Decizia nr. 1547/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Șerban Simedrea în Dosarul nr. 11.339/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 212D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 126/2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 11.339/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Șerban Simedrea într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Consiliului Superior al Magistraturii de a se pronunța asupra cererii de excludere din magistratură a unui judecător, cerere formulată de autorul excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

- "cu precădere art. II" - modifică art. 134 din Constituție, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță judecătorească, prin secțiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Or, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii judecă doar 0,7% din sesizări și admite doar 0,4% din totalul plângerilor primite de Consiliu.

Totodată, susține că nu se poate modifica o lege organică pe calea unei ordonanțe de urgență.

De asemenea, arată că

art. 46 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

modifică Legea fundamentală, prevăzând că împotriva soluției de clasare poate fi formulată contestație, or, potrivit Constituției, se poate formula recurs împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii. În consecință, susține că sunt încălcate și prevederile art. 16 din Constituție, deoarece părțile nu au acces la instanța prevăzută de Constituție - Înalta Curte de Casație și Justiție, ci numai magistrații.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, deoarece stabilirea procedurii răspunderii disciplinare a magistraților este atributul legiuitorului, iar posibilitatea oricărei persoane interesate de a formula contestație împotriva soluției de clasare la secția Consiliului Superior al Magistraturii este în concordanță cu prevederile art. 134 alin. (2) din Constituție și nu încalcă egalitatea în drepturi sau liberul acces la justiție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 126/2011 . Mai mult, ca o garanție, legea prevede că, în cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică și dispune clasarea, rezoluția respectivă se comunică persoanelor interesate, ce pot formula acțiune în contencios administrativ împotriva rezoluției de clasare.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece nu îngrădesc accesul liber la justiție al persoanei judecate. Legea fundamentală stabilește în art. 134 alin. (2) că, în materie disciplinară, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată. Prin urmare, este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea regulilor în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor. Faptul că dispozițiile criticate se regăsesc într-o ordonanță de urgență nu poate pune în discuție problema constituționalității acestora, de vreme ce printr-o ordonanță de urgență se poate reglementa în domeniul legii organice, potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție.

În plus, în temeiul art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența stabilirii procedurii și căilor de atac în fața instanțelor judecătorești aparține legiuitorului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009 și aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 36/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2011.

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii și ale art. 134 privind atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra dispozițiilor de lege criticate s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție.

Cu acel prilej, referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2009 , Curtea a constatat că și acestea sunt neîntemeiate, deoarece, astfel cum este prevăzut în preambulul actului normativ criticat, acesta a fost adoptat avându-se în vedere "necesitatea asigurării independenței inspectorilor judiciari și a eficientizării activității acestora, aspect semnalat în mod constant de Comisia Europeană cu ocazia evaluării progreselor realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare", și ținându-se cont de faptul că "recent Consiliul Superior al Magistraturii a întreprins un important proces de recrutare de inspectori pentru Inspecția judiciară, măsură care, însă, ar trebui dublată, în mod necesar, și de o îmbunătățire urgentă a cadrului legislativ în care Inspecția judiciară își va desfășura activitatea, având ca bază propunerile rezultate din experiența aplicării în practică a reglementărilor în materie până în prezent". Totodată, urgența reglementării a fost justificată de "imperativul menținerii, pe cât posibil, a unui grad înalt de ocupare a posturilor vacante de conducere, pe calea extraordinară a delegării, până la ocuparea lor pe calea ordinară a concursului pentru promovarea în funcții de execuție și, respectiv, de conducere".

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6), Curtea a statuat că

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

nu afectează regimul Consiliului Superior al Magistraturii - instituție fundamentală a statului -, ci modifică dispozițiile din

Legea nr. 317/2004

referitoare la statutul inspectorilor judiciari din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători și, respectiv, Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, așa cum s-a menționat mai sus.

De altfel, cu privire la sensul dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat prin

Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că "ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin".

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, parțial, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Totodată, Curtea constată că reglementarea pe calea unei ordonanțe de urgență în domeniu nu este neconstituțională de vreme ce ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere prevăzute la art. 76 alin. (1), așa cum este statuat în teza finală a art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală. Interdicția Guvernului de a reglementa în domeniul legii organice se referă doar la ordonanțele simple, iar nu la ordonanțele de urgență, astfel cum reiese din art. 115 alin. (1) din Constituție.

Cât privește critica referitoare la încălcarea principiului egalității prin faptul că părțile nu au acces la instanța prevăzută de Constituție - Înalta Curte de Casație și Justiție, ci numai magistrații, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, iar potrivit alin. (3) din același text constituțional, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, părțile - magistratul sancționat disciplinar și Consiliul Superior al Magistraturii - pot formula recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Șerban Simedrea în Dosarul nr. 11.339/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 decembrie 2011.