Decizia nr. 754/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal, excepție ridicată de Florian-Brândușel Teodorescu în Dosarul nr. 2.338/288/2009 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.608D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 3.694D/2010, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Bogdan-Teodor Dascălu în Dosarul nr. 23.254/245/2008 al Judecătoriei Iași - Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 3.608D/2010 și nr. 3.694D/2010 au obiect parțial identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.694D/2010 la Dosarul nr. 3.608D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 271 din 31 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.338/288/2009, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Florian-Brândușel Teodorescu cu ocazia soluționării unei cauze penale.

Prin Încheierea din 15 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 23.254/245/2008, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Bogdan-Teodor Dascălu cu ocazia soluționării unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal încalcă principiul neretroactivității legii, egalitatea în fața legii și a autorităților publice, dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție, întrucât, pe de o parte, permit incidența unei sancțiuni pentru o faptă anterioară, pentru care instanța a aplicat deja o pedeapsă, iar, pe de altă parte, determină agravarea regimului sancționator pentru persoana aflată în stare de recidivă în comparație cu alte persoane care au săvârșit aceeași infracțiune, motivat de faptul că ar fi incidente aspecte și împrejurări legate de o faptă anterioară, deși pentru aceasta s-a aplicat deja o sancțiune. Mai arată că persoana cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni trebuie prezumată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre definitivă de condamnare.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția penală și Judecătoria Iași - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție invocate de autorii excepției.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal, având următorul cuprins: "Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri:

a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an;

b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an".

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 284 din 28 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 17 aprilie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal și a reținut că recidiva, fiind o formă a pluralității de infracțiuni, presupune săvârșirea de către aceeași persoană a uneia sau a mai multor infracțiuni după ce acea persoană fusese definitiv condamnată pentru o altă infracțiune. Existența unei condamnări penale, în disprețul căreia făptuitorul perseverează pe calea infracțiunii, sau executarea unei pedepse de o anumită gravitate, care s-a dovedit ineficientă față de el, creează prezumția unui ridicat grad de pericol social al infractorului recidivist. Starea de pericol, care rezultă din dovada ineficienței avertismentului primit prin condamnarea definitivă și mai ales din dovada ineficienței executării pedepsei anterioare, face ca infractorul recidivist să se individualizeze criminologic ca o figură aparte, care ridică probleme specifice în lupta pentru reeducarea lui și pentru realizarea scopurilor urmărite prin pedeapsă. Aceste probleme specifice au impus ca necesară reglementarea instituției recidivei prin stabilirea cu exactitate a condițiilor de existență a stării de recidivă și a consecințelor pe care ea le antrenează.

Codul penal, reglementând instituția recidivei, a prevăzut în art. 37 alin. 1 lit. b) structura juridică a recidivei după executarea integrală, grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită anterior. De la data executării pedepsei sau de la data apariției decretului de grațiere ori de la data împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei, săvârșirea unei infracțiuni cu intenție de fostul condamnat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, constituie recidivă după executare.

Drept urmare, contrar susținerilor autorului excepției, dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal nu retroactivează, ci, dimpotrivă, prevăd condițiile în care condamnatul se va afla în stare de recidivă, care, odată îndeplinite, determină aplicarea pedepsei prevăzute de art. 39 alin. 4 din Codul penal.

De asemenea, Curtea constată că norma juridică conținută de art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal nu se referă la drepturi de natura celor reglementate de art. 16 din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, ci la conduita condamnatului după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni. Săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, este sancționată conform prevederilor art. 39 alin. 4 din Codul penal, iar acest tratament penal se aplică tuturor condamnaților recidiviști.

Totodată, prin

Decizia nr. 1.514 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Curtea, respingând ca neîntemeiată critica de neconstituționalitate adusă art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, a statuat că dispozițiile de lege examinate nu contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție referitoare la prezumția de nevinovăție. Faptul că săvârșirea noii infracțiuni și starea de recidivă sunt reținute prin rechizitoriul întocmit de organul de urmărire penală nu are semnificația încălcării acestei prezumții, rechizitoriul fiind, potrivit art. 264 alin. 1 din Codul de procedură penală, "actul de sesizare a instanței de judecată". Numai instanța de judecată, potrivit competenței sale, poate decide dacă în cauză a fost săvârșită infracțiunea reținută în rechizitoriu și dacă sunt întrunite condițiile recidivei. De asemenea, faptul că printr-o hotărâre judecătorească de condamnare nedefinitivă se reține "săvârșirea" unei noi infracțiuni și starea de recidivă nu are semnificația încălcării dispozițiilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, care stabilesc că prezumția de nevinovăție subzistă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, față de care nu au fost formulate critici distincte.

Având în vedere că dispozițiile de lege criticate reprezintă norme de drept substanțial, prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală nu sunt aplicabile în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal, excepție ridicată de Florian-Brândușel Teodorescu în Dosarul nr. 2.338/288/2009 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secția penală și de Bogdan-Teodor Dascălu în Dosarul nr. 23.254/245/2008 al Judecătoriei Iași - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2011.