Ordin · Ministerul Justiției

Ordinul nr. 2034/2011

pentru aprobarea formularelor de avize de înscriere privind înregistrările efectuate în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare

prezumat în vigoare

Data actului
10 octombrie 2011
Emitent
Ministerul Justiției
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 731 din 18 octombrie 2011
Citat de
1 act
Citează
11 acte
Structură
6 articole, 26 de anexe · 214.651 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011

pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil,

în conformitate cu art. 33 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, adoptat prin

Hotărârea Guvernului nr. 802/1999 , cu modificările și completările ulterioare,

ținând seama de prevederile

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și ale

Legii nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere dispozițiile

art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul justiției emite următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Se aprobă formularele de avize de înscriere în baza cărora se efectuează înregistrările în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, al căror conținut este prevăzut în anexele nr. 1-26, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

(2)

Formularele prevăzute în anexa nr. 21 la prezentul ordin vor putea fi utilizate ca model pentru înscrierea avizelor de înscriere referitoare la creanțele bugetare.

Articolul 2

(1)

Formularul de aviz de înscriere pe suport hârtie va fi completat în dublu exemplar și semnat de către solicitant. Formularul de aviz de înscriere poate fi completat și prin utilizarea unor programe informatice și semnat de solicitantul înregistrării.

(2)

Solicitanții vor certifica prin semnătură orice ștersături, adăugări ori modificări ce apar pe formularul de aviz de înscriere.

(3)

Solicitantul înregistrării în arhivă are obligația de a completa toate rubricile formularului de aviz de înscriere. Rubricile care nu sunt aplicabile și spațiile goale vor fi barate cu linii.

(4)

În cazul în care unele rubrici ale formularului nu sunt suficiente ca număr pentru înscrierea tuturor informațiilor, rubricile existente în cadrul formularului se vor multiplica prin utilizarea unor programe informatice adecvate. Operatorii de arhivă au obligația de a asigura acest serviciu persoanelor interesate, contra cost sau cu titlu gratuit, potrivit propriilor strategii comerciale.

Articolul 3

În vederea utilizării sistemului de transfer electronic de date, în condițiile legii, autoritatea de supraveghere publică pe site-ul arhivei o listă referitoare la tipul documentelor transmise și formatele electronice ale formularelor de avize de înscriere.

Articolul 4

Un exemplar al formularului va fi înapoiat solicitantului după efectuarea înregistrării în arhivă, pe suport hârtie, vizat de operator sau de agent, ori, după caz, în formă electronică, semnat cu semnătura electronică extinsă a operatorului sau a agentului, cu menționarea numărului și datei înregistrării formularului, precum și a numărului de identificare a înscrierii.

Articolul 5

Serviciul profesii juridice conexe va lua măsurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 6

(1)

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3)

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă

Ordinul ministrului justiției nr. 1.929/C/2008

pentru aprobarea formularelor de avize de garanție privind înregistrările efectuate în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare și a instrucțiunilor de completare a acestor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 16 septembrie 2008.

p. Ministrul justiției,
Lidia Barac,
secretar de stat
București, 10 octombrie 2011.
Nr. 2.034/C.

Anexa 1 FORMULAR

de aviz de ipotecă inițial
OPERATOR .................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT .............................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): ...................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): ..................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ......................
Data ......... ora ...... minutul ........ secunda ........ înscrierii
Subsemnatul, ....................................., domiciliat în localitatea .................................., județul/sectorul ............................., str. .......................... nr. ... bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., actul de identitate ... seria ... nr. ..., eliberat de .... la data de ................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara ............., nr. de telefon ................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
debitor []
reprezentant al creditorului []
reprezentant al debitorului []
reprezentant al creditorului []
reprezentant al constituitorului []
conform
Legii nr. 31/2006 *1)
constituitor []
Alte date ......................................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de ipotecă inițial și solicit înregistrarea lui:
1. Destinația înscrierii
Creditor
Locatar/Locator
Consignatar/
garantat/debitor []
(finanțator)
[]
Consignant
[]
Vânzător/
Obligații
Creanțe
Cumpărător
[]
agricole
[]
securitizate []
Înscriere făcută în legătură cu o
operațiune privind finanțele publice
[]
Alte înscrieri
[]
2. Numele/Denumirea creditorului*2)
2.a) Creditorul persoaneă juridică
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor juridice care vor fi înscrise: ........ .
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane juridice înscrise.
Denumirea persoanei juridice*3) ............ .
Tipul persoanei juridice*4) .................
Sediul: str. ................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ........., județul/sectorul ....., cod poștal ......., țara ..........
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ............ [] nu există
Codul unic de înregistrare ....................
Alte date*5)...........................................................................................................................
2.b) Creditorul persoană fizică
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor fizice care vor fi înscrise: ............... .
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane fizice înscrise.
Numele persoanei fizice .........., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..................., prenumele tatălui ........., prenumele mamei ............ .
Adresa: str. .................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea .............. județul/sectorul .........., cod poștal ........ țara ................ .
Codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date*5) .........................................................................................................................
3. Numele/Denumirea debitorului/constituitorului*6)
3.a) Persoană juridică
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor juridice care vor fi înscrise: ................ .
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane juridice înscrise.
Denumirea persoanei juridice*3) ................................
Tipul persoanei juridice*4) ......................................
Sediul: str. ................. nr. ..., bl. ... sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea .................., județul/sectorul .............., codul poștal ..........., țara ..................... .
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .............. [] nu există
Codul unic de înregistrare ..............................
Alte date*5) .................................................................................................................
Bifați una dintre căsuțele de mai jos:
[] debitor al
[] constituitor
[]
constituitor
obligației garantate
debitor
terț
(fără a avea calitatea
de constituitor)
3.b) Persoaneă fizică
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor fizice ce vor fi înscrise: .......... .
Numele persoanei fizice ..........., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .............., prenumele tatălui ........, prenumele mamei ........... .
Adresa: str. ................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ............., județul/sectorul ............., codul poștal ........., țara ................ .
Codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date ...........................................................................................................
Bifați una dintre căsuțele de mai jos:
[] debitor al obligației
[] constituitor
[] constituitor
garantate
debitor
terț
(fără a avea calitatea
de constituitor)
4. Bunuri ipotecate (bifați una sau mai multe din căsuțele de mai jos):
4.a) [] Autovehicule
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule ce vor fi înscrise: .............. .
Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Model ............, anul de fabricație ............, numărul șasiului ..........., seria motorului ........., descriere suplimentară ......................................
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ..........................
Numele persoanei fizice .............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..................
Numărul de ordine .......................
4.b) [] Bunuri mobile ipotecate, atașate unor bunuri imobile
A. Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile atașate unor bunuri imobile ce vor fi înscrise: __ .
Bifați una sau mai multe dintre căsuțele de mai jos:
[] Bunul mobil ipotecat este accesoriu unui bun imobil.
[] Pădure ce urmează a fi tăiată
[] Minerale ce urmează a fi extrase
[] Fructe ce urmează a fi culese
Spațiile de mai jos se vor folosi pentru descrierea atât a bunurilor mobile ipotecate, cât și a bunurilor imobile cărora le sunt atașate.
Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere și numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.
Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Descrierea bunului: .......................................................................................................................
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ...................
Numele persoanei fizice .............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...............
Numărul de ordine ....................
B. Mențiuni proprietari ai bunului imobil la care este atașat bunul mobil ipotecat:
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor juridice proprietari/coproprietari ai bunului imobil căruia îi este atașat bunul mobil ipotecat: ..................... .
În cazul în care proprietari ai bunurilor imobile sunt debitori/constituitori persoane juridice, deja înscrise, menționați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ..........................
Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..................
Numărul de ordine .............. .
În cazul existenței și a altor coproprietari persoane juridice, înscrieți datele de identificare ale acestora:
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane juridice înscrise.
Denumirea persoanei juridice .............. .
Sediul: str. ................... nr. ..., bl. ... sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ............., județul/sectorul ............., codul poștal .........., țara ..................... .
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ................ [] nu există
Codul unic de înregistrare .....................
Alte date*5) .......................................................................................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor fizice proprietari/coproprietari ai bunului imobil căruia îi este atașat bunul mobil ipotecat: .................. .
În cazul în care proprietari ai bunurilor imobile sunt debitori/constituitori persoane fizice, deja înscrise, menționați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ........................
Numele persoanei fizice .........., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...................
Numărul de ordine ........................
În cazul existenței și a altor coproprietari persoane fizice, înscrieți datele de identificare ale acestora:
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane fizice înscrise.
Numele persoanei fizice ............, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .............., prenumele tatălui .........., prenumele mamei ............... .
Adresa: str. ............... nr. ..., bl. .., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ................, județul/sectorul .................., codul poștal .........., țara ............... .
Codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date ...............................................................................................................................
4.c) [] Alte bunuri
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ce vor fi înscrise: ................. .
Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Folosiți spațiul de mai jos pentru descrierea bunului afectat ipotecii.
Descrierea bunului*8)
......................................................................................................................
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ...........................
Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ....................
Numărul de ordine ..........................
4.d) [] Bunuri imobile care asigură garantarea unui drept de creanță, conform
Legii nr. 31/2006 *9)
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor imobile ce vor fi înscrise: ........................ .
Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere și numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.
Descrierea bunului imobil: ...................................................................................................................
Localitatea*10) .............., județul/sectorul*10) ................, țara*10)) .............., numărul cărții funciare*10) ..............., număr corp proprietate ................., numărul cadastral*10) ....................., adresa/numărul parcelei/elemente de identificare amplasare imobil*10).................. .
Data constituirii ipotecii (ZZ/LL/AAAA) ..................... .
Descriere suplimentară*11) ..................................................................................................
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ...............................
Numele persoanei fizice ................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...................
Numărul de ordine .........................
5. Numele/Denumirea creditorului/debitorului/constituitorului care solicită înscrierea acestui aviz
5.a) Denumirea persoanei juridice ..............................
5.b) Numele persoanei fizice .........., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..........
Data ............ Semnătura ..............
-----
1)În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
2) Se vor completa datele creditorului obligației ipotecare sau ale terțului beneficiar desemnat de acesta, în cazul în care ipoteca mobiliară este constituită în favoarea unui terț beneficiar, iar la rubrica "Alte date" se va menționa în mod obligatoriu calitatea de terț beneficiar.
3) Denumirea persoanei juridice se va înscrie în formular neprescurtată, astfel cum figurează în actul constitutiv.
4) Solicitanții vor avea în vedere o clasificare generală a persoanelor juridice, potrivit actelor normative ce reglementează fiecare dintre aceste persoane juridice: societate comercială, regie autonomă, organizație cooperatistă, asociație sau fundație, instituție publică (pentru persoanele juridice de stat).
5) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , pentru realizarea publicității ipotecii mobiliare a investitorilor asupra portofoliului de creanțe, se vor menționa, în mod obligatoriu, faptul că persoana fizică/persoana juridică înscrisă la rubrica "Creditor" are calitatea de reprezentant al investitorilor, acționând în nume propriu, dar pe seama investitorilor din emisiunea de instrumente financiare securitizate, precum și actul în baza căruia a fost numită.
6) Se vor menționa numele/denumirea persoanei fizice/persoanei juridice din contractul principal și/sau numele/denumirea persoanei fizice/persoanei juridice care are calitatea de constituitor în contractul de ipotecă.
7) Numărul de ordine trebuie să fie de tipul pf sau pj urmat de cifra arabă corespunzătoare.
8) Solicitanții vor avea în vedere, în principal, acele elemente de identificare care pot duce la individualizarea bunului (de exemplu: serie, număr, tip, model, marcă etc.).
9) Acest câmp se completează în situația înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , în cazul în care realizarea dreptului de creanță este asigurată cu ipoteci imobiliare.
10) Câmpuri obligatorii, în cazul în care se selectează rubrica "Bunuri imobile care asigură garantarea unui drept de creanță, conform
Legii nr. 31/2006 ".
11) Solicitanții vor avea în vedere următoarele: datele de identificare a contractului de credit ipotecar, datele de identificare a beneficiarului, valoarea nominală, valoarea creditului ipotecar și valoarea de referință a imobilului calculată la momentul încheierii contractului.

