Decizia nr. 1276/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248-254 și art. 304 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 248-254 și art. 304 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ileana Constantinescu, în Dosarul nr. 26.370/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.228D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate, Ileana Constantinescu, a depus la dosar un înscris prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea angajării unui apărător, precum și pentru faptul că în aceeași zi are pe rolul Tribunalului București un alt dosar, conform citației atașate.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare.
Curtea, deliberând, în temeiul
art. 14 din Legea nr. 47/1992 , coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și având în vedere data pronunțării încheierii de sesizare a Curții Constituționale și lipsa indicării unui motiv temeinic în sensul textului de lege, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu este motivată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 26.370/2/2005, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248-254 și art. 304 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ileana Constantinescu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a respins cererea de constatare a nulității încheierii unei căsătorii.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia enumeră textele pretins a fi încălcate din Legea fundamentală, fără a formula în mod concret critici de neconstituționalitate.
Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 248-254 și art. 304 din Codul de procedură civilă, texte de lege care privesc instituția perimării, respectiv motivele de nelegalitate în considerarea cărora se poate cere modificarea sau casarea unor hotărâri judecătorești.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Constituție, precum și art. 13 care reglementează dreptul la o cale efectivă de atac din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea acesteia s-a limitat doar la indicarea unor texte din Constituție pretins a fi încălcate, fără a explica în concret în ce constă relația de contrarietate dintre dispozițiile legale atacate și normele fundamentale invocate.
În jurisprudența sa, Curtea a apreciat că menționarea formală a unor texte din Constituție pretins a fi încălcate, fără a explica în concret în ce constă relația de contrarietate dintre dispozițiile legale atacate și normele fundamentale invocate, nu este de natură să satisfacă exigențele
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . De altfel, în acest sens Curtea s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, cu titlu exemplificativ reținându-se
Decizia nr. 495 din 6 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008,
Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, și
Decizia nr. 517 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008.
În aceste condiții, Curtea constată că autoarea excepției nu a motivat pretinsa contrarietate a dispozițiilor art. 248-259 și art. 304 din Codul de procedură civilă cu prevederile Constituției și, neputându-se substitui autoarei acesteia în vederea argumentării excepției, urmează a o respinge ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248-254 și art. 304 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ileana Constantinescu în Dosarul nr. 26.370/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.