Decizia nr. 653/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 431/3/2009 (nr. vechi 306/2010).

La apelul nominal se prezintă partea Societatea Comercială "Cetelen IFN" - S.A. din București, prin avocatul Ion Dragne. Lipsește partea Ionuț-Daniel Cristea, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții Societatea Comercială "Cetelen IFN" - S.A. din București, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. De asemenea, arată că persoanele aflate în perioada de probă nu se află într-o situație identică cu cele angajate definitiv, astfel că nu se poate vorbi despre existența unei discriminări între cele două categorii de persoane sub aspectul condițiilor de încetare a raportului de muncă, iar un eventual abuz din partea angajatorului poate fi supus controlului instanțelor de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale. De asemenea, consideră că atitudinea abuzivă a angajatorului poate fi sancționată de instanța de judecată pe considerentul bunei-credințe ce trebuie să existe în exercitarea drepturilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 431/3/2009 (nr. vechi 306/2010), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii.

Excepția a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, cu prilejul soluționării recursului formulat de Ionuț-Daniel Cristea împotriva Sentinței civile nr. 6.038 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 431/3/LM/2009 având ca obiect o contestație împotriva deciziei de concediere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile de lege care reglementează încetarea contractului individual de muncă al salariatului aflat în perioada de probă printr-o simplă notificare aduc atingere dispozițiilor din Constituție potrivit cărora salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Astfel, art. 31 alin. (4^1) din Codul muncii în mare parte golește de conținut drepturile salariatului aflat în perioada de probă, câtă vreme acesta poate fi exclus din rândul personalului salarizat al angajatorului doar ca urmare a unei înștiințări scrise care poartă denumirea de notificare. Mai mult, textul de lege creează o discrepanță între salariatul aflat în perioada de probă și salariatul care nu se află într-o asemenea perioadă, sub aspectul încetării raporturilor de muncă. Astfel, deși obligațiile sunt similare, desfacerea contractului de muncă nu se bucură de aceleași garanții.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale prin

Decizia nr. 657/2009 , arată că textul de lege criticat este constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziții potrivit cărora: "Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți."

În opinia Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, textul de lege criticat contravine următoarelor texte din Constituție: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării, art. 31 din Codul muncii a fost modificat prin dispozițiile

art. I pct. 9 din Legea nr. 40/2011

privind modificarea și completarea

Legii nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011. Astfel, soluția legislativă criticată a fost preluată în conținutul alin. (3) al art. 31 în următoarea redactare: "Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia."

Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate urmează a-l constitui dispozițiile art. 31 alin. (3) din Codul muncii.

În ceea ce privește constituționalitatea acestor dispoziții de lege, Curtea reține că art. 31 din Codul muncii instituie posibilitatea angajatorului, dar și a angajatului de a evalua condițiile exercitării drepturilor și obligațiilor ce reies din contractul individual de muncă, având posibilitatea de a înceta raporturile de muncă fie la sfârșitul perioadei de probă, fie la termenul stabilit, fie chiar anterior. Așadar, pe durata perioadei de probă, raporturile de muncă au un caracter precar, nefiind consolidate decât după expirarea acestei perioade și numai dacă salariatul corespunde profesional postului în care este încadrat ori dacă este mulțumit de acel post și dorește să continue activitatea. Beneficiul sistării raporturilor de muncă prin simpla notificare servește ambelor părți ale contractului.

Astfel se instituie o modalitate simplificată de încetare a raporturilor de muncă, prin intermediul căreia părțile au posibilitatea de a denunța unilateral raporturile de muncă, fără a fi ținute de obligațiile ce trebuie respectate cu prilejul concedierii ori al demisiei.

Pentru aceste motive, situația nu poate fi comparată cu aceea a încetării contractului de muncă pentru necorespundere profesională în temeiul art. 61 lit. d) din Codul muncii, cauză aplicabilă salariaților care nu se mai află în perioada de probă, întrucât în cazul acestora raportul de muncă nu mai are un caracter precar, de testare a aptitudinilor salariatului, astfel că angajatorul trebuie să motiveze decizia sa de desfacere a contractului de muncă.

Având în vedere cele arătate, nu se poate susține existența unei diferențe nejustificate de tratament juridic între salariații aflați în perioada de probă și ceilalți salariați, situațiile în care se află aceștia fiind evident diferite.

De asemenea, nu poate fi reținută nici încălcarea dreptului la protecție socială a angajaților. În acest sens, Curtea observă că acest drept fundamental nu are un conținut concret, urmând a îmbrăca forme diferite, în funcție de situația avută în vedere. Astfel, salariatul care încheie un contract individual de muncă pe o perioadă de probă cunoaște precaritatea acestui contract, el însuși putând avea inițiativa de a înceta raporturile de muncă fără preaviz. Prin urmare, nu ar putea beneficia de o protecție sporită, care să confere un alt caracter raporturilor juridice încheiate.

Cu toate acestea, deși angajatorul nu trebuie să își motiveze decizia de încetare a contractului individual de muncă, Curtea apreciază că o eventuală atitudine abuzivă a acestuia - spre exemplu obligarea salariatului la executarea unor sarcini de serviciu care nu corespund funcției sau postului ocupat - ar putea fi contestată în fața instanței de judecată în virtutea principiului bunei-credințe în desfășurarea relațiilor de muncă, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii, dar și de art. 57 din Constituție.

De altfel, cu privire la constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate în raport cu art. 16 alin. (1) și

art. 41 din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat și prin Decizia nr. 657 din 30 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 431/3/2009 (nr. vechi 306/2010).

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 mai 2011.