport etc.) sau imobile și pentru care nu există un document ce poate atesta dreptul de proprie- tate asupra lor, însă le folosesc

Pentru bunurile care nu sunt în proprietate (de exemplu: cai, utilaje, mijloace de transport etc.), dar existente în gospodărie, fapt dovedit prin ancheta socială, titularul va completa o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că acestea sunt/nu sunt utilizate pentru obținerea de foloase materiale. În funcție de declarația solicitantului se vor lua în considerare și veniturile astfel declarate. Aceste tipuri de venituri vor fi cuprinse și în lista ce se aprobă prin hotărâre a consiliului local. Ancheta socială va confirma sau va infirma obținerea unor venituri din folosința bunu- rilor respective.

3.

Familia/persoana singură care are în proprietate mijloace de transport cu o vechime mai mare de 10 ani

Persoanele care au în proprietate mijloace de transport cu o vechime mai mare de 10 ani nu sunt excluse de la acordarea ajutorului social. Mijlocul de transport poate fi eva- luat în funcție de situațiile specifice cu care se confruntă familia, de condițiile specifice zonei, respectiv de valoarea de piață a acestuia. Această valoare va fi cuprinsă în lista ce se aprobă prin hotărâre a consiliului local. Valoarea voucher-ului stabilit prin Programul Rabla poate constitui un reper pentru evaluarea mijlocului de transport. Venitul potențial care ar fi obținut prin vânzarea mijlocului de transport se împarte la cele douăsprezece luni ale unui an calendaristic, pentru a obține o medie care va fi luată în calcul la venitul net mediu lunar al familiei/persoanei singure. În cazul în care mijlocul de transport este utilizat în activități cu caracter comercial, la stabilirea venitului net al familie vor fi luate în calcul și veniturile astfel obținute.

4.

Familia/persoana singură care are în pro- prietate bunuri mobile/imobile ce depășesc bunurile cuprinse în anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor

Legii nr. 416/2001

privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului

nr. 50/2011 , denumite în continuare Normele metodologice aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 , dar nu depășesc bunurile cuprinse în anexa nr. 5 la Normele metodologice aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 50/2011

În situația în care familia/persoana singură deține bunuri care nu se regăsesc în niciuna dintre anexele nr. 5 și 6 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului

nr. 50/2011 , dar excedează bunurilor prevăzute în anexa nr. 4 la Normele metodologice aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 , la stabilirea venitului familiei/persoanei singure se vor lua în considerare veniturile potențiale din valorificarea sau utilizarea acestor bunuri. Aceste tipuri de venituri vor fi cuprinse și în lista ce se aprobă prin hotărâre a consiliului local.

5.

Familia/persoana singură care deține terenuri a căror suprafață depășește limita prevăzută în anexa nr. 4 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului

nr. 50/2011 , dar nu depășește limita prevăzută în anexa nr. 5 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului

nr. 50/2011 , și acestea sunt de diferite tipuri (arabil,forestier, pășuni, fânețe, vii nobile, livezi, legume)

La evaluarea terenurilor se va lua în considerare ca fiind de strictă necesitate pentru nevoile familiale tipul de teren specific zonei. De exemplu, în zona de câmpie se ia în calcul terenul arabil ca fiind terenul utilizat de familie/persoana singură pentru a-și asigura necesarul de trai, iar diferența de suprafețe de teren, indiferent de natura acestora (arabil, forestier, pășuni, fânețe, vii nobile, livezi, legume) se evaluează pe baza criteriilor stabilite prin hotărâre a consiliului local.

6.

Familia/persoana singură care beneficiază de ajutoare de stat pentru sectorul agricol

Ajutoarele de stat pentru sectorul agricol sunt creanțe legale și se iau în considerare la stabilirea venitului net lunar pe membru de familie în vederea acordării ajutorului social. Titularul ajutorului social are obligația să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la venituri, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea. Evaluarea/Reevaluarea prin anchetă socială se va efectua ținând cont de comunicarea titularului, indiferent pentru ce perioadă sunt plătite sumele reprezentând ajutor de stat pentru sectorul agricol,făcându-se o medie lunară a venitului provenit în acest mod

7.

Luarea în calcul la stabilirea veniturilor a bugetului personal complementar acordat potrivit prevederilor

Legii nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,republicată, cu modificările și completările ulterioare

Aprobate prin

Articolul 17

alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului

nr. 50/2011

prevede în mod explicit și limitativ categoriile de venituri care nu se iau în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei. Având în vedere aceste prevederi, toate celelalte venituri, inclusiv bugetul personal complementar prevăzut de

Legea nr. 448/2006 , republicată, cu modificările și comple- tările ulterioare, vor fi luate în calcul la acordarea ajutorului social.

8.

Eliberarea adeverinței de către autoritatea competentă cu privire la veniturile realizate supuse impozitului pe venit

În situația în care administrația financiară nu eliberează adeverințe individuale prin care să se confirme sau nu realizarea de către persoanele din familiile beneficiare de ajutor social de venituri supuse impozitului pe venit, se vor lua în considerare veni- turile înscrise de solicitant în formularul de cerere și declarația pe propria răspundere, care vor fi verificate ulterior, prin anchetă socială. În cazurile în care există suspiciuni cu privire la declararea de către solicitant a unor venituri mai mici decât cele efectiv realizate, primarul poate solicita administra- ției financiare eliberarea unui document care să ateste situația veniturilor persoanelor din familia/familiile solicitante.

B. Stabilirea componenței familiei

1.

Familiile care au copii aflați într-o instituție care oferă servicii de tip rezidențial (școli speciale, școli de reeducare etc.)