Anexa 2 FORMULAR

de aviz de intenție
OPERATOR .................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT .............................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): ........................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): ..........................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .....................................
Data ............. ora ...... minutul ................. secunda ........ înscrierii
Subsemnatul, ............................, domiciliat în localitatea ............................., județul/sectorul ......................., str. ....................... nr. .... bl. ..., sc. ..., et. .., ap. ..., actul de identitate .... seria ... nr. ..., eliberat de ............... la data de .................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara ...................., nr. de telefon ............., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
debitor []
reprezentant al creditorului []
reprezentant al debitorului []
reprezentant al creditorului
reprezentant al constituitorului []
conform
Legii nr. 31/2006 *1) []
constituitor []
Alte date .......................................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de intenție și solicit înregistrarea lui:
1. Destinația înscrierii
Creditor
Locatar/Locator
Consignatar/
garantat/debitor []
(finanțator)
[]
Consignant
[]
Vânzător/
Obligații
Creanțe
Cumpărător
[]
agricole
[]
securitizate
[]
Înscriere făcută în legătură cu o
operațiune privind finanțele publice
[]
Alte înscrieri
[]
2. Numele/Denumirea creditorului*2)
2.a) Creditorul persoaneă juridică
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor juridice care vor fi înscrise: ............. .
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane juridice înscrise.
Denumirea persoanei juridice*3) ............... .
Tipul persoanei juridice*4) .............. .
Sediul: str. ................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ........., județul/sectorul ............, cod poștal ....., țara ................... .
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .................... nu există
Codul unic de înregistrare ..................................
Alte date*5) ..................................................................................................................................
2.b) Creditorul persoană fizică
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor fizice care vor fi înscrise: ......................... .
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane fizice înscrise
Numele persoanei fizice .................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..................,prenumele tatălui ............, prenumele mamei .................... .
Adresa: str. .................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ..............., județul/sectoru ..........., codul poștal ........., țara .................. .
Codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date*5) ..............................................................................................................
3. Numele/Denumirea debitorului/constituitorului*6)
3.a) Persoană juridică
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor juridice care vor fi înscrise: ...................... .
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane juridice înscrise.
Denumirea persoanei juridice*3)
Tipul persoanei juridice*4) .............. .
Sediul: str. ..................... nr. ..., bl. ... sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ..............., județul/sectorul ..............., codul poștal ............, țara .................... .
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .............. [] nu există
Codul unic de înregistrare ....................
Alte date*5) ..................................................................................................
Bifați una dintre căsuțele de mai jos:
[] debitor al
[] constituitor debitor
[] constituitor terț
obligației garantate
(fără a avea
calitatea de
constituitor)
3.b) Persoaneă fizică
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor fizice care vor fi înscrise: ................... .
Numele persoanei fizice ............, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...................., prenumele tatălui ............., prenumele mamei ................ .
Adresa: str. ..................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ..............., județul/sectorul ..............., codul poștal .........., țara ................. .
Codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date .................................................................................................................................
Bifați una dintre căsuțele de mai jos:
[] debitor al obligației
[] constituitor debitor
[] constituitor terț
garantate
(fără a avea calitatea
de constituitor)
4. Bunuri ipotecate (bifați una sau mai multe din căsuțele de mai jos):
4.a) Autovehicule
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule ce vor fi înscrise: ............ .
Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Model .................., anul de fabricație .............., număr șasiu ................, seria motorului ............., descriere suplimentară ......................................
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea
denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ...............................
Numele persoanei fizice ..............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ........................
Numărul de ordine ........................................
4.b) [] Bunuri mobile ipotecate, atașate unor bunuri imobile.
A. Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile atașate unor bunuri imobile ce vor fi înscrise: ............. .
Bifați una sau mai multe dintre căsuțele de mai jos:
[] Bunul mobil ipotecat este accesoriu unui bun imobil.
[] Pădure ce urmează a fi tăiată
[] Minerale ce urmează a fi extrase
[] Fructe ce urmează a fi culese
Spațiile de mai jos se vor folosi pentru descrierea atât a bunurilor mobile ipotecate, cât și a bunurilor imobile cărora le sunt atașate.
Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere și numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.
Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Descrierea bunului: ......................................................................................................
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ....................
Numele persoanei fizice ..............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .....................
Numărul de ordine ......................
B. Mențiuni proprietari ai bunului imobil la care este atașat bunul mobil ipotecat:
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor juridice proprietari/coproprietari ai bunului imobil căruia îi este atașat bunul mobil ipotecat: ................ .
În cazul în care proprietari ai bunurilor imobile sunt debitori/constituitori persoane juridice, deja înscrise, menționați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ................................
Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ....................
Numărul de ordine ..................... .
În cazul existenței și a altor coproprietari persoane juridice, înscrieți datele de identificare ale acestora:
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane juridice înscrise.
Denumirea persoanei juridice .............. .
Sediul: str. ....................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ..............., județul/sectorul ................., codul poștal .........., țara ........... .
Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ........... [] nu există
Codul unic de înregistrare .................. .
Alte date*5).............................................................................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor fizice proprietari/coproprietari ai bunului imobil căruia îi este atașat bunul mobil ipotecat: ..................... .
În cazul în care proprietari ai bunurilor imobile sunt debitori/constituitori persoane fizice, deja înscrise, menționați
denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ....................
Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ................ .
Numărul de ordine ....................... .
În cazul existenței și a altor coproprietari persoane fizice, înscrieți datele de identificare ale acestora:
Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane fizice înscrise.
Numele persoanei fizice ......................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..................., prenumele tatălui .................., prenumele mamei .................... .
Adresa: str. ...................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ................. județul/sectorul .............., codul poștal .......... țara .............. .
Codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date ..............................................................................................................................
4.c) [] Alte bunuri
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ce vor fi înscrise: ............................. .
Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Folosiți spațiul de mai jos pentru descrierea bunului afectat ipotecii.
Descrierea bunului*8) ................................................................................................................
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ............................
Numele persoanei fizice ......................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .....................
Numărul de ordine ..............................
4.d) [] Bunuri imobile care asigură garantarea unui drept de creanță, conform
Legii nr. 31/2006 *9)
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor imobile ce vor fi înscrise: ........................
Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere și numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.
Descrierea bunului imobil: ...............................................................................................................
Localitatea*10) .................., județul/sectorul*10) ...................., țara*10) ..................., numărul cărții funciare*10) ..........., număr corp proprietate ......................, numărul cadastral*10) ................, adresa/numărul parcelei/elemente de identificare
amplasare imobil*10) .................. .
Data constituirii ipotecii (ZZ/LL/AAAA) .............. .
Descriere suplimentară*11) ...............................................................................................
Menționați constituitorul/constituitorii căruia/cărora îi/le aparține bunul ipotecat descris anterior prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent*7).
Denumirea persoanei juridice ...................................
Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ......................
Numărul de ordine ..........................
5. Numele/Denumirea creditorului/debitorului/constituitorului care solicită înscrierea acestui aviz
5.a) Denumirea persoanei juridice .....................................
5.b) Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ............
Data .................. Semnătura .................
-----
*1) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*2) Se vor completa datele creditorului obligației ipotecare sau ale terțului beneficiar desemnat de acesta, în cazul în care ipoteca mobiliară este constituită în favoarea unui terț beneficiar, iar la rubrica "Alte date" se va menționa în mod obligatoriu calitatea de terț beneficiar.
*3) Denumirea persoanei juridice se va înscrie în formular neprescurtată, astfel cum figurează în actul constitutiv.
*4) Solicitanții vor avea în vedere o clasificare generală a persoanelor juridice, potrivit actelor normative ce reglementează fiecare dintre aceste persoane juridice: societate comercială, regie autonomă, organizație cooperatistă, asociație sau fundație, instituție publică (pentru persoanele juridice de stat).
*5) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , pentru realizarea publicității ipotecii mobiliare a investitorilor asupra portofoliului de creanțe, se va menționa, în mod obligatoriu, faptul că persoana fizică/persoana juridică înscrisă la rubrica "Creditor" are calitatea de reprezentant al investitorilor, acționând în nume propriu, dar pe seama investitorilor din emisiunea de instrumente financiare securitizate, precum și actul în baza căruia a fost numită.
*6) Se vor/va menționa numele/denumirea persoanei fizice/persoanei juridice din contractul principal și/sau numele/denumirea persoanei fizice/persoanei juridice care are calitatea de constituitor în contractul de ipotecă.
*7) Numărul de ordine trebuie să fie de tipul pf sau pj urmat de cifra arabă corespunzătoare.
*8) Solicitanții vor avea în vedere, în principal, acele elemente de identificare care pot duce la individualizarea bunului (de exemplu, serie, număr, tip, model, marcă etc.).
*9) Acest câmp se completează în situația înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , în cazul în care realizarea dreptului de creanță este asigurată cu ipoteci imobiliare.
*10) Câmpuri obligatorii, în cazul în care se selectează rubrica "Bunuri imobile care asigură garantarea unui drept de creanță, conform
Legii nr. 31/2006 ".
*11) Solicitanții vor avea în vedere următoarele: datele de identificare a contractului de credit ipotecar, datele de identificare a beneficiarului, valoarea nominală, valoarea creditului ipotecar și valoarea de referință a imobilului calculată la momentul încheierii contractului.

Anexa 3 FORMULAR

de aviz de transformare a intenției
OPERATOR .................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT .............................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): ...................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): .........................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ...............
Data ............ ora ... minutul ........... secunda .... înscrierii
Subsemnatul, ................................, domiciliat în localitatea ..........................., județul/sectorul ..........................., str. ......................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., actul de identitate .... seria ..... nr. ......., eliberat de ....... la data de ..........., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara ...................., nr. de telefon ............, în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
debitor []
reprezentant al creditorului []
reprezentant al debitorului []
reprezentant al creditorului []
reprezentant al constituitorului []
conform
Legii nr. 31/2006 *)
constituitor []
Alte date ................................................................................... completez și subscriu prezentul formular de aviz de transformare a intenției și solicit înregistrarea lui:
1. Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de identificare (ID-ul) a avizului de ipotecă prin care s-a făcut publică intenția de constituire a ipotecii: ...........................
2. Numele/Denumirea creditorului/debitorului/constituitorului care solicită înscrierea acestui aviz
2.a) Denumirea persoanei juridice .........................
2.b) Numele persoanei fizice .................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .....................
Data ......... Semnătura ................
-----
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".

*) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul

Legii nr. 31/2006

Anexa 4 FORMULAR

de aviz de menținere a ipotecii
OPERATOR .................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT .............................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): ...........
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): ..................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ................
Data ......... ora .... minutul ....... secunda .... înscrierii
Subsemnatul, ............................., domiciliat în localitatea ............................, județul/sectorul .........................., str. ......................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., actul de identitate ... seria ... nr. ..., eliberat de ........... la data de .........., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara .............., nr. de telefon ......................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
debitor []
reprezentant al creditorului []
reprezentant al debitorului []
reprezentant al creditorului []
reprezentant al constituitorului []
conform
Legii nr. 31/2006 *)
constituitor []
Alte date .......................................................................................................... completez și subscriu prezentul formular de aviz de menținere a ipotecii și solicit înregistrarea lui:
1. Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de identificare (ID-ul) a avizului de ipotecă asupra căruia urmează a efectua mențiunea menținerii bunului ipotecat: ..................
2. Numele/Denumirea creditorului/debitorului/constituitorului care solicită înscrierea acestui aviz
2.a) Denumirea persoanei juridice ..........................
2.b) Numele persoanei fizice ............, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .................
Data ......... Semnătura .............
-----
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".

*) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul

Legii nr. 31/2006

Anexa 5 FORMULAR

de aviz de ipotecă modificator
OPERATOR .................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT .............................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): .................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.): .....................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .........................
Data ......... ora .... minutul ........... secunda ........... înscrierii
Subsemnatul, ....................................., domiciliat în localitatea .................................., județul/sectorul ............................., str. ......................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., actul de identitate ... seria ... nr. ..., eliberat de ............ la data de .........., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara ............., nr. de telefon ..........., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
reprezentant al creditorului*1)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []
Alte date ................................................................................................................................ creditor nou (în cazul în care prin avizul modificator se înlocuiește, altfel decât prin cesiune a creanței, un creditor/toți creditorii din avizul de ipotecă inițial, potrivit
art. 28*2) din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare*2) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []
reprezentant al noului creditor*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []
Alte date ..............................................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de ipotecă modificator, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă*3)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .................
I. ACEASTĂ MODIFICARE PRIVEȘTE:
Bifați una dintre căsuțele de mai jos (Se vor bifa două căsuțe numai în cazul în care formularul prevede expres această posibilitate.) și completați cu datele corespunzătoare.
1. [] Schimbarea numelui/denumirii și/sau schimbarea adresei/sediului unuia sau mai multor debitori
Identificați debitorul/debitorii la care se raportează modificarea, prin menționarea numelui și prenumelui/denumirii lor, astfel cum figurează în arhivă:
.....................................................................................................................................
Folosiți spațiile de mai jos pentru descrierea modificării:
Noul nume al persoanei fizice ................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .............., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date ..................................................................................................................................
Noua denumire a persoanei juridice .............., tipul persoanei juridice ..............., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .........., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .................
Noua adresă/Noul sediu: localitatea ................., str. ............... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul .........., codul poștal ........., țara .................... .
Alte date ..................................................................................................................................
2. [] Schimbarea numelui/denumirii și/sau schimbarea adresei/sediului unui creditor
Identificați creditorul la care se raportează modificarea, prin menționarea numelui și prenumelui/denumirii sale, astfel cum figurează în arhivă:
....................................................................................................................................
Noul nume al persoanei fizice ............, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..........., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Noua denumire a persoanei juridice .............., tipul persoanei juridice .................., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .....................
Noua adresă/Noul sediu: localitatea ..........., str. ................. nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ......, ap. ..., județul/sectorul ..........., codul poștal ........, țara .................. .
Alte date*4) .................................................................................................................................
3. [] Înlocuirea unui creditor (altfel decât printr-o cesiune de creanță)
Identificați creditorul care urmează să fie înlocuit, prin menționarea numelui și prenumelui/denumirii sale: ..................................
Înscrieți numele/denumirea și celelalte date de identificare a noului creditor:
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane juridice înscriși: .................................................
Denumirea persoanei juridice .........................................................................., tipul persoanei juridice ................., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ........................................................, codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ..............................................................., sediul: localitatea ......................................., str. ........................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ..., ap. ...., județul/sectorul ...................., codul poștal ...................., țara ......................,
Alte date*4)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...............................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane fizice înscriși: ..................................................
Numele persoanei fizice ................................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ........................., prenumele tatălui .........................., prenumele mamei ......................., domiciliul: localitatea .................................., str. ............................. nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. .., ap. ..., județul/sectorul .................., codul poștal ......................, țara ..................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .....................................................................
4. [] Înlocuirea tuturor creditorilor (altfel decât printr-o cesiune de creanță)
Înscrieți numele/denumirea și celelalte date de identificare a noului creditor:
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane juridice înscriși: .............................................. .
Denumirea persoanei juridice ......................................................., tipul persoanei juridice ......................, numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ....................................., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ....................................................., sediul: localitatea .................................., str. ........................... nr. ..., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ...................., codul poștal ......, țara ..........................
Alte date*4)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ..........................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane fizice înscriși: ........................ .
Numele persoanei fizice ................................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ........................., prenumele tatălui ....................., prenumele mamei ...................., domiciliul: localitatea ......................, str. .................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ..............................., codul poștal .........., țara...................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)...........................................................................
5. [] Radierea unuia sau mai multor debitori
Identificați debitorul care urmează să fie radiat, prin menționarea numelui și prenumelui/denumirii sale:
..................................................................................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice radiați: ............................................... .
Denumirea persoanei juridice ..........................., tipul persoanei juridice ...................., numărul de identificare al persoanei juridice, dacă există ................................, codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ....................................., sediul: localitatea .........................., str. ................................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ........................, codul poștal ..............., țara ........................
Alte date ........................................................................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice radiați: ..........................................
Numele persoanei fizice ........................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ................................., prenumele tatălui ................................, prenumele mamei ......................, domiciliul: localitatea ..................................., str. ......................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ................................................, codul poștal ............, țara ............................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date ...................................................................................................................
Precizați dacă operațiunea de radiere a unui debitor este însoțită de degrevarea bunurilor aduse în garanție de chiar debitorul radiat: DA [] NU []
În caz afirmativ, folosiți spațiile de mai jos pentru a identifica bunurile ce vor fi degrevate. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă ..................................................
6. [] Radierea unui creditor
Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele complete de identificare a creditorului radiat:
Denumirea persoanei juridice ........................................................., tipul persoanei juridice ........................, numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ........................................, codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ..............................................., sediul: localitatea ........................................., str. .................................. nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ..........................., codul poștal ..........., țara ....................
Alte date*4)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului).................................................................................
Numele persoanei fizice ...................................................................................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ............................., prenumele tatălui ..................., prenumele mamei ............................., domiciliul: localitatea ............................................, str. ....................................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. .., ap. ..., județul/sectorul ......................., codul poștal ........., țara ..................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date*4)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ............................................................
7. [] Menționarea numelui/denumirii noului debitor, în cazul existenței unei transmisiuni a patrimoniului vechiului debitor
Identificați debitorul la care se raportează modificarea, prin menționarea numelui și prenumelui/denumirii sale: ..............................
Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele de identificare a noului debitor:
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori persoane juridice înscriși: ................................................
Denumirea persoanei juridice ............................................................................................., tipul persoanei juridice ........................., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ........................................................., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ...................................................................................., sediul: localitatea ........................, str. ......................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ...................., codul poștal ............., țara ..............................
Alte date ..............................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori persoane fizice înscriși: ..................
Numele persoanei fizice ............................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..............................., prenumele tatălui .................., prenumele mamei ..................., domiciliul: localitatea .........................., str. .................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul .........................., codul poștal ........., țara ........................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date ........................................................................................
8. [] Rectificarea greșelilor materiale survenite privind datele de identificare a debitorului sau descrierea bunului afectat garanției
a) Identificați debitorul la care se raportează modificarea, prin menționarea numelui și prenumelui/denumirii sale ..............................
Spațiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:
În loc de ..................................................................................................................................
se va înscrie ..............................................................................................................................
b) Identificați bunul în garanție la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă ..................................................................................
Spațiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:
În loc de .....................................................................................................................................
se va înscrie .................................................................................................................................
9. [] Rectificarea greșelilor materiale survenite privind datele de identificare a unui creditor
În loc de ..................................................................................................................................
se va înscrie ..............................................................................................................................
10. [] Modificarea/completarea descrierii bunului în garanție
Folosiți spațiul de mai jos pentru a identifica bunul în garanție la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă ........................................................
Spațiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:
...................................................................................................................................................
11. [] Adăugarea unui creditor celor deja existenți
Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele de identificare a noului creditor:
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane juridice înscriși: ................................................
Denumirea persoanei juridice ......................................................................, tipul persoanei juridice .................., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......................................................, codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ..............................., sediul: localitatea ......................, str. ...................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. .., ap. ..., județul/sectorul ................................., codul poștal ..............., țara ........................
Alte date*4)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ....................................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane fizice înscriși: ..................
Numele persoanei fizice ........................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ........................, prenumele tatălui ..................., prenumele mamei ......................., domiciliul: localitatea ......................, str. ........................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ......................., codul poștal .........., țara ............................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date*4)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...............................................................................
12. [] Adăugarea unui debitor subscriitor
Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele de identificare a noului debitor:
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori persoane juridice înscriși: ..................
Denumirea persoanei juridice ............................................................., tipul persoanei juridice ................., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......................, codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .........................., sediul: localitatea .........................., str. ........................ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ......................., codul poștal ..........., țara ...........................
Alte date ..............................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori persoane fizice înscriși: ...............
Numele persoanei fizice ................................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .........................., prenumele tatălui ........................., prenumele mamei ........................, domiciliul: localitatea ..........................., str. ............................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul .................., codul poștal ......., țara .............., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date ........................................................................................
Precizați dacă operațiunea de adăugare a unui debitor este însoțită de aducerea de către acesta a unor bunuri în garanție: DA [] NU []
În caz afirmativ, folosiți rubricile de la pct. III pentru a menționa bunurile aduse în garanție de noul debitor.
II. ALTE MENȚIUNI, PREVĂZUTE ÎN MOD OBLIGATORIU DE LEGE*5)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)
Folosiți spațiul alăturat pentru a înscrie aceste mențiuni: .........................................................
III. DESCRIERE BUNURI
a) [] Autovehicule
Identificați bunul ipotecat la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat și prin indicarea numărului de ordine aferent ....................................................................................................................
Descriere suplimentară ......................................................................................................................
b) Bunuri mobile în garanție, atașate unor bunuri imobile.
Identificați bunul ipotecat la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat și prin indicarea numărului de ordine aferent ............................................................................................................................................
Descrierea bunului .....................................................................................................................
c) [] Alte bunuri
Identificați bunul ipotecat la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat și prin indicarea numărului de ordine aferent ..................................................................................................................................
Descriere bun .......................................................................................................................
[] Bunuri imobile care asigură garantarea unui drept de creanță, conform
Legii nr. 31/2006 *6)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)
Identificați bunul ipotecat la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat și prin indicarea numărului de ordine aferent ....................
Descrierea bunului imobil .................................................................................................................
Descriere suplimentară ....................................................................................................................
IV. PRECIZAȚI DACĂ PENTRU ACTUALIZAREA INFORMAȚIEI CUPRINSE ÎN AVIZUL DE IPOTECĂ LA CARE SE RAPORTEAZĂ MODIFICAREA ESTE NECESARĂ ȘI O MODIFICARE A DESCRIERII BUNULUI ÎN GARANȚIE, CORESPUNZĂTOR DATELOR ÎNSCRISE DE SOLICITANT ÎN PREZENTUL FORMULAR: DA [] NU []
În caz afirmativ, bifați pct. I.10, completând cu datele corespunzătoare.
V. IDENTIFICAREA CREDITORULUI/NOULUI CREDITOR CARE A SOLICITAT EFECTUAREA ÎNSCRIERII
Bifați una dintre posibilități:
[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de toți creditorii cu statut activ.
[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de unul dintre creditorii cu statut activ.
[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de noul creditor, în condițiile
art. 28*2) din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Data ................ Semnătura ........................
-----
*1) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*2) Potrivit
art. 28^2 din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000
privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare "Avizul de cesiune a creanței ipotecare ori avizul modificator prin care se înlocuiește creditorul menționat în avizul de ipotecă inițial cu un alt creditor poate fi introdus în arhivă, după caz, la solicitarea cedentului, a cesionarului, a fostului sau a actualului creditor ori a reprezentantului acestora, împuternicit prin procură autentică sau împuternicire avocațială".
*3) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.
*4) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , pentru realizarea publicității ipotecii mobiliare a investitorilor asupra portofoliului de creanțe, se vor menționa, în mod obligatoriu, faptul că persoana fizică/persoana juridică înscrisă la rubrica "Creditor" are calitatea de reprezentant al investitorilor, acționând în nume propriu, dar pe seama investitorilor din emisiunea de instrumente financiare securitizate, precum și actul în baza căruia a fost numită.
*5) În situația avizului modificator vizând înlocuirea creditorului, când solicitarea de înregistrare este adresată de noul creditor sau de reprezentantul acestuia, în acest câmp se înscriu datele cuprinse în declarația pe propria răspundere, dată de noul creditor în fața notarului public, privind temeiul juridic al transmiterii creanței garantate.
*6) Acest câmp se completează în situația înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , în cazul în care realizarea dreptului de creanță este asigurată cu ipoteci imobiliare.

