Decizia nr. 641/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Constanța - Secția civilă în Dosarul nr. 40.288/212/2009.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 40.228/212/2009, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de instanța de judecată din oficiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece "munca în folosul comunității nu poate fi privită ca o obligație normală, ci numai ca o sancțiune pentru nerespectarea unei obligații normale. Sancțiunea nu este o obligație civilă normală, raportat prin prisma dreptului civil, care nu prevede, în mod obișnuit sau normal, aplicarea unor sancțiuni, cu excepția celor procesuale".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

sunt neconstituționale. Invocând în acest sens

Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008

a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , precum și ale art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) lit. b) și

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002

privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2003

pentru desființarea închisorii contravenționale, cu motivarea că aplicarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, condiționată de acordul contravenientului, este neconstituțională, întrucât acest fapt este de natură a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării art. 1 alin. (5) din Constituție, Avocatul Poporului consideră că, "în condițiile în care a fost eliminată condiția consimțământului persoanei, obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității trebuie să se conformeze dispozițiilor art. 42 din Constituție, privind interzicerea muncii forțate". Necesitatea consimțământului în cazul obligației de a presta o muncă în folosul comunității decurge din aceea că respectivul consimțământ este elementul de distincție între munca în folosul comunității și munca forțată, prohibită de documentele internaționale în materia drepturilor omului. În plus, această obligație nu poate fi inclusă în categoria excepțiilor autorizate de art. 42 alin. (2) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(1) Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.

(2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amendă.

(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

(4) La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.

(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

(6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului."

Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 42 privind interzicerea muncii forțate.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că motivarea acesteia se fundamentează pe calificarea ca muncă forțată a conduitei de a presta o activitate în folosul comunității, conduită ce constituie consecința săvârșirii unor fapte sancționate în condițiile legii. Această calificare și raportarea sa la dispozițiile art. 42 din Constituție, care interzic munca forțată, determină concluzia instanței de judecată în sensul că textul de lege criticat este neconstituțional.

Analizând dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției, Curtea observă, mai întâi, că acestea nu definesc sintagma "muncă forțată". Astfel fiind și făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", Curtea va proceda la interpretarea acestei sintagme în concordanță cu pactele și tratatele internaționale de referință în materie la care România este parte.

În acest sens se constată că art. 2 pct. 1 din Convenția nr. 29 din 18 iunie 1930 privind munca forțată sau obligatorie, adoptată de Organizația Internațională a Muncii, ratificată prin

Decretul nr. 213/1957 , publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958, prevede că "termenul <<muncă forțată sau obligatorie>> va însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul individ nu s-a oferit de bunăvoie". În sfera acestui concept nu sunt cuprinse, potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) din aceeași convenție, "orice muncă sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnări pronunțate printr-o hotărâre judecătorească, cu condiția ca această muncă sau serviciu să fie executat sub supravegherea și controlul autorităților publice și ca numitul individ să nu fie cedat sau pus la dispoziția unor particulari, societăți sau unor persoane morale private".

Tot astfel, art. 8 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16 decembrie 1966, ratificat prin

Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, stabilind la alin. a) că "nimeni nu va putea fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie", precizează la alin. b) următoarele: "alineatul a) al prezentului paragraf nu poate fi interpretat ca interzicând, în țările în care anumite infracțiuni pot fi pedepsite cu detențiunea însoțită de muncă forțată, executarea unei pedepse de muncă forțată, pronunțată de un tribunal competent".

Or, prestarea unei activități în folosul comunității, a cărei reglementare este criticată în prezenta cauză, constituie una dintre sancțiunile contravenționale principale prevăzute de alin. (2) al

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor [art. 5 alin. (2) lit. c)], alături de avertisment [art. 5 alin. (2) lit. a)] și amendă [art. 5 alin. (2) lit. b)]. Potrivit art. 9 din aceeași ordonanță a Guvernului, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege, numai pentru o anumită durată și alternativ cu amendă. În condițiile aceluiași text de lege, înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității se face de către instanța de judecată, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite. Înlocuirea sancțiunii amenzii se face cu citarea contravenientului, căruia i se oferă, la cerere, un termen de 30 de zile în vederea achitării amenzii. În plus, executarea acestei sancțiuni, care poate fi aplicată numai de instanța de judecată, este strict reglementată de lege, respectiv de

Ordonanța Guvernului nr. 55/2002

privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, realizându-se sub supravegherea și controlul autorităților. În acest sens, art. 19 din actul normativ menționat prevede că: "(1) Supravegherea executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se asigură de către primarul localității sau de către primarii sectoarelor municipiului București, prin persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unității de poliție, în a căror rază teritorială se execută sancțiunea.

(2) Repartizarea sarcinilor și coordonarea acțiunilor întreprinse de persoanele împuternicite de primar, precum și modalitățile de acordare a sprijinului de către unitățile de poliție în vederea supravegherii executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se realizează în baza unui program de supraveghere și control întocmit de primar, cu acordul unității de poliție în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul. Câte un exemplar al programului rămâne în evidența autorității locale și a unității de poliție competente teritorial.

(3) Prestarea activității în folosul comunității se execută pe baza unor norme orientative de muncă stabilite de primar, care să facă posibilă exercitarea controlului, la diferite intervale de timp, de către cei împuterniciți cu supravegherea executării sancțiunii.

(4) Unitatea din domeniul serviciului public la care contravenientul execută sancțiunea este obligată, la cererea primarului, să comunice datele și informațiile solicitate cu privire la executarea sancțiunii."

Din examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității rezultă că aceasta se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziții legale, în scopul de a sancționa și a contribui la educarea și reabilitarea contravenientului care nu are resurse bănești suficiente pentru a achita o amendă contravențională.

Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forțată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea și reeducarea contravenientului.

Tot astfel, lipsa acordului contravenientului la aplicarea acestei sancțiuni nu poate fi interpretată ca determinând calificarea ca muncă forțată a conduitei impuse prin actul de sancționare. Având în vedere natura juridică și scopul măsurii în cauză, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar avea ca efect, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, în conformitate cu care, "în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie" ( Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008).

De altfel, aceasta este unica posibilitate de a sancționa o persoană lipsită de resurse materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravențional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge în mod negativ asupra situației materiale a celui sancționat.

În concluzie, conduita persoanei căreia i se aplică sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității nu se încadrează în sfera sintagmei "muncă forțată". Astfel fiind, dispozițiile art. 42 din Constituția României, interpretate în concordanță cu actele internaționale menționate, nu sunt incidente în cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Judecătoria Constanța - Secția civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 40.288/212/2009.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 mai 2011.