Decizia nr. 625/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 112/1995 25 noiembrie 1995 (prevederi anume) pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute …
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995
privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, excepție ridicată de Victoria Niculescu în Dosarul nr. 5.905/118/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Viorica Secheșanu, avocatul Zeno Sorin Beșe, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că întinderea și conținutul dreptului de proprietate se stabilesc prin lege.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.905/118/2009, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995
privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, excepție ridicată de Victoria Niculescu într-o cauză civilă având ca obiect anulare act.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că reglementarea criticată este neconstituțională, întrucât limitează exercițiul liber al atributelor dreptului de proprietate, respectiv prerogativa dispoziției.
Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale consideră că prevederile
art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995
nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44, întrucât interdicția temporară de înstrăinare reprezintă o prerogativă a legiuitorului, care, la adoptarea legii, a avut în vedere restricționarea între vii a eventualelor tendințe speculative cu asemenea imobile achiziționate în condiții speciale, avantajoase pentru dobânditori.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995
privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, prevederi potrivit cărora, "[...] Apartamentele dobândite în condițiile alin. 1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării".
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile
art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995
au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind
Decizia nr. 1.288 din 8 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 17 noiembrie 2009,
Decizia nr. 547 din 6 iulie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 24 august 2006, sau
Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, prin care s-a statuat că prevederile de lege criticate sunt constituționale.
Prin aceste decizii, Curtea a constatat că textul de lege criticat stabilește o interdicție temporară de înstrăinare a locuințelor ce au fost dobândite în temeiul
Legii nr. 112/1995 , timp de 10 ani de la data cumpărării, iar nerespectarea acestei dispoziții legale imperative este sancționată de lege cu nulitatea absolută a actului de înstrăinare. De asemenea, Curtea a reținut că interdicția temporară de înstrăinare are în vedere bunul (locuința) și reprezintă o limitare a unuia dintre atributele dreptului de proprietate, și anume dispoziția, în acord cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, conform art. 61 alin. (1) din Constituție, legiuitorul are dreptul de a institui o asemenea interdicție temporară de înstrăinare, care era cunoscută de autorul excepției din momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra locuinței deținute, până în acel moment, în calitate de chiriaș. De altfel, finalitatea legii este aceea de a interzice înstrăinarea prin acte juridice între vii în scop speculativ cu asemenea imobile achiziționate în condiții speciale, avantajoase pentru dobânditori.
Soluțiile pronunțate în deciziile menționate, precum și considerentele pe care acestea s-au bazat își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995
privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, excepție ridicată de Victoria Niculescu în Dosarul nr. 5.905/118/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.