Anexa 6 FORMULAR

de aviz de cesiune a creanței*1)
OPERATOR ..............................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT ....................................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.......................................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.......................................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ...............................................................................
Data .................... ora ......... minutul ......... secunda ................ înscrierii
Subsemnatul, ...................................., domiciliat în localitatea ......................., județul/sectorul ..................., str. .............................. nr. ......., bl. ........, sc. ....., et. ......, ap. ....., actul de identitate ....... seria ........ nr. ........., eliberat de ........................... la data de .........................................., cod numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara ...................., nr. de telefon ................................
în calitate de (bifați una dintre căsuțe)
cedent [] reprezentant al cedentului []
cesionar [] reprezentant al cesionarului*2) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []
Alte date ...........................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de cesiune a creanței, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă*3) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .................
Precizați dacă înscrierea este efectuată în legătură cu o emisiune de instrumente financiare securitizate (selecția rubricii "DA" impune ca destinația înscrierii să fie "Creanțe securitizate"):
DA [] NU []
1. Prezentul aviz de cesiune a creanței garantate cu bunurile înscrise în arhivă vizează (bifați una dintre cele două posibilități):
[] înlocuirea tuturor creditorilor cu statut activ;
[] înlocuirea unuia dintre creditorii cu statut activ; folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele complete de identificare a creditorului cedent:
Denumirea persoanei juridice .........., tipul persoanei juridice .........., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .........., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .........., sediul: localitatea .........., str. .......... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., județul/sectorul .........., codul poștal ...., țara ..........
Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ..........
Numele persoanei fizice .........., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .........., prenumele tatălui .........., prenumele mamei ..........
Adresa: localitatea .........., str. .......... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., județul/sectorul ...., codul poștal ...., țara .........., codul numeric personal │_││_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...............
2. Numele/Denumirea noului creditor (cesionarului):
Creditorul persoană juridică
----------------------------
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane juridice ce vor fi înscriși: .......
2.a) Denumirea persoanei juridice .........., tipul persoanei juridice ...., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .........., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .........., sediul: localitatea ........., strada .......... nr. ....,bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., județul/sectorul .........., codul poștal .........., țara ..........
Alte date*4)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ................
Creditorul persoană fizică
--------------------------
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori persoane fizice ce vor fi înscriși: .......
2.b) Numele persoanei fizice .........., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .........., prenumele tatălui .........., prenumele mamei .......... .
Adresa: localitatea ......................, str. .......... nr. ...., bl. ...., sc. ..., et. ...., ap. ...., județul/sectorul .........., codul poștal .........., țara .........., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date*4)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ................
3. Identificarea părții care a solicitat efectuarea înscrierii
Bifați una dintre posibilități:
[] Solicitarea de înscriere a avizului a fost adresată de toți creditorii cu statut activ.
[] Solicitarea de înscriere a avizului a fost adresată de unul dintre creditorii cu statut activ.
[] Solicitarea de înscriere a avizului a fost adresată de cesionar, în condițiile
art. 28^2 din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
4. Alte mențiuni, prevăzute în mod obligatoriu de lege*5)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)
Folosiți spațiul alăturat pentru a înscrie aceste mențiuni: .......... .
Data ...................... Semnătura .....................
-----------
*1) Prin avizul de cesiune a creanței garantate cu bunurile înscrise în arhivă creditorul cedent va dobândi statut inactiv, iar cesionarul va fi trecut în avizul de ipotecă drept creditor cu statut activ.
*2) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*3) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.
*4) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , pentru realizarea publicității ipotecii mobiliare a investitorilor asupra portofoliului de creanțe, se vor menționa, în mod obligatoriu, faptul că persoana fizică/persoana juridică înscrisă la rubrica "Creditor" are calitatea de reprezentant al investitorilor, acționând în nume propriu, dar pe seama investitorilor din emisiunea de instrumente financiare securitizate, precum și actul în baza căruia a fost numită.
*5) În situația în care solicitarea de înregistrare este adresată de cesionar sau de reprezentantul acestuia, în acest câmp se înscriu datele cuprinse în declarația pe propria răspundere, dată de cesionar în fața notarului public, privind temeiul juridic al transmiterii creanței garantate.

Anexa 7 FORMULAR

de aviz de extindere a ipotecii*1)
OPERATOR ............................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT ..................................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.....................................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.....................................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ......................................................................................
Data ...................... ora ........... minutul ........... secunda ........... înscrierii
Subsemnatul, ..........................., domiciliat în localitatea ............................, județul/sectorul ..............., str. ................................. nr. ........., bl. ......, sc. ........, et. ........., ap. ....., act de identitate ............ seria ........... nr. ........, eliberat de ......................... la data de ........................., codul numeric personal │.│.│.│.│.│.│.│.│.│.│.│.│.│, țara .............., nr. de telefon ..................................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor [] reprezentant al creditorului*2) []
constituitor*3) [] reprezentant al constituitorului []
Alte date ...........................................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de extindere a ipotecii, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:
Numărul de identificare a avizului de ipotecă*4) ..........
1. Acest aviz de ipotecă privește următorul bun ipotecat (bifați una sau mai multe căsuțe):
a) [] Autovehicule
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule asupra cărora operează extinderea: ................... .
Identificați bunul ipotecat asupra căruia operează extinderea. Bunul va putea fi individualizat prin înscrierea numărului de ordine aferent acestui tip de bun: .......................................................................................................................... .
Descriere suplimentară ........................................................................................................... .
b) [] Bunuri mobile ipotecate, atașate unor bunuri imobile
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de bunuri ipotecate asupra cărora operează extinderea: ................................... .
Identificați bunul ipotecat asupra căruia operează extinderea. Bunul va putea fi individualizat prin înscrierea numărului de ordine aferent acestui tip de bun: ............................................................................................................................. .
Descriere suplimentară .............................................................................................................. .
c) [] Alte bunuri
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de bunuri ipotecate asupra cărora operează extinderea: ...............
Identificați bunul ipotecat asupra căruia operează extinderea. Bunul va putea fi individualizat prin înscrierea numărului de ordine aferent acestui tip de bun: .............................................................................................................................. .
Descrierea bunului*5) ..................................................................................................................
d) [] Bunuri imobile care asigură garantarea unui drept de creanță, conform
Legii nr. 31/2006 *6)
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de bunuri imobile asupra cărora operează extinderea: ................
Identificați bunul ipotecat asupra căruia operează extinderea. Bunul va putea fi individualizat prin înscrierea numărului de ordine aferent acestui tip de bun: .............................................................................................................................. .
Descrierea bunului imobil: .............................................................................................................
2. Solicitarea de înscriere a avizului de extindere a ipotecii a fost adresată de (bifați una dintre posibilități):
- toți creditorii cu statut activ
- toți constituitorii cu statut activ
Data ................ Semnătura ................
-------------
*1) Înscrierea în arhivă a unui aviz de extindere a ipotecii poate fi solicitată numai în cazul în care bunul care face obiectul extinderii este produs al bunului ipotecat sau vine în completarea acestuia.
*2) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*3) Avizul de extindere poate fi subscris și de către debitor, cu condiția ca acesta să aibă și calitatea de proprietar al bunului asupra căruia operează extinderea.
*4) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de cesiune a ipotecii, de schimbare a rangului, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.
*5) Solicitanții vor avea în vedere, în principal, acele elemente de identificare care pot duce la individualizarea bunului (de exemplu, serie, număr, tip, model, marcă etc.).
*6) Acest câmp se completează în situația înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , în cazul în care realizarea dreptului de creanță este asigurată cu ipoteci imobiliare.

Anexa 8 FORMULAR

de aviz de reducere a ipotecii la o parte din bunurile afectate acesteia prin avizul de ipotecă inițial
OPERATOR .........................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT ...............................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
..................................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
..................................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ...................................................................................
Data .............. ora .......... minutul ........... secunda ............ înscrierii
Subsemnatul, ......................., domiciliat în localitatea ........................., județul/sectorul ............, str. ...................... nr. ......., bl. ......, sc. ....., et. ....., ap. ......, act de identitate ....... seria ..... nr. ....., eliberat de ............................... la data de ................................, codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara .............., nr. de telefon ........................ în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
reprezentant al creditorului*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []
Alte date ........................................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de reducere a ipotecii la o parte din bunurile afectate acesteia, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:
Numărul de identificare a avizului de ipotecă*2)(vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ..................................
1. Acest aviz de ipotecă privește următorul bun în garanție (fiecare bun va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă):
a) [] Autovehicule
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule degrevate: .....................................................
Folosiți spațiul de mai jos pentru descrierea bunului degrevat.
Fiecare bun va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Model ................., an de fabricație .........., număr șasiu .........., seria motorului .........., descriere suplimentară .................
b) Bunuri mobile în garanție, atașate unor bunuri imobile
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile atașate unor bunuri imobile degrevate: ........ .
Bifați una sau mai multe dintre posibilități:
- bunuri mobile accesorii unor bunurilor imobile []
- pădure care urmează a fi defrișată []
- minerale care urmează a fi extrase []
Spațiile de mai jos se vor folosi pentru identificarea bunurilor degrevate.
Fiecare bun afectat ipotecii va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Descrierea bunului degrevat: .................
.................
c) [] Alte bunuri
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile degrevate: ...........
Folosiți spațiul de mai jos pentru descrierea bunului degrevat. Fiecare bun va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Descriere bun degrevat*3) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului):
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
[] Bunuri imobile care asigură garantarea unui drept de creanță, conform
Legii nr. 31/2006 *4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor imobile ce vor fi înscrise: ...................
Fiecare bun afectat ipotecii va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.
Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere și numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.
Descrierea bunului imobil: .......................................................................................................
Localitatea*5) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ......................., județul/sectorul*5).........., țara*5) .........., numărul cărții funciare*5) ........, număr corp proprietate .............., numărul cadastral*5) .........................., adresa/numărul parcelei/elemente de identificare amplasare imobil*5) .................
Data constituirii ipotecii (ZZ/LL/AAAA) ..........................................................................................
Descriere suplimentară*6) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)
..................................................................................................................................
Data ................. Semnătura ..................
----------
*1) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*2) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.
*3) Solicitanții vor avea în vedere, în principal, acele elemente de identificare care pot duce la individualizarea bunului (de exemplu, serie, număr, tip, model, marcă etc.).
*4) Acest câmp se completează în situația înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006 , în cazul în care realizarea dreptului de creanță este asigurată cu ipoteci imobiliare.
*5) Câmpuri obligatorii, în cazul în care se selectează rubrica "Bunuri imobile care asigură garantarea unui drept de creanță, conform
Legii nr. 31/2006 ".
*6) Solicitanții vor avea în vedere următoarele: datele de identificare a contractului de credit ipotecar, datele de identificare a beneficiarului, valoarea nominală, valoarea creditului ipotecar și valoarea de referință a imobilului calculată la momentul încheierii contractului.

