Decizia nr. 1165/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Ye Weiyong în Dosarul nr. 8.288/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 3.803D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.288/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Ye Weiyong într-o cauză având ca obiect menținerea regimului tolerării șederii acestuia pe teritoriul României pentru o nouă perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii până la încetarea motivelor care îl împiedică să se reîntoarcă în China.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 4 alin. (4) și

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

sunt lipsite de precizie și claritate cu privire la înțelesul obligației străinilor de a nu rămâne în România peste data la care încetează dreptul de ședere. Neclaritatea acestora permite Oficiului Român pentru Imigrări să emită o decizie de returnare împotriva străinului în același moment în care îi comunică acestuia decizia de respingere a cererii de prelungire a regimului tolerării pe teritoriul României și înainte de a se pronunța de către instanța competentă o hotărâre irevocabilă în cauza sa. Astfel, accesul liber la justiție devine formal și iluzoriu, actul de justiție fiind golit de conținutul său.

În ceea ce privește prevederile art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , susține că sunt lipsite de precizie și claritate, întrucât nu menționează explicit protecția vieții de familie ca motiv de acordare și prelungire a regimului tolerării, noțiunile de "motive obiective" și de "împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și de neînlăturat" fiind prea vagi și imprecise. Autorul excepției precizează că se află în imposibilitate obiectivă de a pleca în China, în condițiile în care soția și fiica să se află în România.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici dreptul la respectul vieții de familie.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și ale

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care la data sesizării aveau următorul conținut:

- Art. 4 alin. (4): "(4) Străinii aflați pe teritoriul României sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade.";

- Art. 11 alin. (1): "(1) Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere.";

- Art. 102 alin. (1) și (2): "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României, materializată prin eliberarea unui document de tolerat.

(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României.";

- Art. 103 lit. f): "Străinii prevăzuți la art. 102 alin. (1) pot fi tolerați în următoarele situații: (...)

f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceștia se află în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective.";

- Art. 104 alin. (1): "(1) Tolerarea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi perioade de până la 6 luni, până la dispariția cauzelor."

Curtea observă că, ulterior sesizării sale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, a fost adoptată

Legea nr. 157/2011

pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, care a modificat dispozițiile

art. 102 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , precum și prevederile art. 103 din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât dispozițiile lit. f) a art. 103 se regăsesc, în noua redactare, la lit. h) a aceluiași articol. În prezent, textele de lege menționate au următorul conținut:

- Art. 102 alin. (1): "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României, materializată prin eliberarea unui document de tolerat.";

- Art. 103 lit. h): "Străinii prevăzuți la art. 102 alin. (1) pot fi tolerați în următoarele situații: (...)

h) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceștia se află în imposibilitatea temporară de a părăsi România din alte motive obiective."

Curtea constată că, în urma modificărilor aduse prin

Legea nr. 157/2011 , soluția legislativă a fost menținută. Având în vedere că, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, "În cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării", Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. h) și ale

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 .

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor care garantează dreptul la un proces echitabil și celor care consacră dreptul la respectarea vieții private și de familie cuprinse în art. 21 alin. (3) și, respectiv, în art. 26 alin. (1) din Constituție, precum și în art. 6 paragraful 1 și, respectiv, în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Prin mai multe decizii, ca de exemplu,

Decizia nr. 131 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, sau prin

Decizia nr. 217 din 15 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, Curtea s-a mai pronunțat cu privire la prevederile art. 4 alin. (4) și

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , din aceeași perspectivă învederată de autorul excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul cauzei de față. Cu acele prilejuri Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, reținând că argumentele formulate în motivarea pretinsei neconstituționalități a textelor de lege criticate constituie, în realitate, consecințe ale modalității de aplicare în practică a acestora. Or, lămurirea aspectelor legate de aplicarea și interpretarea legii la spețe individual determinate revine exclusiv instanțelor de judecată învestite cu soluționarea litigiilor în cadrul cărora au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate, excedând competenței Curții Constituționale.

II. De asemenea, Curtea s-a mai pronunțat și asupra prevederilor art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , prin prisma unor critici similare celor cuprinse în motivarea prezentei excepții. Prin mai multe decizii, dintre care poate fi menționată

Decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Curtea a reținut că este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor "motive obiective" care îl împiedică pe străin să părăsească teritoriul României și să nu fi exemplificat situații concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate și totodată epuizate în cuprinsul unei norme juridice.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus, conținutul normativ al prevederilor art. 102 alin. (1) și ale

art. 103 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu au suferit modificări de esență prin

Legea nr. 157/2011

și întrucât nu au fost prezentate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția pronunțate prin deciziile amintite își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) și

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Ye Weiyong în Dosarul nr. 8.288/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. h) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2011.