Decizia nr. 1182/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010

privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, excepție ridicată din oficiu de către Tribunalul Giurgiu - Secția civilă în Dosarul nr. 1.858/122/2010 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.780D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, considerând, contrar autorului excepției de neconstituționalitate, că reglementările criticate sunt distincte, fără a exista paralelism legislativ.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.858/122/2010, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010

privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de către Tribunalul Giurgiu - Secția civilă în cadrul unei cauze având ca obiect o obligație de a face, privind reclamantul Ionel Botnaru în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată consideră că prevederile de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, deoarece, pentru a putea stabili dacă procedura judiciară aflată la dispoziția celui interesat este una concretă, efectivă, iar nu doar declarativă, pur formală și iluzorie, dacă este echitabilă și asigură soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, aceasta urmează a fi analizată având în vedere întregul ansamblu legal și factual care o generează.

Astfel instanța observă că măsura suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul se aplică în baza dispozițiilor

art. 62 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, astfel cum a fost modificată și completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010

și

Legea nr. 168/2010 , iar, conform alin. (3) a aceluiași articol, este asociată cu săvârșirea contravenției prevăzute la art. 57^2 lit. g) din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind regimul juridic al contravențiilor, care fac referire la

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate formula plângere la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În baza celor arătate, se poate constata că măsura suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul reprezintă un act ulterior, o consecință, o reacție consecutivă și accesorie constatării săvârșirii unei fapte contravenționale și însoțește de drept sancțiunea principală și, eventual, complementară aplicată.

Într-un asemenea context, condițiile de legalitate pe care trebuie să le îndeplinească măsura suspendării nu țin numai de elementele intrinseci actului legal ce o obiectivează, ci sunt date, în principal, de legalitatea și veridicitatea constatării faptei contravenționale ce a impus-o.

Așa cum s-a arătat deja, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției formează obiectul unei alte judecăți, în fața altei instanțe, pe baza unor proceduri sensibil diferite, și de foarte multe ori situate în altă localitate decât instanța de contencios administrativ competentă.

Cum ipoteza unei analize paralele a legalității și veridicității procesului-verbal de contravenție, realizabilă de către instanța de contencios administrativ sesizată, reprezintă o soluție de neacceptat, având în vedere pericolul pe care l-ar induce referitor la securitatea actelor judiciare, rămâne ca alternativă fie realizarea unei verificări de legalitate parțiale numai referitor la elementele intrinseci actului, fie suspendarea controlului până la soluționarea contestației împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ținând cont de caracterul accesoriu al măsurii.

În ambele variante, instanța apreciază că dreptul de acces liber la justiție ar fi atins în substanța sa, verificările pe care instanța le-ar realiza fiind unele pur formale, dreptul de acces la justiție încetând să mai fie unul concret și efectiv.

Totodată, este de remarcat că procedura judiciară pusă la dispoziția persoanei interesate nu este una adecvată, mai ales dacă este raportată la cea instituită pentru contestarea actului care a generat-o, și anume procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Acesta este contestabil în mod direct și imediat la judecătorie, pe când măsura suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul trebuie contestată - potrivit dispozițiilor de lege criticate - în condițiile

Legii nr. 554/2004 , după parcurgerea procedurii prealabile administrative obligatorii de solicitare autorității emitente sau ierarhic superioare de revocare a actului, prevăzută de

art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

De asemenea, procedura nu este echitabilă și suficient de clară, deoarece reglementarea accesului la tribunal pentru verificarea consecințelor generate de una și aceeași situație, dar pe căi separate, paralele pentru fiecare consecință în parte, este prea costisitoare și, deși dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, limitările în discuție nu sunt necesare - și cu atât mai puțin proporționale - condiționărilor colective și individuale actuale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional, deoarece acesta nu îngrădește, ci, dimpotrivă, consacră dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum și de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil. Textul de lege criticat este în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată.

În plus, eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2010

și cele ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susținerii neconstituționalității unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale, ci este de competența exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 705/2010.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010

privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 13 aprilie 2010, dispoziții modificate prin

art. I pct. 18 din Legea nr. 168/2010

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2010

privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010.

Textul de lege criticat prevede următoarele: "Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii."

Instanța de judecată consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Potrivit

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, "Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare", iar potrivit art. 31 alin. (1) și

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere la judecătorie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Este adevărat că, potrivit textului de lege criticat, se poate formula plângere la instanța de contencios administrativ împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, însă autorul excepției de neconstituționalitate pleacă de la o premisă greșită în aprecierea că acest text de lege instituie o analiză paralelă a legalității și veridicității procesului-verbal de contravenție, realizabilă de către instanța de contencios administrativ, pe lângă analiza pe care o face judecătoria, în cadrul soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii. Or, Curtea constată că textul de lege criticat instituie posibilitatea plângerii la instanța de contencios administrativ împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, pe când textele de la art. 31 alin. (1) și

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

instituie posibilitatea plângerii la judecătorie împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii. Totodată, ținând cont de dispozițiile

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 , raportul dintre textul de lege criticat și normele de referință din

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

constituie raportul dintre o normă specială și o normă generală, iar instanța de judecată chemată să soluționeze litigiul este cea care trebuie să determine legea aplicabilă acestuia.

Totodată, Curtea constată că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate - în sensul că procedura instituită de textul

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010

nu este echitabilă și suficient de clară, deoarece reglementarea accesului la tribunal pentru verificarea consecințelor generate de una și aceeași situație, dar pe căi separate, paralele pentru fiecare consecință în parte, este prea costisitoare - nu sunt întemeiate, deoarece, dimpotrivă, textul de lege criticat stabilește o modalitate de atacare în instanța de contencios administrativ a măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, ceea ce dă expresie dreptului la un proces echitabil, consacrat constituțional în art. 21 alin. (3).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2010

privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, excepție ridicată din oficiu de către Tribunalul Giurgiu - Secția civilă în Dosarul nr. 1.858/122/2010.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2011.