Anexa 9 FORMULAR

de aviz de cesiune a ipotecii
OPERATOR ..........................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT .................................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
....................................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
....................................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă ..........................................................................................
Data ................ ora ......... minutul ....... secunda ............. înscrierii
Subsemnatul, ..............................., domiciliat în localitatea .........................., județul/sectorul ..............., str. ............................ nr. ........., bl. ......., sc. ....., et. ....., ap. ....., act de identitate ...... seria .................. nr. .........., eliberat de ................................... la data de ...................., cod numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara .................., nr. de telefon ........................................... în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
cedent [] reprezentant al cedentului []
cesionar [] reprezentant al cesionarului*1) []
Alte date .........................................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de cesiune a ipotecii, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă ce urmează a fi modificat prin cesiunea ipotecii*2)
...................
1. Cedentul ipotecii*3)
Identificați persoana care cesionează ipoteca, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:
Denumirea persoanei juridice ......................................................................................................
Numele persoanei fizice ......................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..................................................................................
Numărul de ordine .................................................................................................................
2. Cesionarul ipotecii*4)
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane juridice înscrise: .............................................. .
Denumirea persoanei juridice ..............., tipul persoanei juridice ....., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .............., codul unic de înregistrare ......, sediul: localitatea ......., str. ...... nr. ....., bl. ...., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ....., codul poștal ......................., țara ........ .
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane fizice înscrise: ........... .
Numele persoanei fizice ..................................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ............., prenumele tatălui ........, prenumele mamei .................................
Adresa: str. ........... nr. .... bl. ..., sc. ...., et. ...., ap. ...., localitatea ........, județul/sectorul ......., codul poștal ....... țara .........
Codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
3. Înlocuirea unor debitori, în cazul în care debitorul obligației principale este altă persoană:
Identificați persoana care urmează a fi înlocuită, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:
Denumirea persoanei juridice ...................................................................................................
Numele persoanei fizice ..................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .....................
Numărul de ordine ........
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane juridice înscrise: ...... .
Denumirea persoanei juridice ........., tipul persoanei juridice ......., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ........., codul unic de înregistrare ......, sediul: localitatea ............, str. ......................... nr. ...., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ...., județul/sectorul .........................., codul poștal .............., țara ......................
Alte date .......................................................................................................................
Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane fizice înscrise: ........................................... .
Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ......................, prenumele tatălui ..........., prenumele mamei ................
Adresa: str. ........... nr. ..., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., localitatea .................................., județul/sectorul ....., codul poștal ...., țara ..................................
Codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│
Alte date ........................................................................................................................
Dacă este necesar, folosiți spațiul de mai jos pentru a introduce descrierea actualizată a bunului corespunzătoare tipului de bun ipotecat: .....................
4. Mențiuni prevăzute în mod obligatoriu de lege*5)
Folosiți spațiul alăturat pentru a înscrie aceste mențiuni: ...............
Data ...................... Semnătura ............................
-----------
*1) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*2) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de cesiune a ipotecii, de schimbare a rangului ipotecilor, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.
*3) Cedentul ipotecii va fi înlocuit ca urmare a cedării ipotecii către un creditor chirografar, conform prevederilor art. 2.427 din Codul civil.
*4) Cesionarul ipotecii va prelua rangul ipotecii din avizul de ipotecă care se modifică prin cesiunea ipotecii.
*5) În situația în care solicitarea de înregistrare este adresată de cesionar sau de reprezentantul acestuia, în acest câmp se înscriu datele cuprinse în declarația pe propria răspundere, dată de cesionar în fața notarului public, privind cesiunea ipotecii.

Anexa 10 FORMULAR

de aviz de schimbare a rangului ipotecilor*1)
OPERATOR ........................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT ..............................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.................................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.................................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă .......................................................................................
Data ................ ora ........ minutul ........... secunda ............... înscrierii
Subsemnatul, ................................, domiciliat în localitatea ........................, județul/sectorul ...................., str. ........................... nr. .........., bl. ........., sc. ......, et. ........, ap. ....., act de identitate ........ seria ............ nr. .........., eliberat de ................................... la data de ................, codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara ........................., nr. de telefon ............................................. în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
reprezentant al creditorului*2) []
Alte date ...............................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de schimbare a rangului ipotecilor, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui.
1. Nr. de identificare a avizului de ipotecă al cărei rang se schimbă*3) .........
2. Identificarea creditorilor care au solicitat schimbarea rangului ipotecilor
Bifați una dintre posibilități:
[] Solicitarea a fost adresată de toți creditorii cu statut activ.
[] Solicitarea a fost adresată de unul/unii dintre creditorii cu statut activ.
În cazul în care solicitarea a fost adresată de unul/unii dintre creditori, indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent:
Denumirea persoanei juridice .............................................................................................
Numele persoanei fizice ......................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...........
Numărul de ordine ....................................................
Data ....................... Semnătura .............................
-------------
*1) În cazul solicitării de schimbare a rangului ipotecilor este necesară completarea a două formulare de aviz de schimbare a rangului ipotecilor, subscrise de către fiecare dintre creditorii celor două ipoteci care își schimbă rangul, rezultând două avize de schimbare a rangului cu ID-uri distincte, dar cu aceeași dată (an, lună, zi, oră, minut, secundă) a înregistrării.
*2) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*3) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de cesiune a ipotecii, de schimbare a rangului ipotecilor, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

Anexa 11 FORMULAR

de aviz de executare
OPERATOR ........................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT ..............................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.................................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.................................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ..................................................................................
Data ................. ora ............. minutul ................ secunda .............. înscrierii
Subsemnatul, ...................., domiciliat în localitatea ..............................., județul/sectorul ................, str. ....................... nr. .........., bl. ........., sc. ...., et. ........, ap. ......, act de identitate ................ seria ............ nr. ........ eliberat de ...................................... la data de ......................., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara .........................., nr. de telefon .........................................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
reprezentant al creditorului*1) []
Alte date ................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de executare, vizând avizul de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă*2) ............
ACEST AVIZ DE EXECUTARE PRIVEȘTE:
Bifați una dintre căsuțele de mai jos și completați cu datele corespunzătoare.
1. [] Publicitatea notificării de executare a bunului ipotecat
Mențiuni obligatorii (folosiți spațiul de mai jos pentru a menționa pe scurt conținutul notificării de executare*3)) ............
2. [] Publicitatea procesului-verbal despre eliberarea și distribuirea sumei rezultate din executare
Mențiuni obligatorii (folosiți spațiul de mai jos pentru a menționa pe scurt datele cuprinse în procesul-verbal*4)) .....................
3. [] Încetarea executării pe baza hotărârii instanței judecătorești
Mențiuni obligatorii (folosiți spațiul de mai jos pentru a preciza numărul și data hotărârii judecătorești, precum și instanța care a pronunțat-o) ...................
4. [] Preluarea bunului ipotecat în vederea administrării
Mențiuni obligatorii (folosiți spațiul de mai jos pentru a menționa pe scurt conținutul notificării ofertei de preluare*3)) ....................
Data ...................... Semnătura ...............................
----------
*1) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor și al
Legii nr. 32/2006
privind obligațiunile ipotecare, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*2) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de cesiune a ipotecii, de schimbare a rangului ipotecilor, de executare, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.
*3) Se vor menționa obligatoriu elementele prevăzute la art. 2.451 din Codul civil.
*4) Se va menționa obligatoriu procesul-verbal la care se referă art. 2.459 alin. (3) din Codul civil.

Anexa 12 FORMULAR

de aviz de preluare în contul creanței
OPERATOR ....................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT ..........................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.............................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
.............................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ..............................................................................
Data .................. ora ........... minutul ............. secunda .............. înscrierii
Subsemnatul, ....................., domiciliat în localitatea ................., județul/sectorul .................., str. .......................... nr. ........, bl. ......., sc. ....., et. ......, ap. ....., act de identitate ......... seria .......... nr. ........, eliberat de ........................... la data de ............, codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara .................., nr. de telefon ........................, în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
reprezentant al creditorului*1) []
Alte date ....................................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular de aviz de preluare a bunului ipotecat în contul creanței, vizând avizul de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă ce urmează a fi modificat prin preluarea în contul creanței*2)
..............................................................................................................................
ACEST AVIZ DE PRELUARE PRIVEȘTE:
Bifați una din căsuțele de mai jos și completați cu datele corespunzătoare.
1. [] Preluarea bunului ipotecat în contul creanței
Mențiuni obligatorii (folosiți spațiul de mai jos pentru a menționa pe scurt conținutul notificării ofertei de preluare*3)) .............................................................................................
2. [] Anularea preluării bunului ipotecat în contul creanței pe baza hotărârii instanței judecătorești
Mențiuni obligatorii (folosiți spațiul de mai jos pentru a menționa numărul și data hotărârii judecătorești, precum și instanța care a pronunțat-o) .............................................
Data ..................... Semnătura ...........................
----------
*1) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor și al
Legii nr. 32/2006
privind obligațiunile ipotecare, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*2) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de cesiune a ipotecii, de schimbare a rangului ipotecilor, de preluare în contul creanței, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.
*3) Se va menționa, pe scurt, conținutul ofertei de preluare prevăzute la art. 2.461 din Codul civil.

Anexa 13 FORMULAR

de aviz de stingere a avizului de ipotecă inițial
OPERATOR .................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT .......................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
..........................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
..........................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ...........................................................................
Data ................ ora ............. minutul ............ secunda ................. înscrierii
Subsemnatul, ................, domiciliat în localitatea .........................., județul/sectorul ...................., str. ............................. nr. ..........., bl. ......., sc. ......., et. ........, ap. ....., act de identitate ................ seria ........... nr. ........., eliberat de .................... la data de .............., codul numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara .............., nr. de telefon ..........................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe)
creditor []
reprezentant al creditorului*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []
Alte date ..............
completez și subscriu prezentul formular și solicit stingerea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă*2) (vezi explicațiile de sfârșitul formularului) ................................
Data ...................... Semnătura .............................
----------
*1) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor și al
Legii nr. 32/2006
privind obligațiunile ipotecare, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*2) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial etc.), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

Anexa 14 FORMULAR

de aviz de nulitate a avizului de ipotecă inițial
OPERATOR .........................................................................................................................
AGENT ÎMPUTERNICIT ...............................................................................................................
Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
..................................................................................................................................
Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):
..................................................................................................................................
Se completează numai de către biroul de înscriere:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ...................................................................................
Data ................. ora ......... minutul ........... secunda ............. înscrierii
Subsemnatul, ......................, domiciliat în localitatea ............................, județul/sectorul ............, str. ........................ nr. ......, bl. ......., sc. ........, et. ......, ap. ....., act de identitate ........... seria ...... nr. ......., eliberat de ...................... la data de ..............., cod numeric personal │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, țara ................., nr. de telefon .............................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):
creditor []
reprezentant al creditorului*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []
Alte date ........................................................................................................................
completez și subscriu prezentul formular și solicit anularea*2) (vezi explicațiile de sfârșitul formularului) avizului de ipotecă inițial identificat mai jos:
Nr. de identificare a avizului de ipotecă*3) (vezi explicațiile de sfârșitul formularului) .......................................
Data ....................... Semnătura .........................
---------
*1) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul
Legii nr. 31/2006
privind securitizarea creanțelor și al
Legii nr. 32/2006
privind obligațiunile ipotecare, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".
*2) Avizul de nulitate se înscrie în arhivă numai în situația în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă s-a dispus anularea contractului de ipotecă mobiliară ori a convenției principale, pe lângă care contractul de ipotecă este accesoriu.
*3) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial etc.), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

Anexa 15 FORMULAR

de aviz de prelungire a avizului de ipotecă inițial

OPERATOR .......................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT .............................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .....................................................

Data ................... ora ........... minutul .......... secunda ................. înscrierii

Subsemnatul, ...................., domiciliat în localitatea ......................, județul/sectorul ...................., str. .............. nr. ........., bl. ......., sc. ....., et. ...., ap. ....., act de identitate ........ seria ....... nr. ..., eliberat de .............. la data de ................., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara ................., nr. de telefon ..............., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):

creditor []

reprezentant al creditorului*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []

Alte date ........

completez și subscriu prezentul formular și solicit prelungirea efectelor avizului de ipotecă inițial, identificat mai jos, pentru o perioadă (bifați una dintre cele două căsuțe):

[] de 5 ani

[] mai mică de 5 ani. Folosiți spațiile alăturate pentru a preciza durata noului termen de valabilitate a înscrierii .....

Nr. de identificare a avizului de ipotecă*2) (vezi explicațiile de sfârșitul formularului) ..............

Identificarea părții care a solicitat efectuarea înscrierii

Bifați una dintre posibilități și completați cu datele corespunzătoare:

[] Solicitarea de înscriere a avizului de prelungire a fost adresată de toți creditorii cu statut activ.

[] Solicitarea de înscriere a avizului de prelungire a fost adresată de unul/unii dintre creditorii cu statut activ. Folosiți spațiile alăturate pentru a menționa datele de identificare a acestuia/acestora.

Denumirea persoanei juridice ......

Tipul persoanei juridice .........

Sediul: str. .... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ....., localitatea ....., județul/sectorul ....., codul poștal ..... țara .....

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ..... [] nu există

Codul unic de înregistrare/Codul de identificare fiscală .................................................................................

Alte date*3) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...........................................................................

Numele persoanei fizice ................................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ....., prenumele tatălui ........, prenumele mamei .........

Adresa: localitatea ...., str. ......... nr. ...., bl. ..., scara ...., et. ....., ap. ...., județul/sectorul ....., codul poștal ...., țara ....., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,

Alte date*3) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ....................................................

Data ..... Semnătura ......

--------

*1 ) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul

Legii nr. 31/2006

privind securitizarea creanțelor și al

Legii nr. 32/2006

privind obligațiunile ipotecare, se va menționa în mod obligatoriu calitatea reprezentantului în câmpul "Alte date".

*2 ) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial etc.), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

*3) În cazul înscrierilor efectuate în temeiul

Legii nr. 31/2006 , pentru realizarea publicității ipotecii mobiliare a investitorilor asupra portofoliului de creanțe, se vor menționa, în mod obligatoriu, faptul că persoana fizică/persoana juridică înscrisă la rubrica "Creditor" are calitatea de reprezentant al investitorilor, acționând în nume propriu, dar pe seama investitorilor din emisiunea de instrumente financiare securitizate, precum și actul în baza căruia a fost numită.

Anexa 16 FORMULAR

de aviz de reactivare a avizului de ipotecă inițial*1)

OPERATOR ........................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT ..............................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

.................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

.................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .............................................

