Decizia nr. 1074/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 și 2, art. 32 alin. 3 și art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Virginia Costache în Dosarul nr. 9.712/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența în materie a Curții, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 9.712/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 și 2, art. 32 alin. 3 și art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Virginia Costache într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de recuzare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale sunt neconstituționale, întrucât soluționarea cererii de recuzare fără citarea părților încalcă principiul egalității armelor, lipsindu-le de posibilitatea de a adresa întrebări judecătorului împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare, în condițiile în care interogatoriul este singura probă care vizează judecătorul respectiv. De asemenea, dispozițiile legale, care prevăd că încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate, încalcă accesul liber la justiție și principiul egalității armelor, având în vedere că nu precizează vreun criteriu pentru menținerea sau nu a actelor, putând da naștere la abuzuri.

Prin faptul că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare se poate ataca numai odată cu fondul se creează o stare de incertitudine cetățeanului care are interes în introducerea acestei cereri. Acesta se va gândi de mai multe ori dacă să se prevaleze de instituția recuzării atunci când consideră că este îndreptățit, știind că cererea sa nu va fi soluționată definitiv și irevocabil și că soluția poate fi atacată doar odată cu fondul pricinii. Partea care înțelege să se folosească de instituția recuzării trebuie să aibă certitudinea că această cerere este soluționată irevocabil, în sensul admiterii sau respingerii. De asemenea, se mai apreciază că partea interesată se expune unei soluții nefavorabile din partea instanței care a fost recuzată.

Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 31 alin. 1 și 2, art. 32 alin. 3 și ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 31 alin. 1 și 2: "Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.";

- Art. 32 alin. 3: "Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.";

- Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."

Autorul excepției consideră că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește prevederile art. 31 alin. 1 și 2 și art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 547 din 18 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005, constatând că nu sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituție. În cuprinsul deciziei s-a reținut că judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanța pronunțând în ședință publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanța de control judiciar urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. Totodată, Curtea a arătat că cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție. Tocmai în considerarea acestui principiu constituțional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, precum și de aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac.

În ceea ce privește celelalte critici de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 31 alin. 1 și 2 și ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate, deoarece aceste dispoziții procedurale nu conțin discriminări de natură a duce la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție. Totodată, faptul că cererea de recuzare se soluționează în absența autorului acesteia și că interogatoriul nu este permis ca mijloc de probă nu contravine nici dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. De altfel, în același sens, s-a pronunțat Curtea prin

Decizia nr. 721 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței acesteia, considerentele reținute de Curte în deciziile menționate sunt valabile și în cauza de față.

În ceea ce privește dispozițiile art. 32 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că dispozițiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, este atributul exclusiv al legiuitorului. Opțiunea legiuitorului este justificată, având în vedere că instanța care analizează cererea de recuzare beneficiază, potrivit dispozițiilor legale, de toate garanțiile de independență și imparțialitate și hotărăște, în concret, în funcțiile de circumstanțele cauzei.

Pentru aceleași motive arătate mai sus, Curtea nu poate reține nici încălcarea art. 20 din Constituție, prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 și 2, art. 32 alin. 3 și ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Virginia Costache în Dosarul nr. 9.712/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.