Decizia nr. 699/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) și

art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Amama M. Mekhlef în Dosarul nr. 11.364/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11.364/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) și

art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Amama M. Mekhlef într-un litigiu privind regimul străinilor.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că prevederile

art. 46 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

sunt neconstituționale, întrucât presupun impunerea unei anumite perioade pentru căsătorie. Susține că, din acest motiv, contravin dispozițiilor constituționale care consacră caracterul liber consimțit al căsătoriei dintre soți, întrucât nimeni nu are dreptul să impună unei persoane când, unde, cu cine și în ce perioadă să se căsătorească. În ceea ce privește prevederile din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

referitoare la contestarea deciziei de returnare, arată că, în opinia sa, încalcă dreptul la o cale de atac și la dublul grad de jurisdicție.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 46 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , precizează că protecția generală a străinilor și ocrotirea familiei sunt garantate în baza prezumției de bună-credință a acestora în raport cu statul român, prezumție care implică și ideea potrivit căreia căsătoria trebuie să fie încheiată în vederea întemeierii unei familii, iar nu în alte scopuri, precum obținerea statutului de refugiat ori a unei alte forme de protecție subsidiară. Totodată, arată că asupra prevederilor art. 84 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată Curtea s-a mai pronunțat, amintind, în acest sens,

deciziile nr. 243 din 9 martie 2006 , nr. 6 din 15 ianuarie 2008 și nr. 858 din 16 iunie 2009.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 46 alin. (5) și

art. 82 alin. (2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Din motivarea excepției rezultă însă că autorul acesteia are în vedere dispozițiile art. 82 alin. (2) teza finală în varianta anterioară republicării ordonanței de urgență, care se regăsesc la art. 84 alin. (1) teza finală din varianta actuală, în vigoare și la momentul ridicării excepției. Ca atare, Curtea apreciază că obiectul excepției îl reprezintă dispozițiile art. 46 alin. (5) și

art. 84 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , texte asupra cărora urmează să se pronunțe prin prezenta decizie. Acestea au următorul conținut:

- Art. 46 alin. (5): "(5) Străinii beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare pot solicita reîntregirea familiei pentru soț/soție numai dacă data la care a fost încheiată căsătoria este anterioară obținerii uneia dintre aceste forme de protecție.";

- Art. 84 alin. (1) teza finală: "(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 21 - "Accesul liber la justiție", art. 48 - "Familia" și art. 129 - "Folosirea căilor de atac". De asemenea, invocă și prevederile art. 13 - "Dreptul la un recurs efectiv" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale art. 2 - "Dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală" din Protocolul nr. 7 la aceeași convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 46 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu contravin dispozițiilor art. 48 din Constituție. Condiționarea dreptului de a solicita reîntregirea familiei de preexistența unei căsătorii încheiate anterior obținerii formei de protecție acordate de statul român nu este de natură să contravină garanțiilor constituționale care vizează libertatea încheierii căsătoriei, egalitatea soților, precum și dreptul și obligația părinților de a asigura creșterea, educarea și instruirea copiilor, cuprinse în dispozițiile constituționale invocate. De altfel, întrucât textul de lege criticat vizează, prin ipoteză, cetățeni străini sau apatrizi, căsătoria încheiată între aceștia este supusă regulilor specifice statului a cărui cetățenie o au, respectiv, ale statului pe teritoriul căruia își au domiciliul sau reședința, în cazul apatrizilor, astfel că prevederile

art. 46 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu sunt susceptibile să înfrângă reperele constituționale arătate.

Condiția anteriorității căsătoriei, impusă de textul de lege criticat, se justifică prin necesitatea prevenirii încheierii acesteia în scopul eludării dispozițiilor legale referitoare la acordarea unei forme de protecție din partea statului român.

Pentru aceste motive, Curtea nu poate reține criticile prin raportare la dispozițiile art. 48 din Constituție. Dimpotrivă, constată că, prin acordarea beneficiului reîntregirii familiei, legiuitorul român a oferit recunoaștere și protecție căsătoriei preexistente în scopul asigurării, pe teritoriul statului român, a continuității conviețuirii soților în spiritul valorilor morale pe care instituția căsătoriei le generează în cadrul familiei.

În plus, Curtea constată că modalitatea restrictivă de redactare a textului de lege criticat este permisă de înseși reglementările europene, respectiv, Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 251 din 3 octombrie 2003. Astfel, la art. 9 alin. (2), directiva menționată prevede că statele membre pot limita aplicarea dispozițiilor referitoare la reîntregirea familiei la refugiații ale căror legături de familie sunt anterioare intrării pe teritoriul acestora.

În subsidiar, Curtea observă că, deși textul de lege criticat se referă doar la posibilitatea străinului beneficiar al unei forme de protecție de a solicita reîntregirea familiei, în realitate, intenția legiuitorului a vizat, în mod evident, însăși acordarea acceptului statului român în acest sens, având în vedere condițiile obiective cuprinse în art. 46 alin. (7) pe care trebuie să le întrunească cererea străinului pentru a fi admisă, care nu implică aprecieri de ordin subiectiv, ci exclusiv elemente de fapt direct demonstrabile. Astfel, dacă autoritatea competentă constată că cererea este însoțită de documentele enumerate, respectiv certificatul de căsătorie sau, după caz, dovada legăturii de rudenie, declarația solicitantului, în formă autentică, din care să reiasă că membrii de familie vor locui împreună cu acesta, copia documentului care atestă dreptul de ședere pe teritoriul României, dovada deținerii legale a spațiului de locuit, dovada mijloacelor de întreținere și asigurarea medicală a solicitantului, este evident că cererea va fi admisă, acestea fiind de natură să demonstreze în mod indubitabil caracterul real și efectiv al căsătoriei.

În ceea ce privește critica referitoare la dispozițiile

art. 84 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , Curtea s-a mai pronunțat, prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale ca și cele invocate de autorul prezentei excepții. Prin mai multe decizii, dintre care poate fi menționată, exemplificativ,

Decizia nr. 1.222 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2011, Curtea a reținut că textul de lege criticat oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justiție legalitatea și temeinicia deciziei de returnare emise de autoritatea competentă, cererea sa urmând să fie examinată de o instanță judecătorească independentă și imparțială. În plus, invocarea dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este relevantă, întrucât prevederile internaționale amintite garantează dreptul la două grade de jurisdicție exclusiv în materie penală, or, prevederile criticate sunt de natură administrativă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) și

art. 84 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Amama M. Mekhlef în Dosarul nr. 11.364/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2011.