Data ................. ora ........... minutul ....... secunda ............ înscrierii

Subsemnatul, .................., domiciliat în localitatea ..........., județul/sectorul ............, str. ................... nr. .............., bl. ........, sc. ............., et. ............, ap. ..........., act de identitate .............. seria ......... nr. ........., eliberat de ................. la data de ..........., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara ................., nr. de telefon ................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):

creditor [] debitor []

reprezentant al creditorului [] reprezentant al debitorului []

constituitor [] reprezentant al constituitorului []

Alte date ................

completez și subscriu prezentul formular și solicit reactivarea efectelor avizului de ipotecă inițial, identificat mai jos:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă*2) .......

1. Identificați persoana care a solicitat efectuarea înscrierii, prin indicarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice .........................................................

Numele persoanei fizice .........................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .......................

Numărul de ordine ...................................

2. Mențiuni obligatorii*3)

Folosiți spațiul alăturat pentru a înscrie aceste mențiuni: ......................

Data ...... Semnătura ..............

---------

*1) Acest formular poate fi solicitat doar în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a dispus această reactivare, iar solicitantul a fost parte în cauza în care s-a pronunțat hotărârea.

*2) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de cesiune a ipotecii, de schimbare a rangului, de prelungire a avizului de ipotecă inițial, executare a ipotecii, preluare în contul creanței, stingere, nulitate), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

*3) Se vor completa numărul și data hotărârii judecătorești, precum și instanța care a pronunțat-o.

Anexa 17 FORMULAR

de aviz de ipotecă inițial - Obligațiuni ipotecare

OPERATOR ..........................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT ................................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

...................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

...................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ....................................

Data ................ ora ............. minutul ............. secunda ............... înscrierii

Subsemnatul, ....................., domiciliat în localitatea ............, județul/sectorul ..........., str. ............. nr. ..........., bl. .........., sc. ............., et. ............, ap. ..........., act de identitate ............. seria .............. nr. ................., eliberat de ................. la data de ................, codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara ..................., nr. de telefon ................., în calitate de reprezentant*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)

Alte date ..................................................................

completez și subscriu prezentul formular de aviz de ipotecă inițial și solicit înregistrarea lui:

1. Denumirea reprezentantului creditorilor (agent)

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul agenților ce vor fi înscriși: ......

Denumirea agentului*2) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...............

Tipul agentului*3) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...................

Sediul: str. ............... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ....., localitatea ......, județul/sectorul ....., codul poștal ....., țara ......

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ....... [] nu există

Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ..............

Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .........

2. Denumirea debitorului

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice care vor fi înscriși: .......

Denumirea persoanei juridice ......

Tipul persoanei juridice ..........

Sediul: str. .... nr. ....., bl. ...., sc. ..., et. ...., ap. ...., localitatea ....., județul/sectorul ....., codul poștal ...., țara ......

Numărul de identificare a persoanei juridice ......

Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ......

Alte date ......

3. Acest aviz de ipotecă privește totalitatea drepturilor de creanță și a drepturilor accesorii cu care debitorul garantează emisiunea de obligațiuni ipotecare:

Spațiile de mai jos se vor folosi pentru descrierea bunurilor imobile și a accesoriilor din portofoliu:

Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere și numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.

Descrierea bunului imobil: .......................................................

Localitatea*5) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .............., județul/sectorul*5) ....., țara*5) ...., numărul cărții funciare*5) ......, număr corp proprietate ............., numărul cadastral*5) ............., adresa/numărul parcelei/elemente identificare amplasare imobil*5) .....

Descriere suplimentară corespunzătoare Registrului de evidență internă (date de identificare a contractului de credit ipotecar, date de identificare a beneficiarului, valoarea nominală, valoarea creditului ipotecar și valoarea de referință a imobilului calculată la momentul încheierii contractului)*5) .................................................................................

Alte garanții aferente creanței ipotecare, dacă există .......................................

Data constituirii ipotecii (ZZ/LL/AAAA)*5) ...................................................

Alte active, conform prevederilor

art. 7 din Legea nr. 32/2006

...............................

Data ...... Semnătura .......

---------

*1) Se va menționa calitatea reprezentantului, conform prevederilor

Legii nr. 32/2006

privind obligațiunile ipotecare.

*2) Denumirea persoanei juridice se va înscrie în formular neprescurtată, astfel cum figurează în actul constitutiv. Se vor putea folosi numai acele abrevieri reglementate și de un act normativ, cum ar fi "S.A." - pentru societatea pe acțiuni, potrivit

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

*3) Solicitanții vor avea în vedere clasificarea prevăzută de

Legea nr. 32/2006 , astfel încât, dacă este vorba de prevederile art. 13 alin. (1) lit. a)-c), se va selecta "S.A.", "S.R.L." etc., iar dacă este vorba de lit. d)-e) se va selecta "Alte tipuri", pentru ambele situații fiind obligatorii completări suplimentare în câmpul "Alte date".

*4) Se vor menționa, în mod obligatoriu, faptul că persoana juridică/organizația fără personalitate juridică înscrisă la rubrica "Creditor" are calitatea de reprezentant al investitorilor, acționând în nume propriu, dar pe seama investitorilor din emisiunea de obligațiuni ipotecare, precum și actul în baza căruia a fost numită.

*5) Câmpuri obligatorii.

Anexa 18 FORMULAR

de aviz de ipotecă modificator - Obligațiuni ipotecare

OPERATOR ...................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT .........................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

............................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

............................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .................

Data ............ ora ........ minutul ......... secunda ........... înscrierii

Subsemnatul, ................., domiciliat în localitatea .............., județul/sectorul .............., str. ............. nr. ........., bl. .........., sc. ........, et. ........, ap. ......., act de identitate .......... seria ........... nr. ........, eliberat de .................. la data de .................., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara ................., nr. de telefon .................. în calitate de (bifați una dintre posibilități):

reprezentant al creditorului*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []

Alte date ...........

reprezentant al noului creditor (în cazul în care prin avizul modificator se înlocuiește/înlocuiesc, altfel decât prin cesiune a creanței, un creditor/toți creditorii din avizul de ipotecă inițial, potrivit

art. 28^2 din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare*2) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) []

Alte date .................

completez și subscriu prezentul formular de aviz de ipotecă modificator, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă*3) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ........

I. ACEASTĂ MODIFICARE PRIVEȘTE:

Bifați una dintre căsuțele de mai jos (se vor bifa două căsuțe numai în cazul în care formularul prevede expres această posibilitate) și completați cu datele corespunzătoare.

1. [] Schimbarea denumirii și/sau schimbarea sediului unuia sau mai multor debitori

Identificați debitorul/debitorii la care se raportează modificarea prin menționarea denumirii lor, astfel cum figurează în arhivă:

.................................................................

Folosiți spațiile de mai jos pentru descrierea modificării:

Noua denumire a persoanei juridice ......., tipul persoanei juridice ......, numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......, codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .............

Noul sediu: str. ...................... nr. ..., bl. ...., sc. ...., et. ..., ap. ...., localitatea ............., județul/sectorul ...., codul poștal ....., țara ......

Alte date ................

2. [] Schimbarea denumirii și/sau schimbarea sediului unui creditor

Identificați creditorul la care se raportează modificarea prin menționarea denumirii sale, astfel cum figurează în arhivă:

..............................................................................................

Noua denumire a persoanei juridice ......................, tipul persoanei juridice ......, numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .......

Noul sediu: str. ............ nr. ....., bl. ...., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea ....., județul/sectorul ...., codul poștal ...., țara .....

Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ..........

3. [] Înlocuirea unui creditor (altfel decât printr-o cesiune de creanță)

Identificați creditorul care urmează să fie înlocuit prin menționarea denumirii sale:

.................................................................

Înscrieți denumirea și celelalte date de identificare a noului creditor:

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori înscriși: ........................................

Denumirea persoanei juridice ........., tipul persoanei juridice ........., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......, codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ......, sediul: str. ...... nr. ....., bl. ...., sc. ..., et. ...., ap. ..., localitatea ....., județul/sectorul ....., codul poștal ....., țara .....

Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ......

4. [] Înlocuirea tuturor creditorilor (altfel decât printr-o cesiune de creanță)

Înscrieți denumirea și celelalte date de identificare a noului creditor:

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori înscriși: ........

Denumirea persoanei juridice ........., tipul persoanei juridice ....., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ..........., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ........, sediul: str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ..., localitatea ......, județul/sectorul ....., codul poștal ....., țara ....

Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ......

5. [] Radierea unuia sau mai multor debitori

Identificați debitorul care urmează să fie radiat prin menționarea denumirii sale:

.....................................................................

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor radiați: ..................................

Denumirea persoanei juridice ............., tipul persoanei juridice ........, numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......................., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ..................., sediul: str. ................ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. .., localitatea ......, județul/sectorul ......, codul poștal ....., țara .....

Alte date ....

Precizați dacă operațiunea de radiere a unui debitor este însoțită de degrevarea bunurilor aduse în garanție de chiar debitorul radiat: DA [] NU []

În caz afirmativ, folosiți spațiile de mai jos pentru a identifica bunurile ce vor fi degrevate. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă.

.................................................................

6. [] Radierea unui creditor

Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele complete de identificare a creditorului radiat:

Denumirea persoanei juridice .........................., tipul persoanei juridice ....., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ....., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ...., sediul: str. ... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., localitatea ..., județul/sectorul ..., codul poștal ...., țara ....

Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...

7. [] Menționarea denumirii noului debitor, în cazul existenței unei transmisiuni a patrimoniului vechiului debitor

Identificați debitorul la care se raportează modificarea, prin menționarea denumirii sale:

.........................................................

Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele de identificare a noului debitor:

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori înscriși: .....

Denumirea persoanei juridice ...., tipul persoanei juridice ..., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ..., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ..., sediul: str. .... nr. ...., bl. ....., sc. ....., et. ...., ap. ...., localitatea ....., județul/sectorul ....................., codul poștal ...., țara ......................

Alte date ......................................................

8. [] Rectificarea greșelilor materiale survenite privind datele de identificare a debitorului sau descrierea bunului afectat garanției

a) Identificați debitorul la care se raportează modificarea, prin menționarea denumirii sale .......................

Spațiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:

În loc de ......................................................

se va înscrie ..................................................

b) Identificați bunul în garanție la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă.

................................................................

Spațiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:

În loc de ......................................................

se va înscrie ..................................................

9. [] Rectificarea greșelilor materiale survenite privind datele de identificare a unui creditor

În loc de ......................................................

se va înscrie ..................................................

10. [] Modificarea/Completarea descrierii bunului în garanție

Folosiți spațiul de mai jos pentru a identifica bunul în garanție la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă.

...............................................................

...............................................................

Spațiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:

...............................................................

...............................................................

11. [] Adăugarea unui creditor celor deja existenți

Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele de identificare a noului creditor:

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor creditori înscriși: .......

Denumirea persoanei juridice ...., tipul persoanei juridice ...., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ....., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ...., sediul: str. ...... nr. ...., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ...., localitatea ......, județul/sectorul ..............., codul poștal ......., țara ......

Alte date*4) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .....

12. [] Adăugarea unui debitor subscriitor

Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele de identificare a noului debitor:

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor debitori înscriși: ....

Denumirea persoanei juridice ....., tipul persoanei juridice ....., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ...., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .............................., sediul: str. ......... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., localitatea ...., județul/sectorul ...., codul poștal ..., țara .....

Alte date .......................................................

Precizați dacă operațiunea de adăugare a unui debitor este însoțită de aducerea de către acesta a unor bunuri în garanție: DA [] NU []

În caz afirmativ, folosiți rubricile de la pct. III pentru a menționa bunurile aduse în garanție de noul debitor.

13. [] Înlocuirea, totală ori parțială, a bunurilor afectate ipotecii, în condițiile

Legii nr. 32/2006 , în condițiile în care debitorul/creditorul rămâne același.

a) Înlocuire totală a bunurilor afectate ipotecii []. Folosiți rubricile de la pct. III pentru a menționa noile bunuri aduse în garanție de debitor.

b) Înlocuirea parțială a bunurilor afectate ipotecii []

Folosiți spațiul de mai jos pentru a identifica bunurile în garanție ce vor fi înlocuite. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă.

..................................................................

..................................................................

Folosiți, de asemenea, rubricile de la pct. III pentru a menționa noile bunuri aduse în garanție de debitor.

II. ALTE MENȚIUNI, PREVĂZUTE ÎN MOD OBLIGATORIU DE LEGE*5) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)

Folosiți spațiul alăturat pentru a înscrie aceste mențiuni:

.................................................................

.................................................................

III. DESCRIERE CREANȚE IPOTECARE

Spațiile de mai jos se vor folosi pentru descrierea bunurilor imobile și a accesoriilor din portofoliu:

Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresa, descrierea și numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.

Descrierea bunului imobil: ......................................

Localitatea*6) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...., județul/sectorul*6) ...., țara*6) ...., numărul cărții funciare*6) ...., număr corp proprietate ..., numărul cadastral*6) ...., adresa/numărul parcelei/elemente identificare amplasare imobil*6) .....

.................................................................

.................................................................

Descriere suplimentară corespunzătoare Registrului de evidență internă (date de identificare a contractului de credit ipotecar, date de identificare a beneficiarului, valoarea nominală, valoarea creditului ipotecar și valoarea de referință a imobilului calculată la momentul încheierii contractului)*6) .......

.................................................................

.................................................................

Alte garanții aferente creanței ipotecare, dacă există

.................................................................

.................................................................

Data constituirii ipotecii (ZZ/LL/AAAA)*6) .....

Alte active, conform prevederilor

art. 7 din Legea nr. 32/2006

....

...................................................................

...................................................................

IV. PRECIZAȚI DACĂ PENTRU ACTUALIZAREA INFORMAȚIEI CUPRINSE ÎN AVIZUL DE IPOTECĂ LA CARE SE RAPORTEAZĂ MODIFICAREA ESTE NECESARĂ ȘI O MODIFICARE A DESCRIERII BUNULUI ÎN GARANȚIE, CORESPUNZĂTOR DATELOR ÎNSCRISE DE SOLICITANT ÎN PREZENTUL FORMULAR: DA [] NU []

În caz afirmativ, bifați pct. I.10, completând cu datele corespunzătoare.

V. IDENTIFICAREA CREDITORULUI/NOULUI CREDITOR CARE A SOLICITAT EFECTUAREA ÎNSCRIERII

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de toți creditorii cu statut activ.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de unul dintre creditorii cu statut activ.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de noul creditor, în condițiile

art. 28^2 din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Data ...... Semnătura ..........

---------

*1) Se va menționa calitatea reprezentantului, conform prevederilor

Legii nr. 32/2006

privind obligațiunile ipotecare.

*2) Potrivit

art. 28 2 din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000

privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare, "Avizul de cesiune a creanței garantate cu bunurile înscrise în arhivă ori avizul modificator prin care se înlocuiește creditorul menționat în avizul de ipotecă inițial cu un alt creditor poate fi introdus în arhivă, după caz, la solicitarea cedentului, a cesionarului, a fostului sau actualului creditor ori a reprezentantului acestora, împuternicit prin procură autentică sau împuternicire avocațială".

*3) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

*4) Se vor menționa, în mod obligatoriu, faptul că persoana juridică/organizația fără personalitate juridică înscrisă la rubrica "Creditor" are calitatea de reprezentant al investitorilor, acționând în nume propriu, dar pe seama investitorilor din emisiunea de obligațiuni ipotecare, precum și actul în baza căruia a fost numită.

