Decizia nr. 680/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepție ridicată de Șandor Robert Codo în Dosarul nr. 211/320./2006 al Judecătoriei Târgu Mureș.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 211/320./2006, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal.
Excepția a fost ridicată de Șandor Robert Codo cu ocazia soluționării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 259 alin. 1 din Codul penal.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 259 alin. 1 din Codul penal încalcă libertatea de exprimare, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât instituie o limitare nepermisă a libertății de exprimare și a accesului la justiție, de natură a aduce atingere înseși existenței acestor drepturi.
Judecătoria Târgu Mureș apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile din Legea fundamentală invocate de autorul excepției.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal, având următorul cuprins: "Învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 30 alin. (1) și (2) referitoare la libertatea de exprimare și ale art. 53 alin. (2) privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 10 privind libertatea de exprimare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 10 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 259 alin. 1 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 270 din 19 decembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 13 februarie 2001, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, reținând că o dispoziție legală care incriminează și sancționează învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi considerată contrară prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție. Învinuirea mincinoasă presupune un denunțător care știe de la început că învinuirea se referă la o faptă care nu există sau care nu este săvârșită de persoana învinuită. Prin urmare, cunoscând acest adevăr, denunțătorul calomnios numai cu rea-credință poate invoca în susținerea excepției textele constituționale privitoare la dreptul la acces liber la justiție sau la libertatea de opinie. Existența infracțiunii de denunțare calomnioasă presupune cunoașterea de către denunțător a caracterului mincinos al denunțării, prin care se aduce atingere înfăptuirii justiției și demnității persoanei învinuite pe nedrept. Dacă făptuitorul a fost într-o eroare evidentă asupra situației de fapt, denunțul său, chiar dacă ar cuprinde afirmații vexatorii la adresa unei persoane, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală în baza art. 259 din Codul penal. Accesul liber la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție, ca drept fundamental, trebuie exercitat "cu bună-credință", potrivit art. 57 din Legea fundamentală, "fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți". Or, această bună-credință este exclusă în cazul persoanei care învinuiește în mod mincinos o altă persoană de săvârșirea unei infracțiuni, situație care face imposibilă încălcarea, prin art. 259 alin. 1 din Codul penal, a prevederilor constituționale cuprinse în art. 21.
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituție, Curtea a constatat că, invocând neconstituționalitatea pe acest temei a art. 259 alin. 1 din Codul penal, autorul excepției ignoră prevederile alin. (6) din același articol din Legea fundamentală, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine". Or, denunțătorul calomnios încalcă tocmai această prevedere constituțională.
Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și nici celor ale art. 30 alin. (1) referitoare la libertatea de exprimare, ci sunt în deplină concordanță cu aceste texte ale Legii fundamentale, fiind expresia în plan penal a sancționării faptelor prin care se aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale consfințite în prevederile amintite.
Pentru aceleași motive, dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu încalcă nici celelalte prevederi din Constituție și din actele normative internaționale invocate de autorul excepției.
În același sens este și
Decizia nr. 831 din 2 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepție ridicată de Șandor Robert Codo în Dosarul nr. 211/320./2006 al Judecătoriei Târgu Mureș.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.