Lege · Parlamentul

Legea nr. 248/2011

pentru modificarea și completarea Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor

prezumat în vigoare

Data actului
5 decembrie 2011
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 866 din 8 decembrie 2011
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 3.037 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Legea nr. 540/2002 27 septembrie 2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 540/2002

privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 3 octombrie 2002, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Înființarea, organizarea și funcționarea caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor se realizează în baza prevederilor referitoare la asociații din

Ordonanța Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare."

2. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor au ca scop principal sprijinirea membrilor lor prin acordarea de împrumuturi rambursabile, ajutoare nerambursabile și ajutoare pentru acoperirea unor cheltuieli cu înmormântarea foștilor membri, precum și prin prestarea serviciilor accesibile tuturor membrilor săi."

3. La articolul 8, literele a)-c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) organizarea de activități culturale, artistice, turistice și de agrement, folosind mijloace de transport proprii sau închiriate;

b) prestarea de servicii, contra unor tarife reduse, pentru membrii caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor și membrii de familie aflați în întreținerea acestora, folosind munca unor pensionari, membri ai casei respective;

c) organizarea de magazine pentru desfacerea de produse alimentare la prețuri de achiziție, administrarea de case de odihnă și tratament, organizarea de ateliere pentru repararea de diverse obiecte electrocasnice, îmbrăcăminte, încălțăminte, tâmplărie și altele;".

4. La articolul 8, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

"f) prestarea unor servicii medicale contra unor tarife reduse care să acopere cheltuielile materiale și salariile personalului specializat, în cadrul cabinetelor medicale și stomatologice individuale care funcționează potrivit legilor în vigoare."

Articolul II

Legea nr. 540/2002

privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 3 octombrie 2002, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 5 decembrie 2011.
Nr. 248.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.