Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1104/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, ale art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a principiului îmbogățirii fără justă cauză, atunci când este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului: 8 septembrie 2011
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2011
Modificări: 1 act modificator, prima la 4 mai 2023, ultima la 4 mai 2023
Citat de: 2 acte
Citează: 5 acte
Structură: 2 articole · 15.472 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

abroga-mentiune 1

HG nr. 412/2023 4 mai 2023 privind desemnarea și operaționalizarea în România a autorității competente pentru servici…

Completat prin 1

HG nr. 412/2023 4 mai 2023 privind desemnarea și operaționalizarea în România a autorității competente pentru servici…

Stă la baza 1

HG nr. 412/2023 4 mai 2023 privind desemnarea și operaționalizarea în România a autorității competente pentru servici…

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

Decretul nr. 31/1954 30 ianuarie 1954 (prevederi anume) privitor la persoanele fizice și persoanele juridice
Legea nr. 213/1998 17 noiembrie 1998 (prevederi anume) privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 37 din Decretul nr. 31/1954

privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, ale

art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a principiului îmbogățirii fără justă cauză, atunci când este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, excepție ridicată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad în Dosarul nr. 1.619/108/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.877D/2010.

La apelul nominal răspunde, pentru autorului excepției, avocatul Remus Biliboacă, cu delegație depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost formulată. Astfel, susține că prevederile

art. 37 din Decretul nr. 31/1954

și cele ale

art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16, precum și celor ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 20 din Constituție. De asemenea, în ceea ce privește principiul îmbogățirii fără justă cauză, atunci când acesta este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, consideră că este încălcat art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, precum și art. 6 paragraful 1 din același act internațional.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, aspectele invocate privind, în esență, modalitatea de interpretare și aplicare a legii, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale și constituie atributul exclusiv al instanței de drept comun.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.619/108/2007, Înalta Curtea de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 37 din Decretul nr. 31/1954

privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, ale

art. 12 din Legea nr. 213/1998

Legea nr. 10/2001 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile

art. 37 din Decretul nr. 31/1954

contravin art. 16 și 20 din Constituție, raportate la prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "creează o diviziune artificială în interiorul personalității publice a statului, concretizată într-o diviziune artificială de capacități, de patrimonii și de responsabilități, [...] fără a exista o diferență între poziția statului în ordinea juridică și cea a celorlalte subiecte de drept, care să justifice permisiunea acordată statului de a-și diviza responsabilitatea". Așa fiind, apreciază că art. 37 consacră un principiu care a făcut posibile reglementări speciale, cum este cea cuprinsă în

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 , ce prevede că, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu. În acest context, autorul excepției menționează că acest articol pune în aplicare, în concret, "divizarea personalității și răspunderii statului", prevăzută de

art. 37 din Decretul nr. 31/1954 , fiind în egală măsură neconstituțional.

Referitor la principiul îmbogățirii fără justă cauză, aplicat în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele naționalizate abuziv, apreciază că acesta restrânge fără justificare legitimă exercițiul dreptului conferit de

Legea nr. 10/2001

și golește de conținut dreptul de proprietate asupra imobilului care formează obiectul restituirii către fostul proprietar. Principiul îmbogățirii fără justă cauză încalcă speranța legitimă atunci când este aplicat în materia măsurilor reparatorii, fiind discriminatoriu, întrucât legea specială nu interzice în mod expres statului să uzeze de principiul îmbogățirii fără justă cauză și să ceară sume importante pentru eventualele costuri pe care le-a realizat cu imobilele naționalizate abuziv, în timp ce persoana îndreptățită nu poate solicita aducerea imobilelor degradate la situația anterioară preluării acestora de către stat, pentru că o asemenea cerere este prohibită expres de

art. 9 din Legea nr. 10/2001 . Ca atare, apreciază că această diferență de tratament nu are nicio justificare rezonabilă, aducând atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 și celor ale Convenției.

