Decizia nr. 415/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Gheorghe Alexa în Dosarul nr. 19.462/212/2009 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților și a experților în domeniul discriminării Asociația ACCEPT România și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 19.462/212/2009, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de pârâtul Gheorghe Alexa într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în răspundere contractuală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece diferă de textul art. 3 din Directiva Consiliului 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, transpusă în dreptul intern prin

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 . Subiect activ al faptelor de discriminare poate fi orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, indiferent de atribuții sau obiectul de activitate, iar în ceea ce privește instituțiile publice, numai cele cu atribuții în domeniile de activitate enumerate de

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 . Or, sub incidența art. 3 din directiva menționată intră numai persoanele fizice sau juridice, publice sau private, și instituțiile publice cu atribuții în domeniile de activitate enumerate.

Totodată, susține că textul de lege criticat extinde sfera competențelor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care se suprapun astfel cu atribuțiile puterii judecătorești, din moment ce Consiliul poate sancționa contravențional săvârșirea unei fapte de discriminare.

Judecătoria Constanța - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, chiar dacă prin ordonanța de transpunere s-ar extinde sfera de aplicare impusă de directivă, acest fapt nu este de natură a atrage neconstituționalitatea, întrucât directivele impun un minim de cerințe statelor membre, fiecare stat având libertatea de a lărgi sfera de protecție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr.47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 3: "Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește:

a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională;

b) protecția și securitatea socială;

c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități;

d) sistemul educațional;

e) asigurarea libertății de circulație;

f) asigurarea liniștii și ordinii publice;

g) alte domenii ale vieții sociale."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor și ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia ajunge la concluzia neconstituționalității textului

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

prin prisma faptului că acesta nu a transpus în mod exact o directivă, mai precis, arată că legiuitorul român a omis «să adauge o virgulă» în textul contestat, iar în lipsa acestei virgule se susține că textul este neconstituțional.

Curtea constată că nu are competența de a efectua un control de conformitate între o directivă și actul normativ național prin care aceasta este transpusă, iar o eventuală neconformitate a actului național cu cel european nu atrage, în mod implicit, și neconstituționalitatea actului național de transpunere. Astfel, nimic nu împiedică legiuitorul național să acorde sau să prevadă un grad mai mare de protecție în dreptul național față de reglementarea incidentă a Uniunii Europene.

Curtea mai reține că, în realitate, critica autorului excepției vizează o anumită interpretare pe care instanțele judecătorești o dau unui text de lege. Or, interpretarea și aplicarea legii nu sunt de competența Curții Constituționale, ci de cea a instanțelor judecătorești.

Pe de altă parte, autorul excepției, pentru a evita o anumită interpretare ce se dă de către instanțele judecătorești textului legal criticat, dorește introducerea unei virgule în cadrul acestuia, ceea ce echivalează, de fapt, cu o modificare legislativă. Or, Curtea Constituțională nu este competentă să modifice sau să completeze un text de lege.

În ceea ce privește invocarea textelor constituționale ale art. 1 alin .(4) și ale art. 16 alin. (1), Curtea observă că aceasta este una formală, neexistând o legătură între conținutul acestora și motivarea criticii de neconstituționalitate.

În același sens Curtea s-a mai pronunțat asupra prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție invocate și în prezenta cauză, prin

Decizia nr. 945 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 4 august 2010, respingând ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a acestora, excepție invocată de același autor ca și cel din cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Gheorghe Alexa în Dosarul nr. 19.462/212/2009 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011.