*5) În situația avizului modificator vizând înlocuirea creditorului, când solicitarea de înregistrare este adresată de noul creditor sau reprezentantul acestuia, în acest câmp se înscriu datele cuprinse în declarația pe propria răspundere, dată de noul creditor în fața notarului public, privind temeiul juridic al transmiterii creanței garantate.

*6) Câmpuri obligatorii.

Anexa 19 FORMULAR

de aviz de extindere a ipotecii asupra

altor bunuri - Obligațiuni ipotecare

OPERATOR .........................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT ...............................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

..................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

..................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .......................

Data ....................... ora ......... minutul ............ secunda .......... înscrierii

Subsemnatul, ............., domiciliat în localitatea ............., județul/sectorul .........., str. ............. nr. .........., bl. ........, sc. ......, et. ......., ap. ......, act de identitate ......... seria ....... nr. ........., eliberat de ............. la data de ...................., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara .............., nr. de telefon ..........................

în calitate de reprezentant al creditorului*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)

Alte date ..........................................................

completez și subscriu prezentul formular de aviz de extindere a ipotecii asupra altor bunuri, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:

Numărul de identificare a avizului de ipotecă*2) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ................

1. Acest aviz de ipotecă privește suplimentarea creanțelor ipotecare, în condițiile

Legii nr. 32/2006

Descrierea bunului imobil: ..............................

Localitatea*3) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...., județul/sectorul*3) ...., țara*3) ....., numărul cărții funciare*3) ...., număr corp proprietate ......, numărul cadastral*3) ...., adresa/numărul parcelei/elemente identificare amplasare imobil*3) ....................................

....................................................................

....................................................................

Descriere suplimentară corespunzătoare Registrului de evidență internă (date de identificare a contractului de credit ipotecar, date de identificare a beneficiarului, valoarea nominală, valoarea creditului ipotecar și valoarea de referință a imobilului, calculată la momentul încheierii contractului) *3) ..........................................................

.................................................................

.................................................................

Alte garanții aferente creanței ipotecare, dacă există

.................................................................

.................................................................

Data constituirii ipotecii (ZZ/LL/AAAA)*3) ......

Alte active, conform prevederilor

art. 7 din Legea nr. 32/2006

.....

.................................................................

2. Solicitarea de înscriere a avizului de extindere a ipotecii a fost adresată de (bifați căsuța):

[] toți creditorii cu statut activ

Data ...... Semnătura ...........

--------

*1) Se va menționa calitatea reprezentantului, conform prevederilor

Legii nr. 32/2006

privind obligațiunile ipotecare.

*2) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

*3) Câmpuri obligatorii.

Anexa 20 FORMULAR

de aviz de reducere a ipotecii la o parte dintre

bunurile afectate acesteia prin avizul de ipotecă

inițial - Obligațiuni ipotecare

OPERATOR .........................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT ...............................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

..................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

..................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ...................

Data ..................... ora .................... minutul ........... secunda ............ înscrierii

Subsemnatul, ..............., domiciliat în localitatea ..................., județul/sectorul ............., str. ............... nr. ............, bl. ..........., sc. ........, et. ........, ap. .., act de identitate .......... seria ............ nr. ........., eliberat de ............. la data de ................, codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara .................., nr. de telefon ......................

în calitate de reprezentant al creditorului*1) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului)

Alte date ............................................

completez și subscriu prezentul formular de aviz de reducere a ipotecii la o parte dintre bunurile afectate acesteia, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:

Numărul de identificare a avizului de ipotecă*2) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .....

Acest aviz de ipotecă privește reducerea creanțelor ipotecare, în condițiile

Legii nr. 32/2006

Descrierea bunului imobil: ....

Localitatea*3) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...., județul/sectorul*3) ...., țara*3) ...., numărul cărții funciare*3) ...., număr corp proprietate ....., numărul cadastral*3) ....., adresa/numărul parcelei/elemente identificare amplasare imobil*3) ..................................

....................................................................

....................................................................

....................................................................

Descriere suplimentară corespunzătoare Registrului de evidență internă (date de identificare a contractului de credit ipotecar, date de identificare a beneficiarului, valoarea nominală, valoarea creditului ipotecar și valoarea de referință a imobilului, calculată la momentul încheierii contractului) *3)

....................................................................

....................................................................

....................................................................

....................................................................

Alte garanții aferente creanței ipotecare, dacă există

....................................................................

Data constituirii ipotecii (ZZ/LL/AAAA)*3) .........

Alte active, conform prevederilor

art. 7 din Legea nr. 32/2006

....................................................................

....................................................................

....................................................................

Data ......... Semnătura ..........

--------

*1) Se va menționa calitatea reprezentantului, conform prevederilor

Legii nr. 32/2006

privind obligațiunile ipotecare.

*2) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creanței, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

*3) Câmpuri obligatorii.

Anexa 21 FORMULARE-MODEL

pentru înscrierea avizelor de ipotecă

referitoare la creanțele bugetare

A. FORMULAR DE AVIZ DE IPOTECĂ INIȚIAL

OPERATOR: .......

Aprobat

AGENT ÎMPUTERNICIT: .......

Director executiv adjunct/

Nr. de înregistrare emitent ......

Șef administrație/

Data ......

Șef administrație adjunct,

Nr. de înregistrare operator/agent .....

Data ........

Data .........

Semnătura ...

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .................................

Data ...... ora ..... minutul ..... secunda ....... înscrierii

Subsemnatul, ....., act de identitate ..... seria ..... nr. ....., eliberat de ..... la data de ......, codul numeric personal I_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,

completez și subscriu prezentul formular de aviz de ipotecă inițial:

1. Felul înscrierii:

Înscriere inițială

2. Destinația înscrierii:

Înscriere făcută în legătură cu o operațiune privind finanțele publice

3. Creditorul persoană juridică

Denumirea persoanei juridice ......

Tipul persoanei juridice ..........

Sediul: str. ......... nr. ......., bl. ......., sc. ......, et. ........, ap. ......., localitatea ...., județul/sectorul ........., codul poștal ........., țara ...........

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ....................

Codul unic de înregistrare/Codul de identificare fiscală .....................

4. Debitorul persoană juridică

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice care vor fi înscriși: ....

Denumirea persoanei juridice .....................................

Tipul persoanei juridice .........................................

Sediul: str. .......... nr. ......., bl. ......., sc. ........, et. ......., ap. ....., localitatea ..........., județul/sectorul ........, codul poștal ............., țara ...........

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......................

Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .......................

5. Debitorul persoană fizică

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice care vor fi înscriși: ......

Numele persoanei fizice ............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ........, prenumele tatălui ........, prenumele mamei ...........

Adresa: localitatea ......., str. ....... nr. ..., bl. ...., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul .......... codul poștal ........., țara ............., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

6. Descrierea bunului în garanție

Observație: Se recomandă ca descrierea bunului în garanție să se facă cel puțin prin precizarea naturii creanței bugetare, a codului acesteia, a sumei datorate de debitor, a numărului titlului executoriu și a emitentului acestuia.

Se înscrie în arhivă un număr de (precizați numărul) .................... creanțe bugetare.

Fiecare creanță va fi individualizată prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.

Creanță a bugetului de stat în sumă de ............. lei, înregistrată la data de ............, reprezentând ........, cod ......., pentru care s-au emis titlurile executorii (număr și data) ............................

Data ............ Semnătura .............

Verificat:

Șef serviciu,

Numele și prenumele ......................

Data .....................................

Semnătura ................................

Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informației:

Numele și prenumele complet ..........................

Data .................................................

Semnătura ............................................

B. FORMULAR DE AVIZ DE IPOTECĂ MODIFICATOR

OPERATOR: ...............

Aprobat

AGENT ÎMPUTERNICIT: ......

Director executiv adjunct/

Nr. de înregistrare emitent .........

Șef administrație/

Data ...........

Șef administrație adjunct,

Nr. de înregistrare operator/agent .....

Data ........

Data ..............

Semnătura .....

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ................................

Data ..................... ora ................ minutul ........... secunda ........... înscrierii

Subsemnatul, ..................., act de identitate ...... seria ..... nr. ..........., eliberat de ............... la data de .............., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, completez și subscriu prezentul formular modificator, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial, identificat mai jos:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă*) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ...........................

1. Modificare privind părțile avizului de ipotecă inițial

Această modificare privește (bifați una dintre cele trei căsuțe și, dacă este cazul, completați spațiile de mai jos cu datele de identificare a debitorului la care se raportează modificarea):

[] Creditorul

[] Debitorul persoană juridică

Codul unic de înregistrare/Codul de identificare fiscală .................

[] Debitorul persoană fizică

Codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

De asemenea, bifați una dintre căsuțele de mai jos și completați cu datele corespunzătoare:

[] Schimbarea adresei/sediului și/sau schimbarea numelui/denumirii

Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa noile date de identificare:

Noua adresă/sediu: localitatea ..........., str. ......... nr. ....., bl. ...., sc. ....., et. ....., ap. ......, județul/sectorul ............., codul poștal .........., țara ............

Noua denumire a persoanei juridice ..................., tipul persoanei juridice ............, numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ........................., codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ................

Noul nume al persoanei fizice ......................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .............., act de identitate .............. seria ........ nr. ..............., eliberat de ................... la data de ...............

[] Menționarea numelui/denumirii noului debitor, în cazul existenței unei transmisiuni a patrimoniului vechiului debitor

Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele de identificare a noului debitor.

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice ce vor fi înscriși: ......

Numele persoanei fizice ............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ................., prenumele tatălui ..............., prenumele mamei ............., adresa: localitatea ...................., str. ........................ nr. ......, bl. .... sc. ....., et. ...., ap. .........., județul/sectorul ................, codul poștal ..........., țara ............... codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice care vor fi înscriși: ....

Denumirea persoanei juridice ..............................................................................

Tipul persoanei juridice ...............................................................................

Sediul: str. ................. nr. .........., bl. ......, sc. ....., et. ......, ap. ......, localitatea ................, județul/sectorul ................, codul poștal ............, țara ...........

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ............................... [] nu există

Codul unic de înregistrare/Codul de identificare fiscală ............................................

[] Rectificarea greșelilor materiale survenite în avizul de ipotecă inițial privind datele de identificare a părților

În loc de .........................................................

se va înscrie .....................................................

2. Modificări ale bunului în garanție

Bifați una dintre căsuțele de mai jos:

[] Modificarea/Completarea descrierii bunului în garanție

Folosiți spațiul de mai jos pentru a identifica bunul în garanție la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă.

...................................................................

Spațiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:

...................................................................

[] Rectificarea greșelilor materiale survenite în avizul de ipotecă, privitor la descrierea bunului în garanție

Folosiți spațiul de mai jos pentru a identifica bunul în garanție la care se raportează modificarea. Bunul va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă.

...................................................................

Spațiul de mai jos se va folosi pentru descrierea modificării:

În loc de .........................................................

se va înscrie .....................................................

3. Alte modificări

[] Adăugarea unui debitor subscriitor

Folosiți spațiile de mai jos pentru a menționa datele de identificare a noului debitor.

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane fizice care vor fi înscriși: ......

Numele persoanei fizice ..............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .................., prenumele tatălui ..........., prenumele mamei ............., adresa: localitatea ............., str. ............ nr. ......, bl. .... sc. ..., et. ...., ap. .......... județul/sectorul .................., codul poștal ............., țara ....................., codul numeric personal|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul debitorilor persoane juridice care vor fi înscriși: ....

Denumirea persoanei juridice ..............................................

Tipul persoanei juridice ..................................................

Sediul: str. ........... nr. ........., bl. ......., sc. ......, et. ......., ap. ....., localitatea ..............., județul/sectorul .........., codul poștal ............, țara .............

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ............................... [] nu există

Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală .............................................

Data .......... Semnătura

Verificat:

Șef serviciu,

Numele și prenumele .......

Data ......................

Semnătura .................

Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informației:

Numele și prenumele complet ...............................

Data ................................................

Semnătura ............................................

---------

OPERATOR: .......... Aprobat

AGENT ÎMPUTERNICIT: .............. --------

Director executiv adjunct/

Nr. de înregistrare emitent .......... Șef administrație/

Data ............ Șef administrație adjunct,

Nr. de înregistrare operator/agent ........ Data ............

Data ............ Semnătura ..............

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ................................

Data ........... ora ......... minutul ......... secunda ....... înscrierii

Subsemnatul, ........................., act de identitate ........ seria ..... nr. ............, eliberat de ................ la data de ..........., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, completez și subscriu prezentul formular de aviz de extindere a ipotecii asupra altor bunuri, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial, identificat mai jos:

Numărul de identificare a avizului de ipotecă*) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ..........................

Acest aviz de ipotecă privește următorul bun în garanție: .........................................................

Se înscrie în arhivă un număr de (precizați numărul) ............................... creanțe bugetare.

Fiecare creanță va fi individualizată prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.

Creanță a bugetului de stat în sumă de ................... lei, înregistrată la data de .................., reprezentând: .................., cod ................................, pentru care s-au emis titlurile executorii (număr și data) .....................

Data ............ Semnătura .............

Verificat:

----------

Șef serviciu,

Numele și prenumele ................

Data ...................

Semnătura ................

Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informației:

Numele și prenumele complet .......................

Data ......................

Semnătura .................

_________

OPERATOR: .......... Aprobat

AGENT ÎMPUTERNICIT: .............. --------

Director executiv adjunct/

Nr. de înregistrare emitent .......... Șef administrație/

Data ............ Șef administrație adjunct,

Nr. de înregistrare operator/agent ........ Data ............

Data ............ Semnătura ..............

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ........................................

Data .............. ora ........ minutul ......... secunda ...... înscrierii

Subsemnatul, .........................., act de identitate ..... seria ...... nr. ......., eliberat de ................... la data de ............, codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, completez și subscriu prezentul formular de aviz de reducere a ipotecii, vizând modificarea avizului de ipotecă inițial, identificat mai jos:

Numărul de identificare a avizului de ipotecă*) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ..................................

Acest aviz de ipotecă privește următorul bun în garanție (fiecare bun va putea fi individualizat suplimentar și prin înscrierea numărului de ordine ce figurează în dreptul său, în cadrul avizului de ipotecă): ......................................................

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul creanțelor bugetare ce au fost recuperate: .....................................

Creanță a bugetului de stat în sumă de ..................... lei, înregistrată la data de ......................, reprezentând: ..................., cod ......................., pentru care s-au emis titlurile executorii (număr și data) ...................

Data .............. Semnătura ................

Verificat:

----------

Șef serviciu,

Numele și prenumele .................

Data ................

Semnătura ..................

Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informației:

Numele și prenumele complet ...................

Data ...................

Semnătura ...................

___________

Se completează numai de către biroul de înscriere:

OPERATOR: .......... Aprobat

AGENT ÎMPUTERNICIT: .............. --------

Director executiv adjunct/

Nr. de înregistrare emitent .......... Șef administrație/

Data ............ Șef administrație adjunct,

Nr. de înregistrare operator/agent ........ Data ............

Data ............ Semnătura ..............

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ......................................

Data ................ ora .......... minutul .......... secunda ....... înscrierii

Subsemnatul, ............................., act de identitate ...... seria ..... nr. ......., eliberat de ................. la data de ..........., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, solicit prelungirea efectelor avizului de ipotecă inițial cu numărul de identificare menționat mai jos:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă*) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .............................

