Ordinul nr. 17/2011
privind aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 19/12/2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Aprobă 1
- Regulamentul nr. 19/2011 17 octombrie 2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisie…
Modifică 1
- Regulamentul nr. 13/2006 14 decembrie 2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele…
Având în vedere dispozițiile
art. 126, 278, 384 și 385 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006
privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 420 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 48 din Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naționale a României, precum și ale art. 1, 2 și ale art. 7 alin. (1), (3), (10) și (15) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 514/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 19/12/2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 10/107/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 și 1.033 bis din 27 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin și regulamentul menționat la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 3
Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 4
Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 10/107/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 și 1.033 bis din 27 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 19/12/2011, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Gabriela Anghelache
Anexa REGULAMENTUL Nr. 19/12/2011
pentru modificarea și completarea Regulamentului
Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale
a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind
determinarea cerințelor minime de capital pentru
instituțiile de credit și firmele de investiții
Articolul I
Regulamentul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 10/107/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 și 1.033 bis din 27 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) în ceea ce privește portofoliul de tranzacționare, pentru riscul de poziție și riscul de credit al contrapartidei, cerințele de capital determinate potrivit
Regulamentului BNR-CNVM nr. 22/27/2006
privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 19/116/2006, cu modificările și completările ulterioare;
c) pentru riscul valutar, riscul de decontare și riscul de marfă aferente întregii activități, cerințele de capital determinate potrivit
Regulamentului BNR-CNVM nr. 22/27/2006 , aprobat prin Ordinul Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 19/116/2006, cu modificările și completările ulterioare;".
2. Mențiunea privind transpunerea normelor comunitare se completează după cum urmează:
", precum și dispozițiile art. 1 pct. 8 din
Directiva 2010/76/UE
a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a
Directivei 2006/48/CE
și a
Directivei 2006/49/CE
în ceea ce privește cerințele de capital pentru portofoliul de tranzacționare și resecuritizare, precum și procesul de supraveghere a politicilor de remunerare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 329 din 14 decembrie 2010."
Articolul II
Prezentul regulament intră în vigoare la data de 31 decembrie 2011.
*
Prezentul regulament transpune prevederile art. 1 pct. 8 din
Directiva 2010/76/UE
a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a
Directivei 2006/48/CE
și a
Directivei 2006/49/CE
în ceea ce privește cerințele de capital pentru portofoliul de tranzacționare și resecuritizare, precum și procesul de supraveghere a politicilor de remunerare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 329 din 14 decembrie 2010.
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.