Decizia nr. 1121/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 969 și art. 1073 din Codul civil
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 969 și art. 1073 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ecopel" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.402/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.314D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.402/3/2010, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor "art. 963 și art. 1073 din Codul civil", excepție ridicată de Societatea Comercială "Ecopel" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect pretenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate asimilează legii contractele civile, sub aspectul efectelor pe care acestea le produc între părți. Astfel, prevederile art. 969 din Codul civil încalcă principiul stabilit de art. 61 din Constituția României, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a statului, întrucât permit ca persoanele private să încheie convenții cu putere de lege, voința legiuitorului putând fi înfrântă prin simplul acord de voință al părților contractante.
Tribunalul București - Secția a VI-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume
deciziile nr. 604 din 28 aprilie 2009
și nr. 963 din 25 iunie 2009.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Așa cum reiese din dispozitivul încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 963 și art. 1073 din Codul civil. Din examinarea încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autorului excepției, Curtea constată că dintr-o eroare materială Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat instanța de contencios constituțional cu art. 963 din Codul civil, întrucât, în realitate, obiect al excepției, asupra căruia Curtea urmează a se pronunța, îl constituie art. 969 din același cod.
Ca atare, textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 969: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.";
- Art. 1073: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și ale art. 61 alin. (1) potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate. În acest sens sunt Decizia nr. 963 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 25 august 2010,
Decizia nr. 1.125 din 23 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 21 octombrie 2010, sau
Decizia nr. 461 din 12 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 31 mai 2011, prin care Curtea a statuat că prevederile art. 969 și art. 1073 din Codul civil nu contravin Legii fundamentale.
Astfel, prin aceste decizii Curtea a constatat că art. 969 din Codul civil consacră principiul forței obligatorii a convențiilor civile "pacta sunt servanda", iar art. 1073, care face parte din titlul III cap. VII din același cod - "Despre efectele obligațiilor", stabilește regula de principiu privind efectul general al obligațiilor, și anume dreptul creditorului de a urmări și a obține de la debitor îndeplinirea exactă a prestației la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare.
Prin
Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, Curtea a reținut că finalitatea textului art. 1073 din Codul civil constă în realizarea drepturilor legale ale creditorului, prin determinarea debitorului de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui contract încheiat între aceștia, sub sancțiunea suportării unor despăgubiri.
Încheierea unui contract fiind guvernată de principiul libertății contractuale, părțile pot să determine, prin voința lor, clauzele contractuale și efectele pe care acestea urmează să le producă.
Susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit cărora voința legiuitorului poate fi înfrântă prin simplul acord de voință al părților, exprimat cu ocazia încheierii contractului, reprezintă aspecte care țin de modul de aplicare a prevederilor legale în cauză. Or, exercitarea controlului asupra activității de aplicare a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, Curtea Constituțională fiind competentă, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să se pronunțe numai asupra constituționalității prevederilor de lege cu privire la care a fost sesizată.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile menționate mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 969 și art. 1073 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ecopel" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.402/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.