Copilul aflat într-o instituție care oferă servicii de tip rezidențial (școli speciale, școli de reeducare etc.) se consideră că este în îngrijirea statului și acel copil nu va fi luat în calcul la stabilirea componenței familiei. Ca prim pas în soluționarea unei astfel de situații se va verifica titularul alocației de stat acordate pentru acel copil. Dacă alocația de stat se acordă părintelui, se consideră că acel copil este în între- ținerea familiei și dreptul la ajutorul social se va stabili considerând copilul ca membru al familiei. Dacă alocația de stat se plătește în numele copilului în contul deschis de către instituția de ocrotire, copilul se consideră că nu este în întreținerea familiei și nu se va lua în considerare ca membru al familiei la acordarea ajutorului social.

2.

Familia în care o persoană aptă de muncă prezintă adeverință eliberată de agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă din care rezultă că a refuzat un loc de muncă

Toate persoanele apte de muncă din familie trebuie să facă dovada că nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională. În situația în care, la solicitarea dreptului sau pe parcursul acordării acestuia, prin adeverință eliberată de agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă se specifică faptul că a fost refuzat un loc de muncă, toată familia se descalifică.

3.

Părinții și copiii lor adulți care locu- iesc în același imobil/aceeași locuință și gospodăresc împreună

Indiferent dacă au fost sau nu căsătoriți, dar la data solicitării dreptului la ajutor social nu mai au această calitate, copiii adulți vor constitui o singură familie cu părinții lor.

4.

Mamă minoră și copilul său nou-născut,care nu mai locuiește împreună cu familia de proveniență a mamei minore și trăiește în concubinaj cu tatăl copilului

Dacă alocația de stat se acordă părintelui minorei, se consideră că minora este în întreținerea familiei și dreptul la ajutorul social se va stabili considerând-o membru al familiei. În acest caz, mama minoră nu poate constitui o familie cu tatăl copilului în sensul prevederilor

art. 2 alin. (4) din Legea nr. 416/2001 , cu modificările și completările ulterioare. Concubinul poate solicita ajutorul social ca persoană singură sau, după caz, ca făcând parte din familia sa de proveniență.

C. Modificarea cuantumului ajutorului social, suspendarea și încetarea plății

1.

Reluarea plății după suspendare/modificare

Potrivit prevederilor art. 33 și 34 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului

nr. 50/2011 , în cazul suspendării/modificării dreptului la ajutor social prin dispoziție scrisă a primarului, reluarea dreptului la ajutor social se realizează, după caz, tot în baza unei dispoziții a primarului ca act administrativ implicit și necesar pentru delimitarea în timp a dispozițiilor anterioare de suspendare. Reluarea plății se efectuează prin decizie a directorului agenției teritoriale, pe baza dispozițiilor primarului.

2.

Nerespectarea obligației privind comple- tarea noului formular de cerere și decla- rație pe propria răspundere în termenul de 30 de zile prevăzut de lege

Situația se poate subscrie prevederilor art. 33 alin. (1) lit. e) din Normele metodo- logice aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 , în sensul că documentația care stă la baza plății dreptului nu este completă. Prin urmare, agenția județeană pentru prestații sociale poate suspenda plata ajutorului. În orice situație se vor aplica și prevederile

art. 14^1 din Legea nr. 416/2001 , cu modificările și completările ulterioare, referitoare la reverificarea condițiilor de acordare a ajutorului social. Primul termen în acest sens se împlinește în martie 2011. Dacă nici în acest termen solicitantul nu va depune declarația pe propria răspundere privind componența familiei și venitul realizat de membrii acesteia, potrivit prevederilor aceluiași articol,dreptul la ajutor social se va suspenda prin dispoziție a primarului. Reluarea plății dreptului se va face numai în condițiile în care prin dispoziție a primarului se va propune reluarea. De menționat faptul că în baza aceluiași articol, primarul poate dispune efectuarea de anchete sociale ori de câte ori este nevoie, respectiv la termene mai mici decât cele prevăzute de lege.

D. Plata asigurărilor sociale de sănătate

1.

Plata asigurărilor sociale de sănătate aferente lunii decembrie 2010

Precizăm că potrivit prevederilor

art. II alin. (1) din Legea nr. 276/2010

pentru modi- ficarea și completarea

Legii nr. 416/2001

privind venitul minim garantat, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,prin agențiile județene pentru prestații sociale, asigură doar plata drepturilor de ajutor sociale aferente lunii decembrie 2010. Prin urmare, asigurările sociale de sănătate aferente lunii decembrie 2010 vor fi plătite de primării.

2.

Cum se poate face dovada că se plătesc asigurările sociale de sănătate de către beneficiarii de ajutor social

Unul dintre documentele justificative prevăzut de Normele metodologice aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 50/2011

este reprezentat de talonul de plată a dreptului, care confirmă calitatea de beneficiar de ajutor social și implicit a drepturilor colaterale ce decurg din aceasta. Atestarea plății contribuției asigurărilor sociale de sănătate pentru titularul ajuto- rului social și a membrilor de familie ai acestuia, cu excepția copiilor, se face prin declarația unică 112, care este atât la dispoziția administrației fiscale, cât și la dispoziția casei de asigurări de sănătate și a casei de pensii. Având la dispoziție aceste documente nu se impune eliberarea de adeverințe pentru confirmarea plății contribuției de asigurări de sănătate.

Precizare cu caracter general: În situația mamei minore va fi sesizată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care minora a dat naștere unui copil. În toată această perioadă, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare, mama minoră nu va fi privată de dreptul la măsuri de asistență socială. Potrivit

Legii nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului se va acționa în interesul superior al copilului.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.