Decizia nr. 1456/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pavel Cadariu în Dosarul nr. 145/55/2011 al Tribunalului Arad - Secția penală, care formează obiectul Dosarului nr. 626D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 784D/2011 și nr. 789D/2011, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Elena Dănilă în Dosarul nr. 36/291/2011 al Tribunalului Neamț - Secția penală și, respectiv, de Inspectoratul de Stat în Construcții în Dosarul nr. 59.046/3/2010 al Curții de Apel București - Secția I penală.

La apelul nominal este prezentă autoarea excepției din Dosarul Curții Constituționale nr. 784D/2011, Elena Dănilă, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 626D/2011, nr. 784D/2011 și, respectiv, nr. 789D/2011 ale Curții Constituționale, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Elena Dănilă este de acord cu conexarea cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 784D/2011 și, respectiv, nr. 789D/2011 la Dosarul nr. 626D/2011, care a fost primul înregistrat.

Având cuvântul, Elena Dănilă solicită admiterea excepției de neconstituționalitate invocate, referindu-se și la situația de fapt din cauză. Cu privire la aceasta depune la dosar un set de acte.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 149 din 30 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 145/55/2011, Tribunalul Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pavel Cadariu într-o cauză având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

Prin Încheierea din 7 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 36/291/2011, Tribunalul Neamț - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena Dănilă într-o cauză având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

Prin Decizia penală nr. 817/R din 14 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 59.046/3/2010, Curtea de Apel București Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Inspectoratul de Stat în Construcții într-o cauză având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate sunt neconstituționale, deoarece privează partea de un grad de jurisdicție, în condițiile în care soluția dată la prima instanță de judecată nu mai poate fi recurată. Se încalcă astfel principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală și principiul respectării egalității armelor, potrivit căruia este obligatoriu ca legislația internă a statelor să prevadă atât dreptul celui care este condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de a avea acces la o instanță superioară, cât și dreptul persoanei care este vătămată prin săvârșirea unei fapte de a avea acces la o instanță superioară. Faptul că soluția procurorului a fost atacată cu plângere la procurorul ierarhic superior nu este de natură să îndeplinească condiția respectării dublului grad de jurisdicție, întrucât procurorul nu îndeplinește cerințele CEDO referitoare la independență, pentru a fi considerat instanță, în sensul Convenției. Nici soluția prim-procurorului nu poate fi apreciată a fi hotărâre judecătorească, în sensul art. 129 din Constituție, ci doar hotărârea judecătorului la care se referă alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală. Se mai susține că plângerea împotriva soluției procurorului, adresată procurorului ierarhic superior, nu îndeplinește cerința de recurs efectiv adresat unei instanțe independente.

Tribunalul Arad - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză este neîntemeiată, întrucât

Legea nr. 202/2010

a avut ca obiectiv asigurarea celerității procedurilor penale și pregătirea implementării noilor coduri, modificarea art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală realizându-se în același scop, respectiv pentru asigurarea celerității procedurii și a obținerii în mod rapid a unei hotărâri definitive. Nu se încalcă astfel dispozițiile constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate, în condițiile în care soluțiile procurorului pot fi atacate în fața judecătorului competent, care verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Tribunalul Neamț - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză este întemeiată, întrucât textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 privind liberul acces la justiție și ale art. 20 cu raportare la art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, și la art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dublul grad de jurisdicție în materie penală. Arată în acest sens că eliminarea posibilității de a contesta pe calea recursului o hotărâre judecătorească închide părții interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat.

Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză este neîntemeiată, întrucât, prin modificarea textului de lege criticat, legiuitorul a avut în vedere rațiuni de politică penală care nu sunt în contradicție cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins:

"Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, se invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, cu raportare la art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dublul grad de jurisdicție în materie penală. Se invocă, de asemenea, dispozițiile constituționale ale art. 129 privind folosirea căilor de atac și ale art. 148 alin. (2) referitoare la integrarea României în Uniunea Europeană, cu raportare la art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său, prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare.

Astfel, prin

Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, reținând că, potrivit art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. În același sens sunt și

Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv

Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pavel Cadariu în Dosarul nr. 145/55/2011 al Tribunalului Arad - Secția penală, de Elena Dănilă în Dosarul nr. 36/291/2011 al Tribunalului Neamț - Secția penală și, respectiv, de Inspectoratul de Stat în Construcții în Dosarul nr. 59.046/3/2010 al Curții de Apel București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 noiembrie 2011.