Înalta Curtea de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală consideră că "interpretarea asupra existenței unei răspunderi distincte a statului de cea a instituțiilor de stat, precum și posibilitatea aplicării principiului îmbogățirii fără justă cauză, în completarea

Legii nr. 10/2001 , ce nu cuprinde dispoziții privind posibilitatea acordării de despăgubiri pentru deținătorii imobilelor ce au fost restituite foștilor proprietari, decât în situația în care aceștia au calitatea de chiriași - cumpărători, contravine Legii fundamentale. Aceasta ar determina o aplicare a principiului îmbogățirii fără justă cauză în situația instituțiilor de stat care dețin imobilele și constituie o problemă de interpretare și aplicare a legii, respectiv a raportului dintre legea generală, reprezentată de Codul civil, și

Legea nr. 10/2001 , ca lege specială de reparație în materia imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada regimului comunist".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 37 din Decretul nr. 31/1954

și

art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998

nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, iar în ceea ce privește critica raportată la principiul îmbogățirii fără justă cauză, apreciază că aceasta nu este o veritabilă critică de neconstituționalitate, de vreme ce principiul nu este consacrat în Constituție, ci reprezintă doar o creație a doctrinei.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile

art. 37 din Decretul nr. 31/1954

privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, ale

art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și principiul îmbogățirii fără justă cauză, atunci când este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.

Textele de lege criticate au următorul conținut:

Articolul 37

din Decretul nr. 31/1954 : "Statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, precum și ale oricăror alte organizații socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice. De asemenea, niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului.

Persoana juridică subordonată unui Sfat Popular sau unui organ al administrației de stat ori unei organizații economice socialiste sau unei organizații obștești, nu răspunde pentru obligațiile acestora și, tot astfel, acestea nu răspund pentru obligațiile persoanei juridice subordonate, în afară de cazurile prevăzute de lege.";

Articolul 12

alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998 : "(3) Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercită drepturile și nu-și execută obligațiile născute din actul de transmitere.

(4) În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare.";

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiilor art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și, respectiv, interzicerea discriminării.

Examinând excepția, în ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a

art. 37 din Decretul nr. 31/1954

și

art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998 , prin raportare la art. 16 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea constată că prevederile de lege criticate reglementează reprezentarea în instanță în nume propriu a instituțiilor care dețin un bun al statului în administrare și se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Prin

Decizia nr. 433 din 26 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 mai 2009, Curtea a reținut că prevederile

art. 12 din Legea nr. 213/1998

reprezintă o transpunere a dispozițiilor constituționale ale art. 136 alin. (4), potrivit cărora "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică".

De asemenea, Curtea constată că îmbogățirea fără justă cauză presupune un fapt juridic, ce constă în mărirea patrimoniului unei persoane, fără temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane, cea dintâi având obligația de a înapoia celei de a doua avantajul pe care l-a obținut în dauna ei.

Legea, mai exact Codul civil, nu conține o reglementare de principiu a îmbogățirii fără justă cauză, cunoscută și sub denumirea de îmbogățire fără just temei, dar există mai multe aplicații ale acestui fapt juridic licit, ca izvor de obligații, și anume art. 484, 493, 494, 997, 1618 sau 1691 din Codul civil. Astfel că, ori de câte ori pretenția reclamantului nu se regăsește într-una din aplicațiile principiului îmbogățirii fără justă cauză, se va invoca, ca temei de drept, chiar principiul, așa cum se întâmplă și în speța de față.

În esență, Curtea constată că toate aspectele invocate de autorul excepției reprezintă o problemă de interpretare și aplicare a legii, respectiv a raportului dintre legea generală, reprezentată de Codul civil, și

Legea nr. 10/2001 , ca lege specială de reparație în materia imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada regimului comunist. Astfel, aplicarea principiului priorității legii speciale, cu excluderea aplicabilității legii generale asupra aspectelor pe care legea specială le reglementează, este de competența instanțelor de judecată, reprezentând un aspect de interpretare și aplicare a legii, iar nu un aspect de neconstituționalitate prin aplicarea discriminatorie a legii sau prin încălcarea principiului egalității în fața legii.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 37 din Decretul nr. 31/1954

privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, ale

art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.