Efectele avizului de ipotecă, identificat mai sus, sunt prelungite pentru încă:

Precizați noua durată de valabilitate a înscrierii .................................................

Data .............. Semnătura ................

Verificat:

----------

Șef serviciu,

Numele și prenumele ...............

Data .................

Semnătura ..................

Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informației:

Numele și prenumele complet .................

Data ..................

Semnătura .........................

___________

OPERATOR: .......... Aprobat

AGENT ÎMPUTERNICIT: .............. --------

Director executiv adjunct/

Nr. de înregistrare emitent .......... Șef administrație/

Data ............ Șef administrație adjunct,

Nr. de înregistrare operator/agent ........ Data ............

Data ............ Semnătura ..............

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ........................................

Data ................ ora .......... minutul ............ secunda ......... înscrierii

Subsemnatul, ............................, act de identitate ..... seria ....... nr. ........, eliberat de ................. la data de ............., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, completez și subscriu prezentul formular de aviz de nulitate a avizului de ipotecă inițial menționat mai jos:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă*) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) .................

Data ................ Semnătura ..............

Verificat:

----------

Șef serviciu,

Numele și prenumele ............

Data .............

Semnătura ..............

Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informației:

Numele și prenumele complet ................

Data ..................

Semnătura .............

____________

OPERATOR: .......... Aprobat

AGENT ÎMPUTERNICIT: .............. --------

Director executiv adjunct/

Nr. de înregistrare emitent .......... Șef administrație/

Data ............ Șef administrație adjunct,

Nr. de înregistrare operator/agent ........ Data ............

Data ............ Semnătura ..............

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ...................................................

Data ............ ora ........ minutul ....... secunda ....... înscrierii.

Subsemnatul, ..........................., act de identitate ..... seria ...... nr. .............., eliberat de _____. la data de _____., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,

completez și subscriu prezentul formular de aviz de stingere a avizului de ipotecă inițial menționat mai jos:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă*) (vezi explicațiile de la sfârșitul formularului) ....................

Data ............. Semnătura ............

Verificat:

----------

Șef serviciu,

Numele și prenumele ............

Data ...........

Semnătura ............

Certificarea înregistrării în arhivă de către persoana care a introdus datele prezentului formular în sistemul de administrare a informației:

Numele și prenumele complet ...............

Data .............

Semnătura ............

___________

*) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, ce exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

C. FORMULAR DE AVIZ DE EXTINDERE A IPOTECII ASUPRA ALTOR BUNURI

*) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, ce exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

D. FORMULAR DE AVIZ DE REDUCERE A IPOTECII LA O PARTE DIN BUNURILE AFECTATE ACESTEIA PRIN AVIZUL DE IPOTECĂ INIȚIAL

*) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, ce exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

E. FORMULAR DE AVIZ DE PRELUNGIREA AVIZULUI DE IPOTECĂ INIȚIAL

*) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, ce exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

F. FORMULAR DE AVIZ DE NULITATE A AVIZULUI DE IPOTECĂ INIȚIAL

*) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, ce exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

G. FORMULAR DE AVIZ DE STINGERE A AVIZULUI DE IPOTECĂ INIȚIAL

*) În situația în care avizul de ipotecă inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize (modificator, de reducere ori de extindere a ipotecii, de prelungire a avizului de ipotecă inițial), se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, ce exprimă starea actuală a ipotecii mobiliare.

Anexa 22 FORMULAR

de aviz de fiducie inițial

OPERATOR ......................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT ............................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

.....................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

........................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .....................................

Data ................ ora ......... minutul ........... secunda ........... înscrierii

Subsemnatul, ..............................., domiciliat în localitatea ........................, județul/sectorul .................., str. ............................. nr. ........, bl. ......., sc. ......., et. ......., ap. ....., act de identitate ..... seria ....... nr. ............., eliberat de ..................... la data de ................., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara ..................., nr. de telefon .................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):

reprezentant al fiduciarului*1) []

constituitor [] reprezentant al constituitorului []

Alte date*2) ........................

completez și subscriu prezentul formular de aviz de fiducie inițial și solicit înregistrarea lui.

1. Înregistrarea contractului de fiducie la organul fiscal

Organul fiscal competent*3) ...............................

Numărul de înregistrare a contractului de fiducie la organul fiscal ...................

Data înregistrării contractului de fiducie la organul fiscal ................

2. Durata transferului*4) (Se completează data încetării contractului.) ..................

3. Scopul fiduciei .................

4. Întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale fiduciarului/fiduciarilor ......................

5. Numele/Denumirea constituitorului fiduciei

Constituitorul persoană juridică

---------------------------------

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor juridice care vor fi înscrise: ................

Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane juridice înscrise.

Denumirea persoanei juridice*5) ....................

Tipul persoanei juridice*6) .................

Sediul: str. ................... nr. ...., bl. ...., sc. ....., et. ....., ap. ....., localitatea ............., județul/sectorul ............, codul poștal .........., țara .................

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ......... - nu există

Codul unic de înregistrare .................

Alte date ................

Constituitorul persoană fizică

------------------------------

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor fizice care vor fi înscrise: ..................

Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane fizice înscrise.

Numele persoanei fizice .............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .............., prenumele tatălui ............., prenumele mamei ................

Adresa: str. ................. nr. ....., bl. ...., sc. ...., et. ....., ap. ...., localitatea ............, județul/sectorul .............., codul poștal ............, țara ................., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Alte date .....................

6. Denumirea fiduciarului

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul fiduciarilor ce vor fi înscriși: .................

Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane înscrise.

Denumirea persoanei juridice/notarului public/avocatului ..................

Tipul persoanei juridice/notarului public/avocatului*7) ................

Sediul: str. ................... nr. ......, bl. ....., sc. ...., et. ...., ap. ...., localitatea ..............., județul/sectorul .............., codul poștal ..........., țara .............

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .............. [] nu există

Codul unic de înregistrare/codul de identificare fiscală ...................

Alte date ................

7. Numele/Denumirea beneficiarului*8)

Beneficiarul persoană juridică

------------------------------

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor juridice care vor fi înscrise: ................

Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane juridice înscrise.

Denumirea persoanei juridice*5) .............

Tipul persoanei juridice*6) .................

Sediul: str. .................. nr. ...., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ...., localitatea ..........., județul/sectorul ............., codul poștal ......., țara .............

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ........... [] nu există

Codul unic de înregistrare/Codul de identificare fiscală ..............

Alte date ....................

Beneficiarul persoană fizică

----------------------------

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul persoanelor fizice care vor fi înscrise: ...............

Atribuiți un număr de ordine (cifră arabă) fiecărei persoane fizice înscrise.

Numele persoanei fizice ................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ..............., prenumele tatălui ..........., prenumele mamei .............

Adresa: str. ............... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ....., ap. ....., localitatea .............., județul/sectorul ................., codul poștal ........, țara ................., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Alte date ........................................

Reguli de determinare a beneficiarului conform contractului de fiducie .........................

8. Masa patrimonială fiduciară (bifați una sau mai multe dintre căsuțele de mai jos):

8.a) [] Bunuri imobile

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor imobile ce vor fi înscrise: ...................

Fiecare bun va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.

Bunurile imobile vor fi individualizate prin adresă, descriere și numerele de înregistrare în documentele de publicitate imobiliară.

Descrierea bunului imobil: .............................................

Localitatea ................., județul/sectorul .............., țara ................, numărul cărții funciare .............., număr corp proprietate ........................, numărul cadastral ........., adresa/numărul parcelei/elemente identificare amplasare imobil ................

Descriere suplimentară ................

Bifați categoria de drepturi care poartă asupra bunurilor menționate mai sus:

[] Drepturi reale

[] Drepturi de creanță

[] Garanții

[] Alte drepturi

patrimoniale

8.b) [] Autovehicule

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul de autovehicule ce vor fi înscrise: ..............

Fiecare bun ipotecat va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.

Model .............., an de fabricație ........, număr șasiu ............., seria motorului ............, descriere suplimentară .................

Bifați categoria de drepturi care poartă asupra bunurilor menționate mai sus:

[] Drepturi reale

[] Drepturi de creanță

[] Garanții

[] Alte drepturi

patrimoniale

8.c) [] Alte bunuri

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul bunurilor mobile ce vor fi înscrise: ..................

Fiecare bun va fi individualizat de către solicitantul înscrierii prin menționarea în dreptul său a cifrei arabe corespunzătoare.

Folosiți spațiul de mai jos pentru descrierea bunului.

Descrierea bunului .................

Bifați categoria de drepturi care poartă asupra bunurilor menționate mai sus:

[] Drepturi reale

[] Drepturi de creanță

[] Garanții

[] Alte drepturi

patrimoniale

Data .............. Semnătura ...................

___________

*1) Pot avea calitatea de fiduciari numai instituțiile de credit, societățile de investiții și de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de asigurare și de reasigurare legal înființate, notarii publici și avocații, indiferent de forma de exercitare a profesiei, potrivit dispozițiilor art. 776 alin. (2) și (3) din Codul civil.

*2) Se va menționa, în câmpul "Alte date", calitatea în care acționează fiduciarul, potrivit art. 782 din Codul civil.

*3) Se va menționa denumirea organului fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului, potrivit art. 780 alin. (1) din Codul civil.

*4) Durata transferului nu poate depăși 33 de ani începând de la data încheierii contractului de fiducie, potrivit dispozițiilor art. 779 lit. b) din Codul civil.

*5) Denumirea persoanei juridice se va înscrie în formular neprescurtată, astfel cum figurează în actul constitutiv sau actul de înființare.

*6) Solicitanții vor avea în vedere o clasificare generală a persoanelor juridice, potrivit actelor normative ce reglementează fiecare dintre aceste persoane juridice: societate comercială, regie autonomă, organizație cooperatistă, asociație sau fundație, instituție publică (pentru persoanele juridice de stat). În cazul notarilor publici/avocaților se va menționa forma de exercitare a profesiei.

*7) Se va completa una dintre entitățile prevăzute la art. 776 din Codul Civil: instituție de credit, societate de investiții și de administrare a investițiilor, societate de servicii de investiții financiare, societate de asigurare și reasigurare. În cazul notarilor publici/avocaților se va menționa forma de exercitare a profesiei.

*8) Se vor completa datele de identificare a beneficiarului/beneficiarilor în cazul în care acesta/aceștia este/sunt determinat/determinați în contractul de fiducie. În cazul în care nu este/sunt determinat/determinați, se vor menționa regulile care permit determinarea acestuia/acestora în câmpul "Reguli de determinare a beneficiarului conform contractului de fiducie".

Anexa 23 FORMULAR

de aviz de acceptare a fiduciei*1)

OPERATOR ...............................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT .....................................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

........................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

........................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ..........................

Data ............... ora ...... minutul ...... secunda ...... înscrierii

Subsemnatul, ......................, domiciliat în localitatea ..................., județul/sectorul ............., str. ........................ nr. ......, bl. ......, sc. ....., et. ....., ap. ...., act de identitate ....... seria ...... nr. ..............., eliberat de ...................... la data de .............., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara ..................., nr. de telefon ......................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):

beneficiar [] reprezentant al beneficiarului []

Alte date ...........................................................

completez și subscriu prezentul formular de aviz de acceptare a fiduciei, vizând modificarea avizului de fiducie inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:

Nr. de identificare a avizului de fiducie*2) ......................

I. Înregistrarea acceptării contractului de fiducie la organul fiscal

Organul fiscal competent*3) .....................

Numărul de înregistrare a acceptării contractului de fiducie la organul fiscal ..................

Data înregistrării modificării contractului de fiducie la organul fiscal ......................

II. Identificați beneficiarul care acceptă fiducia, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului de acceptare a fiduciei a fost formulată de toți beneficiarii fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului de acceptare a fiduciei a fost formulată de unul/unii dintre beneficiarii fiduciei. În acest caz, identificați beneficiarul care acceptă fiducia, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice ...............................

Numele persoanei fizice ..................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .....................

Numărul de ordine .....................

Data ............. Semnătura .................

___________

*1) În cazul în care în avizul de fiducie inițial nu a/au fost determinat/determinați beneficiarul/beneficiarii fiduciei, este necesară înscrierea unui aviz modificator care să cuprindă datele de identificare a beneficiarului/beneficiarilor. Ulterior, beneficiarul/beneficiarii poate/pot solicita înscrierea unui aviz de acceptare a fiduciei.

*2) În situația în care avizul de fiducie inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize, se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a fiduciei.

*3) Se va menționa denumirea organului fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului, potrivit art. 780 alin. (1) din Codul civil.

Anexa 24 FORMULAR

de aviz de fiducie modificator

OPERATOR ....................................................

AGENT ÎMPUTERNICIT ..........................................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

.............................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

.............................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) .................................

Data .................. ora ....... minutul ....... secunda ....... înscrierii

Subsemnatul, ..............................., domiciliat în localitatea ....................., județul/sectorul ..................., str. ............................. nr. ........, bl. ........, sc. ......, et. ........, ap. ......, act de identitate ........ seria ......... nr. ............., eliberat de ....................... la data de .................., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara .................., nr. de telefon ................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):

constituitor [] reprezentant al constituitorului []

beneficiar [] reprezentant al beneficiarului []

fiduciar [] reprezentant al fiduciarului []

administratorul provizoriu []

Alte date ......................

completez și subscriu prezentul formular de aviz de fiducie modificator, vizând modificarea avizului de fiducie inițial identificat mai jos, și solicit înregistrarea lui:

Nr. de identificare a avizului de fiducie*1) ............

I. Înregistrarea modificării contractului de fiducie la organul fiscal

Organul fiscal competent*2) ...................

Numărul de înregistrare a modificării contractului de fiducie la organul fiscal .................

Data înregistrării modificării contractului de fiducie la organul fiscal .................

II. Bifați tipul de modificare ce urmează a fi efectuată*3):

1. [] Schimbarea datelor de identificare a unui constituitor

2. [] Menționarea numelui/denumirii noului constituitor, în cazul existenței unei transmisiuni a patrimoniului vechiului constituitor

3. [] Rectificarea erorilor materiale privind datele de identificare a unui constituitor

4. [] Schimbarea datelor de identificare a fiduciarului

5. [] Rectificarea erorilor materiale privind datele de identificare a fiduciarului

6. [] Înlocuirea fiduciarului cu administratorul provizoriu

7. [] Înlocuirea administratorului provizoriu cu un nou fiduciar

8. [] Schimbarea datelor de identificare a unui beneficiar

9. [] Rectificarea erorilor materiale privind datele de identificare a unui beneficiar

10. [] Radierea unor beneficiari

11. [] Înlocuirea unor beneficiari

12. [] Adăugarea unor beneficiari

13. [] Modificarea duratei transferului masei patrimoniale fiduciare

14. [] Modificarea întinderii puterilor de administrare și dispoziție ale fiduciarului

15. [] Determinarea beneficiarului

1. Schimbarea datelor de identificare a unui constituitor

Identificați persoana la care se raportează modificarea, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice ..................................

Numele persoanei fizice .................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...................

Numărul de ordine .........................

Folosiți spațiile de mai jos pentru descrierea modificării:

Noul nume al persoanei fizice ............. prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ............, codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Alte date ........................................................

Noua denumire a persoanei juridice .............., tipul persoanei juridice ................, numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ..............., codul unic de înregistrare ..................

Noua adresă/Noul sediu: localitatea ................., str. ................... nr. ......, bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, județul/sectorul ..............., codul poștal ..........., țara ...................

