Decizia nr. 297/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17-20 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 329/2009 5 noiembrie 2009 (prevederi anume) privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor …
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea în ședința publică din data de 8 februarie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 17-20 din Legea nr. 329/2009
privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, excepție ridicată de Cornel Boiangiu în Dosarul nr. 1.354/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Dezbaterile au avut loc la data de 8 februarie 2011 în prezența autorului excepției de neconstituționalitate, precum și a reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a amânat, succesiv, pronunțarea pentru data de 15 februarie 2011, având nevoie de timp pentru a delibera, și apoi pentru 24 februarie 2011, respectiv 1 martie 2011, din cauza imposibilității constituirii legale a completului de judecată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.354/63/2010, Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 17-20 din Legea nr. 329/2009
privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.
Excepția a fost invocată de Cornel Boiangiu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei decizii de concediere.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât încalcă dreptul la muncă și dreptul la pensie. De asemenea, autorul consideră că prin stabilirea unui plafon la pensia netă care să nu depășească nivelul salariului mediu se creează discriminări și astfel este încălcat și principiul egalității în fața legii a cetățenilor.
Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 17-20 din Legea nr. 329/2009
privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:
- Art. 17: "(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:
a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;
b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.";
- Art. 18: "(1) Pensionarii prevăzuți la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligația ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situației de cumul, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salarial mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.";
- Art. 19: "(1) În situația persoanelor care beneficiază, prin cumul, de pensie/pensii stabilită/stabilite atât în sistemul public cât și/sau în sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are în vedere venitul cumulat din acestea.
(2) Dacă nivelul pensiilor nete cumulate se situează sub nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție, potrivit legii, în cadrul entităților prevăzute la art. 17 alin. (1).
(3) În cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligația de a-și exprima opțiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menținerea în plată a pensiei față de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică și persoanelor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea având obligația de a-și exprima opțiunea în termen de 15 zile de la data survenirii situației de imposibilitate a exercitării cumulului.";
- Art. 20: "Neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 și la art. 19 alin. (3) și (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu."
Autorul excepției consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 15 referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 privind dreptul la muncă și art. 47 referitor la dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că în jurisprudența sa a mai analizat textele de lege criticate prin prisma unor critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reținut că nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament să aibă o rațiune licită. De asemenea, cu privire la stabilirea nivelului pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, [devenit câștigul salarial mediu brut pe economie, modificare adusă prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2011
privind utilizarea indicatorului de referință câștigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii și protecției sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011]. Curtea a constatat că acesta respectă condițiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil și determinabil) și rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opțiune justă și echilibrată) impuse de principiul nediscriminării. Totodată, a conchis că măsura adoptată este proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.
În ceea ce privește critica vizând încălcarea principiului neretroactivității legii, Curtea reține că prevederile de lege criticate nu afectează însăși existența dreptului la pensie dobândit potrivit legii, așa cum se susține în motivarea excepției, ci reglementează condițiile exercitării acestui drept pentru viitor, într-un context social afectat de criza economică care a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, care, prin eficiența și promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale și să creeze premisele relansării economiei naționale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 17-20 din Legea nr. 329/2009
privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, excepție ridicată de Cornel Boiangiu în Dosarul nr. 1.354/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința din data de 1 martie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.