Decizia nr. 1532/2011

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9^8 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, excepție invocată de Societatea Comercială "Dinamic Service '95" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 20.536/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.145D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că prevederea legală criticată a fost instituită de legiuitor pentru a asigura o protecție sporită a consumatorilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 20.536/301/2010, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9^8 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, excepție invocată de Societatea Comercială "Dinamic Service '95" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în pretenții, prin care se solicită obligarea la plata unor daune-interese, potrivit unei clauze penale cuprinse într-un contract de intermediere imobiliară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat acordă o protecție excesivă consumatorilor, fără a distinge între buna sau reaua-credință a acestora. Astfel, interdicția inserării unei anumite clauze penale în cuprinsul contractelor de intermediere imobiliară sau al altor eventuale contracte accesorii încheiate între consumator și o agenție imobiliară semnifică, în opinia autorului excepției, o încălcare a principiului constituțional potrivit căruia economia României este o economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, iar, pe de altă parte, constituie o limitare a libertății economice, în general, și a libertății comerțului, în special.

Judecătoria Sectorului 3 București consideră că textul de lege criticat nu restrânge libera inițiativă și concurența agențiilor imobiliare în cadrul raporturilor juridice privind intermedierea tranzacțiilor imobiliare, deoarece acestea au posibilitatea de a stabili clauze penale în contractele încheiate cu consumatorii, atâta vreme cât acestea nu sunt abuzive și nu creează o disproporție vădită între obligațiile asumate de părțile contractante.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederea legală criticată este constituțională, arătând că accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, prin interzicerea unor fapte prejudiciabile pentru consumatori, astfel încât textul de lege criticat este de natură a proteja consumatorul împotriva unor eventuale abuzuri ale comerciantului, în speță ale agențiilor imobiliare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul acesteia îl constituie prevederile

art. 9^8 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, introdus prin

art. II pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 174/2008

pentru modificarea și completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, potrivit căruia: "Contractul de intermediere imobiliară sau alte eventuale contracte accesorii încheiate între consumator și agenția imobiliară nu pot conține clauze penale care să oblige consumatorul care nu își îndeplinește angajamentele contractuale la plata unei sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul încheierii tranzacției."

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 45 - Libertatea economică și art. 135 alin. (1) privind caracterul de piață al economiei României și alin. (2) lit. a) referitor la obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Examinând excepția, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Textul de lege criticat prevede că persoana fizică ce are calitatea de consumator, în cadrul contractelor de intermediere imobiliară sau al altor contracte accesorii, nu poate fi obligată, în ipoteza neîndeplinirii angajamentelor contractuale, la plata unor sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul încheierii tranzacției. Această prevedere legală nu îngrădește accesul liber al agenților economici la o activitate economică sau libera inițiativă și nu este de natură a încălca obligația statului de a asigura libertatea comerțului.

Astfel, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, prin

Decizia nr. 418 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 25 mai 2010, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, existența unei reale libertăți economice presupune, în egală măsură, atât garantarea accesului pe piață al agenților economici, cât și protejarea destinatarilor serviciului prestat sau ai bunurilor furnizate.

Prevederile

art. 9^8 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor instituie o limitare legală a exercitării activității economice, justificată în mod obiectiv și rezonabil de protejarea unui interes de ordin general, și anume apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive sau incorecte ale operatorilor economici, care, potrivit art. 2 pct. 22 din actul normativ criticat, pot consta în: "orice acțiune, inacțiune, conduită, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitate, din partea unui operator economic în relație directă cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs sau serviciu, care aduce atingere în mod direct intereselor consumatorilor."

De asemenea, Curtea observă că libertatea economică, astfel cum este consfințită prin Legea fundamentală, nu este una absolută, art. 45 prevăzând că accesul liber al persoanei la o activitate economică, precum și libera inițiativă sunt garantate, "în condițiile legii". În acest sens Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

deciziile nr. 929 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007 și nr. 489 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 28 octombrie 2005. Or, în prezenta cauză, măsura limitării libertății activității economice a unei agenții imobiliare, prin instituirea interdicției inserării unei anumite clauze penale în cadrul contractelor de intermediere imobiliară sau al altor contracte accesorii, este justificată în mod obiectiv și proporțional cu obiectivul urmărit, și anume asigurarea unei protecții sporite a consumatorilor. Legiuitorul a considerat că aceștia, acționând în afara activității lor comerciale sau profesionale, așa cum prevede art. 2 pct. 2 din actul normativ criticat, nu au suficiente cunoștințe pentru a aprecia în mod corect dacă bunurile sau serviciile destinate consumului corespund standardelor de calitate reglementate de legislația internă și internațională.

De altfel, Curtea constată că rațiunea edictării normei legale criticate, introdusă prin

art. II pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 174/2008

pentru modificarea și completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, așa cum reiese din preambulul acestei ordonanțe, a reprezentat-o transpunerea în legislația internă a anumitor prevederi ale Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999, privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 171 din 7 iulie 1999, care prevede expres, în paragraful (2) al articolului 8 - Legislația internă și protecția minimă, posibilitatea statelor membre "de a adopta sau menține în vigoare dispoziții mai stricte (...) pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorului."

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9^8 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, excepție invocată de Societatea Comercială "Dinamic Service '95" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 20.536/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.