Alte date ............................

2. Menționarea numelui/denumirii noului constituitor, în cazul existenței unei transmisiuni a patrimoniului vechiului constituitor

Identificați persoana care urmează a fi înlocuită, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice ..................................

Numele persoanei fizice ....................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ................

Numărul de ordine ........................

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane juridice înscrise: ..........................

Denumirea persoanei juridice*4) ................

Tipul persoanei juridice*5) ....................

Sediul: str. ....................... nr. ....., bl. ......, sc. ....., et. ....., ap. ....., localitatea ...................., județul/sectorul ..................., codul poștal ..............., țara ......................

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .................................. [] nu există

Codul unic de înregistrare .....................................

Alte date ...................................................

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane fizice înscrise: ......................

Numele persoanei fizice ........................... prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ....................., prenumele tatălui ....................., prenumele mamei .......................

Adresa: str. ............................. nr. ......, bl. ......, sc. ......, et. ....., ap. ......, localitatea ................., județul/sectorul .............., codul poștal ............., țara ..................

Codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Alte date ....................................

3. Rectificarea erorilor materiale privind datele de identificare a unui constituitor

Identificați persoana la care se raportează rectificarea, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice ...................................

Numele persoanei fizice ......................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .........................

Numărul de ordine ..................

În loc de ...............................

se va înscrie ..........................

Înscrierea uneia dintre modificările de la pct. 1-3 poate fi solicitată de către constituitorul asupra datelor căruia operează modificarea sau de către fiduciar.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitorul în cauză.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de fiduciar.

Indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent solicitantului înscrierii:

Denumirea persoanei juridice ........................

Numele persoanei fizice ....................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .......................

Numărul de ordine ......................

4. Schimbarea datelor de identificare a fiduciarului

Identificați persoana la care se raportează modificarea, prin menționarea denumirii și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice/notarului public/avocatului ...........................

Numărul de ordine ........................

Folosiți spațiile de mai jos pentru descrierea modificării:

Noua denumire a persoanei juridice/notarului public/avocatului .............................

Tipul persoanei juridice*6) .................................

Sediul: str. ........................... nr. ....., bl. ....., sc. ......, et. ......, ap. ......, localitatea ..................., județul/sectorul ................, codul poștal ............... țara ....................

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ............................ [] nu există

Codul unic de înregistrare ............................

Alte date ....................................

5. Rectificarea erorilor materiale privind datele de identificare a fiduciarului

Identificați persoana la care se raportează rectificarea, prin menționarea denumirii și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice/notarului public/avocatului .................................................

Numărul de ordine ..............................

În loc de .......................................

se va înscrie ..............................................

Înscrierea uneia dintre modificările de la pct. 4 și 5 poate fi solicitată de către oricare dintre constituitori sau de către fiduciar.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitor.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de fiduciar.

Indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent solicitantului înscrierii:

Denumirea persoanei juridice ....................................

Numele persoanei fizice .......................... prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ............................

Numărul de ordine ..........................

6. Înlocuirea fiduciarului cu administratorul provizoriu

Identificați persoana care urmează a fi înlocuită, prin menționarea denumirii și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice/notarului public/avocatului ........................

Numărul de ordine ......................

Denumirea administratorului provizoriu - persoană juridică/notar public/avocat ..........................

Tipul persoanei juridice*6) .............................

Sediul: str. ...................... nr. ......, bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., localitatea .............., județul/sectorul .............., codul poștal ............, țara ..............

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ............... [] nu există

Codul unic de înregistrare .....................

Alte date*7) ..................................

Înscrierea modificării de mai sus poate fi solicitată de constituitorul fiduciei sau de beneficiarul acesteia.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitorul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de beneficiarul fiduciei.

Indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent solicitantului înscrierii:

Denumirea persoanei juridice ...............................

Numele persoanei fizice ....................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...............

Numărul de ordine ..........................

7. Înlocuirea administratorului provizoriu cu un nou fiduciar

Identificați persoana care urmează a fi înlocuită prin menționarea denumirii și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice/notarului public/avocatului ........................

Numărul de ordine ..........................

Denumirea noului fiduciar - persoană juridică/notar public/avocat ............................

Tipul persoanei juridice*6) ..................................

Sediul: str. .................. nr. ....., bl. ....., sc. ......, et. ......, ap. ....., localitatea .................., județul/sectorul ............., codul poștal ........., țara .................

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ..................... [] nu există

Codul unic de înregistrare .....................

Alte date ...................

Înscrierea modificării de mai sus poate fi solicitată de constituitorul fiduciei, de beneficiarul acesteia, de noul fiduciar sau de administratorul provizoriu.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitorul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de beneficiarul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de noul fiduciar*8).

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de administratorul provizoriu.

Indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent solicitantului înscrierii:

Denumirea persoanei juridice ............................

Numele persoanei fizice ...................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .....................

Numărul de ordine .....................

8. Schimbarea datelor de identificare a unui beneficiar

Identificați persoana la care se raportează modificarea prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice ...............................

Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ........................

Numărul de ordine ...................

Folosiți spațiile de mai jos pentru descrierea modificării:

Noul nume al persoanei fizice ..................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ................., codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Alte date ...............................

Noua denumire a persoanei juridice ............., tipul persoanei juridice ..............., numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ..............., codul unic de înregistrare .................

Noua adresă/noul sediu: localitatea .............., str. ....................... nr. ...., bl. ......, sc. ....., et. ...., ap. ....., județul/sectorul ............., codul poștal ............., țara ..............

Alte date ............................

9. Rectificarea erorilor materiale privind datele de identificare a unui beneficiar

Identificați persoana la care se raportează rectificarea, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice ...........................

Numele persoanei fizice ................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...............

Numărul de ordine ......................

În loc de .......................

se va înscrie .........................

Înscrierea modificărilor de la pct. 8 și 9 poate fi solicitată de oricare dintre constituitorii fiduciei, de beneficiarul în cauză sau de fiduciar.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitorul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de beneficiarul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de fiduciar.

Indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent solicitantului înscrierii:

Denumirea persoanei juridice .........................

Numele persoanei fizice ..............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .................

Numărul de ordine ..................

10. Radierea unor beneficiari

Identificați beneficiarii care se radiază, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice ..............................

Numele persoanei fizice ..................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .................

Numărul de ordine ...................

Înscrierea modificărilor de la pct. 10 poate fi solicitată de către toți constituitorii fiduciei, de beneficiarul care se radiază sau de fiduciar.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitorul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de beneficiarul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de fiduciar.

Indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent solicitantului înscrierii:

Denumirea persoanei juridice ...................

Numele persoanei fizice ..............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...................

Numărul de ordine ..................

11. Înlocuirea unor beneficiari

Identificați persoana care urmează a fi înlocuită, prin menționarea denumirii/numelui și prenumelui și a numărului de ordine aferent:

Denumirea persoanei juridice ...........................

Numele persoanei fizice ................, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ....................

Numărul de ordine ................

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane juridice înscrise: ...............

Denumirea persoanei juridice*4) .........................

Tipul persoanei juridice*5) ......................

Sediul: str. ....................... nr. ...., bl. ....., sc. ...., et. ...., ap. ...., localitatea .................., județul/sectorul .............., codul poștal ............., țara ................

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ...................... [] nu există

Codul unic de înregistrare ............................

Alte date ..........................

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane fizice înscrise: ..................

Numele persoanei fizice ..................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .................., prenumele tatălui ................., prenumele mamei ....................

Adresa: str. .......................... nr. ......, bl. ......, sc. ....., et. ....., ap. ....., localitatea ................., județul/sectorul ............., codul poștal .............., țara ....................

Codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Alte date ........................

12. Adăugarea unor beneficiari

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane juridice înscrise: ................

Denumirea persoanei juridice*4) .........................

Tipul persoanei juridice*5) .........................

Sediul: str. ....................... nr. ....., bl. ....., sc. ...., et. ....., ap. ....., localitatea ................, județul/sectorul .................., codul poștal ............, țara ....................

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există .............. [] nu există

Codul unic de înregistrare ........................

Alte date ..........................

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul noilor persoane fizice înscrise: ................

Numele persoanei fizice ................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .................., prenumele tatălui .................., prenumele mamei ...................

Adresa: str. .................... nr. ....., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ....., localitatea ..........., județul/sectorul .............., codul poștal ..............., țara ...............

Codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Alte date ..........................

Înscrierea modificărilor de la pct. 11 și 12 poate fi solicitată de către toți constituitorii fiduciei sau de fiduciar.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitorul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de fiduciar.

Indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent solicitantului înscrierii:

Denumirea persoanei juridice ..................................

Numele persoanei fizice ............, prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) .....................

Numărul de ordine ..........................

13. Modificarea duratei transferului masei patrimoniale fiduciare

Menționați noua durată a transferului (se completează data încetării contractului) ...................

Înscrierea modificărilor de la pct. 13 poate fi solicitată de către toți constituitorii fiduciei sau de fiduciar.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitorul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de fiduciar.

Indicați denumirea/numele și prenumele și numărul de ordine aferent solicitantului înscrierii:

Denumirea persoanei juridice .........................

Numele persoanei fizice ............., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ...............

Numărul de ordine ................

14. Modificarea întinderii puterilor de administrare și dispoziție ale fiduciarului

Precizați întinderea puterilor fiduciarului ............................

Înscrierea modificărilor de la pct. 14 poate fi solicitată de către toți constituitorii fiduciei.

15. Determinarea beneficiarului

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul beneficiarilor persoanelor juridice care sunt determinați: ....................

Denumirea persoanei juridice*4) ......................

Tipul persoanei juridice*5) ...................................

Sediul: str. .................... nr. ....., bl. ...., sc. ....., et. ...., ap. ...., localitatea ................., județul/sectorul ............., codul poștal ..................., țara ...................

Numărul de identificare a persoanei juridice, dacă există ............................. [] nu există

Codul unic de înregistrare ..............................

Alte date ..........................................

Folosiți spațiul alăturat pentru a preciza numărul beneficiarilor persoane fizice care sunt determinați: ..................

Numele persoanei fizice ...................., prenumele complet (așa cum figurează în actele de identitate) ................, prenumele tatălui ............., prenumele mamei ..............

Adresa: str. .................... nr. ....., bl. ....., sc. ...., et. ....., ap. ....., localitatea ................., județul/sectorul ................, codul poștal .........., țara .................

Codul numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Alte date ................................

Înscrierea modificărilor de la pct. 15 poate fi solicitată de către toți constituitorii fiduciei, de beneficiarul determinat sau de fiduciar.

Bifați una dintre posibilități:

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de constituitorul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de beneficiarul fiduciei.

[] Solicitarea de înscriere a avizului modificator a fost adresată de fiduciar.

Data ............ Semnătura ...................

_________

*1) În situația în care avizul de fiducie inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize, se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a fiduciei.

*2) Se va menționa denumirea organului fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului, potrivit art. 780 alin. (1) din Codul civil.

*3) Solicitantul poate bifa un singur tip de modificare. Se vor completa datele în capitolul corespunzător modificării selectate, urmând a se tipări numai capitolele ce conțin date completate.

*4) Denumirea persoanei juridice se va înscrie în formular neprescurtată, astfel cum figurează în actul constitutiv.

*5) Solicitanții vor avea în vedere o clasificare generală a persoanelor juridice, potrivit actelor normative ce reglementează fiecare din aceste persoane juridice: societate comercială, regie autonomă, organizație cooperatistă, asociație sau fundație, instituție publică (pentru persoanele juridice de stat).

*6) Se va completa una dintre entitățile prevăzute la art. 776 din Codul civil: instituție de credit, societate de investiții și de administrare a investițiilor, societate de servicii de investiții financiare, societate de asigurare și reasigurare. În cazul notarilor publici/avocaților se va menționa forma de exercitare a profesiei.

*7) Se va completa, în mod obligatoriu, calitatea de administrator provizoriu.

*8) În cazul în care solicitarea de înscriere în arhivă a fost formulată de noul fiduciar, acesta va prezenta operatorului/agentului numirea sa dispusă de instanța de judecată.

Anexa 25 FORMULAR

de aviz de stingere a avizului de fiducie inițial

OPERATOR ..........................

AGENT ÎMPUTERNICIT ................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

........................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

........................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ...........................

Data .............. ora ........ minutul ......... secunda ........ înscrierii

Subsemnatul, ........................, domiciliat în localitatea ................, județul/sectorul ................., str. ................. nr. ....., bl. ......, sc. ......, et. ....., ap. ....., act de identitate ....... seria .... nr. ............., eliberat de ............... la data de ..............., cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, țara ....................., nr. de telefon .................., în calitate de (bifați una dintre căsuțe):

constituitor [] reprezentant al constituitorului []

beneficiar [] reprezentant al beneficiarului []

reprezentant al fiduciarului []

Alte date .........................................

completez și subscriu prezentul formular și solicit stingerea avizului de fiducie inițial identificat mai jos:

Nr. de identificare a avizului de fiducie*1) ..........................

Înregistrarea încetării contractului de fiducie la organul fiscal.

Organul fiscal competent*2) .....................

Numărul de înregistrare a încetării contractului de fiducie la organul fiscal .....................

Data înregistrării încetării contractului de fiducie la organul fiscal ....................

Data ............ Semnătura .................

________

*1) În situația în care avizul de fiducie inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize, se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a fiduciei.

*2) Se va menționa denumirea organului fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului, potrivit art. 780 alin. (1) din Codul civil.

Anexa 26 FORMULAR

de aviz de nulitate a avizului de fiducie inițial

OPERATOR ..............................

AGENT ÎMPUTERNICIT ....................

Nr. de înregistrare a formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

.........................................................................

Data primirii formularului (Se completează numai de către biroul de înscriere.):

.........................................................................

Se completează numai de către biroul de înscriere:

Nr. de identificare a avizului de ipotecă (ID) ......................................

Data .............. ora ...... minutul ....... secunda ...... înscrierii

Subsemnatul, .................., domiciliat în localitatea ................, județul/sectorul ............., str. ................... nr. ......, bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ....., act de identitate ....... seria ...... nr. .............., eliberat de ............. la data de ............., codul numeric personal .................., țara ................., nr. de telefon .............,

în calitate de (bifați una dintre căsuțe):

constituitor [] reprezentant al constituitorului []

beneficiar [] reprezentant al beneficiarului []

reprezentant al fiduciarului []

Alte date ......................

completez și subscriu prezentul formular și solicit anularea*1) avizului de fiducie inițial identificat mai jos:

Nr. de identificare a avizului de fiducie*2) ...........................

Înregistrarea anulării contractului de fiducie la organul fiscal.

Organul fiscal competent*3) .....................

Numărul de înregistrare a anulării contractului de fiducie la organul fiscal ..........................

Data înregistrării anulării contractului de fiducie la organul fiscal ................

Data ............. Semnătura ....................

__________

*1) Avizul de nulitate se înscrie în arhivă numai în situația în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă s-a dispus anularea contractului de fiducie.

*2) În situația în care avizul de fiducie inițial a suferit ulterior modificări prin înscrierea altor tipuri de avize, se va menționa numărul de identificare a ultimului aviz înscris, care exprimă starea actuală a fiduciei.

*3) Se va menționa denumirea organului fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului, potrivit art. 780 alin. (1) din Codul civil.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.